Impotriva celor care pretind ca pomenirea sfintilor la liturghie ar fi o rugaciune a preotului catre Dumnezeu, pentru dansii


CAPITOLUL XLIX

Impotriva celor care pretind ca pomenirea sfintilor la liturghie ar fi o rugaciune a preotului catre Dumnezeu, pentru dansii


Dar in aceasta privinta unii au cazut in ratacire, socotind ca pomenirea Sfintilor (la Liturghie) ar insemna o rugaciune catre Dumnezeu pentru dansii, iar nu o aducere de multumire. Eu nu stiu de unde au luat ei motive pentru astfel de pareri. Caci nici logica lucrurilor si nici cuvintele din acest loc al Liturghiei nu-i indreptatesc sa creada asa ceva. Ca (mai intai, firea lucrurilor (logica) e departe de a ingadui o asemenea parere, se vede de acolo ca, daca Biserica s-ar ruga pentru Sfinti, ar trebui sa ceara pentru ei aceleasi lucruri pentru care se roaga de obicei. Or, ce cere ea  pentru cei adormiti? - Iertarea pacatelor, mostenirea imparatiei (cerurilor) si odihna in sanul lui Avraam, dimpreuna cu Sfintii cei desavarsiti. Acestea alcatuiesc obiectul rugaciunii Bisericii; in afara de acestea, ea nu cere nimic altceva pentru cei raposati. La aceasta se margineste in general rugaciunea noastra de cerere catre Dumnezeu. Pentru ca nu orice ar dori cineva, poate sa si ceara in rugaciune, ci exista si o lege si o limita peste care nu putem trece. Caci "noi nu stim sa ne rugam cum se cuvine, zice Sfanta Scriptura, ci insusi Duhul mijloceste pentru noi..., adica ne invata ce trebuie sa cerem cand ne rugam. Asa au inteles si Invatatorii Bisericii. Cerceteaza, deci, toate tainele si toate sfintele slujbe si vei gasi ca Biserica nu cere nimic altceva in afara de cele de mai sus.

Prin urmare, (daca preotii s-ar ruga pentru Sfinti), ar inseamna ca ei cer de la Dumnezeu iertarea pacatelor pentru cei nevinovati, ca pentru niste vinovati ce s-ar afla inca sub osanda; ar cere odihna impreuna cu Sfintii, ca pentru unii inca nesfintiti - si desavarsirea, ca pentru unii inca nedesavarsiti, desi Sfintii sunt desavarsiti.
Asadar, cei ce cred astfel de lucruri, gresesc si intr-un caz si intr-altul. Caci ori recunosc fericirea si desavarsirea Sfintilor si atunci au pofta sa glumeasca de buna voie cu Dumnezeu si sa insire pe nerasuflate o rugaciune zadarnica pentru Sfinti, ceea ce s-ar ierta mai degraba unor oameni care-si bat joc de lucrurile dumnezeiesti decat unor preoti; ori se roaga cu toata seriozitatea crezand ca intr-adevar ar aduce vreun folos Sfintilor, dar atunci tagaduiesc slava acestora, ceea ce inseamna ca-i hulim nu numai pe dansii ci si pe Dumnezeu Insusi, Care nu Si-a tinut fagaduielile; caci El a fagaduit ca-i va slavi si ca le va face parte de imparatia cerurilor. Sau, mai bine zis, si una si alta sunt o vadita blasfemie: cea din urma ca a unora care se poarta ca si tagaduitorii; caci ei stiu ca Sfintii sunt fericiti si asezati in randul fiilor si ai mostenitorilor imparatiei, totusi ii trateaza ca si cum ar fi nerasplatiti, lipsiti de slava si supusi osandei, pretinzand ca se roaga pentru dansii. Iata, deci, cum insasi ratiunea sau firea lucrurilor ne dovedeste cat de absurda este parerea ca Jertfa adusa de Biserica lui Dumnezeu ar fi o rugaciune de cerere pentru Sfinti. (In al doilea rand), sa vedem si insesi cuvintele Sfintei Liturghii: "Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare pentru cei adormiti intru credinta: stramosii, patriarhii, profetii, apostolii, propovaduitorii, evanghelistii, mucenicii, marturisitorii, pustnicii si pentru tot duhul ce s-a savarsit intru buna credinta; mai ales pentru Preasfanta curata, preabinecuvantata, slavita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, pentru Sfantul Ioan Proorocul si Botezatorul si Inainte-Mergatorul, pentru Sfintii si intru tot laudatii Apostoli si pentru toti sfintii, pentru ale caror rugaciuni cerceteaza-ne pe noi, Dumnezeule.

