ANEXA LA EDITIA A DOUA

• « Inapoi
• Inainte »

7 decembrie, 1980 [Praznuirea] Sf. Ambrozie de Milan

Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi toti!

Multumesc pentru "scrisoarea deschisa" din 3 noiembrie si pentru scrisoarea sfintiei tale din 4 noiembrie. Te asigur ca nu am aflat nici o pricina de suparare in nici una dintre ele, si pentru mine este numai prilejul de a vorbi prieteneste despre invatatura (cel putin un aspect al ei) si insemnatatea celor doi mari ierarhi si teologi ai veacului al XIX-lea din Rusia -Teofan Zavoratul si Ignatie Brianceaninov.

Cele ce am spus la pag. 13 a cartii Sufletul dupamoarte (editia prezenta), ca Episcopul Teofan a fost poate "singurul rival" al Episcopului Ignatie, ca aparator al ortodoxiei impotriva greselilor moderne, nu a vrut sa spuna in nici un chip ca Episcopul Teofan era mai jos ca teolog sau ca ucenic Patristic; pur si simplu eu l-am asezat in centrul atentiei mele pe Episcopul Ignatie, si de aceea Episcopul Teofan pare putin "mai mic" in acest context, ceea ce, de buna seama, nu a fost asa cu adevarat. Spunand, in acelasi loc, ca apararea pe care o aduce Episcopul Teofan ortodoxiei, era pe o treapta mai putin "inalta" decat apararea adusa de catre Episcopul Ignatie, nu am socotit nimic mai prejos pentru Episcopul Teofan, ci numai am dorit sa spun cum socotesc eu aceasta situatie: ca Episcopul Ignatie in general, a dat o atentie mai mare parerilor apusene si s-a impotrivit acelora in amanunt, pe cand Episcopul Teofan a intarit mai deschis transmiterea traditiei ortodoxe si numai intamplator a vorbit despre greselile apusene, cu privire la aceasta problema. Eu am avut in vedere, de pilda, deosebirea dintre lunga aparare a Episcopului Ignatie si lamurirea vamilor (despre care vorbesc in Cap. VI, 2-3 al cartii Sufletul dupa moarte), si vorbirea scurta a Episcopului Teofan (singurul pe care il cunosc, care s-a impotrivit neincrederii apusene cu privire la aceasta invatatura) ca "oricat de nesocotita li s-ar parea ideea vamilor "oamenilor nostri cu minte luminata", ei nu vor scapa de trecerea prin ele" (Psalm 118, pag. 289). Vorbind despre treapta "inalta" de pe care a scris Episcopul Ignatie, eu doar am vrut sa spun ca acesta a fost mai adancit decat Episcopul Teofan in cercetarea parerilor apusene, chiar pe terenul lor, in vreme ce Episcopul Teofan parea mai inclinat sa inlature parerile apusene fara multa vorba. Dar poate asta nu era calea cea buna.

Astfel, eu cred ca, referitor la maretia acestor doi ierarhi, nu este o nepotrivire adevarata intre noi. Eu recunosc, de buna seama, insemnatatea Episcopului Teofan ca teolog si bine cunoscator Patristic, insa, in Sufletul dupamoarte, am intarit importanta Episcopului Ignatie, caci acesta a vorbit foarte amanuntit impotriva greselilor apusene cu privire la invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte. Ma bucur foarte mult ca faci cercetari despre Episcopul Teofan, pe care il respect si il pretuiesc, si care din nefericire, nu este pretuit asa cum ar trebui in zilele noastre, din pricina ca unii oameni de astazi il socotesc mai degraba "scolastic", doar pentru ca a tradus unele carti apusene sau a folosit unele expresii teologice apusene.

Privitor la problema nepotrivirii Episcopului Teofan cu invatatura Episcopului Ignatie: Ai dreptate in cele spuse in scrisoarea catre mine, ca atunci cand am scris despre aceasta nepotrivire de la pagina 40 a cartii Sufletul dupamoarte (editia prezenta), eu nu citisem brosura Episcopului Teofan, Suflet si inger, care critica invatatura Episcopului Ignatie, iar observatiile mele de acolo se bazau intr-adevar, numai pe cele spuse de catre Pr. Florovski. De atunci am facut rost de cartea Episcopului Teofan si am citit-o, si vad ca cele ce am spus eu nu sunt adevarate. Ai dreptate cand spui ca nu exista nici o "nepotrivire" intre cei doi, ci numai dezacordul exprimat de Episcopul Teofan, dupa adormirea Episcopului Ignatie. Problema contradictiei, iarasi nu a fost spusa lamurit (cum o voi arata mai jos). Totusi, principala problema pe care o ridici este daca, intr-adevar aceasta contradictie este "mica", cum am spus eu; as vrea sa vorbesc aici pe scurt despre aceasta problema.

