Raspuns unei critici

ANEXA III

Raspuns unei critici

NTRUCAT cartea de fata s-a tiparit in serial in The Orthodox IWord, editorul unui alt periodic ortodox a inceput sa publice o lunga serie de atacuri la invatatura vietii dupa moarte, care se infatiseaza aici (The Tlingit Herald , publicat de Biserica Ortodoxa americana Sf. Nectarie, Seattle, Washington; vol. 5, nr. 6 si numerele urmatoare). Aceste atacuri nu erau indreptate numai impotriva invataturii din aceasta carte, ci si impotriva invataturii aratate in publicatiile Manastirii Sfanta Treime din Jordanville, New York (mai ales in publicatia Orthodox Life din ianuarie - februarie, 1978, brosura "De necrezut pentru multi dar de fapt o intamplare adevarata", care a aparut in Orthodox Life pentru iulie - august, 1976, si antologia Taine vesnice dincolo de mormant); impotriva predicii Arhiepiscopului Ioan Maximovici, impotriva "Vietii dupa moarte" care a aparut in The Orthodox Word, 1971, nr. 4, si este retiparita mai sus in Cap. X al acestei carti; impotriva intregii invataturi a Episcopului Ignatie Brianceaninov, care a insufletit aceasta carte; si in general, impotriva invataturii care a fost infatisata in atat de multe izvoare ortodoxe din ultimele cateva veacuri si exprima cucernicia vie a credintei ortodoxe, chiar si in zilele noastre.

Dupa ce am citit aceste atacuri, nu am considerat ca trebuie sa schimb ceva din cele ce scrisesem aici; am mai adaugat cateva paragrafe ici si colo pentru a lamuri mai bine invatatura ortodoxa care, cred eu, este batjocorita cu nedreptate si este socotita gresit in aceste atacuri.

Nu vom urmari sa raspundem punct cu punct acestui critic.

Citatele Patristice pe care le alege nu au avut niciodata intelesul pe care il da el si singurul raspuns care se poate da aici, este ca el le-a folosit gresit. Astfel, de exemplu: toate citatele care arata ca omul este alcatuit atat din suflet cat si din trup (7, 2, pag. 26, etc.) - ceea ce nimeni nu neaga - nu spun nimic impotriva activitatii independente a sufletului dupa moarte, ceea ce se vede foarte limpede, fara nici o "impotrivire", daca omul are incredere in izvoarele ortodoxe. Locurile cele multe din Scriptura, cat si din textele Patristice, unde moartea este exprimata metaforic ca un "somn", nu spune nimic despre "adevarul neabatut" al acestei metafore, pe care l-au invatat numai foarte putini invatatori crestini de-a lungul veacurilor, si de buna seama, nu se potriveste cu invatatura primita de Biserica, etc. O culegere de "texte doveditoare" se indreptateste numai daca dovedeste cu adevarat o problema care este socotita in diferite feluri, nu daca aceasta spune ceva putin altfel, sau nu vorbeste limpede si lamurit, despre aceasta problema.

In vreme ce, pe de o parte criticul strange citate multe, care adesea sunt lipsite de orice legatura cu problema, tehnica lui de combatere cea mai obisnuita este de a-i indeparta pe cei ce se impotrivesc lor, cu vorbe multe, care fie ca nu lamuresc nimic, fie in mod evident contrazic o mare parte din cele ce sunt limpezi. Astfel, daca criticul doreste sa nu fie de acord cu posibilitatea vorbirii cu mortii de catre cei care s-au intors din moarte la viata, el spune hotarat: "Aceste lucruri pur si simplu nu sunt cu putinta" (vol. 5, nr. 6, pag. 25) -cu toate ca literatura ortodoxa cuprinde numeroase asemenea vorbiri cu mortii; daca criticul vrea sa tagaduiasca faptul ca oamenii vad draci dupa moarte, zice: "Parintii nu ne invata asemenea lucruri" (6, 12, pag. 24) -cu toate ca exista, de pilda, numeroase trimiteri Patristice la "vamile vazduhului", care se intalnesc dupa moarte. Daca criticul socoteste ca exista cu adevarat cele ce se arata limpede, dar acestea sunt deosebite de parerea lui, el se impotriveste cu impotrivire taioasa: toate sunt "alegorii" sau "nascociri pilduitoare" (5, 6, pag. 26).

Criticului ii mai plac argumentele chinuitoare ad hominem care incearca sa nu aiba incredere in cineva, care nu are aceeasi parere cu el: "Este interesant ca unii oameni, impreuna cu catolicii, par sa creada ca Scriptura trebuie neaparat sa se potriveasca cu adevarul" (6, 12, pag. 30) -asta se spune intr-un context in care el a indepartat deja invatatura Episcopului Ignatie Brianceaninov, care, cel putin indirect, este acuzat astfel ca nesocoteste Scripturile. Cei care nu sunt de acord cu criticul, se expun la defaimari cu astfel de insusiri batjocoritoare ca "origenistic" (6, 12, pag. 31) sau "hulitor" (5, 6, pag. 23), si despre cei ce le stau impotriva spun ca au o "minte platonic - origenistica" sau ca se afla "sub mare influenta latino -scolastic -elenistica, intr-o stare de inselare duhovniceasca ... sau pur si simplu, sunt adanc necunoscatori" (6, 12, pag. 39).

Se poate vedea deja ca nu este foarte inalta treapta polemica a criticului, in atacurile sale impotriva autoritatilor teologice ortodoxe de seama. Dar fiindca acest critic, in felul sau, pare sa oglindeasca parerile gresite ale unor ortodocsi, care nu cunosc literatura ortodoxa, care infatiseaza viata dupa moarte, poate fi de folos sa raspundem la unele critici pe care acesta le face invataturii ortodoxe traditionale despre viata dupa moarte.

1. "Nepotrivirile" din literatura ortodoxa cu privire la sufletul dupa moarte

Cu toate ca exista parerea obisnuita ca literatura ortodoxa despre viata dupa moarte este "naiva" si "simpla", daca cineva se uita cu atentie, descopera ca este de fapt foarte tainica si "adancita". Este adevarat, o parte poate fi citita chiar si de un copil cu mintea pe care o are el -ca "poveste" minunata, pe aceeasi treapta pe care se afla si alte intamplari din Vietile sfintilor (unde se afla o parte din literatura ortodoxa dupa moarte). Dar aceste lucruri trebuie sa ne fie transmise de catre Biserica nu pentru aceste insusiri "de poveste", ci tocmai pentru ca este adevarat; si intr-adevar, un izvor de capetenie al acestei literaturi sunt lucrarile de asceza ale Sfintilor Parinti, unde este infatisata aceasta invatatura intr-un chip foarte obiectiv si direct, si nici pe departe in forma de "poveste". De aceea, o cercetare mai "profunda" a acestei literaturi poate sa fie de folos. Am incercat sa facem acest lucru in Capitolul VI al acestei carti, in subcapitolul "Cum sa intelegem vamile vazduhului", unde, urmand lamuririle Sfantului Grigorie Dialogul si ale altor ortodocsi cu putere, care au cercetat aceste probleme, am facut deosebirea intre realitatea spiritualape care o cunoaste sufletul dupa moarte si mijloacele figurative sau interpretative , care sunt folosite uneori pentru a arata acest adevar spiritual. Credinciosul ortodox, care pricepe cu usurinta acest fel de literatura (despre care a auzit adesea din copilarie), o citeste de indata la nivelul la care se afla, si talmaceste imaginile aratate potrivit intelegerii sale spirituale. "Sacii cu aur", "rugii de lemn", "salasurile de aur" si lucruri din astea din cealalta lume, nu sunt socotite de cititorii adulti in sens neabatut, iar incercarea criticului nostru, de a nesocoti asemenea izvoare ortodoxe pentru ca acestea cuprind asemenea mijloace figurative, da la iveala numai faptul ca el nu stie cum sa citeasca aceste izvoare.

Astfel, multe dintre presupusele "nepotriviri" din literatura ortodoxa despre lumea cealalta, exista in mintea acelora care incearca sa citeasca aceasta literatura intr-un chip prea neabatut -caci cei adulti incearca in chip nefiresc sa o inteleaga copilareste.

