• Vezi si: VIATA SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL, “un Sfant Parinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea” (10 ianuarie – 195 de ani de la nastere)

“Dar trebuie, fratilor, sa dovediti si putina barbatie. Fara taria aceasta a duhului, fara a fi gata sa va luati la lupta cu orice piedica intalniti in calea implinirii hotararilor celor bune, nu veti putea avea nicio reusita. Asta ar insemna sa va dati robi imprejurarilor si sa alergati incotro va trag ele. Nu! Ci trebuie sa va insufletiti si, odata ce v-ati dat seama care sunt cerintele crestinismului, sa renuntati cu barbatie la tot ce nu se potriveste cu el (…) Opinia publica de acum prigoneste cu hotarare tot ce e crestinesc. Si indata ce incepe cineva sa aiba ravna pentru lucrurile dumnezeiesti, ea se ridica impotriva lui si cu limba si cu fapta“.

Cuvantul Sfatului Teofan Zavoratul – AUDIO (mp3)

CUVANT AL SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL IN DUMINICA DE DUPA BOTEZUL DOMNULUI

Societatea crestina are duhul sau propriu,

principiile sale proprii si propriile sale reguli

si trebuie sa ne impotrivim patrunderii si intaririi obiceiurilor pagane,

care ii sunt straine si pentru ca acestea sunt injositoare pentru crestini si jignitoare pentru Domnul

Data trecuta v-am vorbit despre cat de rau au intampinat unii la noi Anul nou. Dupa aceea aud ca multora nu li s-a parut ca asa ar sta lucrurile, iar unii comenteaza: “Ce sa mai vorbesti impotriva a ceea ce este in obicei? Nu mai faci nimic, oricat ai mustra sau felicita”. Despre primul fapt, adica faptul ca unora nu li s-a parut, fiecare face cum vrea, insa adevarul trebuie spus si ceea ce este nedrept trebuie indreptat. Iar cel de-al doilea il propun judecatii voastre: oare este adevarat ca daca a patruns un obicei rau nu avem temeiuri pentru a ne inarma impotriva lui? Ca nu mai putem face nimic? Ca nu putem birui, de vreme ce duhul societatii este acesta sau cerinta societatii este aceasta?

Mi s-a parut ca aceasta este o idee foarte ciudata. Reiese ca daca a patruns un obicei rau, nu trebuie sa ne mai atingem de el: n-are decat sa se intareasca si sa atraga un numar tot mai mare de crestini, pana ce va pune stapanire pe toti. Va patrunde un alt obicei rau, nici de acela sa nu ne atingem; vine un al treilea, nici de el sa nu ne atingem. Ce inseamna asta?! Societatea crestina este, oare, un fel de groapa pe care o putem umple cu orice?! Si in felul acesta ne napadesc toate aiurelile, asa incat in cele din urma nici nu mai poti sa iti dai seama daca societatea este crestina sau te miri ce…

Nu, nu este asa. Ca orice societate, si societatea crestina are duhul sau propriu, principiile sale proprii, propriile sale reguli, care trebuie sa slujeasca drept masura a relatiilor reciproce dintre membrii ei si a relatiilor tuturor acestora cu cei din afara. Ea nu poate si nu trebuie sa primeasca nimic potrivnic duhului sau si regulilor sale fara sa se injoseasca singura si sa se faca singura de rusine. Asemenea reguli si obiceiuri proaste nu se pot vari in ea atata timp cat ea se cunoaste bine pe sine insasi si intelege bine ce ii este propriu si ce nu-i este. Ma rog, sa zicem ca din nebagare de seama se poate strecura ceva de felul acesta, insa indata ce arati ca lucrul cutare si cutare nu se potriveste crestinilor, toti crestinii sinceri, care au ingaduit anumite lucruri fara sa le cerceteze cu de-amanuntul, le vor parasi cu dispret, fara intarziere, ca pe ceva care Il jigneste pe Hristos Domnul, pe care ei il iubesc si este injositor pentru numele de crestin, care pentru ei e pretios. In aceasta nadejde m-am si adresat voua cu un cuvant de mustrare, fiind incredintat ca toti crestinii de buna credinta si cu coloana vertebrala nu vor pune la spate cuvintele adevarului. Atunci cand vorbim nu va poruncim, doar, nu va silim la nimic, ci descoperim constiintelor voastre voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si sfanta. Si oricine este de la Dumnezeu ne asculta. Cel care este de partea lui Dumnezeu iubeste tot ce este dumnezeiesc, care isi pleaca auzul catre indemnurile potrivite cuvantului lui Dumnezeu, acela, bineinteles, isi va misca voia si pofta spre implinirea povetelor bune.

Asadar, totul sta in vointa. Nu vrei, sigur ca nu faci nimic. Dumnezeu Insusi nu sileste libera alegere omeneasca, ci propune totul vointei ei. Insa cum spune? Daca veti intra si Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar daca nu veti vrea si nu Ma vei asculta, sabia va va manca (Is. 1, 19-20). Traiesti cum doresti, cine te tine legat? Insa ia seama si la urmari, si la roadele vietii pe care o vei alege si fii gata sa le intampini.

Din acest punct de vedere, adica in privinta dispozitiilor sufletesti, daca te vei uita la toate vointele, vor iesi la iveala, bineinteles, o seama de suflete invartosate in obiceiuri lumesti. Acestora ce sa le mai spui? I-a zis Dumnezeu lui Moisi: Loveste cu toiagul in piatra. Moisi a lovit si a curs apa. Iar in aceste suflete daca Dumnezeu Insusi va lovi cu cuvantul Sau si sabia acestui cuvant va sari din ele intr-o parte, cu un zanganit dureros. Acestea trebuie lasate sortii lor. Sunt, insa, si suflete neputincioase, sovaitoare, care si de fagaduintele crestinesti se tem sa se lipseasca, si sa se lase de obiceiurile trupesti nu gasesc putere. Catre unii ca acestia este nevoie de cuvant si cuvantul nu va ramane neroditor in ei.

Ei zic de obicei: “Am vrea, dar sunt multe piedici; asa s-au impletit imprejurarile, ca ne e greu sa ne lasam”.

Greu… Mie mi-e insa greu sa inteleg de ce e asa de greu. Greu e sa faci ceva, iar sa nu faci – unde-i greutatea? Greu e sa implinesti obiceiurile lumesti si acestea chiar ca sunt grele, iar a te lepada de ele nu este nicio greutate. Doar un cuvant sa zici si sezi linistit. De pilda, in noaptea despre care era vorba, cata osteneala si cate batai de cap au fost in casele unde s-a adunat lume si la persoanele la care s-a adunat – si asta vreme de doua sau de trei zile! Iar cei care s-au lepadat de obiceiul cu pricina s-au desfatat de odihna trupeasca si de pace sufleteasca. La fel si cu ceea ce a fost in unele case in noaptea noului An, dinspre 1 spre 2 – cat deranj si cate griji! Am in vedere ca unii s-au impopotonat ca la carnaval si toata noaptea au alergat pe la casele oamenilor, iar altii au facut pregatiri pentru aceasta si le-au deschis casele. Aceasta este culmea nechibzuintei si a necuviintei! Si ce greutate era sa preintampinati una ca aceasta? Tu nu te impopotona ca la carnaval, iar tu nu fa pregatiri ca sa primesti. Doar nu te sileste nimeni.