Poate ca aceasta problema este numai una semantica, bazata pe deosebirea de nuanta, in care se priveste contradictia dintre acesti doi teologi. Oricine citeste Suflet si inger de Episcopul Teofan, care pe parcursul a 200 de pagini (desi mici), critica invatatura Episcopului Ignatie, vede cu cata intarire a acuzat Episcopul Teofan ceea ce a socotit gresit la Episcopul Ignatie, poate considera ca deosebirea dintre ei este "mare". Dar privind intregul context al invataturii Episcopului Ignatie despre viata dupa moarte, nu pot sa nu socotesc aceasta nepotrivire ca fiind de "mica" insemnatate, pentru urmatoarele pricini:

1. De-a lungul intregii critici din Suflet si inger, Episcopul Teofan numeste una si aceeasi greseala (sau presupusa greseala) a Episcopului Ignatie: ideea ca sufletul si ingerii sunt trupesti si numai trupesti in firea lor. Episcopul Teofan scrie: "Daca noua invatatura ar fi spus numai ca ingerii au trupuri, nu ar fi trebuit sa se dovedeasca asta; caci in acest caz, problema principala, hotaratoare la ingeri va fi intotdeauna, un spirit liber rational. Dar cand se spune ca ingerul este trup, omul trebuie sa nege prin aceasta afirmatie, libertatea si constiinta rationala; caci aceste insusiri nu sunt ale trupului" (Suflet si inger, Editia a doua, Moscova, 1902, pag. 103). Daca Episcopul Ignatie ar fi sustinut cu adevarat o asemenea parere, cu toata taria si urmarile pe care le-a socotit Episcopul Teofan, ar fi fost, de buna seama, o mare greseala din partea sa. Dar chiar si asa, nu ar fi influentat direct restul invataturii lui despre viata dupa moarte: ingerii si sufletele lucreaza in acelasi fel si in aceleasi "locuri", fie ca sunt trupuri sau au trupuri (sau isi iau trupuri, asa cum se pare ca Episcopul Teofan este mai inclinat sa creada). Astfel, critica Episcopului Teofan, nu influenteaza deloc intregul sistem al invataturii Episcopului Ignatie, ci numai un aspect tehnic al acesteia. Si chiar si aici, asemanarea dintre ei este mai mare decat deosebirea dintre ei: amandoi considera ca exista un aspect material al lucrarilor ingerilor, fie in lumea aceasta fie in lumea cealalta, si ca de aceea relatarea lucrarilor lor in Vietile sfintilor si in alte izvoare ortodoxe, trebuie acceptate ca relatari adevarate iar nu ca "metafore" sau "inchipuiri", asa cum cred criticii din apus. De aceea, in intregul context al invataturii despre viata dupa moarte a Episcopului Ignatie (si a Episcopului Teofan) eu nu pot sa socotesc aceasta deosebire decat ca fiind "mica".