Pe de alta parte, alte "nepotriviri" nu sunt de loc nepotriviri. Faptul ca unii sfinti si altii, ale caror povestiri sunt acceptate in Biserica, vorbesc despre experienta lor de "dupa moarte" iar altii nu, nu mai este deloc o "nepotrivire", ci faptul ca unii sfinti se opun sa le fie mutate moastele, in vreme ce altii binecuvinteaza asemenea mutare: aceasta este o problema de nevoi si de imprejurari individuale. Criticul da exemplul Sfantului Atanasie cel Inviat din Pesterile Kievului, care nu graia nimic despre cele ce i se intamplasera lui dupa moarte, si se foloseste de aceasta ca sa sustina cu tarie: "Asemenea oameni nici nu ne-au povestit niciodata nimic despre cele ce s-au intamplat" (7, 1, pag. 31; sublinierea ii apartine lui). Dar ostasul Taxiot (Vietile sfintilor, 28 martie), Sf. Salvie de Albi si multi altii au vorbit despre experienta lor, si de buna seama, ca tagaduirea marturiei lor, este socotinta cea mai simpla si "selectiva" a izvoarelor. Unii, ca Sf. Salvie, au sovait la inceput daca sa vorbeasca sau nu despre aceasta experienta, dar cu toate astea au vorbit; si lucrul acesta, departe de a dovedi ca nu exista asemenea lucruri ca experientele dupa moarte, arata cat de bogata este aceasta experienta si cat de greu este sa vorbesti despre aceasta cu cei vii.

Iarasi, faptul ca multi Parinti (si Biserica in general) atentioneaza impotriva primirii vedeniilor dracesti (si uneori, din pricina unor imprejurari oarecare, fac aceasta cu cuvinte foarte hotarate) nu "contrazice" catusi de putin faptul ca multe vedenii adevarate sunt primite in Biserica.

In atacurile sale, criticul foloseste, adesea neintemeiat, afirmatii generale Patristice, scoase din context, si le alatura unei situatii anume, cu care nu se potrivesc. Cand Sf. Ioan Gura de Aur, de pilda, in Omilia 28, 3 la Sf. Matei zice "nu-i este cu putinta sufletului sa plece din trup si sa umble pe aici," vorbeste impotriva ideii pagane ca sufletele mortilor se pot face draci si pot sa ramana pe pamant la nesfarsit; dar acest adevar general, cu nici un chip nu se impotriveste si nici macar nu se refera la faptul ca, asa cum arata multe marturii ortodoxe, multe suflete raman intr-adevar in preajma pamantului vreme de cateva ceasuri ori zile, dupa moarte, inainte de a pleca cu adevarat catre "alta" lume. In acelasi fragment, Sf. Ioan Gura de Aur adauga faptul ca "dupa iesirea din trup, sufletele noastre sunt duse intr-un loc, unde nu mai au putere de la ele sa se intoarca" - si aceasta iarasi nu contrazice faptul ca, la porunca lui Dumnezeu si pentru scopurile Sale, unele suflete se arata intr-adevar celor vii (vezi articolul de mai sus, al lui Photios Kontoglou din Anexa II).

Iarasi, faptul ca Hristos a curatat vazduhul de rautatea dracilor, dupa cum ne invata Sf. Atanasie cel Mare, nu tagaduieste cu nici un chip existenta vamilor dracilor din vazduh, asa cum pretinde criticul (6, 8-9, pag. 13); intr-adevar, in alt loc, criticul citeaza din invatatura ortodoxa, ca duhurile rele care se afla in vazduh aduc multe ispite si inchipuiri (6, 6-7, pag. 33). Invatatura Bisericii ne spune ca inainte de rascumpararea savarsita de Hristos, nimeni nu putea trece prin vazduh catre cer, calea fiind inchisa de catre draci, si toti oamenii se duceau jos in iad, acum oamenilor le este cu putinta sa treaca printre dracii vazduhului, si puterea lor este acum marginita la oamenii ale caror pacate le-au adus osanda. La fel, stim ca desi Hristos "a zdrobit puterea iadului" (Condacul Pastelui), oricare dintre noi poate sa cada in iad neprimind mantuirea in Hristos.

Si iarasi, faptul ca razboiul nostru duhovnicesc impotriva "stapaniilor si puterilor" are loc in aceasta viata, nu se contrazice cu nici un chip faptului ca acest razboi se arata si cand plecam din aceasta viata. Subcapitolul intitulat "Vamile traite inainte de moarte" din Capitolul VI explica legatura dintre aceste doua laturi ale razboiul nevazut ortodox.

Faptul ca pomenirile care se fac in cea de a treia, a noua si cea de a patruzecea zi pentru morti se explica uneori prin simbolismul Treimii, al celor noua cete ingeresti, si Inaltarea lui Hristos, in nici un chip nu tagaduieste faptul ca aceste zile sunt legate si de cele ce se intampla cu sufletul in acele zile (dupa "modelul" infatisat in Capitolul X). Nici o explicatie nu este dogma, nici una nu se "impotriveste" celeilalte. Crestinul ortodox nu trebuie sa respinga nici una dintre ele.

Faptul de netagaduit, ca soarta noastra dupa moarte atarna de cele ce facem in viata aceasta nu se impotriveste deloc faptului, de asemenea de netagaduit, ca rugaciunea pentru morti poate sa le usureze soarta si chiar le poate schimba starea, potrivit invataturii ortodoxe pe care a lamurit-o Sf. Marcu al Efesului si Biserica Ortodoxa in general (vezi mai sus, Capitolul X si Anexa I). Criticul este atat de pornit sa afle "contradictii" in cadrul acestei invataturi, ca le gaseste chiar la unul si acelasi invatator ortodox, spunand ca Sf. Ioan de Kronstadt ne invata uneori "intelegerea Patristica" iar alteori "conceptul scolastic" (7, 3, pag. 28). Sf. Marcu al Efesului se face de asemenea vinovat de aceeasi "contradictie"; caci, in vreme ce face afirmatii despre rugaciunea pentru morti, pe care criticul le considera ca sunt "Patristice", el mai spune limpede ca "sufletele celor plecati si sloboziti prin rugaciune de la inchiderea in iad, ca dintr-o temnita oarecare" (vezi mai sus, pag. 197), pe care criticul il considera ca un "concept scolastic", caci el socoteste ca nu este cu putinta ca rugaciunile pentru morti sa le poata schimba starea si sa primeasca odihna pentru ele (7, 3, pag. 23).

Raspunsul la toate astea si multe alte presupuse "nepotriviri" pe care criticul socoteste ca le-a gasit in invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte, se poate afla citind textele ortodoxe mai cu dreptate iar nu cu mintea stramtorata. Textele Patristice si hagiografice nu se "contrazic" unele pe altele; daca vom citi literatura ortodoxa despre viata dupa moarte mai adanc si in intregime, vom afla ca nu textele sunt problema, ci faptul ca noi nu le pricepem in chip desavarsit.

2. Exista vreo experienta "in afara trupului" (fie inainte sau dupa moarte), sau o "alta lume" in care salasluiesc sufletele?

Parerea criticului despre experientele "in afara trupului" este hotarata: "Aceste lucruri, pur si simplu, nu sunt cu putinta" (5, 6, pag. 25). Nu vine cu nici o lamurire pentru aceasta afirmatie, ci spune numai parerea lui, ca toate textele ortodoxe care vorbesc despre asemenea lucruri sunt "alegorii" sau "fabule morale" (5, 6, pag. 26). Cerul, raiul, si iadul nu sunt "locuri", dupa el, ci numai "stari" (6, 2, pag. 22), "sufletul nu poate lucra singur, ci numai cu ajutorul trupului" (6, 8-9, pag. 22), si de aceea nu numai ca nu poate exista in nici un "loc" dupa moarte, dar nici macar nu poate lucra deloc (6, 8-9, pag. 19); "sa socotim ca acest salas complex se afla dincolo de moarte este nebunie curata" (6, 6-7, pag. 34).

Dar, este intr-adevar cu putinta ca sufletul in sine, sa nu fie nimic decat "spiritualitate" si "odihna" si sa nu aiba nici un fel de chip "in afara", nici un "loc" unde sa lucreze? Aceasta este de buna seama o invatatura de baza pentru crestinismul ortodox si, daca este adevarata, va cere desigur, (asa cum spune deja criticul) o reinterpretare temeinica, si fireste, revizuirea textelor Patristice si hagiografice, care descriu lucrarile sufletului in chip "vazut" cu adevarat - care cunoaste, vede, vorbeste, etc.

Acum, trebuie spus un lucru (dupa cum spun autoritatile ortodoxiei care au cercetat aceste probleme neincetat), ca omul trebuie sa citeasca cu mare atentie textele ortodoxe despre lumea cealalta si viata dupa moarte, si sa nu socoteasca in chip prea neabatut sau pamantesc, caci acea realitate este in multe feluri de baza, foarte deosebita de realitatea pamanteasca; dar este cu totul altceva sa "nesocotesti" toate aceste texte si sa tagaduiesti faptul ca ele se arata intr-o masuraoarecare in chip vazut, si nu sunt nimic altceva decat "alegorii" si "fabule". Literatura ortodoxa despre acest subiect, infatiseaza acea realitate asa cum se arata persoanei care trece prin asemenea experiente, iar Biserica Ortodoxa impreuna cu credinciosii au primit intotdeauna aceste descrieri ca fiind cu dreptate dupa adevar, chiar in vreme ce tin cont de firea deosebita, din alta lume, a acestei realitati.

