CAPITOLUL VIII

CAPITOLUL VIII

Experientele crestine adevarate ale raiului

1. "Locul lucrarilor" raiului si iadului

Am vazut acum, in numeroase relatari ale Sfintilor Parinti cat Asi in Vietile sfintilor, ca dupa moarte, sufletul intra indata in salasul din vazduh de sub cer, ale carui insusiri le-am aratat in amanunt. Am vazut, de asemenea ca, dupa ce trupul a murit cu adevarat, iar sufletul a rupt legatura cu lucrurile cele pamantesti, inaltarea sufletului prin acest salas al vazduhului este descrisa ca un urcus prin vami, unde incepe Judecata particulara, pentru a hotari care sunt insusirile potrivite pentru salasluirea sufletelor in rai. Acele suflete care se dovedesc vinovate pentru pacate nepocaite, sunt aruncate in adanc, in iad, de catre duhurile cele cazute; acelea care trec biruitoare prin judecatile vamilor, urca slobod, purtate de catre ingeri spre cer.

Ce este raiul? Unde se afla el? Este raiul un loc? Se afla acesta "sus"?

Asa cum se intampla si cu toate problemele privitoare la viata dupa moarte, nu ar trebui sa punem asemenea intrebari din simpla iscodire, ci numai pentru a pricepe mai bine invatatura despre acest subiect, pe care ne-a impartasit-o Biserica. Si pentru a scapa de intunecimea pe care o pot pricinui ideile moderne si unele experiente mediumnice chiar si crestinilor ortodocsi.

Se intampla astfel ca problema "localizarii" raiului (si iadului) este inteleasa gresit in foarte mare masura in vremurile moderne. Doar cu cativa ani in urma, dictatorul sovietic Hrusciov radea de oamenii religiosi, care inca mai credeau in rai, caci el trimisese "cosmonauti" in spatiu si aceia nu l-au vazut.

De buna seama, nici un crestin care are dreapta judecata, nu crede in strambatura ateista a unui rai "in cer", desi sunt unii protestanti necunoscatori, care asezau raiul intr-o galaxie sau constelatie indepartata. Intreaga lume vazuta este cazutasi stricata, si nu se afla nici un loc in ea pentru raiul cel nevazut al lui Dumnezeu, care este un adevar duhovnicesc iar nu material. Dar multi crestini, pentru a scapa de batjocura necredinciosilor si pentru a ocoli chiar si cea mai mica intinare a vreunei conceptii materialiste, au ajuns la capatul opus si spun ca raiul nu se afla "nicaieri". Printre romano-catolici si protestanti exista explicatii nefiresti, care spun ca raiul este "o stare nu un loc", ca "sus" este doar o metafora, ca Inaltarea lui Hristos (Luca 24, 50; Fapte 1, 9-11) nu a fost cu adevarat o "inaltare", ci numai o schimbare de stare.

Urmarea unor asemenea explicatii este ca raiul si iadul ajung niste conceptii foarte nedeslusite si fara limpezime, si adevaratul sens al lor incepe sa se piarda -cu urmari pierzatoare pentru viata crestina, caci acestea sunt tocmai adevarurile catre care se calauzeste intreaga noastra viata pamanteasca.

Toate aceste lamuriri, potrivit episcopului Ignatie Brianceaninov, se bazeaza pe ideea neadevarata a filosofului modern Descartes, ca tot ceea ce nu este material este "spirit pur" si nu este marginit de timp si spatiu. Aceasta nu este invatatura Bisericii Ortodoxe. Episcopul Ignatie scrie: "Inchipuirea lui Descartes cu privire la libertatea duhurilor in spatiu si timp este o prostie hotarata. Tot ceea ce este marginit depinde de spatiu in mod necesar" (vol. III, pag. 312). "Numeroasele citate pe care le-am dat mai sus din cartile de cult si lucrarile Parintilor Bisericii Ortodoxe, hotarasc cu deplina multumire problema localizarii raiului si iadului ... Cu cata claritate arata invatatura Bisericii Ortodoxe de Rasarit ca localizarea raiului este in cer, iar localizarea iadului este in maruntaiele pamantului" (vol. III, pag. 308-309); sublinierea apartine Episcopului Ignatie. Vom arata aici numai cum trebuie talcuita aceasta invatatura.

De buna seama ca este adevarat, dupa cum arata numeroasele citate ale Episcopului Ignatie, ca toate izvoarele ortodoxe -Sfanta Scriptura, sfintele slujbe, Vietile sfintilor, scrierile Sfintilor Parinti - vorbesc despre rai si cer ca fiind "sus" si despre iad ca fiind "jos", sub pamant. Si este, de asemenea, adevarat faptul ca, intrucat ingerii si sufletele sunt marginite in spatiu (dupa cum am vazut in capitolul de mai sus, "Invatatura ortodoxa despre ingeri"), acestea toate trebuie sa se afle pururea intr-un loc oarecare -fie in rai, in iad ori pe pamant. Am citat deja invatatura Sfantului Ioan Damaschin ca atunci "cand ingerii se afla in cer, nu se afla pe pamant, si cand sunt trimisi de Dumnezeu pe pamant, acestia nu raman in cer" (Expunere adevarata a credintei ortodoxe, II, 3, pag. 206), care este aceeasi invatatura prezentata mai inainte de Sf. Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfant, cap. 23), Sf. Grigorie Teologul (Invataturi pilduitoare la Cartea lui Iov , Cartea a II-a, 3) si de catre toti Parintii Bisericii.

Prin urmare, raiul este cu adevarat un loc, si acesta este cu adevarat sus din oricare loc de pe pamant, iar iadul este cu adevarat jos, in maruntaiele pamantului; dar aceste locuri si locuitorii lor nu pot fi vazuti de oameni pana cand ochii lor duhovnicesti nu sunt deschisi, dupa cum am vazut mai inainte, cu privire la salasul din vazduh. Mai mult, aceste locuri nu se afla intre "hotarele" sistemului nostru spatio-temporal: un avion de pasageri nu trece "in chip nevazut" prin rai, nici un satelit pamantesc prin cel de al treilea cer, nici sufletele nu pot sa astepte in iad pana la Judecata de Apoi, ca sa fie pregatite sa ajunga pe pamant. Ele nu se afla acolo, ci intr-un loc de un fel deosebit, care incepe chiar aici, dar se intinde intr-o alta directie.