2. Ma intreb foarte serios daca Episcopul Ignatie a inteles de fapt invatatura pe care i-o atribuie Episcopul Teofan; de buna seama, Episcopul Ignatie nu a intarit-o si nici nu a vorbit despre importanta acestei invataturi, pe care Episcopul Teofan era foarte preocupat sa o atace. Astfel, in citatul de mai sus din Episcopul Teofan, unde zice ca "atunci cand se spune ca ingerul este trup, omul trebuie sa nu accepte in acesta, libertatea si constiinta rationala" -este limpede ca Episcopul Teofan trage concluzia logica din cele ce considera ca socoteste Episcopul Ignatie, dar nu poate gasi nicaieri un loc la Episcopul Ignatie, unde sa se spuna ca el crede cu adevarat ca ingerii sunt lipsiti de libertate si constiinta rationala; de buna seama ca Episcopul Ignatie nu credea aceasta. Citind "Omilia despre moarte" a Episcopului Ignatie, nu am aflat o asemenea invatatura. Nu am citit "Suplimentul" la aceasta lucrare, dar sunt sigur ca nici acolo nu se vor afla toate intaririle si importanta invataturii pe care o critica Episcopul Teofan. Fara a intra in multe amanunte ale deosebirilor dintre ei (care ar putea fi un studiu important in sine, si nu ar avea, cred, nici o insemnatate anume pentru teologia ortodoxa sau pentru invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte), socotesc ca greseala Episcopului Ignatie nu sta in sustinerea invataturii pe care o critica Episcopul Teofan, ci (poate) in intarirea peste masura a laturii trupesti a firii si lucrarii ingerilor (destul de usor de facut in combaterea intaririi "spirituale" prea mari a invatatorilor din apus) pana la masura in care poate parea uneori sa spuna ca ingerii (si sufletele) sunt mai degraba trupuri decat (cum cred ca de fapt a vrut sa spuna) ca ingerii si sufletele au trupuri (eterice), sau ca aspectul trupesc este o parte a firii lor. Dupa cum a spus Episcopul Teofan, nu ar fi nici o pricina intre ei, daca aceasta a fost cu adevarat invatatura lui, caci el socoteste aceasta (de pilda in Suflet si inger, pag. 139) ca o parere ingaduita la aceasta problema complexa, care nu a fost definita dogmatic de catre Biserica.

Atunci, cu atat mai mult, daca Episcopul Teofan a gresit foarte putin fata de intarirea din invatatura Episcopului Ignatie, aceasta deosebire trebuie privita, dupa parerea mea, ca fiind de "mica" insemnatate.

3. Episcopul Teofan a fost intrebat odinioara, daca in invatatura Episcopului Ignatie aflase vreo greseala, in afara de invatatura care era socotita a "materialitatii" sufletului. El a raspuns: "Nu. La Episcopul Ignatie este numai aceasta greseala -parerea sa asupra firii sufletului si a ingerilor, ca sunt materiali... In toate cele ce am citit in cartile sale, nu am vazut nimic ne-ortodox. Ce am citit eu este bun" (Scrisoarea din 15 decembrie 1893, in Calugarul rus, Manastirea Pociaev, nr. 17, sept., 1912). Astfel, in contextul intregii invataturi ortodoxe a Episcopilor Ignatie si Teofan, aceasta deosebire este "mica".

Sa trecem acum la ultima problema, cu privire la vamile vazduhului intalnite de suflet dupa moarte. In scrisoarea deschisa, citezi o scrisoare a Episcopului Teofan, in care acesta spune ca viata dupa moarte "este un taram inchis pentru noi. Cele ce se intampla acolo nu sunt lamurite pe deplin...Cu privire la cele ce vor fi acolo -vom vedea cand vom ajunge acolo." Din aceasta, cat si din faptul ca Episcopul Teofan nu pomeneste deseori de vami in scrierile sale, concluzionezi ca "invatatura ca atare, in tot simbolismul ei, era...la marginea cea mai indepartata a gandirii sale," si crezi ca eu gresesc, cel putin pentru ca intaresc faptul ca Episcopul Teofan era un aparator de nadejde al invataturii ortodoxe a vamilor. La aceasta as raspunde cu cateva puncte:

1. Imi amintesc numai aceste doua referiri directe la invatatura vamilor, din scrierile Episcopului Teofan. Totusi, aceste doua referiri ajung pentru a arata ca el a sustinut cu adevarat aceasta invatatura si i-a invatat si pe altii, si ca era destul de critic, chiar batjocoritor, fata de cei care o tagaduiau ("Oricat de absurda li s-ar parea ideea vamilor acestor "barbati luminati", ei nu vor scapa de trecerea prin ele").

