SFATURI SI INVATATURI

Cuviosul Nifon ajunsese la o mare inaltime a virtutiilor. Luptele lui duhovnicesti erau vrednice de mirare si multi veneau la el ca sa il cunoasca si sa-i ceara sfat. Astfel, a venit la el un credincios si i-a zis:

- Mult ma mir, parinte, cum de nu te inalti cu mintea cand atata lume te cinsteste!

- Stii, fiule, i-a zis Cuviosul, de ce nu ma mandresc?

- Nu stiu, parinte, i-a raspuns ucenicul cu smerenie.

- Asculta dar! Eu in fiecare zi, de doua sau de trei si de patru ori, imi aduc aminte de pacatele pe care le-am facut fara frica de Dumnezeu. Si cu cat ma gandesc la ele, cu atat sufletul meu este indurerat, gandind ca niciodata nu am facut ceva placut lui Dumnezeu. De aceea nu ma mandresc. Si cand aud cinstiri si laude, mi se par nevrednice si laudele si eu insumi. Tu, sa zicem, ma lauzi o data sau de doua ori pe saptamana, iar eu necontenit, in toate zilele, ma ingretosez de mine, ma mustru, ma osandesc si ma vad ca un caine mort, plin de viermi si de putoare.

- Spune-mi, parinte, a continuat fratele, de ce cei mai multi oameni urasc pe cei virtuosi? Unii ii dispretuiesc iar altii se smintesc de ei. Putini ii lauda, cei mai multi insa ii osandesc.

- Dreptii, fiule, au mult castig din ocarile ce le vin de la oameni. Ii impodobesc ca pe stelele cerului. Am vazut eu un om evlavios care a castigat numai intr-o zi cincizeci de cununi!

- Spune-mi si mie, s-a rugat fratele, cum le-a castigat?

- Omul acela era bun si foarte bland. Facea mult bine vecinilor sai, iubea pe toti ca pe ingerii lui Dumnezeu. Acestia, insa, erau intunecati de cel viclean si-l urau ca pe un criminal. Si cum obisnuieste diavolul sa calomnieze pe sfinti prin gura pacatosilor, asa a facut si acum. Unii ziceau despre el ca este viclean, altii ca a cazut in erezie. Fericitul acela, insa ce facea? Se ruga pentru ei, zicand:

"Doamne miluieste pe cei ce ma urasc, ma zavistuiesc si ma clevetesc! Nici unuia din acesti frati sa nu i se intample vreun rau pentru mine pacatosul, nici acum, nici in viitor, nici in clipa mortii, nici in ziua judecatii. Ci, ma rog, Doamne, sfarma si destrama uneltirile diavolului, pentru ca stii, Iubitorule de oameni, ca acesta este cel ce-i ridica impotriva mea, Rogu-te, Dumnezeul meu, ca, precum nu m-ai pedepsit pe mine ticalosul, ori de cate ori am gresit si am alergat cerand iertare la milostivirea Ta, tot asa, si pe acesti sfinti, robi ai Tai, care ma vorbesc de rau, sa nu-i pedepsesti, ci sfinteste-i cu Duhul Tau cel Sfant!"

"Acestea le zicea, iubitul meu, acel drept in rugaciunile sale pentru dusmanii si calomniatorii sai. Si de cate ori pe zi de silea pe sine si se ruga lui Dumnezeu pentru mantuirea lor, de atatea ori cobora din cer un inger si-i punea pe cap o cununa de pietre scumpe. De aceea, fratele meu, Dumnezeu ingaduie adesea, ca dreptii sa fie ocarati si vorbiti de rau, pentru ca sa se inmulteasca cu miile cununile lor si sa mosteneasca Imparatia Lui.

Atunci i-a zis fratele:

- Dar cum se face, ca multi drepti nu fac rau nimanui si totusi oamenii se smintesc de ei si zic de pilda: daca vrea sa se mantuiasca, sa mearga in pustiu! In orase stau cei mandrii si cei iubitori de slava, ca sa se bucure de laudele oamenilor.

- Nu locul mantuieste, fiule, a raspuns sfantul, ci purtarea, grija, atentia si silinta fiecaruia. Ia aminte la pildele ce-ti voi spune: Precum ne adevereste si Moise, Enoh a fost unul din oamenii de la inceput, care a bineplacut lui Dumnezeu. El a avut femeie si copii si ceea ce este mai minunat, el a trait printre oameni pacatosi. Apoi Avraam, cat de mare prieten al lui Dumnezeu a fost! A avut si el femeie si 318 rudenii si robi, nenumarat aur si argint. Totusi, nimic din acestea nu i-au fost piedica spre mantuire! Dimpotriva, i-a ajutat mai mult evlavia si dragostea sa fata de Dumnezeu.

