SFANTELE SLUJBE

Sfantele slujbe ale Bisericii noastre sunt prilejuri de rugaciune si de invatatura. Ne rugam invatind si invatam rugandu-ne.

Sfantele slujbe ale Bisericii noastre de fapt sunt ceea ce trebuie sa cunoasca credinciosii nostri, intrucat contactul nostru cu invatatura mai presus de lume, cu invatatura adusa din cer pe pamint - pentru ca Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca citirea Scripturii este "deschiderea cerurilor" - se realizeaza prin dumnezeiestile slujbe. Sfantele slujbe sunt modalitatea de intilnire a credinciosilor cu invatatura Evangheliei, cu Evanghelia chiar, pentru ca in cuprinsul sfantelor slujbe se si citeste din Evanghelie, mai ales la Sfanta Liturghie. Sfantele slujbe au darul de a ne pune in legatura cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatal, cu Duhul Sfant, cu Maica Domnului, cu sfantii, ne angajeaza. Deci la sfantele slujbe invatam rugandu-ne si ne rugam invatind si asta inseamna ca sfantele slujbe ne dau prilejul sa ne intilnim cu invatatura Domnului nostru Iisus Hristos in prezenta Domnului nostru Iisus Hristos.

La slujbele noastre - am spus ca sfantele slujbe sunt intrupari ale Evangheliei - sunt atatea izbucniri de bucurie in legatura cu viata noastra de credinciosi.

Slujbele Sfantei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezinta pe noi ca dreptmaritori crestini, ca crestini ortodocsi. Sfantele slujbe sunt mijlocul de angajare a credinciosilor in fata lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut si un mijloc prin care noi luam act despre Dumnezeu.

Orice credincios trebuie sa stie ca el nu este simplu spectator la o slujba dumnezeiasca, ca el nu este un simplu asistent la slujba dumnezeiasca, ci este un slujitor. Orice credincios care ia parte la sfantele slujbe trebuie sa aiba constiinta ca el slujeste, nu se duce sa vada o slujba, sa auda o slujba, ci se duce sa faca o slujba. In Biserica noastra nu slujesc numai preotii, numai arhiereii, numai diaconii, numai cintaretii bisericesti, ci slujesc toti credinciosii care iau parte la sfantele slujbe.

Slujbele noastre sunt o Filocalie pentru toti!

Daca gandim sfantele slujbe ca pe o Filocalie, invatam din sfantele slujbe cum sa ne curatim, cum sa ne luminam si cum sa ne desavarsim, nu numai din texte, ci mai ales din textele traite la sfantele slujbe.

Unul dintre gandurile pe care le am cel mai mult la inima este gandul ca Duhul Sfant are un vuiet si ca vuietul lui sunt sfantele slujbe.

Eu aveam un parinte la noi la manastire - Parintele Serafim, Dumnezeu sa-l odihneasca - si zicea ca atunci cind a fost el la Sfantul Munte, invatat fiind cu slujbe scurtate de pe la oras si de pe la sat, si cu slujbe rare, cind s-a dus acolo si-l tinea parintele ore intregi la rugaciune, i se parea lung, si a zis catre parintele: "Tare lunga a fost slujba asta". Si parintele a zis: "E lunga lenea ta!".

SFANTII

Parintele Arsenie le spunea la oameni sa nasca sfanti. Cine poate naste sfanti? Cine-i sfant. Ori fiind noi cu pacatele pe care le avem, transmitem predispozitii pacatoase si negative la cei pe care ii aduce Dumnezeu prin noi in lume, uneori ca o pedeapsa pentru noi insine.

Sa nu gandim cumva ca sfantii au fost cindva de demult iar acum nu ar mai fi. Sa stiti ca sfanti sunt si astazi. Sunt si intre noi sfanti, Dumnezeu ii stie care si unde sunt, oameni care si-au sfantit viata, oricare le-a fost chipul de vietuire, fie c-au fost in manastire, fie c-au fost in pustietati, fie c-au fost oameni cu familie, fie c-au fost oameni singuratici, fie ca si-au dat viata pentru Domnul Hristos, fie ca au trait viata pentru Domnul Hristos.