Sunt semne, sau cel putin pareri, despre acest fel al adevarului chiar in experienta acestei lumi, in fiecare zi. De pilda, existenta vulcanilor sia caldurii mari din centrul pamantului este socotita de multi Sfinti si Parinti ca un semn nemijlocit al existentei iadului in maruntaiele pamantului.41 De buna seama, iadul nu este "material" in sensul in care curge lava de sub scoarta pamantului, care este materiala. Se pare insa ca este o "asemanare" intre cele doua lumi -intai de toate, o asemanare se poate vedea chiar in firea omului, caruia ii sta in putinta, in imprejurari oarecare, sau prin voia lui Dumnezeu sa inteleaga cele doua feluri de realitate chiar in aceasta viata. Oamenii de stiinta moderni au ajuns sa recunoasca faptul ca ei nu mai sunt siguri de natura de baza a materiei si de hotarele ei, si nici unde se sfarseste aceasta si unde incepe realitatea "transcedentala".

Numeroase intamplari din Vietile sfintilor arata cum acel alt fel al spatiului "patrunde" in spatiul "obisnuit" al acestei lumi. Adesea, de pilda, sufletul unui om care de-abia a murit este vazut ridicandu-se la cer, ca atunci cand Sf. Benedict a vazut sufletul Sf. Germanus de Capua ridicat la cer de ingeri intr-o minge de foc (Sf. Grigorie, Dialoguri, II, 35), sau locuitorii din Afognak au vazut sufletul Sf. Gherman urcandu-se intr-un stalp de foc, sau Cuviosul Filaret de Glinak a vazut sufletul Sf. Serafim de Sarov urcand. Proorocul Elisei l-a vazut pe Proorocul Ilie, cum a fost rapit la cer intr-un car de foc (III Regi 2, 11). De asemenea, sufletele sunt vazute adesea trecand prin vami; sunt astfel de imprejurari, mai ales in Viata Sf. Nifon de Constantia (23 decembrie) si a Sf. Columba de Iona -unele dintre aceste intamplari au fost citate in capitolul despre vami. In Viata Cuviosului Teofil al Kievului, singurul martor al mortii unui om drept, a vazut cum atunci "ceva a strafulgerat in fata lui si un curent de aer rece i-a izbit fata. Dimitrie a privit in sus cu uimire si a impietrit. In chilie, plafonul a pornit sa se ridice iar cerul albastru, ca si cum si-ar fi intins bratele, se pregatea sa primeasca sufletul sfant al celui drept care murea."42

Nu trebuie sa iscodim, dincolo de cunostintele generale, ca raiul si iadul sunt cu adevarat "locuri", dar nu locuri din lumea aceasta, din sistemul nostru spatio-temporal. Aceste "locuri" sunt atat de deosebite de notiunile noastre pamantesti de "loc", ca ne vom tulbura fara nadejde, daca incercam sa reconstituim o "geografie" a lor. Unele Vieti ale sfintilor arata limpede ca "cerurile" se afla deasupra "raiului pamantesc"; altele arata ca sunt cel putin "trei ceruri" -dar nu este de datoria noastra sa asezam "hotarele" acestor locuri sau sa incercam sa deslusim insusirile lor. Prin Pronia lui Dumnezeu ne sunt daruite asemenea descrieri pentru a ne insufleti sa luptam ca sa ajungem in aceste locuri, printr-o viata si moarte crestina -iar nu pentru a ne folosi de chipuri de judecata lumeasca si cunostinte care nu li se potrivesc. Sf. Ioan Gura de Aur ne aminteste cu dreptate ca trebuie sa cercetam in chip potrivit cele ale raiului si ale iadului: "Va intrebati unde se afla iadul; dar de ce trebuie sa stiti voi asta? Voi trebuie sa stiti ca iadul exista, nu unde se afla el ascuns .... Dupa parerea mea, iadul se afla undeva in afara acestei lumi .... Nu trebuie sa incercam sa aflam unde se afla iadul, ci cum sa scapam de el" (Omilie la Romani 31, 3-4).

Nu ne este noua dat sa pricepem prea mult despre adevarul celeilalte lumi in aceasta viata, desi cunoastem destule lucruri pentru a raspunde rationalistilor care spun ca raiul si iadul nu se afla "nicaieri" si de aceea nu exista, pentru ca oamenii nu le pot vedea. Aceste locuri se afla cu adevarat "undeva", si unii locuitori de pe pamant au fost acolo si s-au intors ca sa povesteasca despre ele. Dar noi putem vedea aceste locuri cand suntem in trup, mai mult prin credinta decat prin cunoastere. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu (I Cor. 13, 12).

2. Experientele crestine ale raiului

Adevaratele experiente crestine ale raiului poarta pururea aceeasi pecete a experientei din alta lume. Cei care au vazut raiul au calatorit pur si simplu intr-un loc ales. Ei au intrat intr-o stare duhovniceasca aparte. Noi, cei care nu am trait personal aceste experiente, trebuie sa fim multumiti cu descrierea anumitor insusiri aparente care, luate impreuna, deosebesc aceste experiente destul de limpede de toate experientele salasului din vazduh, pe care le-am aratat mai sus.

Multe Vieti ale sfintilor cuprind descrieri ale sufletelor care intra in rai, ca fiind vazute de pe pamant. In Viata Sf. Antonie cel Mare citim: "Oarecand, Antonie sedea in munti si privind in sus, a vazut pe cineva ridicandu-se la cer, si o ceata vesela intampinandu-l. Plin de uimire, el i-a socotit pe aceia o ceata binecuvantata si s-a rugat ca sa afle ce putea sa insemne aceea. Si pe data, ajunse la el un glas si-i spuse: Acesta este sufletul lui Ammon, calugar de Nitria, care a dus viata pustniceasca pana la o varsta inaintata" (Viata Sf. Antonie, Eastern Orthodox Books edition, pag. 38).

