CONVORBIRE CU SINE INSUSI

Lacrimi curgeau iarasi din ochii lui, pentru ca se temea sa nu-si piarda sufletul din vreo sminteala a celor ce lucreaza faradelegea. Aceasta ii era neincetata grija: cugetarea la vicleniile diavolilor si alipirea necontenita de Dumnezeu.

De aceea, desi Domnul ii descoperise taine multe si mai presus de fire, desi il socotea prieten al Sau iubit: Nu se va atinge de piatra piciorul tau si, peste aspida si vasilisc vei calca, peste leu si peste balaur, cu toate acestea el nu se ingamfa, pentru ca se temea de gheena focului si de rautatea duhurilor celor viclene. Aceasta asezare a sa, s-a intarit si mai mult in urmatoarea imprejurare:

Intr-o zi, cum statea in chilia sa si cugeta la cuvantul lui Dumnezeu, a fost instiintat de moartea unui cunoscut al sau. Nefericitul acela murise pe drum, pe cand se intorcea de la ferma sa. Indata ce a aflat de aceasta, Nifon a inceput a plange si a se tangui pentru el, pentru ca il stia ca traise in pacat si, tot in pacat murise. De acest lucru, sfantul s-a intristat adanc si, tulburandu-se, a zis:

"Te jur suflete al meu, sa umbli cu grija inaintea Dumnezeului cerului si al pamantului! Umbla cu pricepere in aceasta viata si tu, raule trup! Va rog sa dat binelui toata intaietatea! Astfel, va voi chinui ingrozitor. Si tu, ticaloase, Nifone, vezi cum umbli! Ia aminte, ticalosule, sa nu te ratacesti si sa nu te pierzi! Dispretuieste cele prezente, caci nu avem nimic aici! Toate sunt straine, toate stricacioase, toate inselatoare; vis si umbra, fum si cenusa. Ce-mi va folosi lumea si cele din lume? Nu uita ca bogatia este gunoi si slava, putoare. Stii ca bunurile lumesti sunt lanturi, mreje si funii care inlantuie sufletul! Fugi si de mandrie; sa nu zici niciodata ca ai facut vreun bine!

Sa stii bine, ca nu ne putem mantui fara negraita mila a lui Dumnezeu! Imbraca-te in faptura cea noua, ticaloase suflete; adica rugaciunea necontenita si dragoste nefatarnica! Judeca-te pe sinte-ti necontenit si te smereste! Gandeste-te ca cincizeci de ani ai stat cufundat in iadul pacatului si te asteapta vesnicul vai! Iar daca abia dreptii se mantuiesc, noi pacatosii ce vom face?

Iata vine moartea si ne ia sa ne arunce in foc! Sa alergam fara zabava la pocainta! Jalnica si infricosata stare ne asteapta, ticaloase suflete si nici nu nu grijim deloc. Lupta-te, fa ce poti! Precum vezi, viata trece ca fulgerul si judecata se pregateste. Ca sa nu fii osandit smereste-te, suflete al meu, fa binele din rasputeri! Multe bunatati nu s-au pregatit in ceruri, daca ne facem cu grija calatoria noastra pamanteasca. Sa mergem deci pe calea lui Hristos cea sfanta si fericita!

Vezi, sfarsitul este aproape si ingerii lui Dumnezeu sunt gata sa ne ia in negraita bucurie, daca facem lucrurile lui Dumnezeu! Si apoi, Imparatia cea fara de sfarsit, cununi stralucitoare, vesminte luminoase, palate dumnezeiesti si bucuria dreptilor. Atunci ne vom bucura de bogatia Tatalui, de frumusetea Fiului si de mireasma Duhului Sfant. Si astfel, cinstiti si slaviti vom praznui in palatele lui Hristos. Acestea sa le ai in minte, suflete al meu si sa faci binele ca sa gusti bucuria si fericirea in salasurile cele vesnice ale lui Dumnezeu!"

Zicand acestea intru sine, Cuviosul, cu lacrimi, s-a hotarat ca de atunci sa pomeneasca in rugaciunile sale pe prietenul sau care murise subit, pentru ca iubitorul de oameni Dumnezeu, sa-i fie milostiv ticalosului sau suflet.