Veti spune: “Noi nu vorbim despre osteneala aceasta, pe care o cer obiceiurile lumesti, ci despre faptul ca ne este greu sa renuntam, ne este greu sa incalcam obiceiul. Daca renuntam, ce-o sa zica lumea?”

Dar trebuie, fratilor, sa dovediti si putina barbatie. Fara taria aceasta a duhului, fara a fi gata sa va luati la lupta cu orice piedica intalniti in calea implinirii hotararilor celor bune, nu veti putea avea nicio reusita. Asta ar insemna sa va dati robi imprejurarilor si sa alergati incotro va trag ele. Nu! Ci trebuie sa va insufletiti si, odata ce v-ati dat seama care sunt cerintele crestinismului, sa renuntati cu barbatie la tot ce nu se potriveste cu el. In primele timpuri ale crestinismului, cand el era inca in curs de raspandire, crestinii trebuiau sa renunte nu la te miri ce obiceiuri, cum este cazul la noi, ci sa se lepede cu hotarare de tot, pentru ca toate obiceiurile paganesti erau patrunse de duhul paganismului, care este potrivnic Duhului lui Hristos. Totusi, in pofida acestui fapt, ei nu stateau pe ganduri si nu sovaiau, ci indata ce gustau cat de bun este Domnul, rupeau dintr-o lovitura toate legaturile cu cele dinainte si intrau intr-o noua oranduiala de viata. Si hotarand aceasta la inceput, nu isi mai calcau nicicand hotararea. Erau defaimati, prigoniti, chinuiti, dar stateau necliniti intr-ale lor. Nu voiau nicidecum sa se incline iarasi spre cele ce sunt potrivnice Domnului Iisus, pe Care ei Il iubeau. Iata model pentru voi, ca sa-l urmati totdeauna!

Ca odata ce v-ati dat seama ce nu se potriveste cu Duhul lui Hristos, sa renuntati scurt la ele. Lumea n-are decat sa zica ce vrea. O sa va tiranizeze gurile rele. N-au decat: indurand asta cu rabdare si neclintire, va veti face partasi nevointei mucenicesti ale celor dintai crestini. Atunci, tirani ai crestinilor erau imparatii sa capeteniile, pe cand acum postul acesta e ocupat de opinia publica… Si cine nu stie oare cat de bine isi face aceasta datoria? Opinia publica de acum prigoneste cu hotarare tot ce e crestinesc. Si indata ce incepe cineva sa aiba ravna pentru lucrurile dumnezeiesti, ea se ridica impotriva lui si cu limba si cu fapta. Lucrul acesta nu e ascuns de noi, si voi il cunoasteti. Trebuie sa pricepeti, insa, ce reprezinta aceasta opinie si sa va insufletiti cu barbatie impotriva ei, stiind ca ea nu este corecta, nu e statornica, nu-i de nadejde, ca e vremelnica si ca exista si o alta opinie, formata in cercul smeritilor robi ai lui Dumnezeu, care circula lin si fara zarva printre ei, care se ridica la cer, si acolo este primita de toti cei care au placut lui Dumnezeu si este pecetluita de Insusi Domnul nostru. Amandoua aceste opinii vor sta candva – una impotriva celeilalte – inaintea intregii fapturi. Si noi stim dinainte ca opinia lumii pacatoase nu va sta in picioare la judecata, pe cand opinia robilor lui Dumnezeu se va indreptati si se va arata biruitoare.

Aceasta tinand in cuget, fratilor, sa va imbarbatati si sa se intareasca inima voastra. Nu va lasati prada fricii si sovaielii, gandindu-va la ce va spune lumea cand veti lua hotararea cea buna de a renunta la obiceiurile lumesti, ce sunt patrunse de duhul paganesc si potrivnice Duhului lui Hristos. Spun asta avand in vedere nu doar ce s-a facut la noi de Anul nou, ci toate obiceiurile proaste, indeobste, atat in straturile de sus, cat si din cele de jos ale societatii. Nu le mai amintesc acum, insa cand va fi nevoie nu voi tacea. Unora doar sa le zici, si vor inceta; altii poate ca nu inceteaza deodata, ci se mai lupta, dar tot vor inceta. Tocmai din aceasta pricina nu trebuie sa las nemustrate obiceiurile voastre rele, pentru ca altfel cine stie unde puteti ajunge? Asa ca rabdati-ne, daca din dragoste de voi rostim cateodata si cuvant de mustrare.

AMIN

(din: Sfantul Teofan Zavoratul – “Predici”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

• ASCULTATI SI UN ALT CUVANT al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Duminica de după Botezul Domnului
• Predica Sfantului Ignatie Briancianinov la Duminica dupa Botezul Domnului: POCAITI-VA!

“Lepadati de la voi nu doar pacatele invederate – omorul, furtul, desfranarea, clevetirea, minciuna -, ci si distractiile cele pierzatoare, ci si inchipuirile nelegiuite, ci si gandurile cele fara de lege – tot, tot ce este oprit de Evanghelie”.

***

Va recomandam calduros si:

• Sf. Teofan Zavoratul: CUM TRAIM NASTEREA DOMNULUI, CUM SI PENTRU CE NE BUCURAM?

Aş fi vrut să-i văd pe toţi bucurându-se anume cu această bucurie şi nevrând să cunoască alte bucurii, dar nu toţi cei din Israel sunt Israel, încep acum distracţii de­şarte, nebuneşti, care aţâţă poftele: gătitul, vizitele, schimbarea toaletelor. Cei ce iubesc aceste lucruri, oricât le-ai spune „potoliţi-vă”, îşi astupă urechile şi nu iau aminte, batjocorind în aşa chip luminatele zile ale praznicului, în­cât îl fac pe Milostivul nostru Domn să-şi întoarcă privirea de la noi şi să zică: „Urâciune sunt înaintea Mea săr­bătorile voastre!”.

