SPOVEDANIA

Cind ne spovedim cercetam anumite indreptare de spovedanie. Uneori intilnim acolo scris despre pacate care nu ni se par a fi pacate. Este sau nu pacat ceea ce noi nu consideram pacat?

Mai sunt si exagerari in listele astea de pacate. Omul trebuie sa-si aleaga de acolo numai ceea ce stie ca i se potriveste lui, nu sa-si asume toate cate sunt scrise in listele de pacate. Nu te poti lua dupa lucruri generale pe care nici nu le poti considera pacate, ci stari. De exemplu, vin unii la spovedanie si zic: "Nu-L iubesc pe Dumnezeu din toata inima, nu-l iubesc pe aproapele ca pe mine insumi...". Nu poti sa zici ca acestea sunt pacate, ci stari ale sufletului care nu manifesta calcarea legii lui Dumnezeu, ci atesta mai degraba o slabiciune. Poate ca omul nu ajunge niciodata sa-L iubeasca pe Dumnezeu din toata inima, dar aceasta nu inseamna ca pacatuieste, ci ca nu a ajuns inca la masura aceea. "Nu-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine insumi"... Pai, care om, din cati oameni stim noi, avem siguranta ca-l iubeste pe aproapele sau ca pe sine insusi?

Mai sunt si altele care nu cred eu ca trebuie luate in considerare. La spovedit trebuie sa spui ceea ce vezi tu ca e in tine ca insuficienta. Sunt si lucruri care pot fi socotite la greseli, sunt si lucruri care pot fi socotite la neputinta, la nestiinta, la rea vointa, stiu eu, la alte categorisiri decat pacatul, pacatul fiind calcarea legii lui Dumnezeu cu deplina vointa si stiinta.

Eu nu fac anchete la spovedanie.

La spovedit ii intreb pe cei care se spovedesc la mine daca stiu sa spuna "Cuvine-se cu adevarat". Unii stiu, cei mai multi nu stiu, cate unii nici nu stiu despre ce este vorba si zic simplu: "stiu".

Mi-a venit odata un tinar pe care l-am intrebat:

Stii sa zici "Cuvine-se cu adevarat"?

Da

Zi!

Cuvine-se cu adevarat!

Nici nu stii despre ce-i vorba! Si el, dupa mine:

Nici nu stii despre ce-i vorba.

Asta-i situatia reala! Nu-i o situatie de gluma!

Vin la mine la spovedit oameni de 80 de ani si-i intreb daca stiu rugaciuni, iar ei imi raspund: "Da, parinte, Tatal nostru si Ingerelul". Si le zic: "Si acuma tot asa spui, eu sunt mic, Tu fa-ma mare?!" Adevarul este ca fiecare dintre noi suntem si mici si vrem a fi facuti si mari, numai ca asta nu prea se mai potriveste la 80 de ani. Oamenii imi spun: "Parinte, astea le-am invatat, astea le stiu". Ganditi-va, ce religiozitate a avut omul acela daca el o viata intreaga numai Tatal nostru si Ingerelul a zis... E prea putin!

Cind vine cineva la spovedit si e fumator ii zic: Ne intilnim cind nu mai esti fumator. Dar unii zic: Parinte, da' sunt unii preoti care si ei fumeaza. Si zic: Pai, la ei sa te duci!

La mine mai vin la spovedit oameni si eu ii intreb: Cind te-ai spovedit ultima data? Si zice: Anul trecut in Postul Pastilor. Zic: La cine? Si zice: La dumneavoastra. Si zic: Mai, da' nu ti-am spus eu ca trebuie sa te spovedesti in toate posturile? Mi-ati spus parinte, da' acuma ce sa fac? Ma gandesc acuma ce sa fac eu cu el? Si is cam ingaduitor, nu stiu ce va zice Dumnezeu in cele din urma, poate ca totusi ma va milui, ca ingaduinta ii un lucru bun. Dar ii spun omului ca la anul viitor sa caute alti parinti daca va fi tot asa.

Sa stiti ca n-am incredere in spovedania celor ce se spovedesc o singura data pe an. Cateodata cind am vreme asa mai multa si stau de vorba cu omul, ii mai pun cate o problema de felul asta: Da' daca intr-un an s-ar intimpla sa nu mai fie Postul Pastilor, in ala te-ai mai spovedi?

