IEROSCHIMONAHUL PAISIE SI ARHIMANDRITUL CLEOPA


IEROSCHIMONAHUL PAISIE SI ARHIMANDRITUL CLEOPA

 

Dintre toti duhovnicii manastirilor noastre din a doua jumatate a secolului XX, doi au fost recunoscuti in toata tara ca fiind cei mai iscusiti. Acestia au fost Ieroschimonahul Paisie Olaru (1897-1990) si ucenicul sau, Arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998).

 

Amandoi erau cercetati de numerosi credinciosi si monahi; amandoi aveau darul cuvantului si al lacrimilor. Amandoi au crescut in viata mii de ucenici de toate varstele, de la copii si oameni simpli de la tara, pana la intelectuali, preoti si ierarhi. Amandoi erau parinti harismatici si inainte-vazatori. Amandoi erau oameni de rugaciune si se jertfeau pentru mantuirea celor multi.

 

Indeobste, acesti doi duhovnici iscusiti foloseau ace-leasi mijloace duhovnicesti, dar fiecare avea specificul sau.

 

Parintele Paisie avea o fire blanda, calma, foarte afectiva. El nu putea respinge pe nimeni de la spovedanie, nu punea nici o conditie deosebita. Vorbea foarte incet si rar, ierta usor si varsa lacrimi pentru fiecare, mai ales pentru mame, pentru copii si bolnavi. Apoi spovedea ziua si noaptea, intrucat avea multa lume la usa si se straduia sa-i impace si sa-i multumeasca pe toti. De aceea nu dormea de obicei pe pat, ci atipea putin in scaunul de spovedanie si iarasi continua.

 

Ori de cate ori il chemai sau ii bateai in usa, el intreba: ''Cine este acolo?'' Si daca nu avea pe nimeni la spovedanie, zicea: ''Hai, vino!''

 

Printre altele, doua lucruri nu am putut afla in mod deosebit despre Parintele Paisie: niciodata nu stiam cat si cand mananca si, de asemeni, cand si cat doarme. Zilnic ii aducea ucenicul ceva de mancare, asezand vasul pe un scaun. Insa pana nu termina spovedania credinciosilor care il asteptau, parintele nu manca nimic.

 

Cand era liber, batranul isi lua sapa si iesea in gradina, caci avea cateva straturi in jurul chiliei. Odata l-a intrebat un duhovnic: ''Parinte Paisie, de ce te ostenesti atat de mult cu gradina? Nu-ti ajunge osteneala cu credinciosii?'' Iar batranul a raspuns: ''Mai ies si eu la aer si mai lucrez cate oleaca la gradina, ca sa mai uit pacatele cele mari care le aud la spovedanie! Caci are obicei diavolul sa aduca mereu in mintea duhovnicilor pacatele auzite la spovedanie, mai ales cele trupesti, pentru a le face ispita. Apoi lucrez mai mult singur, ca sa ma pot ruga cu rugaciunea mintii si sa ma intaresc sufleteste. Altfel nu putem rezista in fata oamenilor si cuvantul nostru si rugaciunea nu au putere sa schimbe sufletele credinciosilor''.

 

Parintele Paisie nu dadea canon prea aspru fiilor sai duhovnicesti si tinea cont de varsta, de ravna si de dragostea fiecaruia pentru Hristos. In general, le spunea sa repete in fiecare zi de sapte ori psalmul 50 si de 15 ori ''Tatal nostru'', sa faca metanii cu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', rugaciunile de dimineata si de seara, Canonul Mantuitorului, Paraclisul si rugaciunea Maicii Domnului ''Milostivirea?''. Tocmai de aceea era cautat de multi si reusea sa salveze nu putine suflete pentru imparatia lui Dumnezeu!

 

Batranul zicea credinciosilor care veneau la el pentru spovedanie: ''Sa ai rabdare! Sa nu cumva sa tai din cruce!'' Adica sa nu carteasca si sa nu se deznadajduiasca in necazurile vietii. Plangea cu cei care isi plangeau pacatele si se bucura cu cei care se izbaveau de patimi. Ba, mai mult, Ieroschimonahul Paisie avea si oarecare dar al inainte-vederii. Unora le spunea sa nu plece la drum spre seara, ca sa nu patimeasca vreun necaz. Altora le spunea sa nu plece neimpartasiti de la manastire si, daca il ascultau, toate le mergeau bine, cu binecuvantarea lui. De aceea, nici unul din ucenicii batranului nu iesea din cuvantul sau.