Şi, într-adevăr, multe din distracţiile societăţii noastre sunt urâciuni păgâneşti, care au fost aduse la noi de-a dreptul din lumea păgână; iar altele, deşi au apărut mai târziu, sunt hrănite cu duhul păgânismului; şi parcă într-adins, cele mai multe au loc de Naşterea Domnului şi de Paşte. Dedându-ne lor, îi dăm stăpânitorului acestei lumi – chinuitorul nostru şi potriv­nicul lui Dumnezeu – pricină să îi spună: „Ce mi-ai făcut prin naşterea şi învierea Ta? Iată, toţi vin la mine!”. Ci să treacă mai des prin inima noastră cuvintele psalmului 50: „Drept este Domnul întru cuvintele Sale şi biruitor când va judeca El“…

Ne atrage Europa „civilizată”… Da, acolo au fost reînnoite pentru prima oară urâciunile păgâneşti pe care creştinismul le izgonise din lume; de acolo, ele au trecut deja şi trec în continuare la noi. Trăgând în noi această miasmă a iadului, ne învârtim ca ameţiţi, fără a ne mai veni în fire. Să ne amintim însă de anul 1812: de ce au ve­nit peste noi francezii? Dumnezeu i-a trimis ca să stâr­pească răul pe care îl luaserăm de la ei. S-a pocăit atunci Rusia, şi Dumnezeu a miluit-o; dar acum, pare-se, am uitat lecţia de atunci“.

• Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
• Sf. Teofan Zavoratul – “DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”

• Sf. Teofan Zavoratul – cuvinte duhovnicesti sau picaturi de untdelemn sfintit pe frunti bantuite de ganduri zgomotoase
• Sfantul Teofan Zavoratul: despre “zavorarea” in patima si cum sa iesim din ea: STAREA PACATOSULUI

• Sfantul Teofan Zavoratul: Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo

• Sf. Teofan: Sa nu ne straduim in desert, bizuindu-ne pe puterile noastre

• CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?

“E multa agitatie, dar viata nu e deloc. Ca masina mea de cusut: face atata zgomot, dar viata nu are“.

“Şi iată ce mai văd: aici toţi se înghesuie unul pe altul, se persecuta si se stapanesc unii pe altii, nimeni nu este slobod să facă ce vrea. Sa nu indraznesti sa te îmbraci cum iti place, nici să te porti cum iti e felul, sa vorbesti – de asemenea: nimic n-ai voie sa faci cum doresti. Totul se supune la ei unei legi scrise nu se stie de cine; pe toti ii incurca, dar nimeni nu indrazneste să o înlăture. In schimb, fiecare devine tiranul celuilalt. Indrăzneste sa nu dai ascultare cuiva – va fi o tragedie!“

Extras din: “Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?” (versiunea Editurii Anastasia, traducere de Elena Dulgheru, 1997):

1

După ce, înaintea plecării dumneavoastră la Moscova, am convenit si continuam discuţia in scris, desigur că am aşteptat să-mi daţi un semn de viaţă îndată ce vă veţi fi instalat. Am asteptat si încă mai astept, dar iată ca nu se întâmplă nimic. Oare sunteţi sănătoasă? Să vă aibă Maica Domnului în paza sa! Sau v-aţi schimbat intentia? Se mai întâmpla. De asta vă scriu acum, ca nu cumva sa vă gândiţi ca îmi sunteţi o povară – scoateţi-vă asta din cap! Scrisorile către dumneavoastră nu vor fi o greutate pentru mine, dimpotrivă, îmi vor procura nu puţină plăcere, aducând o oarecare diversitate în preocupările mele obişnuite. Vă mai spun că, de nu se va împlini ceea ce am hotărat împreună, voi simţi că am suferit o pierdere. Asa că, în loc de sfaturi, vă fac o singura rugăminte: scrieţi!

Caci atunci când nu ne iese ceva în viaţă, asta se întâmplă aproape întotdeauna nu atât din pricina slăbiciunii minţii sau a inimii noastre, cât din lipsa sarguintei si a ravnei depuse in atingerea scopului. Scrieţi deci!

2

Mă pierdusem in presupuneri: ce s-a putut întampla? Dar iata, aflu ca bunica dumneavoastră a fost bolnava. Ce să-i faci, cuvântul „bunica” ramâne biruitor. Pentru nepoti, nu-i loc mai călduros, ca la bunica; nici pentru bunici nu există fiinţe mai dragi ca nepoţii. Şi pentru aceasta trebuie să mulţumim lui Dumnezeu. Iar dumneavoastră alinaţi-o mai des şi ascultaţi-i vorbele. Bătrânele sunt pline de înţelepciune adunata din truda şi din experienţa vieţii. Adesea, ca din întâmplare, ele pot aduce atata înţelepciune de viaţă, spusă în cuvinte simple, cat nici în cărti nu vei găsi.

Promiteti sa fiti sincera. Prea bine! Sinceritatea este prima cerinta in corespondenţa, altfel nici nu mai are rost să fie începută. Să scrieţi totdeauna direct, tot ce aveti pe suflet si mai ales să formulaţi mai pe larg întrebările care vi se zămislesc in minte si incep stăruitor sa îşi ceara răspunsul. Atunci şi hotararile vor fi luate mai usor, dupa cum pământul insetat isi primeşte apa. Acesta este modul cel mai potrivit de fixare în suflet a noţiunilor despre ceasul lucrurilor a căror vedere cu ochii mintii ne este indispensabilă. Ce sens ar avea sa va scriu despre una, in timp ce sufletul dumneavoastră ar fi preocupat de alta? Ar fi numai vorbire deşartă. Parcă ne-am hotărât că nu ne vom risipi în planuri şi teorii, ci vom vorbi după cum ne îndeamnă întâmplările curente ale vieţii. Aşadar să continuăm.

Scrieti ca vi se înceţoşează ochii.

„De vreo doua zile — scrieţi — mi s-a întâmplat sa particip la distractiile lumeşti obişnuite pe-aici: ba am fost la teatru, ba m-am plimbat, ba am fost la o serată. Şi ce mai forfota, ce cuvinte alese, ce judecăţi întortocheate, ce maniere! Toate acestea îmi sunt străine, si agitatia ma impiedica sa imi adun gandurile”.

Asa vi s-a părut la inceput, dar mai încolo veţi judeca mai profund. Impresia pe care aţi trăit-o dupa o viaţă liniştită de familie, la ţară, este cu totul fireasca. Eu va mai spun: cumpăniţi unde este adevarul vietii si unde-i minciuna, dar nu stiu ce v-a ramas în suflet din cele întâmplare. Căci se poate ca la suprafata sa nu incuviintati astfel de obiceiuri, dar in profunzime sa le simpatizati si sa le doriti repetarea. Viata pe care aţi gustat-o are o însuşire naucitoare: deşi se vede că nu-i bună, totuşi lumea se simte atrasă de ea, precum cel ce prizează opium si ştie că va arata ca un nebun, se droghează totusi; sau poate că tocmai de aceea se si droghează.

Asadar, cum vă simţiţi? Vă mai trage inima intr-acolo? Doriţi să vă petreceti astfel viaţa? Rogu-va, descrieti-mi amănunţit despre aceasta – si cu sinceritate.