Probabil nu intrecem masura daca spunem ca nici un autor ortodox nu a fost vreodata atat de dogmatic in descrierea firii acestei realitati din alta lume, asa cum este acest critic, cand o tagaduieste in intregime. Aici nu se poate pune problema afirmatiilor ferme. Vorbind despre propriile sale experiente duhovnicesti in termenii cei mai generali, Sf. Pavel are grija sa spuna "fie in trup, nu stiu, fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie" (II Cor. 12, 2). Sf. Ioan Gura de Aur arata aceeasi prudenta cand interpreteaza acest pasaj: "Daca numai mintea si sufletul s-ar ridica, in vreme ce trupul ar ramane mort? Ori a fost si trupul ridicat? Asta nu se poate spune sigur. Daca Apostolul Pavel, care a fost rapit si a fost slavit cu atat de multe descoperiri de negrait, nu cunostea aceasta, cu atat mai putin stim noi ... Si daca cineva ar spune: Cum se poate sa fii rapit in afara de trup? Il voi intreba: Cum este cu putinta sa fii rapit in trup? Cea din urma situatie este si mai grea decat cea dintai, daca cineva trebuie sa o cerceteze dupa judecata si nu sa asculte de credinta" (Omilia 26, 1 la II Corinteni, in volumul 10, 1 al Operelor in lb. rusa, Sankt Petersburg, 1904, pag. 690).

La fel, Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos, povestind despre starea pe care a avut-o in experienta sa din cer, zice: "M-am vazut ca si cum nu as fi avut trup, caci nu simteam trupul... Aparent ma aflam in trup, dar nu simteam greutatea trupului; nu am simtit nici un fel de nevoi firesti in vremea celor doua saptamani cat am fost rapit. Asta ma face sa cred ca nu eram in trup. Nu stiu cum sa spun sigur; numai Dumnezeu stie asta, Cunoscatorul inimilor" (din Viata sa completa scrisa de Nichifor, citata in Episcopul Ignatie, vol. III, pag. 88).

Asemenea puteri ortodoxe, deci -un Apostol, un mare Parinte, un Sfant cu viata prea ravnitoare - toti socotesc ca este cu putinta sa vorbesti despre o experienta a raiului care se poate petrece "in afara trupului"; si din cuvintele lor este limpede, de buna seama, ca asemenea experiente, fie ca sunt "in" sau "in afara" de trup, au ceva trupeste si vazut -altfel nu ar mai fi nevoie sa se vorbeasca deloc despre trup in legatura cu ele. In aceasta carte am incercat sa infatisam aceste experiente cat mai simplu cu putinta, intr-un limbaj al izvoarelor ortodoxe, fara sa incercam sa dam o definitie precisa acestei stari. Episcopul Teofan Zavoratul, in comentariul sau la afirmatia Sfantului Pavel din II Corinteni 12, 2, spune poate atat cat trebuie sa se spuna despre acest subiect: "In launtrul sau in adancurile lumii pe care o vedem, se ascunde o alta lume, la fel de adevarata ca aceasta -fie ca este spirituala ori materiala in chip minunat, Dumnezeu stie; este sigur ca in acea lume salasluiesc ingerii si sfintii ... El (Sf. Pavel) nu poate spune daca a fost rapit in trup ori in afara trupului; el spune ca numai Dumnezeu stie aceasta. Este limpede ca noua aceasta cunoastere nu ne este de folos ... Nu ne este de trebuinta sa cunoastem neabatut aceste amanunte, si nu ne putem astepta ca cineva sa spuna cu siguranta desavarsita, cand Apostolul Pavel insusi pastreaza tacerea" (Episcopul Teofan, Comentariu la Epistola a doua a Sfantului Apostol Pavel catre corinteni , Moscova, 1894, pag. 401-403).

Probabil ca fiecare cititor ortodox care afla unele lucruri despre "lumea cealalta" din Vietile sfintilor, este intr-o masura constient ca firea acestei lumi si acestor experiente nu trebuie sa se defineasca cu precizie; felul in care sunt aratate in aceste izvoare este cel mai potrivit si curat in care se pot arata pe intelesul lumii acesteia. Incercarea de a tagadui aceste experiente si a le numi "alegorii" sau "fabule", si de a defini neabatut faptul ca nu se pot intampla asa cum s-a spus, nu are nici o indreptatire in invatatura si traditia ortodoxa.

3. Sufletul "doarme" dupa moarte?

Criticul se opune atat de mult lucrarilor sufletului din lumea cealalta, mai ales dupa moarte, asa cum se arata in multe Vieti ale sfintilor, ca sfarseste prin a invata o intreaga doctrina despre "odihna" sufletului sau "somnul" care este dupa moarte -un procedeu care arata ca aceste lucrari sunt pur si simplu cu neputinta! El spune: "Asa cum se intelege in ortodoxie, la moarte, sufletul este tinut pentru a i se hotari o stare de odihna prin lucrarea voii lui Dumnezeu, si intra intr-o stare de nelucrare, un fel de somn in care nu lucreaza, nu aude, nu vede" (6, 3-9, pag. 19); sufletul care se afla in aceasta stare "nu poate sti nimic, nici nu-si poate aduce aminte nimic" (6, 2, pag. 23).

Chiar printre heterodocsi, o asemenea doctrina a "sufletului dupa moarte" se gaseste numai la cateva secte care se afla departe de crestinismul istoric (martorii lui Iehova, adventistii de ziua a saptea); de aceea, ne mira sa gasim ca se spune aici foarte hotarat ortodox! Daca unul sau doi invatatori de inceput ai Bisericii (Afraate al Siriei, Sf. Anastasie al Sinaiului), asa cum pretinde criticul, au invatat si pe altii poate, asemenea doctrina intr-un chip nedeslusit, este foarte limpede ca Biserica Ortodoxa nu i-a urmat niciodata, ci prin sfintele sale slujbe, prin lucrarile marilor ei parinti, prin tratatele ascetice si prin Vietile sfintilor a invatat foarte lamurit ca sufletul este lucrator si "treaz" dupa moarte, ca omul se infricoseaza cu dreptate de invatatura neabatuta a criticului.

Se pare ca ideea criticului despre "somnul" sufletului este schimbatoare, definind-o uneori in termenii unui limbaj "isihast" inflacarat, care ii indulceste asprimea intr-o masura oarecare; dar cel putin spune cu statornicie ca presupusul "somn" al sufletului dupa moarte face cu totulcu neputinta orice experiente ale sufletului "in afara". Si atata vreme cat continua sa vorbeasca despre moarte ca despre o stare de "nelucrare", in care sufletul "nu poate cunoaste nimic, nici nu-si poate aduce aminte nimic", este limpede ca pentru el cuvantul "somn" are un inteles care este mai mult decat metaforic.

Cercetand vietile parintilor, vom afla mici amanunte pentru care sa aducem "impotriviri" acestei doctrine, caci aceasta a fost socotita cu dreptate si adancime in Biserica, ca sa fie nevoie de vreo impotrivire. In Capitolul X al acestei carti, am spus ca invatatura Sfantului Ambrozie, dupa care sufletul este "mai lucrator" cand este slobozit din trup dupa moarte, afirmatia Sfantului Avva Dorotei, ca sufletul "isi aduce aminte de toate la iesirea din acest trup mai limpede si mai deslusit, odata ce este scapat din desertaciunea trupului", si invatatura Sfantului Ioan Casian ca sufletul "se face mai viu" dupa moarte; si se mai pot afla afirmatii asemanatoare la multi parinti. Dar asemenea mentionari sunt numai o mica parte a marturiilor ortodoxe care neaga teoria "sufletului care doarme". Toata evlavia si practica ortodoxa a rugaciunii pentru morti presupune, de buna seama, faptul ca sufletele sunt "treze" in lumea cealalta si ca soarta lor se poate schimba; chemarea ortodoxa catre sfinti in rugaciune si raspunsul sfintilor la aceasta rugaciune este de neconceput fara lucrarea constienta a sfintilor din cer; literatura ortodoxa bogata despre lucrarile sfintilor dupa moarte nu poate fi aruncata pur si simplu si socotita "fabule". Daca criticul are dreptate, atunci, de buna seama, ca Biserica "a gresit" vreme de cateva veacuri.

Criticul a incercat sa obtina o situatie de privilegiu din faptul ca Biserica Ortodoxa despre viata dupa moarte are multe elemente care nu sunt "definite cu precizie" -nu pentru ca Biserica nu stie ce crede despre aceasta problema, ci pentru ca adevarul celeilalte lumi (ca sa mai spunem o data ce este limpede) este foarte deosebit de adevarul acestei lumi si nu se lasa cu usurinta criticii "dogmatice" adusa de critic. Legatura vie a sfintilor din cer si uneori si a altor morti, cu Biserica pamanteasca, se cunoaste in cucernicia si experienta crestinilor ortodocsi si nu are nevoie sa fie definita cu precizie; dar ca sa socotim ca aceasta lipsa a unei "definitii precise" este o indreptatire pentru teoria ca sufletele, chiar si cele ale sfintilor, se afla intr-o stare de "odihna" care impiedica orice legatura "in afara" cu oamenii de pe pamant, de buna seama ca trece peste marginile ingaduite asupra credintei crestin ortodoxe.