Pacatele nu se povestesc, ci se spovedesc. Sa nu va spuneti pacatele oamenilor care nu le pot purta!

STILISTII

Este pacat sa mergi intr-o manastire de stil vechi?

Pai nu stiu ce ai avea de cautat pe acolo. De ce sa-ti lasi pe ale tale pentru ale altora? Poti sa inveti niste lucruri care, chiar daca nu te deruteaza, te incurca totusi, si atunci nu are rost. Eu, de exemplu, am fost o data in situatia aceasta de a putea vizita Manastirea Slatioara. Am fost cu niste colegi de la noi de la manastire pe-acolo, dar n-am vrut sa ma duc, pentru ca ma gandeam ca dupa aceea se lauda si ei ca am fost si eu pe-acolo, si am zis: decat sa se laude ei, mai bine sa ma laud eu ca n-am fost.

STUDIUL

Parintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".

Parinte, cum sa facem sa scapam de stresul din timpul sesiunii?

Sa invatati la vreme!

La mine vin oameni si spun: "Parinte, rugati-va pentru copilul meu ca da examen". Si eu le zic: "Examenele nu se iau cu rugaciunea, ci se iau cu invatatura".

Daca un student aude de isihasm si de rugaciunea de toata vremea si se lasa de studii, invata putin, numai sa zica "Doamne Iisuse", nu-i corect. Noi trebuie sa ne vedem de viata si de familie, trebuie sa vedem de tot ce avem de facut, dar toate acestea in atmosfera de rugaciune. Fara atmosfera de rugaciune nu realizam nici isihasm, nici altceva.

SUFERINTA

Sfantul Marcu Ascetul ne invata sa fim cu luare aminte la suferinta pentru ca nu e important sa stii din ce pricina a venit suferinta, ci cum trebuie sa suporti o suferinta. Asta imi aduce aminte de exemplu de doctorul Suciu Sibianul, Dumnezeu sa-l odihneasca, a lucrat el mult in "Oastea Domnului", si zicea el ca: "Mai ales doua lucruri nu poti face fara credinta in Dumnezeu: sa cresti copii buni si sa suporti o suferinta grea". Sa cresti copii buni si sa suporti o suferinta grea nu se poate face fara credinta in Dumnezeu.

Un parinte din manastirea noastra, Parintele Arsenie Boca, spunea: "Daca tot trebuie sa suferim, macar sa nu suferim zadarnic". Pentru a putea folosi suferinta spre binele sau, omul trebuie sa creada ca suferinta are un sens pentru el, chiar daca pe moment nu intelege. De fapt, cel care intelege si stie cum sa suporte suferinta, nu mai sufera.

Suferinta este o realitate, este o problema si este o taina.

Oricata bunavointa am avea in intelegerea suferintei, oricare ar fi invatatura ce ni s-ar da despre suferinta, raman totusi multe lucruri neexplicate si inexplicabile: suferinta copiilor, catastrofele, suferintele grele, durerile care diminueaza si chiar anuleaza capacitatea de intelegere, de cugetare, de deliberare si de hotarre, suferintele care desfiinteaza capacitatea de gandire etc.

Se spune ca cineva ar fi zis: "Moartea a 100.000 de oameni e o statistica; moartea unui singur om este o tragedie!". Aceste cuvante sunt valabile intr-un fel si pentru suferinta, in intelesul ca se poate da o explicatie, dar pentru o suferinta privita in abstract, nu insa si pentru o suferinta concreta, nu pentru propria ta suferinta, pentru suferinta ce o ai de suportat.

Cea mai evanghelica atitudine a crestinului fata de suferinta este sa o primeasca ca din mina lui Dumnezeu, deci cu bucurie, cu incredintarea ca ii este de folos si cu dorinta sincera de a se sfanti prin ea, stiind ca fara suferinta nu este mintuire.

Un credincios care stie cu adevarat ca suferinta are rost, si in conditii de suferinta primeste liniste sufleteasca, are seninatate. Noi cunoastem credinciosi care au de suferit si care sufera. De exemplu, imobilizati la pat si care totusi sunt senini si oameni care dau slava lui Dumnezeu si pentru o situatie de felul acesta. Ceea ce inseamna ca fericirea n-o conditioneaza bunastarea materiala sau sanatatea deplina, desi Biserica noastra este pentru sanatate deplina si este si pentru stare materiala buna.

