ARGHIROFILIA

Sfantul Ioan Casian spune despre iubirea de arginti (arghirofilia) ca este o patima care nu are o temelie in firea omeneasca, in vreun instinct al ei, ci este ceva in afara firii. Totusi, poate ca pina la urma iubirea de avere si are puterea in instinctul de conservare, pentru ca multi dintre oameni cauta sa aiba avere nu numai pentru a-si inmulti placerile sau marirea lumeasca, ci dintr-un instinct de conservare, ca sa aiba, cum am zice, "bani albi la zile negre". Nu e pacat sa fii econom; nu trebuie sa fii risipitor. Vedem aceasta si in firea inconjuratoare; de pilda, albina aduna miere pentru prezentul si viitorul stupului. Bineinteles, cineva care are credinta in Dumnezeu nu are motive sa fie ingrijorat, dar totusi faptul de a avea niste economii este un fapt binecuvantat de Dumnezeu si nu se poate socoti o lacomie. Lacomia este atunci cind nu te mai saturi, cind vrei sa ai tot mai mult si tot mai mult, cind nu esti dispus sa faci bine celor care au trebuinte mai mari decat tine, iar tu ai prisos mai mare. In cazul acesta patima e vadita. Sfantul Apostol Pavel, in Epistola I catre Timotei, pomeneste de iubirea de arginti ca despre radacina tuturor rautatilor. Caci patimile intarindu-se in suflet sunt pricini de multe alte pacate. De exemplu, un lacom de avere va fi de multe ori si exploatator, va si fura, va aduna pe nedrept, va insela s.a.m.d.