Printre celelalte experiente "dupa moarte" pe care le ataca teoria "sufletului care doarme", este cea in care crede Biserica chiar dintru inceput: pogorarea lui Hristos cel mort in iad. "In mormant cu trupul, in iad cu sufletul ca un Dumnezeu, in Rai cu talharul, si pe Scaun ai fost Hristoase, cu Tatal si cu Duhul, toate umplandu-le, Cel ce esti necuprins" (Troparul Ceasurilor Pastilor, care se citeste ca una dintre rugaciunile de taina dupa Heruvic la Sfanta Liturghie). Cei dintai crestini stiau fara nici o indoiala ca Hristos, pe cand "dormea" in mormant (cum se spune in Exapostilarionul Pastilor, Condacul din Sfanta si Marea Sambata, etc.), S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare (iadul) (I Petru 3, 19). Si aceasta este "alegorie"? Predania Bisericii este de asemenea foarte puternica fiindca, chiar inainte de aceasta, "Drept aceea, pentru adevar nevoindu¬te, bucurandu-te, bine ai vestit si celor din iad pe Dumnezeu, Cel ce s-a aratat in trup", dupa cum spune troparul pentru pomenirea Taierii cinstitului cap al Sfantului Ioan Botezatorul. Si ce a fost ceea ce au vazut cei trei ucenici pe Muntele Schimbarii la fata, cand l-au vazut pe Moise, daca nu era sufletul lui, care s-a aratat in chip "vazut" (Matei 17, 3)? Intr-adevar, aceasta lucrare intareste sovaiala Sfantului Pavel nestiind daca vedenia cerului pe care a avut-o, s-a petrecut pe cand era "in" trup ori "in afara" trupului -caci Ilie salasluieste in cer "in" trup, caci nu murise niciodata, in vreme ce Moise se afla acolo "in afara trupului", trupul sau aflandu-se in mormant; dar amandoi s-au aratat la Schimbarea la fata a lui Hristos. Noi cei care vietuim pe pamant, nici macar nu putem spune care este deosebirea intre aceste doua stari, dar nici nu este nevoie. Simpla descriere a acestor lucrari, cat si experientele "mortilor" din cealalta lume, ne dau in chip limpede cea mai buna intelegere a acestor probleme, si nu este nevoie sa incercam sa le intelegem in nici un alt chip decat in chipul acela simplu, in care ni le arata Biserica.

Se pare ca, criticul a cazut in propria sa acuzatie pe care a facut-o impotriva altora: el a luat un chip, acela al "somnului" mortii, care este in general primit in Biserica precum o metafora si a socotit-o ca pe un "adevar neabatut". Adesea el nici nu vede ca tocmai izvoarele pe care le pomeneste pentru a-si sprijini ideea, sunt, dimpotriva, cea mai sigura combatere a teoriei sale. Il citeaza pe Sf. Marcu al Efesului (folosind traducerea noastra care a aparut mai intai in The Orthodox Word, nr. 79, pag. 90) ca dreptii "se afla in cer cu ingerii inaintea lui Dumnezeu, si deja ca si cum ar fi in raiul din care a cazut Adam (in care talharul cel pocait a intrat inaintea altora) si adesea ne viziteaza in bisericile care le sunt inchinate lor, si ii asculta pe cei care ii cheama si se roaga pentru ei lui Dumnezeu... (6, 12, pag. 18). Daca toate astea (care de buna seama, inseamna lucrare "vazuta") le poate face sufletul care de fapt "doarme" - adica, intr-o "stare de inactivitate in care nu face nimic, nu aude, nu vede" (6, 8-9, pag. 19) -atunci teoria "sufletului care doarme" nu este adevarata, caci nu lamureste nimic, si potrivnicul numai ii ameteste pe credinciosi folosindu-se de aceasta.

4. Vamile vazduhului sunt "inchipuite"?

Cea mai mare manie a criticului se indreapta impotriva invataturii ascetice ortodoxe despre vamile dracesti pe care le intalneste sufletul dupa moarte si se banuieste ca acesta vrea sa inlature cu totul conceptul despre ele, ceea ce l-a dus la o teorie contradictorie asa cum este aceea a "sufletului care doarme". Limbajul pe care il foloseste pentru a descrie vamile este foarte hotarat si chiar nemoderat. El vorbeste despre "vamile de dupa moarte inchipuite" (6, 8-9, pag. 18) si numeste relatarile despre acestea, care se afla in literatura ortodoxa, "povesti din locuri pustii" (6, 8-9, pag. 24) si "povesti de groaza bine calculate ca sa arunce sufletul in deznadejde si necredinta" (7, 1, pag. 33); "mitul vamilor este... cu totul strain de Dumnezeu si de Sfanta Sa Biserica" (7, 1, pag. 23). Dar cand incearca sa spuna cum a inteles el vamile, izbuteste sa faca doar o strambatura fara noima, ca nici macar nu se poate crede ca a citit textele despre care vorbeste. Pentru el relatarile despre vami "ar trebui sa ne faca sa credem ca satan stapaneste "calea catre Imparatia lui Dumnezeu" si poate sa stranga plata de la cei care calatoresc pe ea... Dracii ingaduie trecerea ca sa primeasca ei castig mai mult decat vrednicia unui sfant" (6, 2, pag. 22). El crede ca vamile descriu "starea unui suflet hoinar care are nevoie de rugaciune pentru odihna (asa cum credeau paganii); este o "conceptie oculta despre calatoria sufletului pentru care s-a platit prin rugaciuni si milostenii" (6, 2, pag. 26). El cauta "mijlociri necunoscute" ca sa explice cum un asemenea concept a intrat in Biserica Ortodoxa si concluzioneaza (totusi, fara sa aiba nici un fel de dovada, pe langa acelasi fel de asemanari neclare, care ii duc pe antropologi la concluzia ca crestinismul este doar un alt "cult al reinvierii" pagane), ca "mitul vamilor este rodul nemijlocit al cultelor astrologiei orientale, care sustin ca intreaga zidire nu se afla in purtarea de grija a unui Dumnezeu drept si iubitor" (7, 1, pag. 23); "aceste vami sunt pur si simplu o schimbare lipsita de judecata a acestor mituri pagane" (6, 8-9, pag. 24). El considera ca vamile sunt cu adevarat la fel cu doctrina "purgatoriului", si spune ca "deosebirea dintre mitul purgatoriului si acela al vamilor vazduhului sta in aceea ca unul da ispasire fata de Dumnezeu prin chinuire trupeasca, in vreme ce celalalt Ii da Lui satisfactia de care are nevoie prin chinuirea mintii" (6, 12, pag. 23).96 Criticul numeste relatarea trecerii Teodorei prin vami (Vietile sfintilor, 26 martie) o "poveste plina de erezie" (6, 8-9, pag. 24) bazata pe "halucinatie" (7, 2, pag. 14) a cuiva care, in Vechiul Testament, "ar fi fost dus cu dreptate si lovit cu pietre" pentru ca "era intr-o stare de inselare duhovniceasca cumplita" (6, 6-7, pag. 28). (De ce s-ar mania criticul atat, din pricina istorisirii Teodorei, nu se stie clar; este numai una dintre multe asemenea povestiri, si nu spune nimic deosebit fata de celelalte - ca nu am socotit de folos sa pomenesc despre aceasta in capitolul despre vami.)

Aceste acuzatii mari sunt pareri personale ale criticului care, de buna seama, nu aduc nici o evidenta. Ne miram de ce insista sa talcuiasca vamile in felul sau propriu, si nu vrea sa le inteleaga asa cum le-a inteles Biserica dintotdeauna. Intinarea pe care o savarseste asupra lor, nu a fost niciodata invatata in Biserica Ortodoxa, si nu se stie de unde a luat el parerile fara noima.

Vreme de vreo saisprezece veacuri, Parintii Bisericii au vorbit de vami ca parte a invataturii ascetice ortodoxe, treapta finala si hotaratoare a "razboiului nevazut", pe care il duce fiecare crestin pe pamant. In aceeasi perioada de timp, multe Vieti ale sfintilor si alte texte ortodoxe au relatat experientele reale ale crestinilor, atat sfinti cat si pacatosi, care au intalnit aceste vami dupa moarte (si uneori inainte). Este limpede pentru toti in afara de copiii cei mici, ca numele de "vami" nu trebuie inteles in chip neabatut; este o metafora pe care Parintii Rasariteni au socotit-o potrivita pentru descrierea realitatii pe care o descopera sufletul dupa moarte. Este iarasi limpede pentru toti ca unele parti din descrierile acestor vami sunt metaforice sau figurative. Cu toate astea, relatarile nu sunt nici "alegorice" nici "fabule", ci relatari simple ale experientelor personale, facute in limbajul cel mai potrivit pentru povestitor. Daca descrierile vamilor par unora ca sunt prea "vii", probabil ca spun asta pentru ca nu sunt constienti de adevarata fire a razboiului nevazut, purtat in timpul acestei vieti. Acum suntem mereu impresurati de ispitele si lovirile dracesti, dar ochii nostri duhovnicesti sunt inchisi, si vedem numai urmarile lucrarilor lor -pacatele in care cadem, patimile care cresc in noi. Dar dupa moarte, ochii sufletului sunt deschisi spre realitatea duhovniceasca si vad (de obicei pentru prima oara) adevaratele fiinte, care ne-au lovit de-a lungul vietii.