Ia gandeste-te si la Lot, unde a locuit? In smintelile satanei, intre sodomiti! A vazut adesea uratele lor pacate, dar nu a judecat pe nimeni; de aceea l-a si iubit Dumnezeu si nu i-a inchis usa imparatiei Sale. Si Iov, care avea bogatie imparateasca, slava negraita, femeie si copii si totusi, in acelasi chip si-a castigat si el mantuirea. Ce sa mai zic de Isaac, de Iacov, de Iosif si de multi altii? Toti acestia au placut lui Dumnezeu, nu cu forma cea dinafara a vietii lor.

Adu-ti aminte si de Daniil si de cei trei tineri! Unul in groapa cu lei, altii in cuptorul cel cu foc, s-au rugat si Dumnezeu i-a auzit. De asemenea, Iona a fost auzit din pantecele chitului si talharul pe cruce a deschis Raiul cu rugaciunea lui. Si sa nu las din Vechiul testament pe Ezechia, pe Manase si pe Rahab. Vezi deci, fiule, cum toti acestia au bine placut lui Dumnezeu in diferite locuri si chipuri! Socotesc, deci, ca ai aflat raspuns la nedumerirea ta. In tot locul este mantuire pentru cel ce se straduieste, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni.

Cat despre celalalt lucru, care ai intrebat, cum adica cei drepti nu sunt tuturor placuti, ia aminte la cele ce iti voi spune! Nu vezi oare ca Dumnezeu da ploaie, iar unii se bucura si altii nu? Unul zice ca-i aduce paguba, altul zice: slava lui Dumnezeu ca a adapat pamantul! Daca vine iarna cu frig si cu inghet, saracii care tremura de frig zic: "O, Doamne, de ce ai dat frigul?" Iar cei bogati atunci se bucura mai mult pentru ca sunt indestulati cu de toate: vin, paine, carne, caldura, haine calde si tot ceea ce bucura trupul si pentru ca pot sa se joace cu zapada. Dupa, primavara, vine vara cu caldurile mari. Atunci, unii zic: e mai bine iarna ca nu sunt muste, nici purici, nici tantari!

Dar de ce sa mai lungesc vorba? Ajunge sa ne gandim la un lucru: Domnul si Dumnezeul nostru S-a facut om si a trait cu ce nerecunoscatori, a facut nemarginit bine neamului omenesc, a izgonit demonii, a curatat pe leprosi, a luminat pe orbi, a intarit pe slabanogi, a indreptat pe schiopi, a inviat mortii, a intors pe vamesi, a luminat pe desfranate, a saturat cu putina paine multimi nenumarate de oameni si multe altele a facut, pe care nu-i cu putinta a le descrie. Si ce recunostinta a primit in schimb Domnul nostru pentru toate acestea? Unii ziceau ca "Omul acesta nu este de la Dumnezeu", altii ca "este samaritean", iar altii ca "are demon". Unul Il injura, altul Il palmuieste, altii Il lovesc si scuipa preacurata Lui fata, iar la urma Il rastignesc!

Deci, daca Acela Care ne-a creeat nu a placut la toti oamenii, cum va placea cel drept, mai ales cand oamenii sunt asa de multi?

Adu-ti aminte de dreptul Abel, care nici un rau nu a facut lui Cain si totusi, acesta l-a urat si cu ajutorul celui viclean l-a omorat. Gandeste-te dar, daca atunci cand numai acesti doi frati erau pe pamant, dreptul Abel nu a putut scapa de ura celui rau, cum va putea scapa cineva acum, cu asa multime? Cu adevarat este cu neputinta, ca este scris: Fiule, daca vrei sa lucrezi pentru Domnul, pregateste-ti sufletul de ispita!"

Atunci, fratele a zis catre Cuviosul:

- De vreme ce, parinte, am inceput aceasta convorbire folositoare, te rog sa-mi mai lamuresti ceva, pentru ca si crestinii de alta data doreau sa vorbeasca cu parintii despre cele duhovnicesti.

- Vorbeste, fiule, si nu te indoi. Dumnezeu imi va da cuvant pentru folosul sufletului tau.

- Cum se face ca parintii nostri din vremea de demult traiau si mureau in pace, pe cand noi astazi, precum stiti, mergem din necaz in necaz, din mahnire in mahnire si cu multa tulburare ne sfarsim viata?

