NASII

Parinte Teofil, cum se aleg nasii si ce rol au ei?

Nasii in general se aleg... Hai sa zicem altfel. Nasii in general nu se aleg, ci se ofera, se ofera in sensul acesta ca daca parintii au fost cununati de niste nasi, fiii de obicei sunt cununati de fiii nasilor. Asa se obisnuieste si e bine cind e asa. Cind nu poate fi asa sau cind s-ar gasi alta modalitate, atunci trebuie neaparat sa fie o intelegere ca nu cumva sa fie cineva suparat ca parasesti "nasii de pe curte", cum se zice pe la noi pe la tara. In cazul cind nasii n-ar vrea sa fie nasi, adica fiii nasilor, atunci e altceva. Dar daca ei vor sa fie si pot sa fie, in cazul acesta e bine sa tii seama de nasi, sa ai respect fata de nasii parintilor, ca sa ai si tu in continuare nasii tai in raport cu cei ai parintilor. Daca nu e asa, si nu e nici o suparare ca nu e asa, atunci nasii ti-i alegi tot asa: dupa simpatia pe care o ai fata de ei, dupa viata morala pe care o duc, dupa ceea ce reprezinta ei din punct de vedere religios. Pentru ca chestiunea nasilor este o chestiune care tine de credinta, de religie.

NEBUNIA INTRU HRISTOS

Care sunt adevaratii nebuni pentru Hristos? Ce e nebunia pentru Hristos?

In general crestinii erau socotiti un fel de nebuni de catre pagini si a fi crestin insemna dupa ei a fi nebun. Nu exista o metoda de nebuneala pentru Hristos. De exemplu, pe aici pe la noi am cunoscut unul care zicea despre el ca e nebun pentru Hristos, apai eu cred ca acela era chiar nebun de cum se cade. Te intilneai cu el si-ti trintea cate o vorba asa, pe care Domnul Hristos cred ca n-o putea binecuvanta. Si atunci nu e vorba de o metoda sa devii nebun pentru Hristos, chiar daca Biserica noastra are, pe Sfantul Simeon cel Nebun pentru Hristos si pe ucenicul sau in cinstire, noi credem ca a fi nebun pentru Hristos inseamna a fi dezaprobat de oamenii care nu cred in Hristos.

Credeti ca ar exista nebuni intru Hristos in contemporaneitate?

Eu sa stiti ca n-am pus niciodata temei pentru un nebun intru Hristos. Vreau sa urmez unui intelept intru Hristos, nu unui nebun, chiar daca-i pentru Hristos. Nu-mi place stilul asta de a-I sluji lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel - daca intr-adevar exista un stil, daca nu-i intr-adevar o nebunie reala, ca s-ar putea intimpla si asa - vorbeste de o nebunie pentru Hristos, dar in intelesul ca cel care este nebun pentru Hristos, implineste poruncile lui Dumnezeu fara sa se gandeasca ce consecinte are aceasta pentru cei care nu cred si pentru cei care dispretuiesc implinirea poruncilor lui Dumnezeu si pe care l-am socoti nebun. De exemplu, eu o data am patit o treaba: eram elev de liceu la Timisoara si aveam un profesor care tinea la mine si cind o aflat ca vreau sa merg la Teologie, a zis: "Ce ma, esti nebun?". Eu cred ca n-am fost nebun, dar pentru el atunci am fost nebun. Deci el nu m-a urmat pe mine, pe nebunul de mine, ci zicea ca eu sunt nebun. Eu mi-am vazut de treaba si mi-am vazut de "nebunie", daca asta era nebunie, dar eu n-am considerat ca-i nebunie. Si n-am facut niciodata lucruri prin care sa se arate ca sunt nebun. Am vrut sa fiu intelept, pentru ca Dumnezeu binecuvanteaza intelepciunea si nu nebunia.

