Despre ceasul neasteptat al mortii

De multe ori moartea ii prinde pe oameni nepregatiti! De ce Dumnezeu nu ingaduie sa ne cunoastem momentul mortii? Ce este bine sa facem?

Frati crestini,

La portile cetatii Nainului - asa cum ne spune Sfantul Evanghelist Luca (7, 11-16) - se intalnesc doua convoaie de oameni: din cetate iesea un convoi de ingropare, in care o mama vaduva, cu inima sfasiata de durere, petrecea la cimitir pe unicul sau fiu, iar din afara cetatii venea Iisus Hristos, urmat de ucenicii Sai si de o multime de credinciosi.

Domnul Iisus, induiosat de marea durere a sarmanei vaduve, se apropie de ea si ii spune cuvintele: "Nu plange!". Apoi, apropiindu-se de sicriul tanarului si unicului ei fiu, rosteste dumnezeiestile Sale cuvinte: "Tinere, tie iti zic, scoala-te!". Iar cel mort pana in clipa aceea s-a ridicat si a inceput a grai. In marea tacere care s-a asternut atunci peste cele doua convoaie, Mantuitorul l-a redat pe tanar, viu, mamei sale. Biata mama, poate, a mai plans si dupa aceea, dar plansul ei era plans de bucurie, pentru ca durerea incetase; iar multimea a fost cuprinsa de frica si toti preamareau pe Dumnezeu pentru aceasta inviere din morti, savarsita in vazul tuturor.

Frati crestini,

Tanarul din Nain, mort cand nu se astepta, ne dovedeste fiecaruia dintre noi ca moartea fara de veste ii poate surprinde nu numai pe batrani si batrane, ci chiar si pe tineri.

De obicei tanarul, si nu numai el, se gandeste la toate, numai la moarte nu vrea sa se gandeasca. Daca ii aminteste cineva despre aceasta, el rade cu dispret sau cu nepasare, ca si cum nu va muri niciodata si deci nu se cuvine sa-i intuneci viata cu asemenea ganduri. Ca si cum moartea este numai pentru altii, nu si pentru el.

Totusi moartea vine pe neasteptate si pentru copilul din leagan, si pentru tanarul nepasator, si pentru batranul inalbit de ani.

Cartea Sfanta ne spune ca ceasul mortii, la fel ca si "ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea" (I Tesaloniceni 5, 2). Stiti ca talharul niciodata nu se anunta cand vine la furat. El apare cand nu te astepti, cand toti dorm fara nici o grija. Asa face de multe ori si moartea! Cand omul crede ca viata nu-i mai este amenintata de nici o primejdie, cand se scufunda in treburile obsnuite ca intr-un somn adanc, tocmai atunci se apropie moartea, ca sa-i curme ratacirea vietii.

De multe ori moartea ii prinde pe oameni nepregatiti!

In cartea profetului Daniel din Biblie, ni se aminteste visul regelui Nabucodonosor din Babilon. Intr-o noapte, acel falnic rege din Babilon a visat un copac urias, cu varful pana la cer si cu ramurile pana la marginile pamantului; frunzele copacului erau frumoase, iar roadele sale erau mari si gustoase si din ele se hraneau semintiile oamenilor si toate vietuitoarelor. Dar, pe cand copacul se inalta tot mai falnic, un glas din cer s-a auzit zicand: "Doborati copacul si taiati-i crengile, scuturati frunzele lui si imprastiati roadele lui" (Daniel 4, 11).

Regele Nabucodonosor s-a ingrozit. La cererea lui, profetul Daniel ii talmaceste visul, care insemna sfarsitul naprasnic al vietii lui Nabucodonosor, ca pedeapsa pentru nedreptatile sale.

Dar visul, cu porunca de a "dobori copacul", mai inseamna si sfarsitul jalnic al fiecarui om. Caci ce altceva este omul decat un pom sadit pe pamant - care, la porunca lui Dumnezeu, cade ca si lovit de trasnet - ori un fir de iarba cosit sau smuls din radacina?

Se intampla uneori ca, in vecinatatea noastra, sa cunoastem un om indestulat cu de toate, bine vazut de cei din jur, care il privesc si il lauda ca pe un pom frumos si plin de roada. Ramurile neamului sau se intind in lung si in lat, in rubedenii numeroase. Este sanatos si tanar, toti din jurul lui ii ureaza sa traiasca multi ani.

Dar, tocmai in clipa cand parca nici o umbra nu-i tulbura fericirea, deodata, rasuna si pentru el cumplitul glas: "Doborati copacul!". Si porunca se implineste, iar moartea il loveste pe neasteptate: sugrumat de cancer sau de o boala de inima, zdrobit de un accident nedorit de nimeni sau lovit, sub o alta forma, de o moarte naprasnica. Cei din jur afla cu uimire ca cel plin de viata pana acum cateva ore s-a stins din lumea de aici, pentru totdeauna.

Cate intamplari din acestea nu v-a fost dat sa vedeti in jurul dumneavoastra, in familiile dumneavoastra sau intre cunoscuti?!

Ceea ce este mai dureros nu este numai faptul ca moartea vine fara de veste, ci mai ales ca ea ii surprinde pe oameni nepregatiti pentru acest pas decisiv.

Nu putem sti cat de pregatit sau cat de nepregatit de moarte a fost tanarul din Nain. Fiind insa unicul fiu al unei vaduve, lipsit de indrumarea si autoritatea tatalui sau, poate isi va fi adunat si el destule pacate ale tineretilor sale pana in ceasul neasteptat al mortii.

Acel tanar insa a avut atunci ocazia unica de a se intalni pe drumul catre cimitir cu Insusi Stapanul vietii si al mortii, cu Iisus Mantuitorul Care, induiosat de lacrimile mamei, il cheama pe tanar iarasi la viata aceasta pamanteasca.

