METANOIA

Din maretia Mintuitorului nostru Iisus Hristos, din schimbarile Lui la fata, intelegem in masura in care si noi ne schimbam la fata, si noi ne transfiguram. Daca nu ne transfiguram noi insine nu putem intelege ceva din transfigurarea Mintuitorului. La slujba de la sarbatoarea Schimbarii la Fata este o alcatuire care zice asa: "Munte inalt avind noi inima curatita de patimi, sa vedem schimbarea la fata a lui Hristos care lumineaza mintea noastra". Care e conditia ca Domnul Hristos sa Se transfigureze in noi? Conditia este sa avem in noi un munte in care Domnul Hristos sa poata aparea schimbat la fata, transfigurat. Care este de fapt muntele cel inalt din constiinta noastra? Este, spune Biserica, "inima curatita de patimi", caci Dumnezeu Se descopera inimii curatita de patimi.

MILOSTENIA

Cine nu face milostenie pentru ca nu vrea s-o faca, acela nu se poate mintui.

Este bine sa facem cat mai mult si in mod cat mai sustinut binele de care suntem in stare. Nu inseamna ca daca nu putem face tot ce ni se cere, sa renuntam si la ceea ce putem face, la cele pe care suntem in stare sa le implinim. In Pateric se spune ca i s-a vorbit unui parinte despre o desfrinata care facea milostenii si cu cat isi inmultea desfrinarea, pe atat adauga si milostenie. Cuviosul a spus despre acea desfrinata ca nu va ramane pina in sfrsit in pacatul ei. Ceva asemanator se poate spune si despre cei ce fac unele fapte bune, dar care n-au ajuns si la puterea de a ierta pe cei care le gresesc. In orice caz, nimeni sa nu se bizuie pe ce face, ci sa se sileasca sa implineasca si cele cu care este dator. "Pe acestea se cadea sa le faceti, iar pe acelea sa nu le lasati." (Matei 23, 23)

Milostenia calugarului este bunatatea lui si rugaciunea, ca expresie a bunatatii lui.

MAINILE

Zice Domnul Hristos: "Pe bolnavi miinile­si vor pune si bine le va fi" (in alte traduceri: "si se vor face sanatosi"). E vorba nu de puterea de insanatosire, pentru ca nu multi au aceasta putere, e vorba de o mingiiere. Cu miinile, nu numai inzdravenim, nu numai ajutam; chiar daca nu inzdravenim, ajutam pe oameni, ajutam pe bolnavi, ii ajutam ca sa se simta mai bine "si bine le va fi". Cu miinile mingiiem, miinile sunt date de Dumnezeu ca sa avem noi miinile lui Dumnezeu!

Am citit cindva, undeva, o istorisire despre un doctor, un doctor care a fost misionar prin Africa - Albert Schweitzer se numea. Acesta era doctor si africanii se bucurau de ajutorul pe care­l dadea el ca doctor. Intr­o imprejurare ca aceasta, cineva a spus: "Tu ai miinile lui Dumnezeu!". Ce bine ar fi sa avem si noi miinile lui Dumnezeu, sa facem ceva pentru aproapele nostru, sa­l mingiiem, sa­l ajutam, sa intervenim cu puterile noastre spre ajutorarea lui! Si­atunci am avea miinile lui Dumnezeu si "pe bolnavi miinile­si vor pune si bine le va fi". Chiar daca nu se vor face sanatosi, va fi un spor de bucurie, va fi un spor de ajutor, va fi un spor de liniste sufleteasca.

MINIA

Sfantul Ioan Casian zice ca nu avem voie sa ne miniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru ca minia intuneca mintea. Asa cum betia intuneca mintea, tot asa si minia intuneca mintea. Cind esti gilcevitor, cind esti pornit, nu te mai gandesti la ce ar trebui sa te gandesti, ci ai un fel de intunecare de minte. Si face o comparatie Sfantul Ioan Casian spunind ca asa cum daca iti pui pe ochi o foita de plumb sau de aur, e tot atata, ca tot nu vezi, tot asa si cind te minii si pentru pricini drepte si pentru pricini nedrepte, tot nu-i bine, pentru ca nu ai limpezime de minte. Si solutia lui cind e vorba despre minie este aceasta: sa nu te minii nici pentru pricini drepte, nici pentru pricini nedrepte. De altfel, daca dizolvi pricinile miniei, la minie nu mai ajungi. In Antologia Sanscrita se spune: "Minia in oamenii cei buni se naste moarta, se topeste. In cei cuminti un ceas traieste. In semidoct traieste lung: cinci ani in prostii cei din gloata, iar in misei viata toata".

Minia de fapt are multe chipuri, are multe manifestari. Sfantul Ioan Scararul, scriind despre minie in cartea sa numita Scara, zice asa: Sa legam minia cu lanturile blindetii, s-o lovim cu indelunga-rabdarea, s-o aducem in fata mintii la judecata si la cercetare si sa zicem: Spune-ne noua, patima nebuna si nerusinata, cine este tatal tau, cum se numeste mama ta, care sunt fiii tai, cine ti se impotriveste si cine te nimiceste cu totul?. Si minia raspunde: Tatal meu este ingmfarea - adica mindria, de obicei minia e legata cu mindria; Sfantul Marcu Ascetul in scrierea sa "Epistola catre Nicolae Monahul" pe care o gasim in Filocalie in volumul I, spune ca: "Copacul miniei este udat la radacina cu apa puturoasa a mindriei"; deci totdeauna intre mindrie si minie este o legatura; bineinteles ca poate sa aiba si alte pricini minia, o sa vedem indata ce mai spune Sfantul Ioan Scararul: zice - si mame am mai multe: iubirea de avere, iubirea de placere, uneori patima desfrinarii si alteori patima mbuibarii".

Trebuie sa ne fie rusine cind suntem porniti spre minie. In vremea noastra se foloseste o expresie care vrea sa indulceasca lucrurile, si anume, nu se spune despre cineva ca e rau sau minios, ci de obicei se spune ca-i nervos. Sa stiti ca cei vechi nu stiau de nervozitate, ci stiau numai de minie si de rautate.