CAPITOLUL IV

CAPITOLUL IV

Experienta contemporanaa "raiului"

N Viata dupa viata, Dr. Moody remarca faptul ca oamenii cu Icare a stat de vorba, nu par sa fi trait intamplari care sa se numeasca "chipul mitologic al existentei in viata de apoi" si inca mai sunt aplecati sa nu creada in parerea obisnuita despre rai si despre iad si in intregul "model rasplata-pedeapsa al vietii de dincolo" (pag. 70).

In Consideratii asupra vietii de dupa viata, el afirma ca ultimile sale convorbiri au scos la iveala experientele larg raspandite, de dincolo de moarte, despre "alte salasuri de existenta, care, foarte bine ar putea fi numite ceresti" (pag. 15). Un om s-a pomenit intr-o "regiune de tara cu ape curgatoare, iarba, copaci, munti" (pag. 16). O femeie a fost intr-un "loc frumos", care era asemenea aceluia, si "departe, in departare ... am vazut un oras mare. Erau cladiri - cladiri separate. Straluceau minunat. Oamenii erau fericiti acolo. Era apa scanteietoare, izvoare ... un oras de lumina, presupun ca asa s-ar numi" (pag. 17).

De fapt, asa cum spun si alte carti noi, aceasta experienta este destul de obisnuita. Autorii protestanti pomeniti mai sus, cred ca aceasta experienta (cel putin cand privelistea este caracteristic biblica), este una crestina. Aceasta trebuie deosebita in chip limpede de majoritatea celorlalte experiente de "dupa moarte", pe care ei le cred inselari diavolesti. "Necredinciosii par sa treaca prin experienta inselatoare de acel fel, care in Biblie ii este atribuit anume lui satan. Credinciosii traiesc intamplari curate doctrinar, care ar putea reiesi din Scripturi" (Levitt si Weldon, Exista viata dupa moarte?, pag. 116). Este aceasta adevarat sau experientele credinciosilor si ale necredinciosilor sunt de fapt cu mult mai asemanatoare decat isi pot inchipui acesti autori?

Ei citeaza experientele cu adevarat crestine ale lui Betty Malz, care a publicat o carte in care istoriseste experientele sale "din afara trupului", in vreme ce se afla in "moarte clinica", care a durat 28 de minute. Indata dupa moarte, ea s-a pomenit "urcand pe un deal verde, frumos ... mergeam pe iarba, care era de verdele cel mai viu pe care il vazusem vreodata." Era insotita de un alt chip care mergea, "un chip de barbat, inalt, in reverenda. Ma intrebam daca era inger ... Pe cand mergeam, nu am vazut nici un soare -dar pretutindeni era lumina. In stanga erau flori de multe culori. Erau si copaci, arbusti ... Am ajuns la o constructie de argint mareata. Era ca un palat, in afara de faptul ca nu avea turnuri. Pe cand ne indreptam spre el, am auzit glasuri. Erau melodioase, armonioase, amestecandu-se in cor si am auzit cuvantul "Iisus" ... Ingerul a pasit inainte si a pus mana pe o poarta, pe care eu nu o vazusem mai inainte. Inalta cam de 3,5 m, poarta era o placa tare, impodobita cu perle." Cand poarta s-a deschis, "am vazut inauntru ceva ce parea sa fie o strada de culoarea aurului, acoperita cu sticla sau apa. Lumina galbena care s-a ivit era foarte puternica. Nu se poate povesti cu nici un fel de cuvinte. Nu am vazut nici un chip, cu toate ca simteam ca este o Persoana. Deodata am stiut ca lumina este Iisus." Fiind chemata sa intre pe poarta, si-a amintit de tatal ei, care se ruga pentru ea, portile s-au inchis, si ea a coborat de pe deal, vazand soarele ridicandu-se deasupra zidului de rubine -care indata a rasarit peste orasul Terre Haute, unde s-a intors in trupul ei, din spitalul in care, in chip obisnuit era recunoscut ca o minune (Betty Malz, O clipa in vesnicie, Chosen Books, Waco Texas, pag. 84-89).