Unii dintre credinciosii nostri cred ca sfantii au trait numai pe vremuri si acuma nu mai pot fi oameni sfanti. Dar sa stiti ca si acum sunt oameni sfanti chiar daca nu suntem noi vrednici sa-i cunoastem, ii stie Dumnezeu. Biserica traieste prin sfanti. Biserica este sfantita si prin faptul ca are sfanti in cuprinsul ei.

Nu trebuie sa ne gandim la sfanti ca la niste oameni care nu pot fi urmati, ci dimpotriva, sa stim ca oamenii sfanti pot sa fie urmati si de catre alti oameni, adica e cu putinta ca si noi sa fim sfanti.

SFANTA EUHARISTIE

S-a facut asa o atmosfera, sa zicem asa, de neluare aminte la Sfantele Taine. Sunt credinciosi care se impartasesc o singura data pe an. Eu sa stiti ca n-am incredere in spovedania celor ce se spovedesc o singura data pe an si in impartasirea celor ce se impartasesc o singura data pe an. N-am incredere pentru ca nu-mi pot inchipui ca cineva care pretuieste Cinstitele Daruri se poate retine de la impartasire atata vreme.

Eu n-am nimica impotriva celor pe care nu-i intereseaza primirea Sfantelor Taine, dar daca sunt credinciosi care doresc sa se impartaseasca, sunt impotriva acelor duhovnici care ii opresc pe credinciosi sa se impartaseasca pentru ca s-au impartasit de curind. Fiecare Sfanta Liturghie e prilej de impartasire. Si de cate ori nu ne impartasim, de atatea ori refuzam ceva ce Dumnezeu vrea sa ne dea. Noi refuzam. Dintr-un motiv sau altul. Ca nu suntem pregatiti, de pilda. Pregatirea pentru Sfanta Impartasire e pregatire de o viata intreaga.

Daca traiesti corect, te pregatesti pentru Sfanta Impartasire si daca nu traiesti corect nu te pregatesti nici atunci cind gandesti ca te pregatesti, si atunci cind citesti stiu si eu ce rinduieli ca totusi sa te poti impartasi, ca sa fii vrednic. Eu nu sunt impotriva unei pregatiri pentru impartasirea cu Sfantele Taine, a unei pregatiri imediate, adica impotriva citirii de pilda a canonului pentru Sfanta Impartasire. Sunt de acord. Si chiar trebuie facut lucrul acesta. Macar atat. Dar asta nu inseamna ca omul trebuie sa astepte pina cind se implineste un soroc, stiu eu, de sase saptamini sau de cat, ca sa se mai poata impartasi o data.

Vin la mine unii si zic: "Parinte, a murit tata si nu a fost impartasit. Ce pot face pentru el?" Zic: "Stii de ce nu a fost impartasit la moarte? Ca nu a fost impartasit in viata. Daca se impartasea in viata, il invrednicea Dumnezeu sa se impartaseasca si la moarte, dar daca nu-l interesa lucrul acesta in viata, uite, nu l-a invrednicit Dumnezeu nici la moarte".

Cind ne impartasim cu Sfantele Taine, in ce consta aceasta, in fiinta lui Hristos sau in energiile necreate?

Lucrurile acestea au incercat sa le elucideze unii si altii. Noi credem ca ne impartasim cu Hristos intreg. Cum, nu stim. Adica nu ne impartasim cu o parte din Hristos, nu numai cu Trupul si Singele Lui ne impartasim. Trupul si Singele Mintuitorului este ceea ce ni se ofera, dar nu ni se ofera separat de Mintuitorul. Deci unde e Trupul si Singele Mintuitorului, acolo e Mintuitorul. E Mintuitorul intreg: si in largime, adica nu primim o parte din Domnul Hristos, o parte din Trupul Lui, ci-L primim intreg, tot Trupul si tot Singele Mintuitorului Il primim fiecare dintre noi, si asa cum primim pe Hristos intreg in ceea ce priveste Trupul si Singele, cat e necesar sa primim atat primim, nimenea nu a spus ca primeste o parte din Trupul Domnului Hristos. Cum primim pe Domnul Hristos intreg in ceea ce priveste Trupul si Singele - si e un lucru tainic, un lucru peste intelegere - tot asa primim si pe Hristos intreg in ceea ce este El, adica nu numai Trupul si Singele, ci Trupul unit cu sufletul si cu dumnezeirea.