Fara indoiala ca acel tanar a vazut dincolo un peisaj de neuitat, incat tot restul vietii si l-a trait cu mai multa luare-aminte decat toti ceilalti tineri de varsta lui. Dar cati tineri pot avea experienta uluitoare a tanarului vaduvei din Nain? Aproape nici unul!

Totusi, cati tineri, si nu numai tineri, din vremea noastra, nepregatiti de moarte, isi continua viata in dezordine, cu nepasare, ca si cum n-ar muri niciodata?

Si, daca s-ar putea lega un dialog cu un astfel de tanar dupa ce a trecut pragul celeilalte lumi, l-ai putea intreba:

Ce-ai facut, tinere? Te-ai nenorocit pentru totdeauna! Pentru ca sufletul tau era plin de pacate: de parinti n-ai ascultat, de Dumnezeu nu te-ai temut, ci adeseori L-ai injurat si L-ai tagaduit, de rugaciune nu te-ai ingrijit, de desfatari nu te-ai ferit, la urmarile faptelor tale celor rele nu te-ai gandit, la suflet si la judecata lui Dumnezeu n-ai cugetat.

Te-ai nenorocit pentru vesnicie, pentru ca pomul vietii tale nu numai ca s-a taiat fara de veste, dar se va si arunca in foc.

Drept raspuns, tanarul, dupa ce a gustat putin din moarte si a vazut ce este dincolo, nu va mai rade cu dispret, ci se va cai cumplit pentru lipsa lui de seriozitate si de intelepciune, dar atunci va fi prea tarziu.

Asemenea surprize cumplite se pot intampla oricui, oriunde si la orice varsta.

De ce Dumnezeu nu ingaduie sa ne cunoastem momentul mortii?

Poate fiecaruia dintre dumneavoastra i-a venit candva in gand intrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lasat vreun semn anumit dupa care sa putem cunoaste sosirea mortii si sa ne putem pregati in acest fel din vreme?

La aceasta intrebare ne raspunde un Sfant Parinte: "Dumnezeu n-a voit sa cunoastem ceasul cel din urma al vietii noastre pentru ca fiecare ceas sa-l socotim ca fiind cel din urma si deci oricand sa fim pregatiti!".

Insusi Mantuitorul ne sfatuieste astfel in pilda celor zece fecioare atunci cand spune: "privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului" (Matei 25, 13).

Totusi, sa ne inchipuim ca am sti dinainte ziua si ceasul cand vom muri. Ar fi oare stiinta aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos si cred ca o groaza cumplita ar cuprinde sufletele oamenilor.

De frica, unii si-ar pierde mintile. Altii, dintr-o pornire de deznadejde, stiind ca numai atat de putin mai au de trait, si-ar cheltui viata in cele mai urate placeri.

Nu se poate sti cati dintr-o suta s-ar mai gandi atunci la suflet si la judecata din urma.

De aceea, mai bine este asa cum a randuit Dumnezeu, sa nu ne cunoastem ceasul sfarsitului nostru, dar sa fim gata oricand a da socoteala de faptele noastre fara sa ne fie rusine de felul in care ne-am trait viata.

Ce este bine sa facem?

Frati crestini,

De moarte nimeni nu poate scapa. Toti suntem datori sa platim acest tribut obstesc, atunci cand va randui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Daca ceasul mortii ne este necunoscut si suntem indemnati sa priveghem si sa ne pregatim ca pentru cel mai mare si ultimul examen din viata noastra pamanteasca, atunci aceasta asteptare a clipei din urma nu trebuie sa fie o stare pasiva, de nelucrare, plina de groaza, ci, dimpotriva, trebuie sa fie o asteptare senina, insotita de munca statornica, plina de harnicie si de voie buna. Sa avem insa, in acelasi timp, o grija neincetata pentru a ne pastra - pe cat se poate - sufletul cinstit, inima curata si trupul neintinat de patimi, stiind ca trupul impreuna cu sufletul nostru sunt locasul Duhului Sfant din noi.

Sa meditam asupra faptului ca toate trec, toate curg, iar noi odata cu ele strabatem drumurile vietii. Asa precum toamna se despoaie copacii de frunze si seva lor incepe sa se imputineze, asa si viata noastra scade in fiecare an, in fiecare luna si in fiecare ora.

Floarea tineretii se vestejeste, lumina bucuriilor pamantesti se stinge, batranetea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se departeaza si ne parasesc...

Mormintele celor dragi zac fara de glas, doar sufletele unora dintre mortii nostri au ajuns in mana lui Dumnezeu.

Asa trece viata noastra, asa trecem fiecare dintre noi, ca niste umbre pe fata pamantului, pana cand nu ne mai vede nimeni, pana cand aproape toti ne uita, ajungand niste morti uitati de orice inima...

Drept aceea:

- sa ne sfintim viata prin Sfintele Taine, lasate de Dumnezeu oamenilor;

- sa traim in buna intelegere unii cu altii;

- sa nu ne barfim intre noi, sa nu ne inselam unii pe altii, sa nu ne invidiem si sa nu ne uram unii pe altii, ci dimpotriva sa ne sarguim a trai ca fratii, fiind cu totii fii ai aceluiasi Parinte Ceresc pe Care Il numim Tatal nostru;

- sa ne ostenim a ne trai vremelnica noastra viata asa dupa cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel: "Ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat voua, asa sa iertati si voi.

Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii.

Si pacea lui Hristos, intru care ati fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre" in veci. Amin (Coloseni 3, 13-15).

Duminica a XX-a dupa Rusalii, 19 X 1985