NEOISIHASMUL

Neoisihasmul este o bucurie prin existenta lui. El face pentru multi ceea ce a facut Parintele Arsenie pentru mine: pune in atentie preocuparile isihaste traditionale, la masurile omului modern. Chiar daca isihasmul din vremea noastra nu-i identic cu isihasmul traditional, despre care noi stim doar din carti, nu si din experienta celor angajati in lucrarea isihasta, mostenita de la inaintasi - pentru ca asa ceva, trebuie sa recunoastem ca nu exista - el, isihasmul modern, are meritul ca atrage atentia asupra angajarii in rugaciune, prin rugaciunea de toata vremea.

Neoisihasmul n-ar putea sa fie inlocuit cu altceva, cel putin deocamdata.

Cei ingrijorati de amestecuri straine de Ortodoxie, in lucrarea de inmultire a rugaciunii propusa si sustinuta de isihasti, de neoisihasti, asa cum sunt ei, ar trebui sa se gandeasca la imprejurarea aceea, istorisita in Sfanta Evanghelie, anume ca, Apostolul Ioan l-a informat pe Iisus ca a vazut pe unul izgonind demoni, in numele Lui, si ca l-a oprit pentru ca nu merge impreuna cu ucenicii dupa Iisus. Atunci Domnul i-a spus: "Nu-l opriti, ca nu e nimeni care facind minuni in numele Meu, sa poata degraba, dupa aceea, sa Ma graiasca de rau. Cine nu este impotriva noastra, este pentru noi" (Marcu 9, 38-40). In imprejurarea ca i-ar veni cuiva in minte ca "Neoisihasmul este o anomalie", ar fi cazul sa ia seama la cuvantele Sfantului Apostol Pavel din Epistola catre Filipeni, unde citim: "Unii, negresit, vestesc pe Hristos din pizma si din duh de cearta; altii, insa, din bunavointa. Unii o fac din iubire stiind ca stau aici (in inchisoare), pentru apararea Evangheliei; ceilalti insa, din zavistie, vestesc pe Hristos, nu cu ganduri curate, socotind sa imi casuneze suferinta in legaturile mele. Dar ce este? Nimic altceva, decat ca, in tot chipul, fie din cuvant de fatarnicie, fie din cuvant de adevar, Hristos se propovaduieste, si intru aceasta ma bucur. Si mereu ma voi bucura" (Filipeni 1, 15-18). Asa e si cu neoisihasmul. Va fi avind el unele deviatii, dar in principal face lucru de folos, face lucru de inmultire a rugaciunii si a mbunatatirii sufletesti, prin rugaciunea indesita.

Amestecurile straine de gandirea crestina si de gandirea ortodoxa, in gandirea si practica neoisihasta, nu sunt esentiale, ci esentiala este practica isihasta, adica rugaciunea de toata vremea, ce se face in completarea rinduielilor liturgice ale Bisericii, si, uneori, chiar in paralel cu acestea. Parintele Arsenie imi spunea ca duhovnicul lui de la Sfantul Munte (cred ca era vorba de Parintele Arhimandrit Antipa Dinescu) spunea rugaciunea mintii in timpul celor sapte laude, dar era atent si la cele ce se citeau la strana si intervenea cind aparea vreo greseala, vreo abatere de la text.

N-am fost si nu sunt de acord cu asociatii de isihasti sau cu asociatii pentru isihasm, cum e cea de la Sibiu, cu filiala ei de la Fagaras. La Fagaras, cel putin nu se face nimic altceva in cadrul asociatiei pentru isihasm, decat ca se tin niste conferinte.

Marturisesc ca nu-mi plac expresiile ca "medicina isihasta", "psihanaliza isihasta" etc., nici nu m-am gandit vreodata ca pentru inaintarea in viata duhovniceasca e nevoie de "piine harica". Eventual, piine harica ar putea fi socotita anafora sau piinea binecuvantata in cadrul litiei. De piine harica, in intelesul de piine coapta la soare, n-am auzit decat de la Parintele Ghelasie (de la Frasinei) si de la adeptii lui.

E foarte greu de spus daca exista un neoisihasm romanesc, si daca exista, e greu de spus unde exista, cum se realizeaza, care sunt metodele si, in sfrsit, care sunt rezultatele si asta ar fi lucrul cel mai de capetenie.