In toate istorisirile ortodoxe despre vami nu se gaseste nici un fel de paganism, nici un fel de ocultism, nici un fel de "astrologie orientala", nici un fel de "purgatoriu". Mai degraba, aceste vami ne invata despre raspunderea fiecarui om pentru pacatele sale, despre faptul ca la moarte este o incheiere a socotelii biruintei sau infrangerii in razboiul impotriva pacatului (Judecata particulara), si ca dracii care l-au ispitit toata viata, vin cu cea din urma lovitura a lor, la sfarsitul vietii omului, dar au putere numai asupra acelora care nu au luptat destul in razboiul nevazut din aceasta viata.

Cat priveste formele literare in care sunt exprimate, vamile se afla si in sfintele slujbe ale Bisericii (poezia Bisericii), in scrierile ascetice ale parintilor si in Vietile sfintilor. Nici un credincios ortodox nu intelege nici unul dintre aceste texte cuvant cu cuvant, asa cum le intelege criticul, ci le intelege cu evlavie si cu frica de Dumnezeu, cautand profit duhovnicesc. Oricare parinte duhovnicesc care a incercat sa-si invete fiii duhovnicesti intru vechea traditie a evlaviei ortodoxe, poate marturisi intelesul folositor al izvoarelor ortodoxe care vorbesc despre vami; intr-adevar, fostul Arhiepiscop Andrei de Novo-Diveevo, parinte duhovnicesc foarte iubit si drept, folosea tocmai cele douazeci de vami prin care se povesteste ca a trecut Teodora, ca temelie pentru o pregatire folositoare pentru taina spovedaniei fiilor sai duhovnicesti. Daca aceste texte "nu se potrivesc" cu omul veacului XX, greseala se afla in vremurile noastre indestulate, tolerante, care incurajeaza necredinta si purtarea sovaitoare fata de realitatea cu adevarat infricosatoare a celeilalte lumi, si mai cu seama fata de realitatea iadului si a judecatii.

Invatatura vamilor din izvoarele ortodoxe nu a fost numita niciodata "dogma", apartinand mai degraba traditiei cucerniciei ortodoxe; dar asta nu inseamna ca este ceva "fara insemnatate" sau ceva ce este o "problema personala". Aceasta invatatura s-a spus peste tot si in toate vremurile, in Biserica, unde s-a transmis traditia ascetica ortodoxa. Daca aceasta problema a fost in afara preocuparilor multor teologi ortodocsi din ultima vreme, s-a intamplat astfel, pentru ca mai intai acesti teologi fac parte din lumea academica si nu sunt legati de traditia ascetica. Cu toate astea, teologii mai traditionali, cat si cei pentru care traditia ascetica ortodoxa este un lucru viu, au dat acestui subiect o atentie aparte. In afara de Biserica Rusa, unde invatatura vamilor a fost indelung cercetatasi aparata de Episcopul Ignatie Brianceaninov, Episcopul Teofan Zavoratul, Mitropolitul Macarie al Moscovei, Sf. Ioan de Kronstadt, Arhiepiscopul Ioan Maximovici, Protopopul Mihail Pomazanski si de numerosi alti invatatori si teologi, cel mai mult a fost intarita in Biserica Sarba, unde ocupa un loc de cinste in Teologia dogmatica a Arhimandritului Iustin Popovici (vol. III). Cu toate astea, s-a facut mai cunoscuta in ultimii ani, caci traducerile care s-au facut mai ales din literatura ascetica ortodoxa si sfintele slujbe, sunt mai la indemana in limbile apusene. Vom da aici cateva fragmente despre vami, care au aparut in editiile englezesti in ultimii ani, despre care inca nu s-a pomenit in aceasta carte:

Din cele Cincizeci de omilii duhovnicesti ale Sf. Macarie cel Mare, una dintre lucrarile de temelie ale literaturii ascetice ortodoxe (traducerea lui A. J. Mason, Eastern Orthodox Books, Willits, California, 1974):

Cand sufletul omului iese din trup, se petrece o mare taina. Daca se afla sub apasarea pacatelor, vin cete de draci si ingeri din partea cea de-a stanga, dimpreuna cu puterile intunericului si iau sufletul acela si il tin in stransoare, in partea lor. Nimeni nu trebuie sa se mire de aceasta. Daca, pe vremea cand vietuia in aceasta lume, omul a fost inrobit si ascultator fata de aceia, si s-a facut rob al lor, cu atat mai mult, cand pleaca din lumea aceasta, este tinut jos si prins in stransoare, la ei (Omilia 22, pag. 171).

Ca vamesii care stau pe caile stramte si nu-i lasa din stransoare pe trecatori, luand plata de la ei, tot la fel dracii cerceteaza sufletele si le tin in stransoare; si cand acestea ies din trup, daca nu sunt curatate cu desavarsire, aceia nu le sufera sa urce spre salasurile ceresti ca sa ajunga la Domnul lor, si sunt aruncate jos de catre dracii vazduhului. Dar daca pe vremea cand se afla in trup, cu multa osteneala si nevointa primesc de la Domnul harul de sus, fara indoiala ca faptele acestea, dimpreuna cu sufletele, care printr-o vietuire de fapte bune se afla intru odihna, vor merge la Domnul, dupa cum a fagaduit El... (Omilia 43, pag. 274).

Din Scara urcusului divin, un alt text ascetic ortodox obisnuit (traducerea Arhimandritului Lazarus Moore, revizuit de Sfanta Manastire a Schimbarii la fata, Boston, 1978):

Altii (dintre cei care erau pe moarte) au spus cu tanguire: "Vor trece sufletele noastre prin marea de neindurat a duhurilor vazduhului?" -neavand incredere deplina, dar uitandu-se sa vada ce s-a petrecut in acea relatare a intamplarilor (Treapta 5, pag. 60).

Intr-adevar, "Scrisoarea lui Avva Ioan Raitu", care este cuvantul introductiv la Scara, arata scopul pentru care s-au scris asemenea carti:

Asa cum se inalta o scara, (aceasta carte) va duce spre portile Raiului pe nadajduitorii cei curati si neprihaniti, pentru ca sa poata trece nestanjeniti de duhurile rautatii, si de stapanitorii lumii intunericului, si de capeteniile vazduhului (Ibid., pag. xlii).

Din "Despre trezvie si sfintenie" de Sf. Isihie Preotul, din volumul I al Filocaliei grecesti complete (traducerea Palmer -Sherrard, Faber si Faber, London, 1979):

Daca sufletul Il are in launtrul sau pe Hristos, nu va fi rusinat de vrajmasi nici la moarte, cand se va ridica spre portile Raiului. Ci atunci, ca si acum, ii va infrunta cu indrazneala. Dar sa nu se osteneasca sufletul sa-L cheme pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua si noaptea pana la vremea plecarii lui din viata aceasta pieritoare, caci El Se va razbuna de indata ...

Intr-adevar, El Se va razbuna atat in aceasta viata cat si dupa plecarea sufletului din trup (# 149, pag. 188).

Va veni ceasul mortii, va veni, si nu vom scapa de aceasta. Fie ca stapanitorul lumii acesteia si al vazduhului sa gaseasca faptele noastre cele rele ca fiind putine si neinsemnate cand va veni, ca sa nu aiba temeiuri drepte ca sa ne osandeasca pe noi. Altfel vom plange in desert (# 161, pag. 190).

[Omul cel fara trezvie] nu se poate slobozi de gandurile, cuvintele si faptele cele rele, iar pentru aceste ganduri si fapte, nu-i va sta lui in putinta sa treaca liber de stapanitorii iadului, cand va muri (# 4, pag. 163).

Din "Despre cunoasterea duhovniceasca" de Sf. Diadoh al Foticeii:

Daca nu ne marturisim pacatele cele fara de voie asa cum trebuie, vom afla in noi o frica nedeslusita, la ceasul mortii. Cei care Il iubim pe Domnul trebuie sa ne rugam, ca sa nu fim cu frica la ceasul acela; caci daca ne este frica atunci, nu ne va sta in putinta sa trecem nestingheriti de stapanitorii lumii celei de jos. Ei vor avea de partea lor frica pe care o va avea sufletul nostru pentru rautatile noastre, pe care o va ridica asupra noastra. Dar sufletul care se bucura in dragoste de Dumnezeu, la ceasul iesirii din trup, urca dimpreuna cu ingerii pacii, deasupra tuturor cetelor intunericului (# 100, pag. 295).