Avva Serapion a descris astfel moartea Sf. Marcu de Tracia: "Uitandu-ma in sus, am vazut sufletul sfantului, care fusese slobozit din legaturile trupului. Maini de ingeri il acopereau cu un vesmant alb stralucitor, si il ridicau la cer. Am vazut calea care trecea prin vazduh catre cer, si cerurile deschise. Apoi am vazut hoardele de draci stand pe cale si am auzit un glas de inger spunand dracilor: Fii ai intunericului! Fugiti si ascundeti-va de la fata luminii dreptatii! Sufletul sfant al lui Marcu a fost tinut in vazduh vreme de vreun ceas. Apoi s-a auzit glas din cer, graind catre ingeri: Luati-l si-l aduceti aici pe cel care i-a facut pe draci de ocara. Cand sufletul sfantului trecuse fara nici o vatamare printre hoardele dracilor si se apropiase deja de cerul deschis, am vazut ca si cum ar fi fost o mana intinsa din cer, care primea sufletul cel curat. Apoi aceasta vedenie s-a ascuns de la ochii mei, si n-am mai vazut nimic" (Vietile sfintilor, 5 aprilie).

Din aceste relatari, putem deslusi deja trei insusiri ale adevaratei experiente crestine a raiului: este un urcus; sufletul este purtat de ingeri; este intampinat si primit in randul locuitorilor raiului.

Experientele raiului sunt de multe feluri. Uneori un suflet este dus la cer inainte de moarte ca sa i se arate minunile lui sau locul care este gatit acolo pentru suflet. Astfel, Sf. Mavra, dupa ce s-a impotrivit celor doua vedenii mincinoase ale duhurilor celor cazute din vremea muceniciei ei (pe care le-am infatisat mai sus, ca pilda a ispitelor ce se pot ivi la ceasul mortii), a povestit experienta care a urmat, cea daruita de Dumnezeu: "Am vazut si un al treilea barbat, foarte frumos la chip; fata lui stralucea ca soarele. M-a luat de mana, m-a dus sus la cer si mi-a aratat un tron acoperit cu vesminte albe, si o cununa, care era cea mai minunata la infatisare. Uimita de asemenea frumusete, l-am intrebat pe barbatul care ma dusese sus la cer: Al cui este acesta, Doamne al meu? El mi-a raspuns: Aceasta este rasplata pentru nevointa ta ... Dar acum intoarce-te in trupul tau. La ceasul sase din zorii zilei, vor veni ingerii lui Dumnezeu sa-ti ia sufletul ca sa ti-l duca sus la cer."43

Exista si experienta privirii raiului din afara, ca atunci cand intaiul mucenic Sf. Stefan a vazut cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7:56). Totusi, vom cerceta aici numai experienta obisnuita care se aseamana cel mai mult cu experientele de astazi de "dupa moarte": urcusul la cer, fie la moarte, fie intr-o experienta ingaduita in chip dumnezeiesc, fie ca are loc "in" ori "in afara" trupului.

Sf. Salvie de Albi, ierarh al Galiei din veacul al VI-lea, dupa ce fusese mort cea mai mare parte a zilei, s-a intors la viata si i-a povestit urmatoarele prietenului sau, Sf. Grigorie de Tours: "Acum patru zile, cand mi s-a zguduit chilia si m-ai vazut zacand mort, am fost ridicat de doi ingeri si dus pana la cel mai inalt suis al cerului, pana cand mi s-a parut ca am sub picioare nu numai acest pamant scarbavnic, ci si soarele si luna, norii si stelele. Apoi am fost calauzit printr-o poarta care stralucea mai puternic decat lumina soarelui si am intrat intr-o cladire unde podeaua intreaga stralucea ca aurul si argintul. Este cu neputinta de descris lumina aceea. Locul era plin de multime mare de oameni, care nu erau nici barbati nici femei, care se intindeau pana departe in toate partile, ca nu se putea vedea capatul. Ingerii mi-au croit cale prin multimea de oameni din fata mea si am venit la locul spre care se indreptase privirea noastra, pe cand ne aflam departe. Deasupra acestui loc atarna un nor mai stralucitor decat orice lumina si nu se putea vedea nici soarele, nici luna si nici stelele. Norul stralucea cu adevarat mai puternic decat toate celelalte, cu stralucire neimprumutata. Din nor a iesit un glas, ca glasul multor ape. Pacatos cum sunt, am fost intampinat cu mare cinste de fiinte oarecare, unele imbracate in vesminte preotesti iar altele in haine obisnuite. Calauzele mele mi-au spus ca acestia erau mucenicii si alti barbati sfinti pe care noi ii cinstim aici pe pamant si carora ne rugam cu mare evlavie. Pe cand stateam aici, a suflat spre mine o adiere de o asemenea dulceata ca, fiind hranit cu ea nu am mai simtit nevoia sa mananc ori sa beau pana acum. Apoi am auzit un glas care a spus: Lasati-l pe barbatul acesta sa se intoarca in lume caci bisericile noastre au nevoie de el. Am auzit glasul dar nu am putut sa vad cine vorbea. Apoi m-am aruncat cu fata la pamant si am plans. Vai, vai, o, Doamne! Am zis. De ce mi-ai aratat aceste lucruri numai ca sa mi le iei iarasi inapoi? ... Glasul care imi vorbise, a spus: Mergi in pace. Voi veghea asupra ta pana cand te voi aduce din nou in locul acesta. Apoi calauzitorii mei m-au lasat, iar eu m-am intors prin poarta prin care intrasem, plangand ca am plecat."