3

Cum m-aţi bucurat cu răspunsul dumneavoastră!

„Nu mă atrage, din contră, mă scârbeşte. Nu o singura zi dupa aceea am fost asa de distrusa,  sufletul imi plângea şi nu îmi găseam liniştea. Cu mare greutate mi-am revenit”.

De ce nu mi-aţi scris asta de la început? Aşa mi s-a părut şi mie, ca pastrand tacerea despre aceasta, tainuiti o pasiune sau o rana sufleteasca. Sa dea Dumnezeu ca acest sentiment de respingere faţă de viaţa lumeasca şi distracţiile ei sa îl păstraţi pentru totdeauna. Dar si sa prindeţi gustul acelei vieţi este cu putinţa. Se vede dar ca nu aveţi voie să va atingeţi de acest fel de viaţă. A doua oara nu va mai fi atât de smintitor si de distrugator, a treia oara – si mai putin, iar apoi… ca beţivul cu vodca: primul pahar de nevoie, al doilea de voie, iar apoi nu se mai opreşte.

Ce păţesc cei care intra pentru prima dată într-o fabrică de tutun? Ii mănâncă şi ochii, şi nasul, nici nu pot să respire. Iar lucrătorii nu au probleme, sunt obisnuiti. Dar si cei proaspăt intraţi, după un timp nu se mai strâmbă, nu mai tusesc, nici ochii nu le mai lăcrimează. Vedeti să nu vi se întâmple la fel în privinţa problemelor care vă tulbura.

Parcă mi-aţi fi ghicit gândul! Răspundeţi:

„Nu cred că m-as împăca vreodată cu un astfel de trai. Mă uit mai bine si văd că asta nu este viaţă. Nu pot să explic, dar mă conving tot mai tare de aceasta. E multă agitatie, dar viata nu e deloc. Ca masina mea de cusut: face atata zgomot, dar viată nu are“.

Ce cuget minunat a născut capusorul dumneavoastră bălai! Acum pot considera că aveţi o situaţie mult mai stabilă. Singur simţământul nu este de ajuns: el se poate schimba. Dar când acesta este sustinut de o idee temeinică, atunci el prinde putere si, la randul sau, întăreşte ideea. Impreuna, acestea doua sunt ca o cetate. Dar pentru ca această cetate să se intareasca, trebuie să înţelegeţi de ce acea viaţă nu are viaţă. Dacă discuţiile noastre vor continua, problema se va lămuri cu timpul. Acum vă spun numai atat: de aceea este lipsit de viaţă acel mod de viaţă, pentru ca el nu hraneste si nu acoperă toate aspectele fiintei omenesti, ci numai pe unele, si inca pe cele mai puţin importante sau, mai precis, pe cele aflate pe ultimul loc – adica la marginea vietii, fara sa se atinga de miezul ei.

Viata omeneasca este mult mai complicată şi are multe aspecte. Exista partea trupească, există partea sufleteasca si partea duhovniceasca. Fiecare îşi are propriile forţe si necesitaţi, propriile metode şi procedee, precum si propriile satisfacţii. Numai atunci când toate forţele noastre sunt în mişcare si toate necesităţile ne sunt satisfacute, se poate spune că omul trăieşte. Dar cand în om este în mişcare numai o părticică din forţele lui şi numai o parte din necesităţi îi este satisfacuta, o astfel de viaţă nu este viaţă. Ca si la acea masina de cusut: mişcarea de trebuinţă este atunci cand toate părţile ei sunt puse la lucru. Când se opreste una din părţi, atunci şi maşina se opreşte: nu mai trăieşte. Nici omul nu trăieste omeneşte daca in el totul nu este în mişcare. Numai că oprirea vieţii maşinii – adică mişcarea – se vede cu ochii cei trupeşti; pe când la om, nefuncţionarea vietii sale în întregime, în timp ce unele părţi totuşi lucrează şi sunt satisfăcute – aceasta nu se vede, cu toate că este adevărată, la fel de adevărată ca nemiscarea masinuţei noastre. Aceasta este legea vieţii omenesti! Sa o aplicam situatiei noastre. Ce forte sunt ocupate acolo si ce necesitati sunt satisfacute? Sunt ocupate mainile, picioarele, limba, ochii, urechile, mirosul, pipaitul, memoria, imaginatia, istetimea – toate la un loc: partea cea mai de jos a omului, pe care o au si animalele. Si este satisfacuta o singura necesitate a vietii animalice sau, mai bine zis jocul acestei vieti, acela care actioneaza si in tinerii berbeci si oite, cand sunt lasati liberi pe campul inverzit. In afara acestor forte, mai sunt in om inca doua-trei niveluri si un centru principal.

Judecaţi acum dacă poate fi numită viaţă o astfel de viaţă? Simţurile v-au spus corect că nu este viaţa aici. Iar eu vă voi arăta motivul principal pentru care este aşa. Trebuie să trăim asa cum ne-a creat Dumnezeu, iar când cineva nu trăieşte astfel, putem spune cu siguranţă că acela nu trăieşte deloc. Vă rog să vă mulţumiţi deocamdată cu atât.

4

Data trecută nu v-am răspuns la tot ce mi-aţi scris. Continuu acum. Spuneţi:

„Iată încă ce vad: toţi se grăbesc, aleargă care încotro să prindă ceva si nimeni nu apucă niciodată să prindă nimic. Odată mi s-a întîmplat să traversez o stradă aglomerată – ce zăpăceală şi ce deşertăciune! Dar observ apoi că în case e acelaşi lucru şi, probabil, şi în sufletele oamenilor. Nu reuşesc să mă dumiresc: oare se poate trăi asa? Şi iată ce mai văd: aici toţi se înghesuie unul pe altul, se persecuta si se stapanesc unii pe altii, nimeni nu este slobod să facă ce vrea. Sa nu indraznesti sa te îmbraci cum iti place, nici să te porti cum iti e felul, sa vorbesti – de asemenea: nimic n-ai voie sa faci cum doresti. Totul se supune la ei unei legi scrise nu se stie de cine; pe toti ii incurca, dar nimeni nu indrazneste să o înlăture. In schimb, fiecare devine tiranul celuilalt. Indrăzneste sa nu dai ascultare cuiva – va fi o tragedie! Mie, de pilda, uneori îmi place să cânt. E ca în rai: îmi face placere şi mie, si celor care ascultă. Dar aici, vrei, nu vrei, trebuie să canţi. Ţi se propune foarte politicos, dar este considerat împotriva legii să refuzi. Şi canti. Este un chin de nesuportat, mai să-mi crape pieptul, dar mi-l umflu, ca să arăt că o fac din suflet. Am văzut asta şi la alţii. Poftim libertate! Privind din afară, sunt un om liber. Un om liber legat de maini si de picioare.

