PORUNCILE DUMNEZEIESTI

In general oamenii se manifesta spontan, adica cum le vine, dupa o expresie din partile de unde sunt eu, din satul meu: "cum le tipa dinlauntru". Asa cum ii vine, asa se manifesta. Ori in privinta implinirii poruncilor noi trebuie sa avem in vedere o rinduiala, si daca avem in vedere rinduiala, atunci ne putem si disciplina prin porunca. Porunca are rost sa ne disciplineze, sa ne duca catre Dumnezeu, sa ne duca in fata lui Dumnezeu, sa ne apropie de Dumnezeu, si in masura in care ne apropiem de Dumnezeu ne si asemanam cu Dumnezeu.

Cine pazeste poruncile este pazit de porunci. Sfantul Simeon Noul Teolog zice ca: "Cel ce pazeste poruncile, nu numai el pazeste poruncile, ci si poruncile il pazesc pe el".

POSTUL

La o adunare, unul din frati a zis: "Eu nu maninc aceasta mincare, caci eu postesc!". Parintele il cearta, zicindu­i: "Mai bine nu posteai decat sa te lauzi pentru fapta aceasta!". Cind suntem in post si mergem la rude, cind ne pun bucate pe masa, ce sa facem?

Sa spuneti ca postiti si sa posteasca si ei! Draga, asta din Pateric, cu "eu postesc" era o pravila personala a lui, nu era o rinduiala a Bisericii. Eu, de exemplu, daca ma duc undeva si mi se pune o mincare de dulce in post, refuz mincarea de dulce! De ce? Pentru ca si omul care imi ofera trebuie sa posteasca! Si acum exista o rinduiala precisa! Pe­atunci nu existau rinduieli precise, ci existau niste deprinderi ale unora si altora... Daca tu te duci intr­-o adunare unde nu se posteste si tu vrei sa postesti ca o chestiune a ta particulara - e una, iar daca postesti pentru ca e o rinduiala a Bisericii sa postesti - e alta. De exemplu, cind mergem la pomeni, daca e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu maninc de dulce, ca oamenii baga de seama ce maninci (eu, de altfel, nu maninc nici acasa de dulce in zi de post). Si­-atunci, de ce sa-­mi stric rinduiala cind ma duc la o pomana! Le spun oamenilor ca astazi se maninca de post si­-atunci oamenii se orienteaza, eventual iti dau ceva si maninci, iar daca nu-­ti dau - trece, te duci acasa si maninci ce poti minca. Asta­-i rinduiala noastra de acum.

Eu, daca ma duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la inceput ca la noi la manastire postim luni (daca-­i luni si vreau sa postesc, desi la postul de luni sunt putin elastic, in sensul ca, daca sunt in afara de minastire, nu tin neaparat sa postesc lunea, pentru ca postul de luni este totusi facultativ; la manastire, totdeauna postesc lunea), daca pot sa postesc si rinduiala se poate implini, le spun "uite, astazi e luni, deseara vin la voi, pregatiti mincare de post, ca sa pot sa postesc si luni". Daca nu-­i anunt, pot sa maninc si de dulce, nu­-i o problema. Sunt chestiuni care sunt precise si sunt chestiuni cu elasticitate si nu­-i nici o greseala ca le spun oamenilor ca "azi e post si trebuie sa postim", ca nu ma laud cu postul, ci vreau sa implinesc o rinduiala pe care trebuie s­o­mplineasca si ei.

Postul nu trebuie sa ramana o fapta izolata, ci postul trebuie sa fie unit cu parasirea pacatului. Nu postim numai de bucate, ci trebuie sa postim si de pacate.

Au venit la mine la spovedit niste femei care au fost pe la Manastirea Sihastria si au primit acolo canon sa manince lunea, miercurea si vinerea fara ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru ca au mincat de dulce in post, nu stiu cind. Dar, ce se intimpla: cei care le-au dat canonul asta - care poate ca stau toata ziua la umbra - poate ca n-au sapat niciodata la cucuruz sa vada cum e sa sapi fara sa maninci, fara sa te hranesti. "Zama maninci, zama poti!", cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au incercat sa faca ceea ce li s-a spus si, bineinteles, n-au putut sa faca. Si au venit la mine si mi-au zis: "Parinte, ce ne facem, ca nu ne putem sapa cucuruzul in conditiile astea!?". Si bineinteles ca eu am fost mai larg decat cei de la Sihastria si le-am spus: "Mincati cum se cade. Mincati cu ulei, dar mincati de post, totusi. Dupa aceea va vine puterea si va sapati cucuruzul".