Cineva care are o suferinta grea si o duce, e mai mult decat daca ar avea o sanatate deplina si s-ar bucura de sanatate si ar multumi lui Dumnezeu.

Daca ai bucurie in suferinta esti mai mare decat omul care n-are de ce sa sufere si care are bucurie inafara de suferinta.

Parinte Teofil, referitor la bolile trupesti sau la bolile sensibile pe care noi le sesizam si le intelegem ca atare, mai ales la cazurile grave, incurabile, la boli chinuitoare (cancer, SIDA), ce atitudine trebuie sa aiba un crestin autentic?

Un crestin autentic trebuie sa ia toate ca din mina lui Dumnezeu, adica daca ai ajuns la o boala, inseamna ca boala la care ai ajuns ti este necesara pentru mintuire, daca boala respectiva nu te desfiinteaza ca om, iar daca te desfiinteaza ca om prin dureri chinuitoare, prin alterari ale mintii, in cazul acesta nu putem spune nimic, pentru ca daca omul este desfiintat nu mai poate sa foloseasca situatia ca atare ca pe un mijloc in favoarea lui. Am spus ca boala, totusi, este si o taina. Sunt lucruri inexplicabile: in momentul in care o boala te desfiinteaza, ti ia capacitatea de gandire, ti anuleaza dorinta de impotrivire cind te vezi, eventual desfiintat, nici macar nu poti sa-ti dai seama in ce situatie ai ajuns, lucrul acesta este inexplicabil. Inexplicabile sunt bolile incurabile, inexplicabile sunt bolile care desfiinteaza capacitatea omului, care desfiinteaza pe om ca om, si la fel bolile copiilor sunt inexplicabile. Ca sa suferi in situatia de copil, ca unul care n-ai prilejuit, nu ai provocat boala respectiva si totusi o ai. E inexplicabil, noi trebuie sa recunoastem, din cer pina-n pamint, faptul ca suferinta n-are o explicatie satisfacatoare, este o problema nerezolvata si nerezolvabila in multe cazuri chiar din punct de vedere al inlaturarii suferintei, al inlaturarii bolii, in cazul nostru, dar este inexplicabila, si atunci cind nu poate fi rezolvata, este inexplicabila ca realitate. In orice caz, noi nu avem o explicatie satisfacatoare a bolii, dar cind e vorba de o boala pe care o putem duce si care nu ne desfiinteaza ca oameni, in cazul acesta trebuie sa ne gandim ca daca am ajuns la suferinta respectiva, ne este de folos si poate fi un ajutor spre mbunatatirea sufleteasca.

Totusi, Domnul nu vindeca mereu. Pe unii ii lasa sa sufere pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea ca oamneii care sufera sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni puternici. Ei au capatat o alta perspectiva asupra vietii si au dobindit unele calitati pe care oamenii scutiti de suferinta nu le pot avea. Suferinta poate fi primita ca un dar, ca o mbogatire. Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit sa li se intimple lor. Asta pentru ca ei se compara cu ceilalti, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie sa-si traiasca viata care i-a fost data. Fiecare are raportul sau cu suferinta, fiecare poate cstiga ceva din suferinta. Cred ca ceea ce trebuie sa ne ajute este constiinta ca Dumnezeu ingaduie aceasta suferinta si ca ea are un motiv, chiar daca noi nu-l stim. Aceasta constiinta, sau mai bine zis aceasta incredere, ne ajuta sa ne purtam crucea cu seninatate.

In limba franceza exista un dicton care zice: "Suferinta in sine trece, dar faptul ca ai suferit nu trece niciodata", ce ai bagat in tine te alcatuieste pozitiv sau negativ si te face ceea ce esti.

Sa ne pregatim sa suferim, suferinta fizica sau suferinta morala. Pentru a putea rabda suferinta morala si pentru a putea profita de ea, trebuie insa sa ne smerim. Sa nu ne tulburam vazind ca suferinta este o realitate pe care nu o putem evita, o problema pe care nu o putem rezolva, o taina care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taina care ne uneste cu suferinta Domnului care a avut mila de noi si ne-a mintuit, pentru ca ne iubeste. Ea este o taina care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste chiar si atunci cind ne lasa sa suferim si care ne sterge lacrimile atunci cind stie ca suferim pentru binele nostru.