De aceea am început să observ, dacă din suflet fac ei tot ceea ce fac. Şi ce să vezi? Poate mă înşel, dar nu am găsit nimic făcut din suflet. Dezmierdări prefacute, bunăvoinţa – falsa, respectul faţă de ceilalti – tot aşa. Totul este prefăcătorie. In spatele unei aparenţe liniştite si atrăgătoare se ascunde un cu totul altfel de suflet, pe care, dacă l-am scoate afara, nimeni nu l-ar găsi nici măcar suportabil, daramite atrăgător. In concluzie, atunci cand ne întalnim, nu formăm decât o adunătură de comedianti. Ce mai spectacol! Şi iată ce mă uimeşte: toţi îţi transmit o răceală cumplită. Cum este cu putinţă? Căci toti sunt prieteni la cataramă, ai crede ca sunt gata să-şi dea şi viaţa, iar frigul iti intră în oase!“

Aveti perfecta dreptate. Nu mai am nimic de adăugat. Toate acestea sunt de multă vreme cunoscute si s-a atras atenţia asupra lor. Iata cum închipuia Sfântul Macarie cel Mare agitaţia şi nebunia descrise de dumneavoastră:

„Fiii veacului acestuia se aseamănă cu grâul pus în ciur şi sunt cernuţi de cugetele nestatornice ale lumii, în neîntreruptul vârtej al lucrurilor pământeşti, al poftelor şi al complicatelor probleme materiale. Diavolul scutură si cerne sufletele prin ciur, adică prin lucrurile pământeşti. Tot neamul păcătos al oamenilor, de la căderea lui Adam, care a călcat porunca, se află sub stăpânirea începătorului răutăţii. Deci, luându-i în stăpânire pe fiii acestui veac, îi agită şi îi cerne în sita lumii cu cugete necontenite de înşelăciune şi rătăcire.

După cum grâul este izbit în ciur de către cel ce îl cerne şi este aruncat şi întors necontenit, aşa şi înşelătorul îi stăpâneşte pe toţi oamenii cu lucruri pământeşti, îi face să se îndoiască, să se poticnească şi să se tulbure prin toate gândurile cele deşarte, prin poftele cele urâte şi prin toate legăturile lumeşti si pământeşti, robind neîncetat tot neamul cel păcătos al lui Adam.

Şi Domnul a prezis Apostolilor ridicarea celui rău împotriva lor: „V-a cerut satana să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat Tatălui Meu, ca să nu se piardă credinţa voastră” (Lc. 22, 31-32).

Iar cuvantul şi sentinţa pe care Creatorul a rostit-o împotriva lui Cain: Gemând, tremurând şi clatinandu-te vei fi pe pământ – (Fac. 4, 12), se referă in chip tainic – după chip şi asemănare – la toţi pacatoşii. Pentru că, încălcând Adam porunca lui Dumnezeu, tot neamul său a devenit păcătos şi a preluat într-ascuns chipul său (al lui Cain).

Oamenii trec prin mai multe stări: starea de teama sau cea de groază sunt numai două exemple, nu mai pomenim poftele ruşinoase şi dezmierdarile. Stăpânul lumii acesteia răscoleşte tot sufletul care nu s-a născut de la Dumnezeu. După cum graul este neincetat agitat in ciur, tot aşa sunt rascolite si cugetele oamenilor, cu amăgiri trecătoare ale trupului, cu frică şi cu tulburare” (Omilia 5, 1.2).

Iata si o completare la observaţiile dumneavoastra. Lucrurile pe care le-aţi remarcat au existat dintotdeuna. Sfântul Macarie le-a indicat atât cauza cat si consecinţele directe. Nu puteţi discuta aceasta cu cei din preajma dumneavoastră, deoarece ei văd altfel lucrurile. Vă rog, în schimb, pe dumneavoastra, sa va însuşiţi acest punct de vedere şi să îl păstrati tot timpul în minte. El exprimă adevărul lucrurilor şi, o dată întipărit, vă va apăra în faţa vieţii lumesti. Ca să cugetaţi mai mult şi să vă deprindeti cu aceste gânduri, încercaţi sa citiţi întreaga omilie a Sfantului Macarie.

Din partea mea adaug ca goana după desertăciuni si veşnica nemulţumire se explică prin ceea ce v-am scris data trecută: trăind o astfel de viaţă, nu toată fiinţa omenească este hrănită şi nu toate nevoile ei sunt satisfăcute. Partea nesatisfacuta, flămanzind si însetând, işi cere hrana şi băutura pentru a-si potoli foamea şi setea si il impinge pe om sa le caute. Omul pleacă in cautarea lor, dar invartindu-se in acelasi cerc care nu are puterea sa i le ofere, el nu va găsi satisfactie, foamea si setea vor continua şi, odată cu ele, şi alergătura. Ele nu vor înceta niciodată pentru cei ce traiesc dupa duhul acestei lumi. Dusmanul îi orbeşte, aşa ca bietele suflete nu văd că au rătăcit cărarea şi ca se îndreapta spre o ţinta greşită. In aşa hal i-a zăpăcit vrăjmaşul, încât nu trebuie nici măcar să îndrăzneşti a le pomeni greşelile, căci vor începe să ţipe ca nişte fiare sălbatice. Nu este acesta răgetul leului aceluia care rage pretutindeni, căutând pe cine să înghită?

In ceea ce priveşte alte aspecte ale vieţii lumeşti pe care le-aţi observat, va voi spune că altfel nici nu se poate întâmpla. Pentru că o astfel de viaţă este viaţa omenirii căzute, a cărei principală trăsătură este orgoliul sau egoismul si care se pune pe sine ca scop, iar pe toti ceilalţi, ca mijloc. Aici se află cauza tiraniei — cum foarte bine aţi numit-o -, prin care fiecare vrea să îl supună pe altul propriei sale vointe, exploatându-l în folosul său. Căci oricum ar încerca cineva să îşi înfrumuseţeze dorinţele, în spatele lor pândeşte egoismul, care tinde să le întoarca pe toate după voia sa. De aici vine şi prefăcătoria, a cărei esenţă este încercarea de a ne ascunde defectele, prin toate mijloacele, fără a ni le indrepta; căci altfel s-ar întrerupe influenţa noastra asupra celorlalţi, aşadar şi posibilitatea de a-i exploata. De aceea de la toti adie răceala, pentru că fiecare este închis in sine si nu vede razele calde de viata din jurul său.

Este adevărat că întâlnim şi unele persoane cu o alcatuire sufleteasca plăcută: ne merg imediat la inima. Este o ramasita a sentimentului de frăţie faţă de semeni, cu care ne-a înzestrat Dumnezeu; dar si aceasta este pusă în slujba egoismului şi a intereselor personale. Cunosc o asemenea persoană. Este de preferat un egoist declarat, decât astfel de simpatici făţarnici. La aceia măcar le poti observa intentiile, pe când pe ceilalţi rar reuşeşte cineva să ii descopere.