Din "Texte pentru monahii din India" de Sf. Ioan Carpatul, tot din volumul I din noua traducere a Filocaliei:

Cand sufletul iese din trup, vrajmasul vine ca sa-l loveasca, rastindu-se la el cumplit, si osandindu-l pentru pacatele sale, cu nemilostivire si infricosare. Dar daca sufletul se bucura de dragostea lui Dumnezeu si are credinta in El, chiar daca in trecut a fost adesea ranit de pacat, nu este infricosat de lovirile si amenintarile vrajmasului. Intarit de Domnul, inflacarat de bucurie, sporit in curaj de catre sfintii ingeri care il calauzesc, impresurat si ocrotit de lumina credintei, el raspunde diavolului celui rau cu mare indrazneala ... Cand sufletul zice toate astea fara infricosare, diavolul intoarce spatele, urland cu glas si nu poate sa se impotriveasca numelui lui Hristos (pag. 303-304).

Din Octoih, intr-un tropar catre Maica Domnului: ... si in ciasul cel infricosat al mortii, tu ma rapeste de la dracii cei ce ma clevetesc si din toata munca (Slujba miezonopticii de duminica, glasul I, cantarea 7).97

Vedem ca unele dintre aceste citate nu sunt intregi si nu dau intreaga invatatura ortodoxa despre aceasta problema. Aceasta se datoreste faptului ca sunt citate la o invatatura pe care cei care au scris si cei care citesc texte ascetice si laude, le cunosc deja si pe care le accepta, si nu este nevoie sa "definim" aceasta invatatura, sau sa aducem indreptatire, ori de cate ori se pomeneste despre aceasta. Incercarea criticului de a face deosebire intre experiente care au loc "inainte" si cele care au loc "dupa" moarte, si de a tagadui tocmai posibilitatea celor care au loc "dupa" (6, 12, pag. 24), este fara noima, fiind numai o "deducere logica" din invatatura sa gresita despre "somnul" sufletului, si nu are nici un sprijin in textele de slujba ascetice si dumnezeiesti. Adevarul "cercetarii" dracesti este unul si acelasi, iar vamile sunt numai ultima etapa, care uneori incepe la sfarsitul acestei vieti, si uneori numai dupa moarte.

In literatura ascetica ortodoxa, in Vietile sfintilor si in sfintele slujbe, se afla nenumarate alte istorisiri despre vami; cele mai multe dintre acestea nu au fost traduse inca in limba engleza. Cand se apleaca asupra acestor texte, criticul se sileste sa le socoteasca, nu dupa contextul in care se petrec, ci mai degraba dupa "deducerile logice" despre viata dupa moarte.

De pilda, citand Rugaciunea Sfantului Eustratie (Slujba miezonopticii de sambata), "Sa nu vada sufletul meu intunecatul chip al viclenilor diavoli, ci sa-l ia ingerii Tai cei straluciti si luminati" (6, 12, pag. 23), criticul priveste aceasta ca pe o dovada ca sufletul nu-i vede (si nu poate) sa-i vada pe draci dupa moarte (aceasta fiindu-i de folos pentru teoria sa, ca sufletul "doarme" atunci). Dar pentru oricare cititor nepartinitor este foarte limpede ca asta inseamna tocmai opusul: ca Sfintii se roaga ca sufletul sa nu vada draci tocmai pentru ca aceasta este soarta fireasca a sufletului dupa moarte! Lucrul acesta este si mai limpede din intregul context al Rugaciunii Sfantului Eustratie, unde chiar inainte de aceste cuvinte, se afla urmatoarele: "S-a tulburat sufletul meu si dureros ii este sa iasa din acest ticalos si spurcat trup al meu. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic sa-l intampine si sa-l impiedice intru intuneric, pentru pacatele cele facute de mine cu nestiinta si cu stiinta in viata aceasta."98 Este limpede ca invatatura incercarilor savarsite de draci dupa moarte (fie ca se numesc "vami" sau nu), ii era cunoscuta Sfantului Eustratie, alcatuind temelia si contextul rugaciunii sale; si de aceea Episcopul Ignatie foloseste aceasta rugaciune ca semn ca aceasta invatatura era foarte cunoscuta Bisericii, chiar in aceasta vreme timpurie (inceputul veacului al IV-lea) (Episcopul Ignatie, vol. III, pag. 140-141).

Iarasi, criticul citeaza raspunsul Sfantului Varsanufie al Gazei catre un calugar, care ii ceruse sa-l insoteasca "prin vazduh si pe calea pe care eu nu o cunosc", ca si cum acest raspuns este o respingere a ideii vamilor. Dar inca o data, este limpede ca intregul context, atat al intrebarii cat si al raspunsului, se afla in vamile vazduhului care se intalnesc dupa moarte, si care sunt primite ca ceva firesc , si Sf. Varsanufie, dorind ca Hristos "sa savarseasca urcusul sufletului tau in chip nestanjenit si sa te invredniceasca sa te inchini Sfintei Treimi cu indrazneala, adica, ca unul mantuit" -exprima numai o parte a invataturii generale despre vami, care se afla in traditia ascetica de la Gaza cat si in restul rasaritului. (Sf. Varsanufie si Ioan, Intrebari si raspunsuri, nr. 145). Aceasta intamplare este folosita si de catre Episcopul Ignatie, ca unul dintre multele citate din Sfintii Parinti intru apararea invataturii despre vami (pag. 145).

Iata si alte citate pe care le ia Episcopul Ignatie din Parinti ai pustiei, care ne invata limpede despre vami:

Sf. Avva Dorotei de Gaza: "Cand sufletul este nepasator, este de folos sa se citeasca des Sfanta Scriptura si predicile Parintilor purtatori de Dumnezeu, care insufletesc pocainta si aducerea aminte de Judecata cea infricosatoare a lui Dumnezeu, de iesirea sufletului din trup si de puterile infricosatoare care trebuie sa-l intalneasca, dimpreuna cu care se savarseste raul in aceasta viata scurta si ticaloasa" (pag. 146).

Sf. Teognoste, un alt Parinte al Filocaliei : "De neinchipuit si de negrait este dulceata sufletului care iese din trup si i se face cunoscut despre mantuirea sa...Insotit de ingerul (care este trimis pentru el), el merge fara piedici prin salasurile vazduhului, fara nici o tulburare de la duhurile cele rele; cu bucurie si cu indrazneala, sufletul urca cu strigari de recunostinta catre Dumnezeu si vine la sfarsit sa se inchine Ziditorului sau" (pag. 147).

Evagrie Ponticul: "Vino-ti in simtiri si socoteste cum vei rabda plecarea neasteptata din trup, cand ingerii amenintatori vor veni pentru tine si te vor prinde intr-un ceas cand nici nu te astepti si la o vreme pe care nici nu o cunosti! Care vor fi faptele tale pe care le vei trimite inaintea ta in vazduh, cand vrajmasii tai, care se afla in vazduh vor veni sa te cerceteze?" (pag. 148-149; Prologue, 27 octombrie).

Sf. Ioan Milostivul: "Cand sufletul iese din trup si incepe sa urce spre cer, este intampinat de cete de draci si ii pun in cale multe piedici si incercari. Il incearca cum sta cu minciuna, cu defaimarea" (etc. -un zapis lung de pacate potrivit celor douazeci, date in Viata Sfantului Vasile cel Nou). "De-a lungul calatoriei sufletului de la pamant la cer, sfintii ingeri nu-l pot ajuta; el este ajutat numai de propria sa pocainta, de faptele sale cele bune, si mai mult ca toate, de milostenie. Daca nu ne pocaim pentru fiecare pacat aici, din pricina uitarii noastre, atunci prin milostenie putem scapa de mania vamilor dracilor" (pag. 143; Prologue, 19 decembrie).

Un alt Parinte al Filocaliei, Sf. Petru Damaschin, vorbeste despre "vremea mortii, cand dracii imi vor inconjura sarmanul meu suflet, tinand zapisul faptelor celor rele pe care le-am savarsit" (in Operele sale, Kiev Caves Lavra, 1905, pag. 68).

In sfintele slujbe, asa cum s-a aratat deja, sunt multe rugaciuni, mai cu seama catre Maica Domnului, care arata, sau spun direct invatatura ascetica despre vami. Unele dintre ele au fost date pana acum in aceasta carte. Ignatie Brianceaninov, dand mai multe asemenea rugaciuni (din Octoih, Euchologion, din rugaciuni la iesirea sufletului, din Acatistele si canoanele catre Maica Domnului si feluriti sfinti), concluzioneaza ca "invatatura vamilor se intalneste ca invatatura general cunoscuta si acceptata in toate sfintele slujbe ale Bisericii Ortodoxe. Biserica spune si aminteste fiilor sai despre aceasta, pentru a semana in inimile lor o frica mantuitoare de suflet si pentru a-i pregati pentru o trecere lipsita de primejdii de la viata cea vremelnica la cea vesnica" (vol. III, pag. 149).