Se mai adauga si alte insusiri insemnate la aceasta experienta: stralucirea luminii cerului; prezenta nevazuta a Domnului, al Carui glas se aude; inchinarea sfantului si frica inaintea Domnului; si o simtire limpede a harului dumnezeiesc, intr-o miresma de nepovestit. Mai mult, se spune ca multimile de "oameni" intalniti in cer sunt (pe langa ingerii care calauzesc sufletele) sufletele mucenicilor si ale sfintilor barbati.

Calugarul din Wenlock, dupa ce a fost ridicat in sus de ingeri si a trecut prin vami, "a vazut un loc de o frumusete minunata, in care se bucura de fericire mare multime de barbati foarte frumosi, si aceia l-au chemat sa vina si sa ia parte la fericirea lor, daca ii era ingaduit. Si a venit la el o mireasma de o dulceata minunata din respiratia sufletelor fericitilor, bucurandu-se impreuna. Sfintii ingeri i-au spus ca acesta era vestit ca rai al lui Dumnezeu." Mai departe, "a vazut pereti care straluceau cu lumina stralucitoare, de o intindere uimitoare si o inaltime foarte mare. Si sfintii ingeri au zis: Aceasta este cetatea sfanta si vestita, Ierusalimul din cer, unde sufletele cele sfinte traiesc intru bucurie vesnica." El a zis ca sufletele acelea si zidurile acelei cetati slavite ... erau de o stralucire atat de orbitoare ca ochii lui erau foarte neputinciosi ca sa priveasca la ele" (Scrisorile Sf. Bonifatie , pag. 28-29).

Poate ca cea mai intreaga si uimitoare experienta a raiului, care se afla in literatura crestina, este aceea a Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos din Constantinopol (sec. al IX-lea). Aceasta experienta a fost scrisa cu cuvintele Sfantului de catre prietenul sau Nichifor; dam aici numai cateva fragmente:

Odinioara, pe o iarna cumplita, cand Sf. Andrei zacea pe strada unei cetati mari, fiind inghetat si aproape mort, a simtit pe neasteptate o caldura in launtrul sau si a vazut un tanar minunat cu fata stralucitoare ca soarele, care l-a calauzit la rai si la cel de-al treilea cer. "Prin voia lui Dumnezeu am ramas vreme de doua saptamani intr-o vedenie dulce .... M-am vazut intr-un rai prea frumos si minunat .... Eram uimit in minte si in inima de frumusetea de negrait a raiului lui Dumnezeu, si m-am indulcit cu dulce desfatare umbland prin el. Se aflau acolo multimi mari de gradini, pline de copaci inalti, care isi leganau varfurile, care mi-au veselit privirile, iar din ramurile lor venea o puternica mireasma .... Acesti copaci nu se pot asemana in frumusetea lor, cu nici un copac de pe pamant .... In aceasta gradina erau pasari fara de numar, cu aripi de aur, albe ca zapada si de felurite culori. Stateau pe crengile copacilor din rai si cantau atat de miununat, incat dulceata cantului lor m-a facut sa ma simt cu totul altul .... Dupa aceasta m-a cuprins un fel de frica si mi s-a parut ca ma aflam in inaltul cerului. Inaintea mea mergea un tanar cu fata stralucitoare ca soarele, imbracat in purpura .... Cand mergeam pe urmele lui, am vazut o Cruce mare si minunata, ca un curcubeu, si in jurul ei stateau cantareti care ardeau ca flacarile si cantau laude dulci, slavind pe Domnul Care fusese odinioara rastignit pe Cruce. Tanarul care mergea inaintea mea, venind spre Cruce, a sarutat-o si mi-a facut semn ca sa o sarut si eu .... Sarutand-o, m-am umplut de o dulceata duhovniceasca de nepovestit si am simtit o mireasma mai puternica decat aceea a raiului. Lasand Crucea in urma, m-am uitat in jos si am vazut dedesubtul meu, ca si cum ar fi fost adancul marii .... Intorcandu-se spre mine, calauzitorul meu a spus: Nu te teme, ca trebuie sa urcam si mai sus.

Si mi-a dat mana. Cand l-am prins de mana, ne-am si aflat deasupra celui de al doilea cer. Acolo am vazut barbati minunati, odihna lor si bucuria desfatarii lor, care nu se poate povesti prin cuvinte omenesti .... Si iata, dupa aceasta, am urcat deasupra celui de al treilea cer, unde am vazut si am auzit o multime de puteri ceresti laudand si slavind pe Dumnezeu. Am mers pana la o perdea care stralucea ca fulgerul, inaintea careia tineri puternici si infricosatori, cu chip de flacari fioroase .... Si tanarul care ma calauzea mi-a spus: Cand se va ridica perdeaua, Il vei vedea pe Stapanul Hristos. Inchina-te inaintea tronului slavei Sale. Auzind aceasta, m-am bucurat si m-am cutremurat, caci am fost impresurat de teama si de bucurie de negrait .... Si iata, o mana de foc a ridicat perdeaua si, ca si Proorocul Isaia, L-am vazut pe Domnul meu, stand pe un scaun inalt si maretsi serafimi stateau inaintea Lui (Isaia 6, 1-2). Era imbracat intr-un vesmant de purpura; fata Lui era cu totul prea stralucitoare si ochii Lui se uitau la mine cu dragoste. Vazand aceasta, m-am simtit foarte mic inaintea Lui, am cazut inaintea Lui, inchinandu-ma inaintea tronului celui mai stralucitor si infricosator al slavei Sale. Bucuria care m-a cuprins la vederea fetei Sale, nu se poate spune in cuvinte. Chiar si acum, aducandu-mi aminte de aceasta vedenie, ma simt plin de bucurie de negrait. Am stat cu cutremur inaintea Stapanului meu .... Dupa aceea, toata ceata cea cereasca a cantat o lauda prea frumoasa si de negrait, si apoi -nu pot sa pricep cum - m-am aflat iarasi plimbandu-ma prin gradina raiului."