Am putea raspunde la intrebarea aceasta ca Il primim cum stie Domnul Hristos si cum nu stim noi. Pentru noi important este sa avem incredintarea ca Il primim in intregime.

Este bine sa ne impartasim mai des sau mai rar?

Cum iti rinduieste duhovnicul, si atunci te poti impartasi chiar si la toate Liturghiile. Nu exista vreo opreliste propriu-zisa. Zic unii ca numai la sase saptamini, s-apoi eu zic: Atunci cind zice preotul: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", nu zice: "dar numai aia care s-au impartasit acum sase saptamini". Chemarea e pentru toti!

Oamenii care au ingaduinta de la duhovnic s-ar putea impartasi la fiecare Sfanta Liturghie. De ce acum, in vremea Sfantului Post, sunt Liturghii ale Darurilor mai inainte sfantite? Pentru ca credinciosii doreau sa se impartaseasca mai des decat Sambata si duminica. E adevarat ca aceasta depinde foarte mult si de duhovnic, dar sa stiti ca si duhovnicii sunt cu ganduri felurite. Sunt unii care nu te lasa sa te impartasesti. Eu nu stiu cum vin ei la impartasire, daca pe credinciosi nu-i lasa.

Sa ne depasim si in intelegerea valorii acestor Daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care vine in noi, Se alcatuieste in inimile noastre, devenindu-ne mai intim decat ne suntem noi insine.

Eu pe oamenii care n-au posibilitate sa se impartaseasca la ortodocsi in strainatate, de exemplu cei care stau acolo ani de zile si-s departe de Biserica Ortodoxa, n-am nimic impotriva daca vor sa se impartaseasca la catolici.

Este bine sa stim si sa nu uitam niciodata ca Trupul si Singele Mintuitorului nu le primim separat de sufletul si de dumnezeirea Mintuitorului.

Daca Sfantele Taine sunt asa de uimitoare, de infricosatoare, de inalte, de departe de noi, asa de neatins si de nepatruns, atunci mai putem noi sa ne impartasim cu Trupul si Singele Domnului? Noi, astia nevrednici, care ne socotim nevrednici si care oricum suntem nevrednici; oricum suntem mai prejos de Taine. Raspunsul ni-l da Domnul Hristos, care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru ingeri, ci pentru oameni. Ganditi-va, de pilda, ca doi dintre cei care s-au impartasit la Cina cea de Taina cu Trupul si Singele Mintuitorului au facut lucruri care nu tin de o viata superioara: Iuda cel impartasit l-a vindut si Petru cel impartasit a zis ca nu-L cunoaste. Domnul Hristos, cind le-a dat Tainele acestea, n-a stiut ce urmeaza? A stiut.

Noi trebuie sa cautam sa ne silim pentru o vrednicie la care niciodata nu putem ajunge. Daca asteptam vrednicia nu ne mai impartasim niciodata, pentru ca niciodata nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici. Cum zic copiii in rugaciunea catre ingerul pazitor: "Eu sunt mic. Tu fa-ma mare; eu sunt slab, Tu fa-ma tare", asa putem spune si noi in fata Domnului Hristos. Doamne, stiu ca sunt nevrednic, stiu ca daca ar fi dupa vrednicia mea nu ar trebui sa ma impartasesc niciodata in viata, nici inaintea mortii. Dar: "Eu sunt mic, Tu fa-ma mare...". Adica: Doamne, Tu ai putere sa ma faci vrednic, fa-ma vrednic. Si sa stiti ca Domnul Hristos ne face vrednici. Ganditi-va, de exemplu, cind avem in fata un copil, ori ne plecam la el, ne facem mici ca el, ori il ridicam in brate.