Adu-Ti aminte de toti cei adormiti intru nadejdea invierii si a vietii celei de veci si-i odihneste acolo unde straluceste lumina fetei Tale". Acestea sunt cuvintele (prin care pomenim pe Sfinti); in ele nu se cuprinde nici o cerere catre Dumnezeu pentru dansii, iar preotul nu se roaga pentru nimic din cele obisnuite. Cand pomeneste pe ceilalti credinciosi adormiti, el adauga indata rugaciunea de cerere pentru ei, zicand: "... Odihneste-i acolo unde straluceste lumina fetei Tale!". Cu totul dimpotriva este insa cu Sfintii: pentru dansii preotul nu face nici o mijlocire, ci mai degraba ii infatiseaza ca mijlocitori ai nostri. Caci dupa ce ii pomeneste, insirandu-i pe cete, adauga: "Cu (pentru) ale caror rugaciuni (mijlociri), cerceteaza-ne pe noi Dumnezeule!". Dar ceea ce dovedeste, mai degraba decat orice, ca aceste cuvinte nu trebuie intelese ca o rugaciune sau o cerere pentru Sfinti, ci ca o multumire, e faptul ca, in aceasta lista, este asezata si Maica Domnului; or, aceea care este mai presus de orice mijlocire nu numai a ierarhiei omenesti, ci si a celei ingeresti - ca una ce este fara de asemanare mai sfanta decat netrupestile puteri de sus, - n-ar fi fost numarata in ceata celor care au nevoie de mijlocirea noastra.

Dar - vor raspunde potrivnicii nostri - savarsitorul acestei sfinte Jertfe este Hristos Insusi: ce ar fi deci de mirare daca El ar mijloci si pentru Sfinti si chiar pentru Maica Sa? Insa acest raspuns n-are nici un temei. Caci nu acesta e chipul in care mijloceste Hristos. El S-a facut, intr-adevar, mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, dar nu prin cuvinte sau prin rugaciuni, ci prin propria Sa persoana: ca unul Care a fost si Dumnezeu si om, El a unit pe Dumnezeu cu oamenii facandu-Se pe Sine Insusi hotar comun intre cele doua firi. A socoti insa ca Hristos mijloceste totdeauna prin rugaciunile Sfintei Liturghii, este un lucru plin de toata hula si nebunia. Caci desi El Insusi e savarsitorul sfintei Jertfe, totusi nu trebuie sa punem in seama Lui toate cele ce se fac si se rostesc intr-insa. E adevarat ca El insusi este Acela Care implineste obiectul principal cat si scopul Liturghiei, adica sfintirea darurilor si sfintirea credinciosilor: dar rugaciunile, invocatiile si cererile pentru acestea sunt ale preotului. Cele dintai apartin Stapanului, celelalte sunt ale robului. Preotul se roaga, iar Hristos implineste rugaciunile; Mantuitorul da, iar preotul multumeste pentru cele date; preotul ofera darurile noastre, iar Domnul le primeste. Si Domnul aduce daruri lui Dumnezeu Tatal, dar El se aduce pe Sine, odata cu darurile noastre, cand acestea au devenit El Insusi, adica atunci cand s-au prefacut in Trupul si Sangele Lui. iar pentru ca Se ofera pe Sine, pentru aceasta zicem ca El este Cel ce aduce, si Cel ce Se aduce si Cel ce primeste: aduce si primeste ca Dumnezeu si Se aduce ca om. Preotul aduce darurile, iar Domnul primeste, pe cand ele sunt inca paine si vin. Si cum le primeste? - Sfintindu-le,  prefacandu-le in Trupul si Sangele Sau; caci a primi inseamna a-si insusi (a-si impropria), dupa cum am spus. Acesta e chipul in care Hristos savarseste  aceasta sfanta slujba; in aceasta consta sacerdotiul Lui.

