Despre mijlocirea lui Hristos


CAPITOLUL XLIV

Despre mijlocirea lui Hristos

Caci Hristos este Mijlocitorul prin care ne-au venit toate bunatatile date noua de la Dumnezeu, sau, mai bine zis, pe care Dumnezeu ni le da intotdeauna. Caci El n-a mijlocit numai o data, daruindu-ne toate cele pentru care a mijlocit, pentru ca apoi sa ne paraseasca, ci mijloceste in veci, nu prin oarece cuvinte sau prin rugaciuni, cum fac mijlocitorii (solii) de rand, ci cu fapta.
Dar cum mijloceste? - Unindu-ne cu Sine si impartasindu-ne El insusi darurile proprii, dupa vrednicia si dupa masura curatiei fiecaruia. Si asa precum atunci cand lipseste lumina soarelui, care inlesneste vederea chiar cei care au ochi nu pot vedea nimic, tot asa si unirea sufletelor cu Hristos trebuie sa fie necurmata pentru ca ele sa poata trai si capata odihna deplina; dupa cum ochiul nu poate sa vada fara lumina, tot asa nici sufletele nu pot vietui si nu pot avea pace adevarata, fara Hristos. Caci El e singurul Care ne impaca cu Dumnezeu, dandu-ne pacea fara de care am ramane tot straini lui Dumnezeu, fara de nici o nadejde de a ne impartasi din bunatatile Lui. Asadar, daca cineva nu s-a unit dintru inceput cu Hristos (prin botez), sau daca dupa ce s-a unit n-a ramas la unire cu El, acela este tot vrajmas si nepartas la bunurile cele dumnezeiesti. Caci ce a impacat firea omeneasca cu Dumnezeu? - Fara indoiala, faptul ca a vazut pe Fiul Sau facut om. Tot asa si Dumnezeu Se indura de orice om, care poarta  chipul Unuia-Nascut si care mananca Trupul Lui si se face un duh cu El; fara de acestea, orice om ramane tot omul cel vechi, cel urat de Dumnezeu si neavand  nimic comun cu El. Daca, deci, credem ca, prin rugaciunea preotilor si prin aducerea sfintelor Daruri, se aduce sufletelor o oarecare usurare, apoi aceasta nu poate fi decat in acelasi chip in care se poate aduce usurarea omului. Iar care e chipul de a ne impaca cu Dumnezeu si de a nu-I fi dusmani, am spus: cum sa fim stapaniti de Dumnezeu si sa devenim un duh cu Fiul Cel iubit, singurul intru Care Tatal a binevoit. Dar tocmai acesta e efectul Sfintei Impartasanii, care e comun si
celor vii si celor morti, precum am spus.

Carti Ortodoxe

Cuprins