Tipic pentru pomenirea vamilor in Mineiele ortodoxe (cele douasprezece volume ale slujbelor zilnice ale sfintilor) este troparul din slujba Sfantului Ioan Gura de Aur (27 ianuarie); se afla in Canonul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (Cantarea 5), scris de "Ioan" (de buna seama Sf. Ioan Damaschin):

Prin stapania duhurilor celor rele si prin oastea celor inrobitori din vazduh, da-mi sa trec fara de suparare in vremea iesirii mele ca sa strig tie cu bucurie: bucura-te stapana; bucura-te, o, nadejdea cea neinfruntata a tuturor.99

Dar nu este nimic pagubitor in cuprinderea mai multor citate din literatura ortodoxa, care a fost vestita in Biserica peste veacuri; Episcopul Ignatie da asemenea citate pe douazeci de pagini si se mai pot gasi multe altele. Dar pentru cei carora nu le place aceasta invatatura, va fi intotdeauna posibil sa o "reinterpreteze" sau sa-i aduca strambatate. Chiar si criticul nostru este silit sa admita existenta a cel putin catorva texte ortodoxe, care arata cercetarea facuta de draci la moarte si totusi acesta isi apara pozitia sa, ca vamile sunt "inchipuite", spunand ca "asemenea vedenii se pot ocoli daca in viata aceasta purtam razboi si ne pocaim pentru pacatele noastre si agonisim fapte bune" (6, 12, pag. 24). Dar tocmai acesta este intelesul invataturii vamilor pe care el a criticat-o sia tagaduit-o! Invatatura vamilor ne este data tocmai ca sa ne ostenim acum, ca sa luptam impotriva dracilor vazduhului in aceasta viata -si atunci intalnirea noastra cu ei dupa moarte, va fi o biruinta iar nu o infrangere a noastra! Cati luptatori ascetici au fost insufletiti sa faca aceasta! Dar care dintre noi poate sa spuna ca a castigat acest razboi si nu mai trebuie sa-i fie frica de cercarea dracilor dupa moarte?

Cel ce scrie cele de fata isi aduce aminte de sfintele slujbe pentru adormirea Arhiepiscopului Ioan Maximovici in 1966, culminand cu slujba inmormantarii. Toti cei ce erau de fata au simtit ca iau parte la inmormantarea unui sfant. Mahnirea la plecarea lui a fost inabusita de bucuria dobandirii unui nou mijlocitor ceresc. Si inca cativa dintre ierarhii care erau de fata, mai ales Episcopul Sava de Edmonton, au insufletit cea mai inflacarata rugaciune a oamenilor, pomenind de "vamile infricosatoare" prin care trebuia sa treaca chiar si acest om sfant, aceasta minune a harului lui Dumnezeu din vremurile noastre.

Nimeni din cei care erau de fata nu a socotit ca numai rugaciunile noastre singure l-au scapat de "incercarile" dracilor, si nimeni nu s-a gandit in mintea sa, sa schimbe "vamile" cu niste "case" in cer; ci aceste rugaciuni insufleteau evlavia inflacarata a credinciosilor, si fara indoiala, aceasta l-a ajutat sa treaca prin aceste vami. Viata omului sfant cu fapte bune si milostenii, mijlocirea sfintilor pe care eI i-a slavit pe pamant, rugaciunea credinciosilor care era, cu adevarat, o alta roada a dragostei lui pentru ei -fara indoiala toate astea, intr-un chip numai de Dumnezeu stiut, si pe care nu trebuie sa-l iscodim, l-au ajutat sa biruiasca lovirile duhurilor celor intunecate ale vazduhului. Cand Episcopul Sava a facut o calatorie la San Francisco, ca sa fie de fata la parastasul de patruzeci de zile de la adormirea Arhiepiscopului Ioan, a spus credinciosilor: "Am venit sa ma rog impreuna cu voi pentru odihna sufletului sau, in aceasta zi importanta si hotaratoare, ziua cand se hotaraste locul unde se va salaslui sufletul sau pana la infricosatoarea Judecata a lui Dumnezeu" (Fer. Ioan, Istoricul cinstirii Arhiepiscopului Ioan Maximovici , St. Herman Brotherhood, 1979, pag. 20) -insufletea iarasi rugaciunea credinciosilor, amintind de credinta invataturii ortodoxe despre viata dupa moarte. Crestinii ortodocsi aud rareori asemenea lucruri in zilele noastre, si de aceea trebuie sa pastram cu sfintenie legatura pe care o mai avem cu asemenea reprezentanti ai traditiei ascetice ortodoxe.

********************

Scriitorii Bisericii Ortodoxe Ruse au recunoscut, de multa vreme, in impotrivirea fata de invatatura vamilor, unul dintre semnele "modernismului" ecleziastic. Astfel, Episcopul Ignatie a acordat o mare parte din acest volum, vietii dupa moarte, in apararea acestei invataturi, care inca mai era respinsa in Rusia, la mijlocul veacului al XIX-lea. Si intamplator, potrivnic parerii neintemeiate a criticului, ca vamile sunt acceptate numai de catre cei care se afla sub "influenta apuseana", romano-catolicii si protestantii din apus nu au nici un fel de cunostinta despre ceea ce inseamna vamile, care exista numai in invatatura ascetica ortodoxa, iar atacurile impotriva lor, in Biserica de astazi, vine tocmai de la cei (ca in seminariile ortodoxe moderne) care sunt foarte "apuseni" in mentalitate si au putin respect pentru cucernicia ortodoxa traditionala.

De curand, Protopopul Mihail Pomazanski, poate cel mai mare teolog in viata al Bisericii Ortodoxe, a scris un articol in apararea vamilor, in parte, ca raspuns catre criticul de fata (Rusia Ortodoxa, 1979, nr. 7; traducere engleza in Nikodemos, Summer, 1979). In acest articol, el atentioneaza ca in societatea noastra contemporana ne-ortodoxa, sunt adesea "probleme ale credintei noastre (care se) ridica si se trateaza dintr-un punct de vedere ne-ortodox de catre persoane de alte confesiuni, si uneori de catre crestini ortodocsi, care nu mai au o temelie ortodoxa trainica la baza lor... In ultimii ani, s-a facut mai demna de atentie, o abordare critica a unei serii intregi a opiniilor Bisericii noastre; aceste opinii sunt criticate ca sunt "primitive", urmare a unei opinii asupra lumii sau cucerniciei "na've", si sunt caracterizate prin asemenea cuvinte ca "mituri", "vraja", si altele asemenea. Este de datoria noastra sa raspundem unor asemenea opinii."

Episcopul Teofan Zavoratul da poate raspunsul cel mai cumpatat si mai asezat, acelora care nu vor sa primeasca invatatura ascetica ortodoxa: "Oricat de nesabuita poate sa para ideea vamilor "oamenilor celor stiutori", ei nu vor scapa de trecerea prin ele" (vezi mai sus, cap. VI, 8).

Vamile nu sunt "fabule morale" facute pentru "oameni simpli", asa cum crede criticul (5, 6, pag. 26), nu sunt un "mit" sau o "inchipuire" sau o "poveste din locuri pustii", asa cum spune el -ci o socoteala dreapta, transmisa prin traditia ascetica ortodoxa din veacurile cele dintai, care il asteapta la moarte pe fiecare dintre noi.

Concluzii

Pastrarea traditiei de veacuri a cucerniciei ortodoxe in lumea de astazi, a ajuns o lupta impotriva indepartarilor foarte mari de la ea. In cea mai mare parte, ortodocsii au ajuns atat de lumesti, ca un preot ortodox care doreste sa duca mai departe si sa invete aceasta traditie este dus la deznadejde chiar din pricina posibilitatii de a implini aceste indatoriri. Cei mai multi preoti si episcopi sfarsesc prin a se face ei urmasi ai turmelor lor si a "adapta" traditia la desertaciunea turmelor; si astfel traditia se ofileste si moare ...

Predicile, cuvantarile si cartile clerului ortodox de astazi, despre viata dupa moarte, arata ca s-a pastrat foarte putin din invatatura si cucernicia ortodoxa traditionala. Cand lumea cealalta este pomenita foarte putin, numai cu niste cuvinte foarte generale si greoaie, de obicei se face aceasta pentru glume despre "Sf. Petru" si "portile de margaritar", asa cum se foloseste adesea, de catre clerul laic romano-catolic si protestant. Printre multi crestini ortodocsi, lumea cealalta a ajuns ceva indepartat si foarte nedeslusit, cu care omul nu are nici o legatura vie si despre care nu poate sa spuna nimic lamurit.

