Cuvant de intampinare

• « Inapoi
• Inainte »

Cuvant de intampinare

"Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare-aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta." (Evrei 13, 17)

Acest Parinte, Dumitru Staniloae, dascal prea invatat si genial teolog al Ortodoxiei romanesti si de pretutindeni, a venit in lumea pamanteana la mijlocul lunii Brumar, 1903, pe la inceputul acestui veac sangeros si intunecat, dintr-o familie de tarani evlaviosi din satul Vladeni, judetul Brasov, sat bine intemeiat in Tara Fagarasului. Atat pe bunii sai parinti, cat si pe locuitorii satului sau natal, i-a purtat mereu in minte si in inima, aratand prin aceasta cat era de legat sufleteste de binecuvantatele sale obarsii.

Neostoita dragoste de carte si tainica chemare a providentei i-au purtat pasii tanarului Staniloae pe cararile cunoasterii dumnezeiesti in mai multe centre universitare de renume ale Apusului si Rasaritului european.

Pe treptele slujirii lui Dumnezeu si a oamenilor, a urcat necontenit prin mijlocirea slovei scrise, amvonului si catedrei, rabdand suferinte de tot felul, cu convingerea insa ca "cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera". Avea credinta neclintita ca e asistat si luminat de har si ca cel care il intareste este Hristos, pe care L-a slujit o viata intreaga, facandu-L cunoscut lumii contemporane "in multe randuri si in multe chipuri", ca nimeni altul in acest secol.

Cel ce s-a dorit in tinerete dupa calea trairii monahale si-a depanat senectutea asemenea unui nevoitor eremit in mijlocul cetatii lui Bucur. Patriarhal si contemplativ, a trecut si intru nemurire, tot intr-o toamna de Brumarel, 1993, asteptand cu nadejde, dimpreuna cu Maica preoteasa Maria, in ostrovul Sfantul Nicolae de la Manastirea Cernica, "o mai buna Inviere" intru viata cea vesnica.

Viu si luminos ne-a ramas in suflete chipul sau bland si smerit si marim pe Dumnezeu ca ne-a invrednicit de un asa fericit Parinte si teolog adevarat, a carui voce era insasi vocea Bisericii si din al carui nesecat izvor de intelepciune sfanta ne adapam cu totii spre a ne potoli setea arzatoare dupa "cuvant de folos", "cuvant de mantuire", ce zideste si hraneste mintile si inimile noastre.

Din multimea traducerilor Parintelui Staniloae, Filocalia ramane neindoielnic cea mai valoroasa si deopotriva cea mai pretuita, atat de credinciosii laici, cat mai ales de monahii si monahiile din manastirile si schiturile noastre romanesti.

Cele 12 volume - "numar care graieste mult chiar prin numar" - cum marturisea talmacitorul si talcuitorul lor, ii infatiseaza omului nu numai o invatatura teoretica, ci in primul rand ii prezinta un model de viata, un indrumar practic, un ghid, o calauza duhovniceasca pentru o traire in sfintenie, prin curatirea de patimi, prin iluminare si desavarsire intru Hristos.

Dorinta dintotdeauna a parintelui Filocaliei romanesti a fost aceea ca aceasta carte sa devina familiara tuturor celor ce cauta induhovnicirea si indumnezeirea prin Duhul Sfant. Si-a dorit necontenit ca invataturile si sfaturile Filocaliei sa ajunga in fiecare casa de crestin adevarat, in fiecare chilie de calugar, dar si in patrimoniul culturii spirituale.

Si pentru a face textele filocalice mai accesibile omului de azi, a asternut prea folositoare si de suflet mantuitoare cugetari duhovnicesti. Aceasta mica "rucodelie" e alcatuita din trei sute de capete ziditoare, selectate, din notele celor 12 volume ale colectiei Filocalia, dintr-un interviu cu Parintele Staniloae si incheiata cu un grupaj de fotografii.

Izvorata din dorinta de a fi de folos duhovnicesc cititorilor, care nu au, poate, astazi suficient timp pentru a cauta esentialul, alcatuirea de fata este inchinata memoriei neuitatului Parinte Profesor Staniloae, ca un smerit prinos de cinstire adus pentru toata comoara de intelepciune, bogatia de lumina si noianul de frumusete duhovniceasca daruite noua.

Ignatie monahul, Sfanta Manastire Frasinei

• « Inapoi
• Inainte »