Iar cine isi inchipuie ca nu numai cele spuse pana aici, ci si toate cuvintele rugaciunilor din Sfanta Liturghie - sau macar o parte din ele - ar fi tot ale lui Hristos, unul ca acela nu se deosebeste prin nimic de nelegiuitii care au cutezat sa injoseasca slava Mantuitorului. Sa citim in intregime si vom vedea ca absolut toate cuvintele din ele sunt graiuri ale unor robi; sa citim si cuvintele in care suntpomeniti Sfintii si pe care potrivnicii nostri cuteaza sa le atribuie lui Hristos, si vom vedea ca ele nu cuprind nimic care ne-ar face sa credem ca vorbeste Fiul Cel de o slava cu Tatal, ci toate sunt rugi ale unor servi. Caci, mai intai, nu se aduce multumire ca din partea unui singur ins, ci din partea a tot poporul; credinciosii multumesc ca niste pacatosi pe care Dumnezeu, cu a Sa iubire de oameni, nu-i trece cu vederea. Iar multumirea e adusa nu numai Tatalui, ci si  Fiului si Sfantului Duh. Ei pomenesc si pe Maica Domnului - ca niste robi pe o  stapana - rugandu-se ca, prin mijlocirea ei si a Sfintilor, sa dobandeasca cercetarea si purtarea de grija a lui Dumnezeu. Dar ce au acestea comun cu Unul Domn, Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu, Cel ce este fara de pacat si Stapan al tuturor?"Multumim Tie si Unuia-Nascut Fiului Tau...", zice preotul. (Daca acestea ar fi cuvintele lui Hristos), ar insemna ca Hristos multumeste Fiului Unul-Nascut, al lui Dumnezeu! Si iata, ar fi atunci doi dumnezei, ca in eresul lui Nestorie. Asa ca ar fi o nelegiuire si o nebunie sa credem ca Hristos mijloceste pentru Sfinti si sa-I punem in seama o astfel de interventie si mijlocire. Am aratat insa ca nici preotii nu fac asa ceva. Ramane deci stabilit ca aceste cuvinte nu trebuiesc intelese ca o cerere, ci ca o multumire. Bine! - raspund potrivnicii nostri - dar nu ne lasa forma (expresia) care indica limpede cererea. Caci prepozitia pentru (uper) aceasta vrea sa insemne. Ba nicidecum! Aceasta prepozitie nu arata totdeauna numai rugaciunea de cerere; caci de ea ne folosim nu numai cand ne rugam, ci si cand multumim. Lucrul acesta se vede in multe cazuri si chiar in rugaciunea amintita care spune:  "Pentru (uper) toate acestea, multumim Tie si Unuia-Nascut Fiului Tau si Duhului Tau Celui Sfant, pentru toate cate stim si cate nu stim... si pentru slujba aceasta pe care ai binevoit sa o primesti din mainile noastre..." Vezi ca "pentru" (uper) se intrebuinteaza si cand aducem multumire?