Desigur că persoanele din jur vă fac deseori servicii, dar numai pentru ca apoi să vă înhame la altele, in interesul lor. Vă veţi mira: „Cum aşa ?! Aici cuvantul “cinste” este pe buzele tuturor, si a te arăta necinstit in orice privinţă înseamnă a te autocondamna”. Aveţi dreptate, dar această cinste nu este decat masca egoismului; totul este să nu te compromiti, iar pentru aceasta se accepta cele mai necinstite metode, dacă pot fi ascunse de ochii lumii. Poate aţi auzit deja acuzaţii ca: „egoistul”! Să nu credeţi că cei care le aruncă nu sunt la fel. Nu, sentinta se referă la cei care nu permit să fie jucati pe degete sau să fie întorşi după bunul plac al altora, care apoi ii acuză. Astfel se demască egoismul celor din urma. Am auzit pe unii care chiar pe monahi îi acuza de egoism: că ar trăi numai pentru el înşişi. Bietii călugări! Fără somn, fără odihnă, fără mâncare si băutură, zi si noapte la ascultări, lipsiţi de dorinţi si de voie proprie – iată unde erau egoistii!

Revăzând cele scrise, observ că am judecat foarte aspru viaţa lumească, dar nu îmi retrag cuvintele. Poate că nici nu as fi scris toate aceste daca n-ati fi băgat de seama chiar dumneavoastra „petele care întunecau soarele”, dar atunci si eu m-am înfierbântat să cânt în aceeaşi strună, ceea nu cred că v-a nemulţumit în vreun fel. Dar aştept întrebarea: „Ce-i de făcut?“. Este ceea ce vom incerca ca să lămurim pe parcursul corespondentei noastre. Deocamdată va spun numai că nu este cu putinta sa va indepartati cu totul de lume, dar, pe cat posibil, împotriviţi-vă să intraţi în cercul vietii lumesti, iar când totuşi v-au atras fara voie, ţineti-va ca si cum nu aţi fi acolo: vazand sa nu vedeţi, si auzind sa nu auziţi! Din afară arataţi-vă veselă ca şi ceilalti, dar pastraţi-vă inima departe de pasiuni si de simpatii. Aceasta este cel mai important: aveţi grijă de inimă; sa fiţi acolo numai cu trupul, iar nu cu sufletul, împlinind cuvântul Apostolului: si vor fi „cei se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi de ea” (I Cor. 7,31). Veţi avea nevoie de lume, adică veţi dori să intraţi în legătură cu viata mondena; dar când va veţi tine inima departe de ea, va fi ca şi cum nu aţi dori lumea aceasta, adica nu de voie si din simpatie veţi participa la ea, ci de nevoie, constrânsă fiind de situaţia în care vă aflaţi.

Iertaţi-mă că v-am obosit cu vorbăria mea, m-am văzut nevoit s-o fac. Vă rog să citiţi cu atentie cele ce v-am scris, mai ales ultimele rânduri. (…)”

(cartea se gaseste reeditata de Editura Egumenita si se poate comanda de aici)

*

Din aceeasi carte (dar versiunea de la Editura Fotini), pe blogul Koinonia:

• Cum încearcă vrăjmaşul să abată omul pe calea greşită (I)
• Cum încearcă vrăjmaşul să abată omul pe calea greşită (II)

***

Legaturi:

• Sfantul Teofan Zavoratul despre TIRANIA “OPINIEI PUBLICE” IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE CRESTINESC SI DESPRE RENUNTAREA LA OBICEIURILE LUMESTI
• Sfantul Teofan Zavoratul: despre “zavorarea” in patima si cum sa iesim din ea: STAREA PACATOSULUI

*

• VIATA SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL, “un Sfant Parinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea” (10 ianuarie – 195 de ani de la nastere)

• Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
• Sf. Teofan Zavoratul – “DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”
• Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: “Ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în potrivire cu El”
  

Traducerea interviului exploziv acordat cotidianului L’Humanite de catre Dr. WOLFGANG WODARG, cel care a propus declansarea ANCHETEI DE LA CONSILIUL EUROPEI PE TEMA MEGA-AFACERII GRIPEI “PORCINE” – 7 ianuarie 2010

“Este o gripă cât se poate de normală. Ea nu cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul că reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor, care ştiau că vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii”.

“Vaccinurile au fost create prea repede, unii adjuvanţi au fost insuficient testaţi. Ceea ce e mai grav, vaccinul creat de Novartis a fost produs într-un bioreactor pe bază de celule canceroase. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum”.

Va prezentam mai jos, in traducere, integral, interviul acordat cotidianului L’Humanite de catre deputatul german Wolfgang Wodarg pe tema anchetei pe care Comisia de Sanatate a APC o va conduce asupra legaturilor dintre OMS si industria farmaceutica, precum si asupra falsitatii alarmei privitoare la “pandemia” gripei porcine.

Medicul si deputatul german Wodarg pune in evidenta foarte multe lucruri dubioase legate de procedeul folosit de OMS pentru a declansa campania de vaccinare impotriva “gripei porcine”. Esenta contestarii ramane faptul ca pandemia este un fals inventat pentru “binele” industriei farmaceutice si spre paguba buzunarului si sanatatii omului obisnuit.

Asadar, toata operatiunea declansata, la noi in tara, de secretarul de stat Streinu Cercel, precum si de perpetuatorii din sistemul politic, sanitar si mediatic, se bazeaza pe un FALS. Mult zgomot pentru un nimic costisitor si foarte riscant pentru sanatatea noastra. Mai mult, asa cum arata si deputatul german, rolul institutiilor sanitare publice de la noi a fost extrem de rusinos in cazul gripei porcine, deoarece a lipsit orice evaluare critica a deciziei de producere si operationalizare a milioane de doze de vaccinuri. In schimb, in Finlanda si Polonia institutiile sanitare si chiar si liderii politici si-au facut datoria, respingand isteria intentionat propagata de OMS. Au existat si in alte tari critici acerbe la nivel oficial (caci la nivelul populatiei in niciun loc nu a fost primit orbeste si cu bratele deschise) fata de isteria pandemiei si a vaccinului, cum ar fi cazul Germaniei, Turciei, iar in Elvetia vaccinurile nu au fost recomandate femeilor gravide. Numai in tara lui Streinu-Cercel parerea critica se cere a fi penalizata… Mai trebuie sa adaugam faptul ca vaccinul produs la noi in tara nu e lipsit nici el de componentele riscante denumite, la noi, “excipienti“.