 

Intre anii 1973-1985, Ieroschimonahul Paisie a fost pustnic la Schitul Sihla, schit dependent de Manastirea Sihastria, aproape de pestera Sfintei Teodora. Si aici a continuat aceeasi nevointa de sihastru si duhovnic, caci veneau la sfintia sa mult mai multi credinciosi si monahi ca in Manastirea Sihastria. Nu avea odihna nici ziua, nici noaptea, insa era impacat sufleteste pentru ca toti se intorceau linistiti si bucurosi la casele lor.

 

In anul 1986, fracturandu-si un picior, a fost adus la Sihastria si a zacut in pat pana la sfarsitul vietii. Dar si aici avea zilnic calugari, preoti, credinciosi si chiar ierarhi la spovedanie, caci harul Duhului Sfant il intarea ca sa-i multumeasca pe toti.

 

Arhimandritul Cleopa, fiind format si crescut de Ieroschimonahul Paisie la Schitul Cozancea, avea multe trasaturi comune cu parintele sau sufletesc. Aceeasi ravna pentru Hristos, aceeasi dragoste pentru sfanta rugaciune, aceeasi mila pentru fiecare om, aceeasi milostenie pentru cei saraci. Dar avea si insusiri duhovnicesti diferite de ale Parintelui Paisie.

 

Parintele Cleopa era un om foarte hotarat, categoric, aspru cu sine si un mare nevoitor. Apoi era inzestrat de Dumnezeu in chip providential cu o memorie uimitoare si cu o mare dragoste pentru invataturile Sfintilor Parinti, incat cunostea mai multa teologie patristica si practica decat multi din cei licentiati in teologie. Cunostea foarte bine Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, Dogmatica, Dreptul Canonic, Filocalia si intreaga literatura patristica. De aceea era cautat de multi intelectuali si teologi si tinea adevarate prelegeri patristice si canonice la orice nivel.

 

Ca duhovnic, Parintele Cleopa era, de obicei, mai sever, in special cu calugarii si cu teologii care nu stapaneau bine pe Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura si care nu pastoreau cu frica de Dumnezeu turma lui Hristos. Cu unii ca acestia parintele era intotdeauna aspru si categoric. El cerea preotilor si calugarilor sa duca o viata crestina exemplara, ca sa fie lumina si calauza pentru oameni.

 

Insa cu copiii, cu mamele, cu batranii si cu cei saraci, Parintele Cleopa era foarte bland si milostiv si nimeni nu iesea din chilia lui fara un mic dar: o icoana, o carte, o cruciulita, cateva boabe de tamaie, bani pentru cei lipsiti si obisnuita binecuvantare de plecare. In cazuri grave, cum spun canoanele Bisericii, parintele trimitea pe cei cu pacate mari la episcopul locului, sa le faca cuvenita dezlegare si sa le randuiasca canon de pocainta.

 

Timp de aproape 54 de ani, cat a fost staret si duhovnic, Parintele Cleopa a crescut si a format pentru Hristos sute si mii de suflete - calugari, mireni si preoti - care ii respectau intotdeauna sfatul si implineau dupa putere poruncile Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Iata pentru ce Parintele Cleopa era atat de iubit si cautat de toti. Pentru ca el spunea fiecaruia deschis, in putine cuvinte, tot ce trebuie sa faca pentru mantuirea sa.

 

Astfel, putem afirma ca acesti doi mari parinti duhovnicesti, Ieroschimonahul Paisie si Arhimandritul Cleopa, au renascut din nou Manastirea Sihastria, in a doua jumatate a secolului XX, dandu-i o dimensiune misionara mult mai mare ca in trecut.

 

Avem speranta in Dumnezeu ca aceasta latura spirituala va dainui inca multi ani de acum inainte.

Carti Ortodoxe

Cuprins