2. Faptul ca in unele scrisori, cand vorbeste despre viata dupa moarte, nu pomeneste de vami, nu mi se pare un semn care arata ca aceasta problema se afla "la marginea" invataturii sale, ci numai ca vorbeste in fiecare situatie pentru folosul ascultatorului, iar unii oameni nu au nevoie (ori se afla in neputinta) de a auzi despre vami. Am aflat acelasi lucru in experienta mea ca preot: Cu cei care sunt pregatiti, invatatura vamilor este un indemn puternic la pocainta si o viata vietuita intru frica de Dumnezeu. Dar sunt cei pentru care invatatura ar fi atat de infricosatoare incat nu le-as vorbi despre ea pana nu ar fi pregatiti mai bine ca sa o primeasca. Preotul intalneste uneori oameni care trag sa moara si sunt atat de putin pregatiti pentru lumea cealalta, incat ar fi fara nici un folos sa le vorbeasca acelora chiar si de iad, ca sa nu mai vorbim de vami, din frica de a nu indeparta de la ei putina nadejde si constiinta pe care ar putea-o avea despre Imparatia lui Dumnezeu; dar asta nu inseamna ca iadul nu-si are nici un loc in invatatura unui asemenea preot, sau ca nu ar apara acest adevar cu hotarare daca ar fi atacat. Mai ales in veacul nostru "luminat" al XX-lea, multi crestini ortodocsi sunt atat de imputinati duhovniceste, ori au fost calauziti atat de gresit de ideile moderne, ca pur si simplu nu le sta in putinta sa primeasca ideea intalnirii cu dracii dupa moarte. Oricare preot ortodox, in lucrarea sa pastorala cu asemenea oameni, trebuie, de buna seama, sa se coboare pana la treapta slabiciunii lor, si sa le dea "hrana pentru sugari", de care au nevoie pana vor fi mai pregatiti sa primeasca hrana cea tare a unor texte ascetice ortodoxe; dar invatatura ortodoxa despre vami, transmisa din primele veacuri crestine, ramane pururea neschimbata si nu poate fi tagaduita, oricat de multi oameni nu sunt in stare sa o inteleaga.

3. Mai mult, intr-adevar invatatura despre vami se afla in alte lucrari ale Episcopului Teofan -in traducerile sale, daca nu in lucrarile sale originale. Sunt multe referiri la aceasta invatatura in cele cinci volume ale sale de traduceri ale Filocaliei , dintre care am citat cateva in textul cartii Sufletul dupamoarte (pag. 79-80, 236-237, 242, in editia de fata). Si in Razboiul nevazut (Partea a doua, cap. 9), se prezinta invatatura ortodoxa a "incercarii de catre capetenia acestui veac" care se da fiecaruia la iesirea din trup; cuvantul "vami" nu apare acolo, dar textul spune limpede ca "razboiul cel mai hotarator ne asteapta la ceasul mortii", si este limpede ca este acelasi adevar pe care Episcopul Ignatie il apara cu mare purtare de grija, si pe care Episcopul Teofan il numeste in alte locuri "vami".

4. Textul Suflet si inger al Episcopului Teofan nu are nici un singur cuvant critic asupra invataturii despre vami a Episcopului Ignatie. In "Omilie la moarte" a Episcopului Ignatie, acesta spune cu dreptate ca "invatatura vamilor este invatatura Bisericii" (vol. III al operelor sale, pag. 138), si merge mai departe sa adevereasca aceasta zicere cu amanunte importante. Analizand invatatura Episcopului Ignatie, Episcopul Teofan spune ca "in articolul de fata, noua invatatura din brosurile pomenite mai sus ["Omilie la moarte" si "Supliment" la aceasta] este analizata in amanunt, fara a lasa necercetata nici o singura cugetare care trebuia cercetata" (Suflet si inger, pag. 4). Deci, intrucat Episcopul Teofan nu a aflat nimic in ideile despre vami ale Episcopului Ignatie fata de care sa se impotriveasca, este foarte limpede ca este in deplin acord cu Episcopul Ignatie, ca "invatatura vamilor este invatatura Bisericii".

5. Chiar in textul Suflet si inger, Episcopul Teofan arata starile sufletului dupa plecarea din trup, in aceiasi termeni cu cei din expunerea Episcopului Ignatie. Tocmai acestea sunt conditiile cerute pentru intalnirea sufletului cu dracii la vami, astfel ca acest citat, chiar daca nu pomeneste de vami direct, poate fi socotit ca un semn al asemanarii Episcopului Teofan cu Episcopul Ignatie, cu privire la firea realitatii de dupa moarte, singura sa deosebire de Episcopul Ignatie fiind problema daca firea ingerilor este numai trupeasca (ceea ce nu cred ca Episcopul Ignatie socotea cu adevarat, dupa cum am spus mai sus). Iata citatul din Episcopul Teofan:

"Dupa iesirea din trup, sufletul intra in salasul duhurilor, unde atat acesta cat si duhurile au aceleasi activitati, in care sunt vazute pe pamant printre oameni: se vad unul pe altul, vorbesc, calatoresc, se cearta, lucreaza. Deosebirea sta numai in aceea ca salasul este aerial, alcatuit din materie de mare subtirime, si de aceea in ele totul este material si aerial de mare subtirime. Ce concluzie vine de aici, direct? Ca in lumea duhurilor, chipul vazut al fiintelor, si legaturile dintre ele, sunt la fel ca intre oamenii de pe pamant. Dar acest lucru nu vorbeste despre firea materiala a ingerilor, nici nu spune ca esenta lor este numai materiala" (Suflet si inger, pag. 88-89).

