VIZITA PAPEI

Parinte Teofil, stim cu totii ca la inceputul lunii mai 2000 va veni pentru intaia oara in tara noastra primul papa, in persoana Papei Ioan Paul al II-lea de la Roma. Ce atitudine trebuie sa aiba un credincios ortodox in fata unui asemenea eveniment? Va intreb acest lucru deoarece exista pareri diferite si uneori contradictorii in rindul credinciosilor si chiar al preotilor.

Mai intai am sa raspund la aceasta intrebare cu un raspuns pe care l-am dat unui profesor de teologie care a trecut pe la noi pe la manastire, un profesor romano-catolic si care mi-a pus aceasta intrebare in vara anului trecut, se stia de atunci de intentia de a veni Episcopul Romei in tara noastra, de opiniile diferite in legatura cu asta, si parintele respectiv m-a intrebat ce zic eu despre venirea Papei. I-am raspuns foarte simplu: "eu ma bucur ca vine... - si am stat putin si dupa aceea am zis - si ca pleaca". Un parinte care era cu mine si cu profesorul respectiv mi-a spus ca cel care m-a intrebat ce zic eu despre venirea Papei a avut o fata lumioasa cind am zis eu "ma bucur ca vine" si nu a ramas aceeasi lumina cind am zis "si pleaca". Adevarul este acesta: ca Papa vine si pleaca. Pentru cei care il considera Sfantul Parinte de la Roma, o sa vina ca Sfantul Parinte de la Roma. Pentru noi, care il stim un Episcop al Bisericii, o sa vina un Episcop al Bisericii, noi nu ii retragem Episcopului de la Roma, respectiv Papei, calitatea de Episcop si atunci il primim cu conceptiile noastre, il intimpinam cu sentimentele pe care ni le desteapta in suflet conceptia pe care o avem. In orice caz, Papa este o persoana deosebita, este un unic in lume, indiferent de ce crede cineva despre el. Adevarul este ca exista un singur Papa, un singur conducator al Bisericii Catolice. Pentru noi vine conducatorul Bisericii Catolice, noi respectam Biserica Catolica si atunci de ce nu ne-am bucura ca vine conducatorul Bisericii Catolice in tara noastra. Vine si ne bucuram ca vine. Dupa aceea pleaca si ne bucuram si ca pleaca pentru ca nu aici este rostul lui. El nu vine pentru toti cati il vor vedea. Totdeauna cind Papa merge undeva intr-o tara se aduna foarte, foarte multa lume in jurul lui pentru ca este un eveniment, realitatea asta este, nu e un lucru intimplator ca Papa ajunge intr-o tara, catolica sau necatolica, pentru catolici sau pentru altii, lumea se aduna ca sa vada pe cel care este unic in lumea asta. Un singur om reprezinta Biserica Catolica si toata Biserica Catolica cumva este insumata in persoana Papei de la Roma. Unii dintre cei care il asteapta pe Sfantul Parinte, deci catolicii, respectiv supusii lui, cei condusi de el, il vor privi pe Sfantul Parinte poate ca pe "vicarius fili Dei", deci ca pe loctiitorul Fiului lui Dumnezeu, poate il vor primi pe "servus servorum Dei", adica slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, iar noi ceilalti il vom primi ca pe o persoana deosebita, un om care reprezinta ceva, chiar daca reprezinta mai mult pentru altii decat pentru noi. In orice caz este un eveniment in care Biserica Ortodoxa isi are importanta ei, intelegerea ei prin faptul ca l-a invitat pe Episcopul Romei sa vina aici si noi il primim si il cinstim asa cum cinstim pe orice ierarh al Bisericii. Cind mi se intimpla sa ascult postul de radio Vatican, care transmite si in limba romineasca, de cate ori mi se intimpla sa il ascult pe Papa spunind binecuvantarea pe care o da el peste lume, totdeuna, indiferent cum am stat ca ascultator, totdeuna ma ridic in picioare din consideratie fata de cel care vine si dupa aceea pleaca, vine sa-i bucure pe cei care-l asteapta si pleaca pentru ca rostul lui nu este aici.

Eu sa stiti ca am o consideratie fata de Papa de la Roma. Nu in intelesul ca ar fi conducatorul meu si ca ma orientez dupa el. Nu. Ci pentru ca este si el un Episcop al Bisericii, al Bisericii Universale. Eu, de exemplu, cind ascult Vaticanul (cateodata) si se da in cuprinsul emisiunii o binecuvantare a Papei (Urbi et Orbi), cind incepe binecuvantarea, in orisice pozitie m-as gasi, ma ridic in picioare.

VOCATIA MONAHALA

Cum s­-ar putea descoperi vocatia monahala?

Mai intai de toate o poti descoperi in faptul ca te simti bine in preajma calugarilor, te simti bine pe la manastiri, te simti bine acolo unde se duce o viata superioara, ai o inclinatie spre asta. Eu, de exemplu, din copilarie am simtit ca asta mi­e calea mea, mi­-am dorit totdeauna, ma bucuram de un calugar. Cind ma intilneam cu un calugar era o chestiune exceptionala pentru mine, o bucurie. Asta inseamna ca am avut o vocatie monahala.

VORBELE RELE

Noi nu avem nici o putere asupra trecutului, nu-l putem desfiinta si nu putem strica raul pe care l-am facut odinioara. Intr-o istorioara interesanta se spune ca o femeie care vorbea de rau s-a spovedit la duhovnic, iar acesta i-a dat drept canon sa ia un sac cu pene, sa-l goleasca in bataia vintului si apoi sa adune toate penele inapoi. Femeia i-a spus duhovnicului ca nu poate face asa ceva. Iar acesta i-a raspuns: "Asa cum nu poti sa mai aduni penele aruncate in vint, tot asa nu mai poti sa aduni vorbele rele pe care le-ai spus si sa repari cinstea acelora pe care i-ai clevetit".

Iata ca nu mai avem putere sa schimbam lucrurile pe care altadata le-am facut rau, nici cuvantele rele pe care le-am spus, nici gandurile rele pe care le-am ocrotit. Toate acestea intra si raman in noi. De aceea oamenii sunt ceea ce au devenit. In fiecare clipa, omul e rezumatul lui insusi, al intregii lui vieti. De aceea la moarte ne ducem inaintea lui Dumnezeu cu ceea ce am agonisit toata viata.

Sfantul Ioan Scararul spune ca unde-i pomenirea de rau nu poate fi iubire. Si zice el ca pomenirea de rau il chinuieste pe omul care are nemultumire in suflet pentru vreun rau oarecare care i s-a facut vreodata. Si zice si ca: "Pomenirea de rau e rugina sufletului, e viermele mintii, e faradelege de toata clipa, e rautate neintrerupta, e cui infipt in suflet". Cind cineva are insa iubire, acela n-are pomenire de rau si acela n-are toate acestea cate le are pomenirea de rau.

Sfantul Isaac Sirul spune: "Daca n-ai minte curata sa ai macar gura curata". Intai trebuie sa ne silim sa inlaturam din vorbirea noastra intre noi orice necuviinta, orice cuvante cu care nu ne-am putea prezenta in fata lui Dumnezeu. De la grija aceasta de a avea gura curata trebuie sa ajungem sa ne facem rinduiala in minte, sa ne cercetam pe noi insine in ceea ce priveste gandurile pe care le purtam in minte si care pot fi bune sau rele.