Este aceasta experienta cu adevarat deosebita de cele mai multe dintre cele povestite de Dr. Moody? (D-na Malz este de credinta protestantasi credinta ei s-a intarit prin aceasta experienta.) Cititorul crestin ortodox nu este, desigur, la fel de lamurit de aceasta, asa cum sunt autorii protestanti citati mai sus. Fiind destul de deosebita de orice fel de cunoastere pe care o putem avea despre chipul in care sufletul patrunde in lumea cereasca dupa moarte, si prin ce trece pana ajunge acolo (acestea vor fi discutate mai tarziu) -aceasta experienta nu este de fapt pentru noi foarte deosebita de experientele de dupa moarte "pamantesti" despre care s-a scris pana acum. In afara de invelisul "crestin", dat in chip firesc acestui fel de experiente, de catre credinciosul protestant (ingerul, lauda, chipul lui Iisus), exista cateva elemente comune cu experientele "pamantesti": simtamantul de alinare si pace (pe care ea il povesteste ca fiind intr-o impotrivire adanca cu lunile ei de boala dureroasa), "fiinta de lumina" (pe care altii o aseamana tot cu "Iisus"), apropierea de un fel oarecare de salas, aparte, care se afla dincolo de un oarecare "hotar". Si este uimitor faptul ca ea a vazut acest soare pamantesc rasarind deasupra zidurilor de rubine, daca acesta este cu adevarat raiul ... Cum trebuie sa pricepem noi aceasta experienta?

Multe experiente asemanatoare se afla in alte carti noi. O scurta cercetare a lor, ne va ajuta sa ne formam o parere mai buna despre ceea ce se afla in aceasta.

Nu de mult, s-a scris o carte, in care s-a facut o alcatuire a mortii "crestine" (mai ales protestante), si a experientelor de "dupa moarte" (John Myers, Glasuri de la capatul vesniciei, Spire Books, Old Tappan, N. J., 1973). Intr-o experienta povestita in aceasta carte, "a murit" o femeie, ea a fost slobozita din trup si a venit intr-un loc cu multa lumina, privind printr-o "fereastra a cerului". "Ceea ce am vazut eu acolo, facea ca toate bucuriile pamantului sa paleasca prin lipsa lor de insemnatate. M-am repezit sa ma alatur multimii vesele de copii care cantau si zburdau in livada de meri ... Erau flori inmiresmate si fructe rosii, coapte, pe copaci. Pe cand stateam acolo, sorbind acea frumusete, treptat am inceput sa simt un Duh; un Duh de bucurie, pace si mila. Inima imi ardea de dorinta de a ma face o parte a acestei frumuseti." Dupa ce s-a intors in trupul ei, dupa ce fusese "moarta" vreme de cincisprezece minute, "restul acelei zile si in ziua urmatoare, cealalta lume era pe departe mult mai adevarata pentru mine decat cea in care ma intorsesem" (pag. 228-231, reprodus dupa Guideposts Magazine, 1963). Aceasta experienta a pricinuit o asa zisa bucurie "duhovniceasca" asemanatoare cu aceea a D-nei Malz, si la fel ca aceea, a dat o noua masura religioasa vietii omului dupa aceasta experienta. Dar chipul "raiului" care a fost vazut era destul de deosebit.

Dr. George C. Ritchie, Jr., medic in Virginia, a trecut printr-o experienta vie "dupa moarte". O scurta relatare a acesteia a fost publicata in Guideposts Magazine in 1963, si o versiune mai ampla a fost publicata in cartea cu titlul Intoarcerea din ziua de maine, in colectia Chosen Books. In aceasta relatare, dupa o indelungata intamplare in care a fost despartit de trupul sau (care fusese socotit mort), tanarul George Ritchie s-a intors in camera mica in care se afla intins trupul sau, si numai atunci si-a dat seama ca era "mort". Atunci, o lumina puternica a umplut camera, pe care el a socotit-o ca este Hristos, "o simtire atat de mangaietoare, atat de vesela si multumitoare, ca am vrut sa ma pierd pentru vesnicie in minunea ei." Dupa ce a vazut parti din faptele pe care le savarsise in viata, ca raspuns la intrebarea "Ce ai facut cu vremea ta pe pamant?", a avut trei vedenii. Primele doua pareau sa fie ale "unei lumi foarte deosebite, care ocupa acelasi loc" precum acest pamant, dar cu multe privelisti pamantesti (strazi, locuri de la tara, universitati, biblioteci, laboratoare). "Despre lumea cea de pe urma am avut doar o vedenie scurta. Acum parca nu ne mai aflam pe pamant, ci foarte departe de el. Si acolo, tot la o mare departare, am vazut un oras -dar un oras, daca se poate inchipui un asemenea lucru, zidit din lumina ... in care strazile, casele, zidurile, pareau sa raspandeasca lumina, in vreme ce eu ma miscam printre ele, se aflau fiinte de o stralucire orbitoare, ca aceea care era langa mine. Asta a fost o vedenie doar de o clipa, pentru ca in clipa urmatoare, peretii camarutei s-au inchis in jurul meu, lumina orbitoare s-a stins, si m-a furat un somn profund." Inainte de aceasta, el nu citise despre viata de dupa moarte; dupa aceasta experienta, a devenit un crestin activ in cadrul bisericii protestante (John Myers, Glasuri de la capatul vesniciei, pag. 56-61).