6. Sa nu ma contraziceti in problema principala: ca Episcopul Teofan, ca si Episcopul Ignatie, a sprijinit invatatura ortodoxa a vamilor; ma puteti contrazice numai asupra intaririi pe care au facut-o cei doi invatatori asupra acestei probleme (Episcopul Ignatie a vorbit mai mult despre aceasta, iar Episcopul Teofan mai putin). Cred ca exista o explicatie foarte simpla pentru aceasta deosebire aparenta de intarire: Episcopul Ignatie a socotit ca era mai trebuincios sa scrie un tratat intreg despre subiectul vietii dupa moarte, unde problema vamilor, fiind o parte importanta a invataturii ortodoxe are un loc insemnat din necesitate; in vreme ce Episcopul Teofan, nescriind un asemenea tratat, vorbeste despre acest subiect in trecere. Imi inchipui (fara sa-i cercetez toate lucrarile), ca in alte lucrari ale sale, Episcopul Ignatie nu vorbeste mai des despre vami decat Episcopul Teofan. Cu toate astea, cele cateva comentarii despre vami, care se gasesc la Episcopul Teofan, arata ca acesta tine invatatura cu aceeasi hotarare ca si Episcopul Ignatie. Deci, as spune ca deosebirea dintre ei nu sta in ceea ce ei credeau sau chiar in puterea cu care si-au exprimat credinta, ci in problema pe care am pomenit-o la inceputul acestei scrisori: ca Episcopul Ignatie s-a adancit mai mult decat Episcopul Teofan in razboiul strans cu parerile rationaliste ale apusului, pe cand Episcopul Teofan a dus mai departe traditia ortodoxa, dand mai putina atentie intrarii in razboiul acestor greseli apusene.

Despre toate astea, cred ca cele ce am spus in prefata cartii Sufletul dupa moarte, ca Episcopul Teofan "a propovaduit aceeasi invatatura" ca si Episcopul Ignatie, este indreptatita: cu privire la intreaga invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte, pe care o impartaseau la fel, deosebirea dintre ei despre "materialitatea" firii sufletului si a ingerilor este intr-adevar "mica", (o deosebire pricinuita, socotesc eu, mai mult din prea marea adancire polemica a Episcopului Ignatie asupra "trupurilor" ingerilor, decat din tinerea cu adevarat a invataturii, atribuita Episcopului Ignatie, de catre Episcopul Teofan). Cu privire la problemele invataturii despre viata dupa moarte, care sunt aratate in Sufletul dupamoarte (caci eu nu am aparat si nici nu am pomenit despre asa-zisa invatatura a Episcopului Ignatie, ca sufletele si ingerii sunt numai trupuri), si anume asemanarile dintre ei, aproape se intregesc. Asemanarea invataturii lor despre viata dupa moarte este cu mult mai uimitoare cand se compara cu parerile criticilor rationalisti ai apusului care, pana in zilele noastre, neaga, nu numai realitatea vamilor, ci si intreaga realitate de dupa moarte, pe care Episcopii Teofan si Ignatie au infatisat-o cu adevarat in aceiasi termeni, folosul rugaciunilor pentru morti si asa mai departe. Impotriva unor asemenea pareri false, marturia unita a Episcopilor Teofan si Ignatie la invatatura ortodoxa transmisa din vechime, este intr-adevar impresionanta.

M-ar interesa foarte mult sa aud despre cercetari profunde pe care le-ati facut asupra Episcopului Teofan, pentru care, asa cum am spus, am cel mai mare respect. Vei publica un articol sau o carte despre el, sau vreo traducere din operele sale? Eu am tradus prima parte din Calea spre mantuire , care apare acum in serial in ziarul Orthodox America.

Cu dragoste intru Hristos, Nevrednicul Ieromonah Serafim

P. S. Nu stiu cat de "deschisa" a fost scrisoarea sfintiei tale pentru mine, sau cui i-a fost trimisa. Trimit copii ale raspunsului meu catorva oameni pe care ii intereseaza foarte mult aceasta problema.

• « Inapoi
• Inainte »