NEGRII CU SUFLETE ALBE

Alta data, ma aflam in chilia Cuviosului, am gasit prilejul sa dezleg o nedumerire a mea in legatura cu oamenii de rasa neagra. Ma gandeam daca este vreo legatura intre suflet si culoarea trupului lor. Nu cumva sunt lepadati de Dumnezeu? Deoarece, imi inchipuiam ca nu exista in neamul lor oameni care sa se nevoiasca si sa se mantuiasca. Nu auzisem niciodata despre vreun negru care sa fi placut lui Dumnezeu.

- Iti voi raspunde, mi-a zis Sfantul. Etiopenii, dupa neam, se trag din Sim. Si din neamul lor sunt multi pe care Dumnezeu i-a chemat in imparatia Lui. Ba si cu minuni au straluicit unii dintre ei. Iti voi povesti trei pilde:

"Demult, a trait un astfel de negru, care era talhar. Era barbat inalt la trup si infricosat la vedere. jefuia in partile Panefului si era asa de grozav incat, cand racnea, mureai de frica. Dar intr-o noapte a avut un vis infricosat: se parea ca se afla intr-o campie foarte intinsa, stand in mijlocul ei. La un moment dat, isi intoarce privirea si vede un rau de foc care curgea cu mare zgomot, mistuind in curgerea lui tot ce intalnea.

S-a apropiat cativa pasi sa vada. Deodata, au tasnit patru flacari care l-au apucat de par si-l trageau vrand sa-l arunce in raul de foc ca sa-l mistuie. I s-a parut ca, atunci cand il trageau, un glas i-a zis: "Ticalosule, daca te pocaiesti si te faci monah, nu te mai aruncam aici". S-a trezit inspaimantat. Il cuprinsese groaza si spaima de infricosata priveliste. Ce sa insemneze aceasta? se intreba el. Si fiindca nu putea sa-si explice, s-a hotarat sa mearga la un monah pustnic sa-l intrebe ce este acest rau de foc pe care l-a visat.

S-a lasat deci de talharie si a apucat drumul care ducea la Panefo. Nu a mers mult si a vazut o chilie pustniceasca. S-a apropiat si a batut la usa. Indata i-a deschis un batran, zicandu-i:

-Bine ai venit tinere! Cum de te-ai ostenit atata? Nu cumva te-ai speriat de raul de foc si de cele patru flacari care te-au apucat ca sa te arunce intr-insul? Grozava este, fiule, amenintarea raului de foc! Vrei sa te izbavesti de grozavia lui? Pocaieste-te de talhariile tale cele rele si te fa monah, si atunci te vei mantui.

Talharul a ascultat uimit cuvintele pustnicului si a cazut indata la picioarele lui, rugandu-l: "Fie-ti mila, parinte, de cel negru cu trupul si cu sufletul! Miluieste-ma pe mine ticalosul si fa cu mine ceea ce iti porunceste Dumnezeu!

Deci, a staruit sa se roage cu lacrimi pana cand, acel sfant batran, l-a tuns monah. Dupa ce a invatat toate poruncile vietii monahicesti, batranul l-a lasat in chilia sa si, plecand, s-a afundat mai adanc in pustie, pentru a trai la un loc cu fiarele.

Iar acel negru, atat de mult s-a nevoit si a ajuns la asa masura a virtutii, incat, cand se ruga, se vedea ca un stalp de foc care lumina. Mii si nenumarati diavoli se aruncau asupra lui, dar nu aveau nici o putere. Rugaciunea lui ii ardea si ii nimicea cu totul. Intelepciunea lui Dumnezeu ii luminase mintea. Scria carti si trimitea scrisori parintilor schitului si la multi altii. Pe toti ii folosea, invatandu-i inalta si luminata invatatura a lui Hristos. Si cand a murit acest negru, sfintele lui moaste au izvorat mult mir, care, dupa adeverirea multora, vindeca pe demonizati si pe toti bolnavii. Dar ajung acestea despre el.

Un alt negru, batran si sarac, traia vagabond intr-un oras. Gura lui necontenit soptea ceva si, de aceea, multi ziceau ca este nebun. Odata s-a abatut mare seceta peste acele locuri. Pamantul este ars, animalele mureau si toata verdeata se ingalbenise. Locuitorii orasului cu episcopul lor faceau necontenit slujbe si privegheri, dar in zadar. In cele din urma episcopul vede intr-o noapte, in vis, un inger cere ii zice:

-Dumnezeu iti porunceste sa iei pe toti clericii tai si sa mergi la poarta cetatii. Pe cine vei vedea acolo mai intai venind dinspre sat spre oras, pe acela sa-l rogi mult pana cand il vei convinge sa se roage lui Dumnezeu pentru voi ca sa va trimita ploaie.

