In cultul divin ortodox fiecare dintre cele sapte laude bisericesti simbolizeaza o perioada din istoria mantuirii neamului omenesc. Vecernia, slujba ce deschide o noua zi liturgica, aminteste de epoca Vechiului Testament si ne poarta de la zidirea lumii si de la pacat, pana la mantuirea in Hristos. Ea cuprinde multumiri pentru ziua ce se incheie si cererea ocrotirii lui Dumnezeu pentru seara.

Slujba Vecerniei se savarseste zilnic in manastiri, iar in parohii de obicei doar in serile de Sambata.

In timpul unui an bisericesc, exista insa zile liturgice a caror Vecernie se deosebeste prin cateva elemente de randuiala specifice, care amintesc de momentele principale ale vietii pamantesti a Mantuitorului Iisus Hristos.

Vecernia Sambetei celei mari se savarseste in Vinerea Mare, la amiaza, preotul fiind imbracat in vesminte de culoare inchisa. Nu are in randuiala catisma, iar Vohodul se face cu Sfanta Evanghelie, deoarece dupa paremii se citesc pericope din Apostol si Evanghelie. In timpul Stihoavnei, preotul scoate sfantul epitaf (aer) din sfantul altar si il aseaza in mijlocul bisericii, pe o masa special amenajata. Acest act liturgic simbolizeaza coborarea de pe Cruce a trupului Mantuitorului si pregatirea lui pentru inmormantare. La aceasta slujba credinciosii aduc flori, aprind lumanari si trec pe sub Sfantul Epitaf, aratand prin aceasta ca se fac urmatori Mantuitorului Hristos – mor impreuna cu Hristos, trec si ei prin mormant, ca sa ajunga la Inviere si viata.

Vecernia de Luni, din Saptamana Luminata se savarseste in Duminica Pastilor, de obicei la amiaza si este cunoscuta in popor sub denumirea de „a doua Inviere” sau „Invierea mica”. Aminteste de prima aratare a Mantuitorului de dupa Invierea Sa din morti, in chiar ziua Invierii, inaintea ucenicilor, spre seara. Preotul imbraca de la inceput toate vesmintele si da binecuvantarea Slava Sfintei… din fata sfintei mese, se canta Hristos a inviat, cu stihurile Pastilor, dupa care imediat urmeaza cantarea Doamne, strigat-am, cu stihurile si stihirile ei, din Penticostar. Dupa vohodul cu Sfanta Evanghelie se canta prochimenul mare (Cine este Dumnezeu…), iar indata dupa prochimen se citeste pericopa evanghelica de la Ioan 20, 19-25, in mai multe limbi (daca se poate in 12, dupa numarul celor 12 apostoli care au propovaduit in lume vestea Invierii lui Hristos Domnul). La finalul acestei Vecernii nu se rostesc "Acum libereaza…” si rugaciunile incepatoare, ci se canta troparul Hristos a inviat, dupa care se incheie slujba cu otpustul special, al Pastilor. La miruit, credinciosii saruta si Sfanta Cruce si Sfanta Evanghelie.

Vecernia de luni dupa Rusalii (Vecernia plecarii genunchilor) se savarseste in ziua Pogorarii Sfantului Duh, indata dupa Sfanta Liturghie, preotul fiind imbracat cu toate vesmintele. Nu are catisma, iar in locul paremiilor, intre prochimen si ectenia cererilor, stand in genunchi in fata Sfintelor Usi, preotul citeste sapte rugaciuni, impartite in trei grupe. Ele invoca ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele sapte daruri ale Sfantului Duh care s-a pogorat in ziua Cincizecimii. De asemenea, in ele sunt prezente si cereri pentru cei adormiti in Domnul. Datorita faptului ca cele sapte rugaciuni se citesc in genunchi, slujba aceasta se mai numeste si Vecernia plecarii genunchilor. Se incheie cu otpustul sarbatorii ("Cel Ce din parintestile si dumnezeiestile sanuri…).

Vecernia mai este unita cu Sfanta Liturghie in urmatoarele situatii:

a) la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite (a Sfantului Grigorie Dialogul) savarsita in perioada Postului Mare

In zilele de rand din timpul Postului Mare se savarseste Liturghia Sfantului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai inainte sfintite. Prima ei parte o constituie Slujba Vecerniei, pana la paremiile de dupa vohodul cu cadelnita. Pe langa faptul ca sunt folosite Sfinte Daruri sfintite la o Liturghie anterioara, aceasta slujba are drept caracteristica principala, in timpul citirii paremiilor, prezenta a ritualului luminii. Acesta este savarsit de preot, purtand lumanarea si cadelnita. Este amintit inca din secolul al XV-lea, avand la origine oficiul liturgic in care Biserica a incadrat aprinderea luminilor in locasurile de cult, dupa apusul soarelui, descris inca din secolul al IV-lea de pelerina Egeria, care l-a intalnit in Biserica din Ierusalim.

b) Vecernia este unita cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare (de patru ori pe an) sau cu Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur (atunci cand praznicul Bunei-Vestiri cade intr-una din zilele de luni pana vineri, in Postul Mare).

Vecernia se uneste cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare in ajunul Nasterii si Botezului Domnului (cand cele doua ajunuri nu cad sambata sau duminica), precum si in Joia si Sambata Patimilor. Preotul rosteste Binecuvantarea mare (Binecuvantata este imparatia…), a Sfintei Liturghii, imbracat in toate vesmintele, dupa care urmeaza randuiala vecerniei, pana dupa Paremii sau Vohodul cu Evanghelia. Dupa aceea se intra in randuiala Liturghiei, de la cantarea „Sfinte Dumnezeule…” inainte (in Sambata Patimilor, in loc de "Sfinte Dumnezeule…” se canta „Cati in Hristos…”). La fel se intampla si atunci cand ziua Bunei-Vestiri cade de luni pana vineri in Postul Mare. Dupa modelul de mai sus, se imbina randuiala Vecerniei zilei de 26 martie cu Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.

In toate aceste cazuri, Vecernia tine locul Liturghiei catehumenilor. Unirea Vecerniei cu Sfanta Liturghie este o reminiscenta a randuielilor existente in primul mileniu crestin, cand in zilele de ajunare Sfanta Liturghie se savarsea seara, dupa vremea Vecerniei, pentru a nu fi intrerupta ajunarea.

Sursa: CrestinOrtodox.ro