Capitolul 6

CERBOAICA SALBATICA

Ce sa spunem despre virtutiile Cuviosului? Ii daduse Dumnezeu atata credinta si dragoste, incat ruga cu indrazneala pe Preamilostivul Dumnezeu si pentru idolatrii elini, pentru eretici si evrei, ca sa le deschida ochii sufletului sa vada si sa inteleaga intreita lumina a Sfintei Treimi. Atata smerenie si blandete ii daduse harul Sfantului Duh, incat se socotea ca intineaza lumea cu persoana sa. De aceea, cand vorbea cu cineva despre ceva de suflet folositor sau orice altceva, se socotea pe sine in mintea sa sub picioarele celui cu care vorbea. Vorbea cu inima zdrobita si cu duh umilit. Daca vreodata parea manios, cu greu rostea cuvant aspru, dar cu inima era plin de duhovniceasca miere.

Ascultati o dovada minunata a virtutii sale, pe care am vazut-o cu ochii mei:

Am mers odata in vizita la casa unui demnitar care avea mare evlavie catre Cuviosul Nifon. Acela, precum se obisnuieste la oamenii mari, avea o multime de cerbi, intre care era si o cerboaica salbatica din fire si agresiva. Daca se intalnea cu vreun om, se ridica in doua picioare si il lovea cu picioarele dinainte si cu capul. Deci, precum am zis, am mers odata la acel om bogat pentru folos sufletesc. Cum am intrat in curte, ne-am intalnit cu animalul care se afla tocmai pe unde trebuia sa trecem noi.

Cand ne-a vazut ca venim, s-a aruncat asupra mea, caci mergeam inainte. Cuviosul, intelegand ca cerboaica era infuriata, a sarit repede intre noi ca sa ma apere. Si numai cat a atins-o cu mana, aceea s-a imblanzit ca o oaie. Vazand-o Sfantul ca s-a imblanzit si ca i se supune, i-a parut rau ca a lovit-o si a cazut la picioarele ei cu multa smerenie, zicand: "Am gresit, iertare, iertare, iertare!" La randul ei, cerboaica, vazand ce face Cuviosul, s-a rusinat si a luat-o la fuga, ca si cum ar fi fugarit-o cineva. Foarte mirat, atunci. ii zic Cuviosului:

- Spune-mi, Parinte, de ce ai facut aceasta si te-ai smerit in fata unui animal?

- Pentru ca sa inveti puterea tainica a smereniei si ca aceasta este toiagul cel mai mare al lui Dumnezeu. Cand ne smerim fata de toti si ne socotim pe noi insine foarte pacatosi, ca gunoiul, atunci coboara din cer acest toaig si ne sta in ajutor, zdrobind pe vrajmasii nostri, pe cei ce ne urasc, pe diavoli, pe fiare, totul. Dar cand incepem sa ne ingamfam, sa ne umplem de mandrie, de slava desarta, atunci toiagul se intoarce asupra capului nostru si ne loveste, ca sa ne pocaim si sa dobandim inima infranta si duh umilit.

In momentul cand zicea aceasta, ne-am intalnit cu o batrana, care avea o falca umflata din pricina durerii de dinti. A inceput sa roage pe Sfantul ca sa-i aduca putina usurare.

- Noi, mama, i-a raspuns Cuviosul, suntem oameni pacatosi si cu cuvantul si cu lucrul. Dumnezeu sa te miluiasca! A intrat apoi in biserica, a luat undelemn de la candela Macii Domnului si a uns umflatura. Indata batrana s-a videcat si a multumit din tot sufletul Milostivului Dumnezeu si robului Sau.