Cand Sf. Andrei s-a gandit ca nu o vazuse pe Maica Domnului in cer, un inger i-a spus: "Voiai sa o vezi aici pe Imparateasa Care este mai stralucitoare decat puterile cerului? Ea nu se afla aici; a plecat in lumea care se afla in mari nevoi, ca sa-i ajute pe oameni si ca sa le aline durerea. Ti-as fi aratat sfantul ei salas, dar acum nu este vreme caci trebuie sa te intorci." Se mai spune iarasi aici ca ingerii si sfintii se pot afla numai intr-un singur loc intr-o vreme oarecare.

Chiar in sec. al XIX-lea, o vedenie ca aceasta a fost vazuta de catre un ucenic al Batranului Paisie Velicikovski, calugarul Teodor de Svir. Spre sfarsitul vietii sale, acesta a trait experienta harului lui Dumnezeu cu mare tarie. La scurta vreme dupa o asemenea experienta, s-a imbolnavit si a stat intr-un fel de coma trei ani de zile. Cand s-a pornit in el o stare de uimire si a iesit din trup, i s-a aratat un oarecare tanar nevazut, pe care-l simtea si-l vedea numai cu simtul inimii; si tanarul acesta l-a calauzit pe o cale ingusta spre partea stanga. Parintele Teodor, asa cum a povestit mai tarziu, a avut simtamantul ca murise, si a vorbit ca pentru sine: Am murit. Nu stiu daca voi fi mantuit ori osandit.

Esti mantuit! i-a spus un glas nevazut, ca raspuns la gandul sau. Si indata o putere ca un vartej aprig l-a smuls si l-a dus in partea dreapta.

Gusta dulceata logodnelor raiului pe care o dau acelora care Ma iubesc, a spus un glas nevazut. Cu aceste cuvinte, Parintelui Teodor i s-a parut ca Mantuitorul Si-a asezat mana Lui cea dreapta pe inima lui si a fost dus intr-un salas nespus de minunat, dar unul care era cu totul nevazut si de nepovestit in cuvintele limbajului pamantesc. De la acest simtamant a trecut la altul si mai inaltator, si apoi la al treilea; dar toate aceste simtaminte, asa cum a spus chiar el, si le putea aminti numai cu inima, dar nu le putea pricepe cu mintea.

Apoi a vazut ceva ca un templu, si inauntru langa altar, era ceva ca un cort, in care se aflau cinci sau sase barbati. Un glas al mintii i-a spus: Pentru acesti barbati moartea ta se amana. Vei trai pentru ei. Apoi i s-a descoperit firea duhovniceasca a unor ucenici de-ai sai, si Domnul i-a descoperit incercarile care urmau sa tulbure serile zilelor lui .... Dar glasul cel dumnezeiesc l-a incredintat ca vasul sufletului sau nu va avea de suferit din pricina acestor valuri inversunate, fiindca Hristos era calauzitorul Cel nevazut."

S-ar mai putea cita si alte experiente ale raiului din Vietile sfintilor si ale pustnicilor, dar ele nu fac mai mult decat sa repete insusirile care deja s-au aratat aici. Totusi, va fi plin de invataminte -mai ales pentru o asemanare cu experientele de astazi de "dupa moarte" -sa aratam experienta in cer unui pacatos modern. Astfel, autorul cartii "De necrezut pentru multi" (a carui marturie a fost spusa deja mai sus de cateva ori), dupa ce a scapat de dracii vamilor prin mijlocirea Maicii

Domnului, a povestit chipul in care, pe cand inca era calauzit de ingerii sai pazitori, "urcam tot mai sus ... cand am vazut deasupra mea o lumina stralucitoare; mi se parea ca semana a fi lumina soarelui nostru, dar era cu mult mai aprinsa. Este in chip limpede o imparatie a luminii. Da, cu adevarat o imparatie, plina de puterea luminii -fiindca nu se afla nici o umbra in aceasta lumina. Dar cum poate exista lumina fara umbra? Indata au iesit la iveala gandurile mele uimitoare.

Si indata am fost dusi in campul luminii acesteia, si m-a orbit cu adevarat. Am inchis ochii, mi-am dus mainile la fata, dar asta nu m-a ajutat, caci mainile nu-mi faceau umbra. Si, oricum, ce fel de ocrotire poate insemna aceasta aici?

Dumnezeul meu, ce este aceasta, ce fel de lumina este aceasta? De ce pentru mine este ca intunericul obisnuit! Nu ma pot uita, si ca in intuneric, nu pot vedea nimic ....

Aceasta neputinta de a vedea, de a privi, a sporit in mine teama in fata necunoscutului, care era cu totul fireasca in aceasta stare de a ma afla intr-o lume necunoscuta mie, si m-am gandit cu tulburare: Ce va mai urma? Vom trece indata de acest loc de lumina, si exista vreo margine, vreun capat?

Dar s-a intamplat ceva deosebit. Cu maiestate, fara manie, dar cu tarie si hotarare, de sus rasunau cuvintele: Nu-i gata! Si dupa aceea ... urma o oprire neasteptata a urcusului nostru rapid - am inceput sa coboram repede" (pag 26-27).

In aceasta experienta, insusirea luminii raiului este mai limpede: este de un asemenea chip ca nu poate fi indurata de cineva care nu este pregatit pentru aceasta prin viata crestina de nevointa, asa cum au indurat Sfintii Salvie si Andrei.

3. Insusirile adevaratei experiente a raiului

Sa rezumam acum principalele insusiri ale acestor experiente adevarate ale raiului si sa vedem cum se deosebesc acestea de experientele lumii vazduhului, asa cum au fost descrise in capitolele anterioare.

(1) Adevarata experienta a raiului are loc in chip neschimbat la sfarsitul unei cai de urcus, de obicei prin vami (daca sufletul are niste "vami" de platit acolo). In experientele de astazi din "afara trupului" si de "dupa moarte", pe de o parte, vamile si dracii lor nu sunt intalniti niciodata si numai intamplator este relatata o cale de urcus.