Zicand acestea, ingerul a disparut. A doua zi dis-dimineata, dupa slujba Utreniei, episcopul a mers cu clerul sau la poarta pe care i-a indicat-o ingerul. N-a trecut mult timp si au vazut venind spre oras un negru foarte batran, care ducea in spate o sarcina de lemne.

-Batranule, l-a rugat indata episcopul, roaga-te Milostivului Dumnezeu, sa se milostiveasca si sa trimita putina ploaie peste acest pamant uscat!

Fara sa mai astepte alt cuvant, batranul negru a ridicat mainile si s-a rugat. Si, numaidecat, a inceput sa tune si sa fulgere cu putere; s-a pornit vant, s-au adunat nori pe cer si a inceput sa ploua cu galeata. Toate acestea s-au petrecut cat ai clipi din ochi, numai cu rugaciunea acelui negru. Asa de tare a plouat, incat erau in primejdie si casele sa se inece de atata ploaie. Atunci, episcopul a rugat iarasi pe batran sa se roage pentru oprirea ploii. Si, acela si-a ridicat a doua oara mainile spre cer si potopul s-a oprit. Cand toate s-au linistit, episcopul a rugat pe batran sa-i spuna cine este si cum traieste, de are asa de mare indrazneala inaintea lui Dumnezeu; iar batranul, a raspuns cu smerenie:

- Ma vezi ca sunt un biet negru si cauti la mine virtute?

- Pentru numele Domnului a staruit episcopul, spune-mi tot adevarul, pentru slava lui Dumnezeu.

- Nu am facut, preasfinte, nimic bun. Iata, de cand m-am facut crestin, n-am mancat, in dar, paine de la om. In fiecare zimerg la padure si adun o mica sarcina de lemne. O iau in spate si, mergand la oras, o vand. Din ceea ce castig pastrez cativa banuti, cat imi trebuie pentru hrana zilei, iar restul il dau fratilor mei, saracilor. Cand ninge si nu pot merge la munte, astept pana se face iarasi vreme buna. Atunci, dupa obicei, merg la padure, adun mica mea sarcina de lemne ca s-o vand si sa ma bucur, ca intotdeauna, cu saracii mei. Apoi, batranul si-a luat sarcina de lemne in spate, s-a inchinat episcopului si clerului si s-a dus in oras sa le vanda.

Dar, sa ma opresc si cu aceasta. Sa-ti povestesc acum, fiule, viata unuia, ca sa te incredintezi, ca pe toti oamenii i-a chemat Dumnezeu in Imparatia Sa.

Cand traia iubitorul de Hristos, Imparatul Constantin, am vizitat tinutul de langa mare unde se afla o chinovie. Cum vorbeam cu fratii despre lucruri duhovnicesti, a venit vorba despre negri, ca, pe foarte multi dintre ei i-a proslavit Dumnezeu. Atunci, un frate cu numele Harisidem, mi-a zis:

"Eu am cunoscut un negru care a fost mare ascet. Si, fiindca toti doreau sa afle despre nevointele sale aspre, Hariside a inceput asa: Ma gaseam si lucram la o vie a obstii noastre. Intr-o zi, vad un negru sezand langa un butuc de vita. Avea langa el un vas plin cu apa si putine ierburi salbatice pe care le manca. L-am observat mai multe zile, mereu, si m-am minunat de viata lui aspra; pentru ca intr-o luna de zile nu a schimbat apa din vas desi, se stricase si se imputise. De mai multe ori l-am rugat sa ma lase sa-i schimb apa si sa-i aduc putina paine, dar nu a fost cu putinta. Statea mereu in acelasi loc in tacere si toata noaptea canta si se ruga. In timpul verii, cand se incalzea foarte tare, mergea la malul marii, statea pe o poatra si-l ardea soarele toata ziua. Cand mergea cineva sa-l vada, el o facea pe nebunul si zicea: "Da, da, stiu ca ai venit sa ma omori, dar te vede Dumnezeu de sus" si arata cu degetul spre cer.

Acestea sunt, fiule ispravile negrilor, a spus Nifon terminand cuvantul. De aceea, sa nu socotesti ca ei sunt lepadati de Dumnezeu, ci precum via face struguri si albi si negrii, tot asa si Dumnezeu a creat pe oameni, unii albi, altii negri, altii galbeni. Asemenea as zice, ca si pamantul este de multe feluri. Acestea i le-a spus robul lui Dumnezeu si s-a ridicat la rugaciune. Si-a intins mainile spre cer si a inceput sa se roage.