Aceasta experienta uimitoare a avut loc in 1943, si dupa cum se vede, aceste experiente nu sunt de loc nemaiintalnite, daca luam in considerare experientele de "readucere la viata" din ultimii ani. Pastorul protestant Norman Vincent Peale povesteste cateva experiente asemanatoare si le talcuieste astfel: "Halucinatie, vis, vedenie -eu nu cred asa. Am petrecut prea multi ani stand de vorba cu oamenii care au ajuns la capatul a "ceva" si au avut o vedenie dincolo, despre care povesteau cu totii ca era frumusete, lumina si pace, ca sa am indoieli in mintea mea" (Norman Vincent Peale, Puterea gandirii pozitive , Prentice-Hall, Inc., New York, 1953, pag. 256). Glasuri de la capatul vesniciei ia numeroase exemple de vedenii de pe patul mortii si de experiente din preajma mortii din trei antologii ale sec. al XIX-lea. Cu toate ca nici unul dintre aceste exemple nu este atat de amanuntit ca marturiile mai recente, ele aduc o dovada intemeiata ca vedenia aratarilor si privelistile din alte lumi sunt trairi destul de obisnuite pentru muribunzi. In aceste experiente, cei care se simt crestini, si sunt pregatiti pentru moarte, au simtaminte de pace, bucurie, ingeri, rai, in vreme ce necredinciosii (mai ales cei din America veacului al XIX-lea) adesea vad draci si iad.

Adevarul acestor vedenii fiind stabilit, trebuie acum sa ne intrebam: care este firea lor? Este vederea raiului cu adevarat atat de obisnuita printre cei care, in vreme ce mor in chipul cel mai bun crestinesc pe care il cunosc ei, sunt totusi in afara Bisericii lui Hristos, Biserica Ortodoxa?

Socotind firea si insemnatatea acestui fel de experiente, vom vorbi din nou despre problema "intalnirii cu altii". Sa cercetam experientele muribunzilor necrestini, pentru a vedea daca sunt foarte deosebite de cele ale crestinilor celor lucratori. Daca necrestinii vad de asemenea, in chip obisnuit "raiul" in vreme ce mor, sau dupa "moarte", atunci noi va trebui sa intelegem aceasta experienta ca ceva firesc, care poate sa se arate oricui, iar nu ca ceva care este numai crestin. Cartea doctorilor Osis si Haraldsson cuprinde marturii indestulate in aceasta privinta.

Acesti cercetatori prezinta vreo 75 de cazuri de "vedenii din alta lume" printre pacientii muribunzi. Unii oameni vorbesc despre pajisti si gradini neinchipuit de frumoase; altii vad porti deschizandu-se catre o frumoasa regiune de tara, sau un oras. Multi aud muzica din alta lume. Adesea sunt amestecate privelisti destul de pamantesti, asa cum s-a intamplat cu femeia americana, care a mers spre o gradina frumoasa, intr-un taxi, sau cu femeia indianca, care calarea o vaca, in drum spre "cerul" ei (La ceasul mortii, pag. 163), sau new york-ezul care a intrat intr-un camp verde, cu vegetatie bogata, sufletul lui fiind plin de "dragoste si fericire" -si putea vedea cladirile din Manhattan si un parc de distractii in departare (David Wheeler, Calatorie in partea cealalta, pag. 100-105).

