CANONUL SI PRAVILA

Omul, daca calca canonul, e vinovat, dar exista si situatia in care omul nu poate sa-si implineasca canonul. De pilda, au venit la mine la spovedit niste femei care au fost pe la Manastirea Sihastria si au primit acolo canon sa manince lunea, miercurea si vinerea fara ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru ca au mincat de dulce in post, nu stiu cind. Dar, ce se intimpla: cei care le-au dat canonul asta - care poate ca stau toata ziua la umbra - poate ca n-au sapat niciodata la cucuruz sa vada cum e sa sapi fara sa maninci, fara sa te hranesti. "Zama maninci, zama poti!", cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au incercat sa faca ceea ce li s-a spus si, bineinteles, n-au putut sa faca. Si au venit la mine si mi-au zis: "Parinte, ce ne facem, ca nu ne putem sapa cucuruzul in conditiile astea!". Si bineinteles ca eu am fost mai larg decat cei de la Sihastria si le-am spus: "Mincati cum se cade. Mincati cu ulei, dar mincati de post, totusi. Dupa aceea va vine puterea si va sapati cucuruzul".

Dati un canon pentru pierderea fecioriei?

Adica cum sa dau un canon, eu personal daca dau canon? Eu personal, sau ce invata Biserica in chestiunea aceasta?

Personal.

Draga, mai intai de toate canonul e necazul care vine dupa asta si framantarea de constiinta. Eu personal nu prea scormonesc prin subteranele oamenilor, dar bineinteles daca omul marturiseste, ii dau canon pentru pacate de felul acesta doi ani de zile oprire de la Sfanta Impartasanie. Asta nu inseamna ca neaparat trebuie sa treaca doi ani. Sfantul Ioan Gura de Aur are un cuvant, in Comentariul la Epistola II catre Corinteni, in care spune: "Pe mine nu ma intereseaza anii, ci ma intereseaza vindecarea. Daca s-a vindecat, de ce sa mai asteptam sa treaca anii, si daca nu s-a vindecat, ce folos ca au trecut anii?". Trebuie sa gasim modalitatea sa vedem in ce masura omul se incadreaza in implinirea datoriilor pe care le are el in fata lui Dumnezeu. Pentru ca sa stiti ca pacatele nu trebuie categorisite dupa un sablon, ci trebuie categorisite dupa felul in care se raporteaza oamenii cu pacat la un lucru. De pilda, la mine a venit cindva un cetatean din partile Fagarasului, si zice catre mine: "Parinte, eu am un pacat mare, mare de tot". Si eu cind am auzit asa, am zis: "Bine, dar ai putea totusi sa-l spui?" Si a spus: "Da parinte, ca il stie tot satul". Si sa stiti ca a fost ceva grav, intr-adevar grav: "Parinte, eu am omorat pe un fiu al meu". Intr-o imprejurare in care el de fapt nu a dorit sa omoare. S-a batut cu sotia lui, copilul a intrat intre ei - nici nu am mai intrebat: si cum l-ai lovit? L-a lovit si a murit. Si a facut omul noua ani de inchisoare. Si m-am gandit: a facut noua ani de inchisoare, ce sa-i mai dau eu inca noua ani sau nu stiu ce? Mai ales ca nu a vrut. Zic catre el - in gandul meu am zis: il las sa se impartaseasca, am zis eu in gand dar nu i-am spus nimic: "La biserica mergi?" Zice: "Nu, parinte". Si asta o stie tot satul, probabil. "Te rogi dimineata si seara?" "Nu ma prea rog". "Postesti?" "Nu!" Si am zis: "Acestea care le faci tu acum sunt mai mari decat acela care l-ai facut, ca acela l-ai facut intr-o clipa, dar acestea le faci, uite, zi de zi". Asa ca lucrurile nu pot fi gandite numai asa, ca acesta-i pacatul cel mai mare. Pacatul cel mai mare e pacatul care-l faci, daca-i vorba, pacatul in care esti.

Eu nu aplic niciodata canoanele Bisericii intocmai. Pentru desfrinare sa dau 5-7 ani de oprire de la Sfanta Impartasanie, pentru adulter sa dau 14 ani. Nu. Pentru ca m-am orientat dupa opinia Parintelui Dumitru Staniloae, exprimata in Dogmatica, in legatura cu spovedania, unde spune ca el ar recomanda ca preotii sa nu dea mai mult de 3 ani oprire de la Sfanta Impartasanie. Si atunci eu m-am tinut de asta. Pentru pacatele cele mai mari dau 3 ani de oprire de la Sfanta Impartasanie. De exemplu: pentru avort, pentru ucidere as da 3 ani. Dar, in cazul acesta, omul ar trebui sa fie angajat in cele ale credintei.

Imi spunea cineva ca citeste in fiecare zi o Psaltire in patru ceasuri. Pai zic: faci exercitii de citire. Asta nu inseamna ca te rogi. Hocus pocus preparatus. Asta nu-i rugaciune. Nu trebuie sa fii asuprit de propriile tale rugaciuni, ci trebuie sa-ti rinduiesti lucrurile in asa fel incat sa faci fata si la celelalte indatoriri pe care le ai.

Nu am pretentia sa se roage omul ore intregi, ca nu are vreme. Doua categorii de oameni au vreme: pensionarii si somerii. Da' nici ei nu se roaga.

Zicea Parintele Serafim Popescu: "Toate merg dupa tipic, numa-n suflet nu-i nimic".

Dumnezeu stie neputintele omului si primeste si neputintele in loc de pravila. Aceasta nu inseamna ca nu-ti faci pravila in cazul cind nu poti sa ti-o faci! E ca si cind ti-ai facut-o, daca ajungi la neputinta de a ti-o face, dar doresti totusi s-o faci. In cazul acesta, fara pravila - esti cu pravila!