(2) Sufletul este intotdeauna calauzit spre rai de catre unul sau mai multi ingeri, si niciodata nu "hoinareste" prin el, nici nu merge dupa voia lui ori dupa puterea pricinuitoare. De buna seama ca aceasta este una dintre cele mai uimitoare deosebiri intre experientele adevarate ale raiului si experientele de astazi ale penticostalilor si ale altora, care relateaza experiente de "dupa moarte" ale "raiului" si "cerului": ultimele sunt de fapt la fel cu experientele laice si chiar ateiste ale "raiului", dupa cum am vazut deja, in afara de amanuntele neinsemnate de interpretare, care se pot savarsi cu usurinta de catre inchipuirea omului in "planul astral"; dar niciodata in asemenea experiente, sufletul nu este cu adevarat calauzit de ingeri. Sf. Ioan Gura de Aur scrie despre aceasta, atunci cand talcuieste textul de la Luca 16, 19-31: "Atunci Lazar a fost dus de ingeri, dar sufletul celuilalt (al omului bogat) a fost luat de oarecare puteri infricosatoare care, poate ca pentru aceasta au fost trimise. Caci sufletul, prin el insusi nu poate saplece catre viata aceea, pentru ca nu este cu putinta. Daca noi, mergand dintr-un oras in altul avem nevoie de un calauzitor, cu atat mai mult sufletul va avea nevoie de calauzitori, cand va fi scos din trup si va fi infatisat pentru viata viitoare?"47

Intr-adevar, aceasta problema poate fi socotita ca una dintre pietrele de incercare ale experientei adevarate a raiului. In experientele de astazi, sufletului i se ofera cel mai adesea alegerea de a ramane in "rai" sau de a se intoarce pe pamant; pe cand experienta adevarata a raiului nu se petrece prin alegerea omului, ci numai la porunca lui Dumnezeu, implinita prin ingerii Sai. Experienta obisnuita a raiului "in afara trupului" din zilele noastre, nu are nevoie de nici o calauza, caci aceasta are loc chiar aici , in aer, deasupra noastra, inca in aceastalume; in vreme ce ingerii calauzitori sunt de trebuinta, daca experienta are loc in afara acestei lumi, intr-o lume de un chip deosebit, unde sufletul nostru nu poate merge de unul singur. (Asta nu inseamna ca dracii nu se pot preface si in "ingeri calauzitori", dar ei rareori par sa faca aceasta in experientele de astazi.)

(3) Experienta are loc in lumina stralucitoare, si este insotita de semne limpezi ale harului lui Dumnezeu, mai ales de o mireasma minunata. Este adevarat, asemenea semne se arata si in unele experiente de "dupa moarte" de astazi, dar exista o deosebire de baza intre ele, care cu greu se poate vadi. Experientele de astazi sunt fara adancime, chiar pe treapta simturilor; nimic nu le deosebeste de experientele asemanatoare ale necredinciosilor, in afara de chipurile crestine pe care le vede (sau le adauga) cel ce trece prin aceasta experienta. Astea nu sunt nimic mai mult decat experienta fireascade desfatare din starea din "afara trupului", cu un invelis subtire de "crestinism". (Poate, de asemenea, in unele dintre aceste experiente, duhurile cazute adauga inselarile lor pentru a-l amagi pe cel care cerceteaza acestea si pentru a-i starni mandria si a-i intari ideea sa de suprafata despre crestinism; dar aici nu este nevoie sa socotim acestea.) Pe de alta parte, in adevaratele experiente crestine, adancimea experientei crestine este intarita de adevarate aratari minunate: Sf. Salvie a fost atat de "hranit" de mireasma ca nu i-a mai trebuit nici mancare, nici bautura, mai mult de trei zile, si mireasma a disparut si limba a inceput sa-l doara si s-a umflat numai in clipa cand a povestit intamplarea; Sf. Andrei a fost mort vreme de doua saptamani; K. Uekskuell a fost in "moarte clinica" vreme de 36 de ore. Suntem siguri ca in experientele de astazi exista uneori "vindecari minunate" dintr-o moarte apropiata sau aparenta, dar niciodata nu este ceva la fel de uimitor ca intamplarile de mai sus, si niciodata nu este ceva care sa arate ca cei care au avut asemenea experiente, au vazut de fapt raiul ca ceva ce se impotriveste unei infatisari atragatoare, din salasul care se afla in "afara trupului" ("planul astral"). Deosebirea dintre experientele de astazi si adevarata experienta a raiului este la fel ca si deosebirea dintre "crestinismul" subtire de astazi si adevaratul crestinism ortodox. De pilda, "pacea" pe care o poate simti omul care "L-a primit pe Iisus ca Mantuitor al sau", sau care a avut experienta foarte obisnuita de "a vorbi in limbi" contemporane, sau a avut o vedenie a lui "Hristos" (ceva, fara indoiala, foarte rar astazi), dar care nu stie nimic despre viata luptei crestine constiente si despre pocainta, si nu s-a impartasit niciodata cu Trupul si cu Sangele adevarat al lui Hristos prin Sfintele Taine intemeiate de Insusi Hristos -pur si simplu, nu se poate asemana, in nici un chip, cu pacea care este dezvaluita in Vietile marilor sfinti ortodocsi. Experientele de astazi sunt in intregime "imitari" ale experientei adevarate a raiului.

(4) Adevarata experienta a raiului este insotita de un simtamant de o asemenea evlavie si frica inaintea maretiei lui Dumnezeu, si un simtamant de o asemenea nevrednicie de a-L vedea, cum rareori se gasesc astazi chiar printre crestinii ortodocsi, ca sa nu mai vorbim de cei care sunt in afara Bisericii lui Hristos. In experientele de astazi nu se aude despre vorbele simtite in inima ale nevredniciei Sfantului Salvie, inchinaciunea cu cutremur a Sf. Andrei inaintea fetei lui Hristos, chiar orbirea lui K. Uekskuell in lumina pe care a fost nevrednic sa o priveasca. Cei ce vad astazi "raiul" in salasul din vazduh, sunt "multumiti", "fericiti", "indestulati" -rareori ceva mai mult; daca aceia Il vad pe "Hristos" intr-un chip oarecare, aceasta este numai pentru a-si ingadui "convorbiri" prietenesti cu El, care caracterizeaza experientele din miscarea "harismarica". Lipsesc cu totul din aceste experiente: Dumnezeu, inchinarea omului inaintea lui Dumnezeu, frica de Dumnezeu.