Biserica bolnava a Rusiei -probabil din pricina suferintelor ei, cat si a conservatorismului ei firesc -a pastrat randuiala ortodoxa traditionala fata de lumea cealalta mult mai bine decat alte Biserici Ortodoxe de astazi. In lumea libera, Biserica Rusa din afara Rusiei, este aproape singura care continua sa publice literatura ortodoxa traditionala despre aceasta problema, continuand traditia din Prologue si alte antologii pioase din vechea Rusie, si fericiti sunt acei crestini ortodocsi care au acces la aceasta literatura si o pot primi cu simplitate si evlavie, ocolind duhul "impotrivirii" care ii duce pe foarte multi, mai cu seama dintre cei convertiti, departe de traditia si simtirea adevarata a ortodoxiei.

Nu mai trebuie sa spunem cat de "invechiti" ii socoteste lumea -chiar si lumea ortodoxa -pe cei care publica si citesc asemenea literatura. Scopul principal al acestei carti a fost acela de a face aceasta literatura "invechita" pe inteles si potrivita pentru crestinii ortodocsi de astazi, care nu pot decat sa se foloseasca, citind cele ce au adus asemenea folos duhovnicesc cititorilor crestin ortodocsi vreme de multe veacuri.

Scopul criticului nostru este tocmai invers: sa nesocoteasca in intregime aceasta literatura, sa o indeparteze ca pe o "fabula morala" sau o "poveste din locuri pustii" si sa aduca sfintelor slujbe si Vietilor sfintilor o intreaga "impotrivire", care va sterge toate aceste elemente din oameni. (Vezi, de pilda, incercarea lui, lucrata cu grija, de a nesocoti Viata Sfantului Vasile cel Nou, fiindca cuprinde descrieri ale vamilor: Tlingit Herald , 7, 2, pag. 14).

Sa spunem lucrurilor pe nume: este lucrarea aceluiasi rationalism apusean , care a atacat Biserica Ortodoxa de atatea ori in trecut, si i-a dus pe prea multi sa-si piarda adevarata intelegere si simtire a crestinismului ortodox. In apusul romano-catolic si protestant, acest atac a fost in intregime biruitor, si oricare dintre Vietile sfintilor au fost cu adevarat inlaturate, ca avand elemente supranaturale si sunt adesea socotite "fabule morale". Acuzandu-i pe toti cei care se impotrivesc teoriei lui ca fiind "scolastica", criticul se dovedeste a fi poate cel mai "scolastic" dintre toti: teoria sa nu se bazeaza pe textele clare si simple transmise in Biserica din primele veacuri pana la noi, ci pe o serie de "deductii logice" de-ale sale, care cer o reinterpretare radicala si o revizuire a intelesului limpede al textelor ortodoxe de baza.

Este destul de rau ca tonul si limbajul criticului sunt atat de nepotrivite, ca se impotriveste invataturii ortodoxe, si ca este atat de lipsit de respect fata de multi invatatori ortodocsi drepti tocmai cei mai buni dintre acei putini invatatori, care au pastrat vie traditia ortodoxa a cucerniciei pana in zilele noastre. Iata ce spune, de pilda, despre predica "Viata dupa moarte" a Arhiepiscopului Ioan Maximovici (vezi mai sus, Cap. X, Viata dupa viata), om sfant si mare teolog al zilelor noastre: Este "o poveste din locuri pustii despre iesirea sufletului si urmarirea si chinuirea lui de catre draci ... In aceasta poveste, li s-a spus credinciosilor ca atunci cand moare cineva, trebuie sa i se faca de indata slujbe pentru iesirea sufletului, caci sufletul are mare nevoie de rugaciunile noastre, si moartea este o problema de mare infricosare (este limpede ca lui Dumnezeu nu I-a stat in putinta sa-l miluiasca sau sa-l ajute pe sarmanul suflet, fara sa fie indemnat sau trezit de tipetele si strigatele sufletelor de crestini). Aceasta poveste mai cuprindea o descriere, care era cu adevarat hulitoare, a adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu" (6, 2, pag. 22). Numele Arhiepiscopului Ioan nu se pomeneste aici, desi din descriere este foarte limpede, la care predica se refera criticul; dar asemenea limbaj arata o lipsa de respect de neindurat, indifferent care ar fi autoritatea ortodoxa pe care o loveste!

Dar ce este cu adevarat tragic este faptul ca criticul, prin orice mijloace, incearca sa-i lipseasca pe crestinii ortodocsi chiar de lucrul care dispare prea repede din mijlocul nostru: cucernicia ortodoxa traditionala fata de cealalta lume, descoperita nu numai in literatura pe care o citim (pe care criticul se straduieste sa o discrediteze), ci si mai mult, in purtarea noastra fata de morti, si cele ce facem pentru ei. Este limpede din cele de mai sus, ca spre deosebire de Arhiepiscopul Ioan, criticul socoteste ca este lipsit de insemnatate sa ne rugam pentru cei adormiti indata dupa ce au murit, si crede intr-adevar ca sufletul nu are nevoie si nu poate primi folos de la "strigatele si plansetele" noastre! Cu adevarat, criticul spune ca "lucrurile pe care le cerem in numele mortilor sunt numai vestiri ale celor ce vor primi oricum" (7, 3, pag. 27) si nu au nici un efect asupra sortii lor vesnice, fara sa vada ca prin aceasta teorie el nu se impotriveste numai sfintilor parinti, ci inlatura si pricina de capetenie care ii indeamna pe oameni sa se roage pentru cei morti.

Ce inima invartosata pentru cei morti! Cata nemilostivire pentru cei vii! Cat de ne-ortodoxa este o asemenea teorie! De buna seama ca cei care se roaga pentru morti, nu socotesc catusi de putin ca rugaciunile lor sunt ca niste "descantece vrajitoresti" (7, 3, pag. 23) sau ca "mituiri sau mijloace vrajitoresti pentru a-L sili pe Dumnezeu sa fie milostiv" (Ibid., pag. 26), dupa cum spune criticul cu atata invartosare, ci se roaga cu dreapta credinta (intocmai ca in rugaciunile pentru orice altceva) ca Dumnezeu, in mila Sa, le va da cu adevarat cele ce I se cer. "Lucrarea sporita" a voii lui Dumnezeu si rugaciunile noastre nu pot fi intelese de catre judecata stramta, cu adevarat mai invartosata decat "scolastica", pe care o are criticul.

Cei care inca mai vietuiesc dupa izvoarele ortodoxe traditionale sunt foarte putini in zilele noastre. Este nevoie de ajutor mai sporit pentru intelegerea acestei cucernicii traditionale, nu o slabire si o deformare a ei si necinstirea celor care ii invata pe oameni.

Teoria anti-ortodoxa despre viata dupa moarte a acestui critic, este cu mult mai primejdioasa prin faptul ca atinge o patima foarte ascunsa a lumii contemporane. Invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte este destul de aspra si cere din partea noastra un raspuns foarte cinstit, plin de frica de Dumnezeu. Dar oamenii de astazi sunt foarte rasfatati si egoisti, si mai degraba nu vor sa auda de asemenea adevaruri aspre ca judecata si raspunderea pentru pacate. Omul se poate simti mult mai "linistit" cu o teorie insufletitoare ca "isihasmul", care spune ca Dumnezeu nu este "cu adevarat" atat de aspru cum L-a infatisat traditia ascetica ortodoxa, ca "intr-adevar" nu trebuie sa ne fie frica de moarte si de judecata care va veni, ca numai daca ne ocupam cu idei spirituale insufletite ca cele din Filocalia (socotind ca sunt doar niste "alegorii" toate textele despre vami) vom fi "lipsiti de primejdii", sub un "Dumnezeu iubitor", care nu va cere marturisirea tuturor pacatelor noastre, chiar si a celor uitate sau nerecunoscute ca pacate ... Sfarsitul acestor cugetari inflacarate este o stare care nu este foarte deosebita de starea acelor "harismatici" si a altora care se simt deja siguri de mantuire, sau de starea celor care urmeaza teoria oculta, care spune ca in moarte nu este nimic de care sa ne fie frica.

Adevarata invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte, pe de alta parte, il umple pe om tocmai cu frica de Dumnezeu si insuflarea de a lupta pentru Imparatia cerului, impotriva tuturor vrajmasilor nevazuti care ne impiedica pe cale. Toti crestinii ortodocsi sunt chemati la aceasta lupta, si este mare nedreptate pentru ei sa se imputineze invatatura ortodoxa, pentru ca sa se simta mai "linistiti". Sa citeasca fiecare om textele ortodoxe care sunt potrivite treptei duhovnicesti pe care se afla acum; dar sa nu-i spuna nimeni ca poate socoti ca "fabule" textele pe care le poate gasi ca "nelinistitoare". Modele si parerile care sunt printre oameni se pot schimba, dar traditia ortodoxa ramane pururea neschimbata, oricat de putini sunt cei care o urmeaza. Fie ca noi sa fim vesnic copiii ei credinciosi!