Si iata ca n-a mai ramas in picioare nici o dovada in sprijinul acestei rataciri. Prin urmare, pomenirea Sfintilor nu poate fi inteleasa nicidecum ca o rugaciune de cerere. Iar daca nu este de cerere, trebuie sa fie euharistica, adica de multumire. Caci nu poate fi decat una din doua: ori de cerere, ori de multumire, deoarece numai in aceste doua feluri amintim lui Dumnezeu de bunurile ce primim de la Dansul: ori ca sa le primim, ori pentru ca le-am primit. In primul caz il rugam sa ni le dea, in al doilea ii multumim ca ni le-a dat. O dovada este si faptul ca desavarsirea Sfintilor este cel mai mare dintre darurile facute de Dumnezeu oamenilor; de aceea nu e nepotrivit ca Biserica sa-I aduca multumiri pentru dansii. Dar ce zic eu ca desavarsirea Sfintilor este cel mai de pret dintre darurile lui Dumnezeu? Ci, mai bine zis, este tot darul lui Dumnezeu. Caci cetele Sfintilor alcatuiesc culmea si cununa tuturor bunatatilor harazite neamului nostru. De aceea s-a zidit cerul si pamantul si toata lumea vazuta: de aceea exista raiul, de aceea au trait Proorocii, de aceea S-a intrupat Insusi Dumnezeu si de aceea Cuvantul lui Dumnezeu, faptele, patimile si moartea Lui: pentru ca oamenii sa fie trecuti de pe pamant la cer si sa ajunga mostenitori ai imparatiei celei de acolo. Daca deci in Liturghie exista cu adevarat o euharistie (multumire) si daca sfintele Daruri sunt deopotriva de multumire ca si de cerere, inseamna - negresit - ca obarsia si motivul de capetenie al multumirii noastre sunt insisi Sfintii cei desavarsiti. Caci in general, care este cauza multumirii noastre? Nu faptul ca am dobandit ceea ce am cerut? Si ce cere Biserica de la Dumnezeu? - Ceea ce i s-a poruncit sa ceara, adica imparatia Lui, ca s-o mosteneasca credinciosii si sa ajunga sfinti, dupa cum sfant e Cel Care i-a chemat. Dar daca pe acestea le cere lui Dumnezeu cand se roaga, urmeaza ca tot pentru ele ii si multumeste. Astfel, daca se roaga ca fiii ei sa se desavarseasca in sfintenie, trebuie ca, pentru Sfintii care s-au desavarsit, sa multumeasca Celui ce i-a desavarsit. Din pricina multumirii pe care o aducem pentru Sfinti, aceasta slujba se si numeste Euharistie (multumire). Caci cu toate ca in cursul ei pomenim si de alte multe lucruri, totusi, Sfintii sunt cununa tuturora si pentru ei le cerem pe toate; de aceea, atunci cand multumim pentru ele, multumim pentru desavarsirea Sfintilor. Dupa cum tot ce a facut Mantuitorul a avut ca scop ultim sa intemeieze ceata Sfintilor, tot asa si Biserica, atunci cand Il lauda pe Dansul pentru tot ce a facut, Il lauda avand in vedere ceata Sfintilor. Pentru aceasta atunci cand Mantuitorul a intemeiat aceasta taina, a intemeiat-o multumind Tatalui, pentru ca printr-insa El trebuia sa ne deschida cerul si sa stranga acolo aceasta adunare a celor intai nascuti.
Imitand pe Domnul, Biserica aduce Jertfa nu numai pentru a cere ci si pentru a multumi, ceea ce se vede din multe locuri, dar mai ales din rugaciunea in care se exprima oarecum scopul sfintei slujbe. Anume, dupa ce istoriseste toate cate a facut Dumnezeu pentru noi, multumind pentru ele, si dupa ce la rma aminteste de intruparea Domnului, de intemeierea Tainei si cum ne-a poruncit ca si noi sa facem aceasta (intru pomenirea Sa), adauga: "Aducandu-ne aminte, asadar, de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de Cruce..." si de celelalte, pe care le enumeram, apoi continua: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Vezi? Zice ca aducem aceste daruri pentru ca ne aducem aminte de binefacerile primite. Dar a cinsti cu daruri pe un binefacator, pentru cele ce el ne-a dat, inseamna a-i multumi. Apoi, talmacind si mai lamurit multumirea, (poporul) canta: Aducand  Jertfa aceasta, "pre Tine Te laudam, pre Tine Te binecuvantam, Tie-Ti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru!" Cu alte cuvinte, scopul Jertfei este: a lauda pe Dumnezeu sau a-I multumi si in acelasi timp a-L ruga, adica ea este si de multumire si de cerere, precum am spus de la inceput.

Facem aceasta - vrea sa spuna Biserica - pentru ca ne aducem aminte de doua
lucruri: intai de porunca pe care ne-a dat-o cand a zis: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea", si al doilea, de toate cele ce a facut pentru noi. Intr-adevar, amintirea binefacerilor primite ne indeamna in chip firesc sa fim recunoscatori si sa dam si noi ceva in intregime; celui ce ni s-a facut noua astfel pricina a nenumarate daruri. Iar amintirea poruncii, pe care ne-a dat-o Mantuitorul, ne invata chiar si cum sa ne aratam recunostinta, adica ce anume daruri trebuie sa aducem.

Iti aducem aceeasi jertfa pe care Ti-a adus-o si Fiul Tau Unul-Nascut, ca unui Dumnezeu si Parinte; iar aducand-o, Iti multumim, pentru ca si El Ti-a  multumit cand Ti-a adus jertfa si pentru ca nimic din cele ce-Ti aducem nu e al nostru. Caci (mai intai), darurile nu sunt lucrurile noastre - ci ale Tale, Facatorul tuturor; si (al doilea), nici aceasta forma de adorare nu e o nascocire a noastra; noi n-am dorit-o si n-am fost impinsi spre ea din propriul nostru indemn, ci tot Tu, prin Fiul Tau Unul-Nascut, ne-ai insuflat-o si ne-ai indemnat sa o savarsim. De aceea, darurile pe care Ti le aducem, dintr-ale Tale ni le-ai dat noua, ale Tale sunt intru toate si pentru toate (cate ai facut noua).

Prin urmare, chiar si pentru Jertfa de multumire datoram, inca o data, multumire lui Dumnezeu, fiindca nimic din ea nu e al nostru, ci e pe de-a-ntregul un dar al Lui; insusi faptul ca o voim si ca o savarsim, tot El il lucreaza in noi, precum zice dumnezeiescul Apostol. De aceea se si afla scris in Sfanta Liturghie: "Multumim Tie si pentru slujba aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mainile noastre..." Iata deci dovezile care ne arata ca pomenirea Sfintilor la Liturghie nu este o cerere catre Dumnezeu pentru dansii, ci o multumire.

Carti Ortodoxe

Cuprins