S-ar mai putea arata si alte insusiri ale adevaratei experiente a raiului, asa cum sunt infatisate mai ales in Vietile sfintilor ortodocsi; dar cele ce s-au aratat mai sus sunt destule pentru a le deosebi esential de experientele de astazi. Sa ne amintim de cate ori cutezam sa vorbim despre astfel de experiente inflacarate si din alta lume, ca acestea sunt cu foarte mult deasupra treptei noastre inferioare de a simti si a pricepe si ca acestea ne sunt date mai mult ca pareri decat ca infatisari intregi a celor ce nu se pot povesti intocmai in limbaj omenesc. Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Cor. 2, 9).

NOTA DESPRE VEDENIILE IADULUI

Pentru credinciosii ortodocsi adevarul iadului este la fel de cert ca si acela al raiului. In multe prilejuri, Domnul nostru a vorbit despre acei oameni care, din pricina ca nu au ascultat poruncile Lui, El ii va trimite in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui (Matei 25, 41). Intr-una dintre pildele sale, El da pilda vie a bogatului care priveste in sus la raiul pe care l-a pierdut si il roaga pe Patriarhul Avraam de acolo sa-i ingaduie lui Lazar, pe care l-a nesocotit pe cand se afla in viata, sa vina si sa-si ude varful degetului in apasi sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie. Dar Avraam a raspuns ca intre noi si voi s-a intarit prapastie mare , si nu se afla nici o legatura intre cei mantuiti si cei osanditi (Luca 16, 24, 26).

In literatura ortodoxa, vedeniile iadului sunt la fel de obisnuite ca si vedeniile cerului si raiului. Asemenea vedenii si experiente se arata in chip mai obisnuit pacatosilor de rand decat sfintilor, si scopul lor este pururea limpede. Grigorie spune in Dialogurile sale: "In milostivirea Sa nemarginita, Bunul Dumnezeu ingaduie unor suflete sa se intoarca in trupurile lor, la scurta vreme dupa moarte, asa incat chipul iadului i-ar putea invata, in cele din urma, sa se teama de pedepsele vesnice in care cuvintele singure nu i-ar putea face sa le creada" (Dialoguri IV, 37, pag. 237). Apoi Sf. Grigorie descrie cateva experiente ale iadului si povesteste despre impresia pe care au pricinuit-o asupra celor ce au fost de fata. Astfel, un oarecare pustnic spaniol, Petru, a povestit cum a murit si a vazut "iadul cu toate chinuirile sale si cu cazanele de foc fara de numar." Intorcandu-se la viata, Petru a povestit cele ce vazuse, "dar chiar daca ar fi pastrat taina, posturile sale de pocainta si noptile sale de veghe, ar fi fost marturisitori graitori pentru mergerea sa infricosatoare in iad si pentru frica lui adanca de chinuirile ingrozitoare. Dumnezeu Se aratase prea milostiv, neingaduindu-i sa moara in aceasta experienta a mortii" (pag. 238).

Cronicarul englez din sec. al VIII-lea, Bede cel Vrednic, relateaza cum un om din provincia Northumbria, s-a intors dupa ce a fost "mort" vreme de o noapte intreaga si a povestit experienta pe care a avut-o atat in rai cat si in iad. In iad s-a aflat intr-un intuneric adanc; "izbucneau inaintea noastra multimi mari de flacari intunecate, care ardeau ridicandu-se ca dintr-o groapa mare si cadeau din nou in ea .... Pe cand se inaltau limbile de foc, acestea erau pline cu sufletele oamenilor care, ca niste scanteieri ce zburau in sus, impreuna cu fumul, erau uneori aruncate sus in vazduh, iar altele cadeau inapoi in adancurile lor, in vreme ce aburii focului se domoleau. Mai mult, o duhoare de nepovestit s-a raspandit impreuna cu acesti vapori, si a umplut tot locul acesta mohorat .... Pe neasteptate am auzit in spatele meu strigatul cel mai uracios si vaitari deznadajduite, insotite de un ras zgomotos .... Am vazut o multime de duhuri rele, tarand dupa ele cinci suflete care strigau si se tanguiau in adancurile intunericului, pe cand diavolii radeau si erau in mare veselie .... Intre timp, unele dintre duhurile cele intunecate se iveau din adancurile infricosatoare si se napusteau sa ma impresoare, chinuindu-ma cu ochii lor aprinsi si flacari marsave ieseau din gurile si narile lor..."48

In Viata soldatului Taxiot se relateaza ca dupa ce Taxiot a fost oprit la vami de catre "vamesii" dracesti, "duhurile cele rele m-au luat si au inceput sa ma bata. M-au coborat in pamant, care se crapase ca sa ne primeasca pe noi. Am fost dus prin intrari stramte si marginite, prin crapaturi rau mirositoare. Cand am ajuns in adancurile iadului, am vazut acolo sufletele pacatosilor, silite sa ramana acolo pe vecie. Existenta de acolo nu se poate numi viata, caci aceea nu inseamna nimic altceva decat suferinta, lacrimi care nu-si gasesc nici o mangaiere, sio scrasnire a dintilor care nu se poate povesti in nici un chip. Locul acela este pururea plin de strigatul deznadajduit: "Vai, vai! Vai, vai!" Nu este cu putinta sa povestesti toata chinuirea care se afla in iad, toate suferintele si durerile de acolo. Vaietele pornite din adancul inimilor lor nu starneau nimanui nici un fel de mila. Cei ce se afla in iad plang, dar nimeni nu-i mangaie pe ei; se milogesc staruitor dar nimeni nu-i ascultasi nu-i slobozeste. Si eu am fost rapit in acele locuri intunecoase, impovarate de suferinte cumplite si am plans si am suspinat cu amaraciune vreme de sase ceasuri."49

Calugarul din Wenlock a vazut o priveliste la fel ca aceasta in "adancurile cele mai de jos" ale pamantului, unde "a auzit un geamat cumplit, infricosator, si de negrait, si plansul sufletelor in suferinta. Si ingerul i-a spus: "Vaietele si strigatele ce le auzi venind de jos, ies din sufletele la care bunavoirea plina de dragoste a lui Dumnezeu nu va ajunge niciodata, ci numai un foc nepieritor ii va chinui pururea" (Scrisorile Sf. Bonifatie, pag. 28).