Punctul slab al atitudinii adoptate de deputatul Wodarg este increderea acestuia in institutiile supra-nationale si nationale (de tip public) in a putea gestiona corect, obiectiv si onest o amenintare (reala) de sanatate. Or, tocmai cazul actual al OMS si al institutiilor supra-nationale, dar si nationale, arata ca avem mai degraba toate motivele sa fim sceptici fata de capacitatea lor de a fi obiective. De altfel, girul dar autoritatilor europene de catre deputat este cel putin ciudat, avand in vedere ca si autoritatea europeana este suspectata de legaturi netransparente cu producatorii de medicamente si ca procesul prin care aceasta a autorizat vaccinurile este unul profund criticabil.

Una peste alta, mai jos avem o atitudine critica fata de actualul proces de isterizare si vaccinare riscanta a populatiei care, cel mai probabil, va fi profund ignorata de mass-media autohtona.

Gripa A. “Au organizat psihoza”

Rechizitoriul necruţător al deputatului Wodarg

Preşedintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei, deputatul german Wolfgang Wodarg a obţinut lansarea unei anchete cu privire la implicarea laboratoarelor farmaceutice în campania de panică creată în jurul acestui virus.

Fost membru al Partidului SPD, Wolfgang Wodarg este medic şi epidemiolog. El a obţinut în unanimitate din partea membrilor Comisiei de sănătate a Consiliului Europei înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la rolul companiilor farmaceutice în gestionarea gripei de către OMS şi state.

- Ce v-a trezit suspiciuni despre influenţa laboratoarelor asupra deciziilor luate cu privire la gripa A?

- Wolfgang Wodarg: Ne confruntăm cu un eşec al marilor instituţii naţionale, care au sarcina de a avertiza cu privire la riscuri şi de a lua atitudine în cazul unei pandemii. În aprilie, la primul semnal de alarmă din Mexic, am fost uluit de cifrele avansate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a justifica declararea unei pandemii. Am avut imediat suspiciuni: cifrele erau foarte mici, iar nivelul alarmei foarte ridicat. Nu erau nici o mie de bolnavi şi se vorbea deja de pandemia secolului. Iar alerta extremă decretată se baza pe noutatea virusului. Însă afecţiunile gripale se dezvoltă foarte rapid, cu viruşi care iau mereu alte forme şi se instalează la noi gazde, animale, oameni etc. În sine, nu era nimic nou aici. În fiecare an apare un nou virus de acest tip „gripal”. În realitate nu exista nici un motiv să se dea alarma la acest nivel, fapt care a fost posibil deoarece la începutul lunii mai OMS a modificat definiţia pandemiei. Înainte de această dată, trebuia nu numai ca boala să izbucnească în mai multe ţări odată, ci să aibă şi consecinţe foarte grave, cu un număr de cazuri mortale peste mediile obişnuite. S-a eliminat acest aspect în noua definiţie, rămânând doar criteriul ritmului de răspândire a bolii. Şi s-a susţinut că virusul este periculos pentru că populaţia nu a dezvoltat imunitate împotriva lui. Ceea ce era fals. Pentru că s-a observat că persoanele cu vârste peste 60 de ani aveau deja anticorpi. Adică fuseseră deja în contact cu virusuri similare. De aceea, nu au existat persoane peste 60 de ani care să se îmbolnăvească. Şi totuşi, tocmai lor li s-a recomandat să se vaccineze cât mai repede. Între lucrurile care mi-au trezit suspiciuni a fost aşadar pe de o parte această hotărâre de a trage alarma, iar pe de altă parte, unele aspecte foarte ciudate. Cum ar fi, de pildă, recomandarea OMS de a administra două injecţii cu vaccin.

Niciodată nu s-a mai procedat aşa. Nu exista nici o justificare ştiinţifică pentru acest lucru. A mai fost şi recomandarea de a utiliza numai vaccinuri speciale brevetate. Nu exista însă nici un motiv să nu se adauge, ca în fiecare an, particule antivirale specifice acestui nou virus H1N1, în „completarea” vaccinului împotriva gripei sezoniere. Nu s-a întâmplat aşa, preferându-se să se folosească materiale brevetate pentru vaccin, elaborate şi fabricate deja de marile laboratoare pentru a fi gata în caz de izbucnire a unei pandemii. Şi procedând astfel, persoanele vaccinate au fost puse în pericol fără nicio ezitare.

- Ce pericol?

- Wolfgang Wodarg: Pentru ca produsele să poată fi puse la dispoziţie cât mai rapid, în unele vaccinuri s-au folosit adjuvanţi ale căror efecte au fost insuficient testate. Cu alte cuvinte: s-a dorit folosirea cu orice chip a acestor produse noi brevetate, în loc să se pună la punct alte vaccinuri, în conformitate cu metodele tradiţionale de producţie mult mai simple, mai fiabile şi mai puţin costisitoare. Şi acest lucru fără nicio o raţiune medicală. Numai în scopuri de marketing.

- Şi ce explicaţii s-au dat?

- Wolfgang Wodarg: Pentru a înţelege, trebuie să ne întoarcem la episodul gripei aviare din 2005 – 2006. Cu acel prilej s-au definit noile planuri internaţionale destinate să facă faţă unei alarme pandemice. Aceste planuri au fost puse la punct în mod oficial pentru a se asigura fabricarea rapidă a vaccinurilor în caz de alarmă, ceea ce a dus la negocieri între companiile farmaceutice şi state. Pe de o parte laboratoarele s-au angajat să dezvolte preparatele, pe de altă parte statele le-au promis să le cumpere pe toate. După această învoială ciudată, industria farmaceutică nu îşi mai asuma niciun risc economic angajându-se la alte producţii. În plus, era asigurată că va da lovitura în cazul declanşării unei pandemii.

- Contestaţi diagnosticele stabilite şi gravitatea, chiar posibilă, a gripei A?

- Wolfgang Wodarg: Da, este o gripă cât se poate de normală. Ea nu

dr. Wodarg nu ii e frica de gripa porcina

cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul că reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor, care ştiau că vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii.

- Faceţi nişte acuzaţii foarte grave. Cum a fost posibil un astfel de proces în cadrul OMS?

- Wolfgang Wodarg: Un grup de persoane de la OMS are o legătură foarte strânsă cu industria farmaceutică.

- Ancheta Consiliului Europei va opera şi în această direcţie?

- Wolfgang Wodarg: Dorim să se facă lumină peste tot ce a putut duce la această formidabilă operaţiune de dezinformare. Dorim să ştim cine a decis, pe baza căror probe ştiinţifice şi care a fost exact influenţa industriei farmaceutice în luarea deciziilor. Şi trebuie să prezentăm nişte revendicări guvernelor. Obiectivul comisiei de anchetă este ca în viitor să nu mai existe alte alarme false de acest tip. Ca oamenii să aibă încredere în analiza şi expertiza instituţiilor publice naţionale şi internaţionale. Acestea sunt acum discreditate pentru că milioane de persoane au fost vaccinate cu produse care prezintă riscuri pentru sănătate. Nu era necesar. Acest lucru a dus şi la o proastă gestionare a banului public.