In studiul Osis-Haraldsson, in chip semnificativ, hindusii vad "raiul" la fel de des ca si crestinii, si in vreme ce ultimii il vad adesea pe "Iisus" si "ingeri", primii vad la fel de des temple hinduse si zei (pag. 177). Inca si mai semnificativ este faptul ca adancirea in religie, mai profunda sau mai de suprafata a bolnavilor, pare sa nu aiba nici o urmare asupra iscusintei lor de a avea vedenii din alta lume. "Bolnavii foarte credinciosi au vazut gradini, porti si raiul, dar nu mai des decat cei mai putin credinciosi" (pag. 173). Cu adevarat, un membru al partidului comunist indian, ateu si materialist, pe cand murea, a fost dus intr-un "loc frumos, care nu era de pe acest pamant ... A auzit muzica si, de asemenea, in departare se auzea o cantare. Cand si-a dat seama ca este in viata, i-a parut rau ca a trebuit sa paraseasca acel loc frumos" (pag. 179). Cineva a incercat sa-si ia viata, si in timp ce era pe moarte a povestit: "Sunt in cer. Se afla atat de multe case in jurul meu, atat de multe strazi cu copaci mari, avand fructe dulci si pasarele cantand in copaci" (pag. 178). Cei mai multi dintre cei care au trecut prin asemenea experiente, simt o bucurie nemarginita, pace, liniste, si primirea mortii; putini doresc sa se intoarca la viata (pag. 182).

Asadar, este limpede ca trebuie sa fim cu foarte mare bagare de seama in deslusirea "vedeniilor despre rai" care sunt vazute de muribunzi si de oamenii "morti". La fel ca mai sus, cand aratam despre "intalnirea cu altii", in Capitolul II, si acum trebuie sa facem o deosebire limpede intre vedeniile date prin har, adevarate, despre lumea cealalta, si experienta de-a dreptul fireasca care, desi poate fi deasupra marginirilor omului, nu este catusi de putin duhovniceasca si nu ne spune nimic despre adevaratul rai sau iad, potrivit adevaratei invataturi crestine.

Se aseaza acum inaintea noastra cea mai insemnata parte a cercetarii pe care o facem asupra experientelor de "dupa moarte" si ale acelora ale muribunzilor: socotirea si judecarea lor dupa randuiala adevaratei invataturi crestine, si a experientei vietii de dupa moarte. Este nevoie de o deslusire limpede a intelesului si semnificatiei lor pentru vremurile noastre. Inca si asa, este deja cu putinta aici, sa se faca o pretuire mai dinainte a experientei "raiului", istorisita astazi in chip atat de obisnuit: cele mai multe, poate intr-adevar toate aceste experiente, au putine lucruri care seamana cu vedenia crestina a raiului. Aceste vedenii nu sunt duhovnicesti, ci lumesti. Ele sunt atat de repezi, atat de usor dobandite, atat de obisnuite, atat de pamantesti in privelistile lor, ca nu poate exista nici o asemanare insemnata a lor, cu adevaratele vedenii crestine despre rai (unele vor fi povestite mai jos). Chiar si lucrul cel mai "duhovnicesc" despre unele dintre ele -simtirea lui Hristos -lamureste inca o data despre subtirimea duhovniceasca a acelora care traiesc astfel de experiente, mai mult decat despre orice altceva. In loc sa aduca slavire adanca, frica de Dumnezeu, si cainta, pe care le-a aprins in sfintii crestini, adevarata traire inaintea lui Dumnezeu (dintre care intamplarea Sf. Pavel, avuta pe drumul spre Damasc, poate fi luata ca pilda -Fapte 9, 3-9), experientele de astazi savarsesc ceva cu mult mai asemanator cu "mangaierea" si "pacea" miscarilor penticostale si spiritiste moderne.

Totusi, nu se poate pune la indoiala faptul ca aceste experiente sunt neobisnuite. Multe dintre ele nu pot fi marginite la simple halucinatii, si par sa aiba loc dincolo de hotarele vietii pamantesti, asa cum sunt intelese in general, intr-un salas, undeva, intre viata si moarte, asa cum s-ar parea ca sunt.

Care este acest salas? Aceasta este intrebarea la care ne intoarcem acum. Pentru a raspunde la intrebare, vom lua in considerare mai intai marturiile crestine adevarate -asa cum face Dr. Moody si multi alti scriitori despre acest subiect -si apoi scrierile ocultistilor moderni si ale altora, care pretind ca au calatorit in acea lume. Acest ultim izvor, daca este inteles corect, se apropie uimitor de adevarul crestin.

Sa incepem cu intrebarea: care este salasul, dupa invatatura crestina, in care intra sufletul dupa moarte?