De buna seama, n-ar trebui sa ne minunam peste masura de amanuntele unor asemenea experiente, si chiar mai putin decat de rai si cer, nu ar trebui sa incercam sa alcatuim o "geografie" a iadului bazata pe aceste povestiri. Notiunile apusene despre "purgatoriu" si "pragul iadului" sunt incercari de a alcatui o asemenea "geografie"; dar traditia ortodoxa cunoaste numai un singur adevar al iadului, care se afla dedesubtul lumii. Mai mult, asa cum ne invata Sf. Marcu al Efesului (vezi cea de a doua Omilie a lui la focul iadului in Anexa I), cele ce se vad in experientele iadului sunt adesea, mai degraba chipul chinuirilor viitoare decat o infatisare adevarata a starii de acum a acelora care asteapta Judecata de Apoi in iad. Dar fie ca aceasta este o priveliste adevarata a celor ce se petrec acum acolo sau o vedenie a celor viitoare, experienta iadului asa cum se gaseste in izvoarele ortodoxe, este un mijloc puternic de a-l trezi pe om la o viata de nevointa crestina, care este singurul mijloc de a scapa de chinuire vesnica; de aceea Dumnezeu ingaduie aceste experiente.

Exista in literatura de "dupa moarte" de astazi vreo experienta a iadului cu care se poate asemana?

Dr. Moody si cei mai multi dintre cercetatorii de astazi nu au aflat aproape nici un fel de asemenea experiente, dupa cum am vazut deja. Am explicat mai devreme ca acest lucru se datoreaza vietii spirituale "tihnite" a oamenilor de astazi, care adesea nu au nici un fel de frica de iad sau de cunoasterea dracilor, si astfel nu se asteapta sa vada asemenea lucruri dupa moarte. Cu toate acestea, o carte recenta despre viata de dupa moarte a adus o alta explicatie, care pare sa fie de aceeasi insemnatate, care in acelasi timp se impotriveste faptului ca experienta iadului este cu adevarat atat de rara pe cat pare. Vom prezenta pe scurt descoperirile acestei carti.

Dr. Maurice Rawlings, medic in Tennessee, care se specializeaza in medicina internasi boli cardiovasculare, a reanimat multe persoane care se aflasera in "moarte clinica". Relatarile acestora l-au informat ca, "spre deosebire de cele mai multe cazuri de viata dupa moarte publicate, nu toate experientele de moarte sunt bune. Exista si iadul! Dupa ce mi-am dat seama de lucrul acesta, am inceput sa adun istorisiri despre intamplari neplacute, pe care alti cercetatori pareau ca le ocolisera. Cred ca s-a intamplat aceasta din pricina faptului ca cercetatorii, in chip firesc psihiatri, nu au reanimat niciodata un bolnav. Ei nu au posibilitatea de a lua parte la asemenea intamplari. Intamplarile neplacute din studiul meu au scos la iveala ca au cel putin aceeasi desime ca cele placute."50 "Am aflat ca cele mai multe experiente rele sunt indata ascunse adanc in memoria subliminala sau subconstienta a pacientului. Aceste experiente rele par sa fie atat de dureroase si tulburatoare ca sunt scoase din memoria constienta, astfel incat sunt amintite numai experientele placute - sau nici un fel de experiente" (pag. 65).

Dr. Rawlings descrie "modelul" lui al acestor experiente ale iadului: "Ca si cei care au avut experiente pozitive, cei care povestesc experiente negative pot avea greutati constientizand ca sunt morti, in vreme ce ii privesc pe oamenii care se ocupa de trupurile lor moarte. Acestia pot intra de asemenea intr-un tunel intunecat dupa ce pleaca din camera lor, dar in loc sa ajunga in locuri luminoase, acestia intra in intuneric, imprejurimi intunecate, unde dau peste oameni uraciosi, care pot sta la panda in locuri intunecate sau de-a lungul unui lac de foc arzator. Toata povestirea nu poate cuprinde lucrurile cele de groaza si sunt foarte greu de amintit" (pag. 63-64). Sunt date felurite povestiri -socotind si unele ale unor "membri obisnuiti ai Bisericii" care sunt uimiti sa se gaseasca intr-o asemenea stare ¬despre lucrarile spiridusilor si ale uriasilor uraciosi, despre coborarea in intunecime si o arsita infricosatoare, despre o vagauna si un ocean de foc (pag. 103-110).

In general, aceste experiente -atat in scurtimea lor cat si in lipsa oricarui calauzitor ingeresc ori dracesc -nu au insusiri intregi de experiente adevarate din cealalta lume, iar unele dintre ele amintesc de intamplarile lui Robert Monroe in "planul astral". Dar ele aduc o indreptare importanta experientei relatate pe larg a "desfatarii" si a "raiului" de dupa moarte: ca salasul din "afara trupului" este, fara nici o indoiala, in intregime desfatare si lumina, si cei care au avut experienta "iadului" sunt mai aproape de adevarul lucrurilor decat cei care au numai experienta "desfatarii" in aceasta stare. Dracii din salasul din vazduh arata ceva din adevarata lor fire, celor care nu L-au cunoscut pe Hristos si nu au ascultat de poruncile Lui, dandu-le chiar un semn al chinuirilor care vor veni pentru aceia.