- Oamenii de alta data aveau multa dragoste intre ei si fiecare intampina pe aproapele sau cu sinceritate si cu dreptate. Si aveau asa de mare dragoste pentru Dumnezeu, incat niciodata nu duceau la biserica ceva, daca nu era desavarsit. Acum insa, lucrurile nu mai stau asa, ci toate cele alese le dam pantecelui, facandu-l dumnezeu si ceea ce este stricat si nefolositor, aceea ducem la biserica Lui Hristos. Se stie apoi, ca in tot ce faceau, ei, slujeau cu adevarat lui Dumnezeu si astfel Il aveau in ajutor si impaciuitor in toate nevoile; pe cand azi, precum am zis, avem pantecele dumnezeu si acestuia ii slujim in toate, ceea ce nu numai ca nu ne aduce folos si mantuire, ci dimpotriva, ne pricinuieste multe dureri si suparari.

- Parinte, a continuat fratele, fiindca Dumnezeu va lumineaza mintea cea preainteleapta ca sa-mi spuneti cele ce trebuie, va rog spuneti-mi, are durere si sila sufletul cand se desparte de trup sau poate iesi linistit si usor?

- De vreme ce n-am murit, nu stiu bine, ii raspunse Cuviosul, zambind. Dar fii atent, sunt drepti care au moarte amara si pacatosi care au moarte placuta. Dar moartea amara a celui drept ii spala pacatele pe care, ca om, le-a facut in viata, de vreme ce nimeni nu este fara de pacat, fara numai Dumnezeu; pe cand moartea placuta a pacatosului ii aduce o mica si cuvenita rasplata pentru vre-un bine pe care l-a facut. Si astfel, cel drept devine cu totul curat, iar cel pacatos cu totul necurat.

De aceea, s-o stii bine, fiule, chiar daca moartea dreptului pare amara, ea este temporara, pentru ca de aici inainte se bucura si se veseleste de-a pururi; pe cand pacatosul, daca temporar are o moarte placuta, totusi, vesnic va arde si se va chinui in focul cel nestins. Exista desigur si pacatosi care au o moarte amara si sunt trimisi direct in iad, precum sunt si drepti care au o moarte placuta si merg direct in fericire.

Vezi, ca sunt deosebite judecatile lui Dumnezeu. Randuieste fiecaruia moarte potrivita cu viata lui. Totusi, moartea nu este atat de infricosata cum este judecata care are loc in acel ceas; deoarece, cand iese sufletul din trup, il intampina multime de ingeri, dar se aduna si multime de demoni; ingerii ii arata faptele lui cele bune, iar diavolii pe cele rele. Si totusi, asteapta sa vina din cer hotararea osandirii lui si totusi, nadajduieste la mantuire. Sufera, isi ridica mainile la cer, se roaga sa nu fie predat intunecatilor diavoli. Dar si ingerii au atunci lupta mare si se bucura cand aud hotararea mantuirii lui. Dimpotriva, duhurile cele rele asteapta si doresc sa auda hotararea de osanda. Si sufletul este predat unde hotaraste Dreptul Judecator, fie ingerilor, la fericirea cea vesnica, fie diavolilor, la osanda si munca vesnica.

Aceasta este, fiul meu, teama si cutremurul, ca nu cumva sa fie osandit omul la pieire. De altfel, moartea este ceva firesc, care ne asteapta pe toti. Deci, ca sa raspund la intrebarea ta de la inceput, sufletul este cuprins de spaima si de cutremur in asteptarea hotararii lui Dumnezeu, ca nu cumva sa fie osandit.

Terminand cuvantul, Sfantul s-a ridicat la rugaciune, pentru ca niciodata nu amana rugaciunea. Adeseori, in mijlocul multimii, se ruga cu mintea. In orice ceas, chiar daca vorbea cu cineva, in adancul inimii sale nu inceta a rosti stihuri din Psaltire. Dar, lucru si mai minunat, chiar si cand dormea, adeseori mintea lui limpede cugeta cuvintele Domnului.

O alta insusire a Cuviosului Nifon era dragostea lui mare pentru Sfantul Apostol Pavel. Cand spunea cineva un cuvant de lauda sau altceva despre el, inima Cuviosului se aprindea de o deosebita ravna si evlavie si zicea adesea: "Pavel cel mare cat cerul si pamantul, preaiubitul meu, taria Bisericii, prealuminosul ochi al lui Hristos; Pavel cel preafrumos si indumnezeit, dea pururi sa fie slavit!" Asa graia si sufletul lui niciodata nu se satura laudand pe dumnezeiescul Apostol.