- Deţineţi cifre concrete privind amploarea acestei proaste gestionări?

- Wolfgang Wodarg: În Germania este vorba de 700 de milioane de euro. Însă e foarte greu să aflăm cifrele exacte, deoarece există şi o cotă de revânzări de vaccinuri către ţări străine, şi mai ales, pentru a nu trăda „secretul profesional” firmele nu dezvăluie cifrele din contractele încheiate cu statele şi eventualele clauze de despăgubire prevăzute.

- Ancheta consiliului Europei va cerceta şi activitatea de „lobbying” a laboratoarelor pe lângă institutele naţionale de sănătate?

- Wolfgang Wodarg: Da, vom analiza atitudinea unor institute precum Robert Koch din Germania sau Pasteur în Franţa, care trebuiau să-şi consilieze guvernele în mod critic. Aşa s-a întâmplat în unele ţări. În Finlanda şi Polonia, de exemplu, s-au ridicat voci critice care au spus: „Nu avem nevoie de aşa ceva”.

- Putem spune că această formidabilă operaţiune de dezinformare la nivel planetar a fost posibilă şi pentru că industria farmaceutică îşi are „reprezentanţii” ei în guvernele celor mai puternice ţări?

- Wolfgang Wodarg: În ministere mi se pare evident. Nu pot să-mi explic cum e posibil ca nişte specialişti, oameni foarte inteligenţi care ştiu pe de rost problemele afecţiunilor gripale, să nu fi observat ce urma să se întâmple.

- Ce s-a întâmplat atunci?

- Wolfgang Wodarg: Fără a vorbi de corupţia directă, de care sunt sigur că există, există o mulţime de moduri în care laboratoarele îşi pot exercita influenţa asupra deciziilor.

Am văzut la modul concret cum, de exemplu Klaus Stöhr, care era şeful catedrei de epidemiologie a OMS în perioada gripei aviare, fiind astfel cel care a întocmit planurile de preîntâmpinare a pandemiilor cum am menţionat mai sus, a primit între timp o funcţie înaltă la compania Novartis. Şi legături similare există între Glaxo sau Baxter (etc.) şi membrii influenţi ai OMS. Aceste mari firme îşi au oamenii lor în aparatele de conducere şi acţionează în aşa fel încât să se ia deciziile politice potrivite. Şi anume cele care le permit să pompeze cât mai mulţi bani de la contribuabili.

- Dar, în cazul în care ancheta dvs. are succes, cetăţenii nu vor fi îndreptăţiţi să pretindă guvernelor să ceară explicaţii de la aceste mari grupuri?

- Wolfgang Wodarg: Da, aveţi dreptate, e una dintre problemele majore legate de această anchetă. Într-adevăr, statele vor putea să se sesizeze pentru a contesta contractele încheiate în condiţii, să spunem, nu tocmai curate. Dacă se poate dovedi că influenţa firmelor a dus la declanşarea procesului, atunci vor trebui determinate să ceară rambursări. Dar asta e doar partea financiară, mai există şi partea umană, a persoanelor care au fost vaccinate cu produse insuficient testate.

- Ce au riscat fără să aibă habar, aceşti oameni în stare bună de sănătate atunci când s-au vaccinat?

- Wolfgang Wodarg: Repet, vaccinurile au fost create prea repede, unii adjuvanţi au fost insuficient testaţi. Ceea ce e mai grav, vaccinul creat de Novartis a fost produs într-un bioreactor pe bază de celule canceroase. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum.

- De ce, evident, eu nu sunt specialist, dar cum s-ar putea face un vaccin din celule bolnave?

- Wolfgang Wodarg: În mod normal, se folosesc ouă de găină pe care se cultivă virusurile. Trebuie să se lucreze pe celule vii. Pentru că virusurile se pot înmulţi numai în acest fel, deci şi produsele antivirus. Dar acest proces are un defect mare, este lent, e nevoie de foarte multe ouă. Durează şi este complex pe plan tehnic. O altă tehnică ce prezintă un potenţial remarcabil este cultivarea virusului pe celule vii în bioreactoare. Pentru aceasta, este nevoie de celule care să crească şi să se dividă foarte repede. Seamănă puţin cu metoda folosită pentru cultura iaurtului, care are loc tot într-un bio-reactor. Dar, în acest context, celula e atât de bulversată în mediul său şi în creşterea sa, încât se dezvoltă ca o celulă canceroasă. Şi pe aceste celule cu randament foarte mare se cultivă virusurile. Numai pentru fabricarea vaccinului trebuie să se extragă din nou virusul din aceste celule pe care a fost implantat. Şi se poate întâmpla ca în timpul procesului de fabricaţie a vaccinului să rămână resturi de celule canceroase în produs. Aşa cum se întâmplă şi în fabricarea clasică, cu ouă. Ştim că, în cazul vaccinării împotriva gripei clasice, pot apărea reacţii adverse la persoanele alergice la ovalbumina din albuşul de ou. Prin urmare, nu putem exclude faptul că proteinele, resturile dintr-o celulă canceroasă prezente într-un vaccin produs în bioreactor, pot genera o tumoare la persoana vaccinată. Deci, potrivit principiului prudenţei, înainte ca un asemenea produs să fie permis pe piaţă, trebuie să existe certitudinea de 100% că aceste efecte sunt realmente excluse.

- Şi nu există?

- Wolfgang Wodarg: Nu. AME (Agenţia Europeană a Medicamentelor), instituţie aflată sub autoritatea comisarului european pentru economie, cu sediul la Londra, care acordă autorizaţii de introducere a vaccinurilor pe piaţa din Europa, a dat undă verde pentru comercializarea produsului, argumentând că acest mod de fabricare nu constituie un risc „semnificativ”. Acest lucru a fost privit foarte diferit de numeroşi experţi din Germania şi de o instituţie independentă, care dimpotrivă, şi-au exprimat îngrijorarea şi obiecţiile. Am luat avertismentele în serios. Am studiat dosarul şi am intervenit în Comisia pentru sănătate din Bundestag din care făceam parte pe atunci, pentru ca vaccinul să nu fie folosit în Germania. Am afirmat că nu mă opun elaborării vaccinurilor cu această tehnică. Dar trebuie să avem mai întâi garanţia totală a siguranţei lor. Prin urmare, produsul nu s-a folosit în Germania, unde guvernul a reziliat contractul cu Novartis.

- Cum se numeşte acest vaccin?

- Wolfgang Wodarg: Obta flu.

- Dar asta înseamnă că în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, produsul poate fi comercializat fără probleme?

- Wolfgang Wodarg: Da, a obţinut permisiunea de la AME şi poate fi folosit oriunde în Uniunea Europeană.

- Ce alternativă propuneţi pentru a evita alte scandaluri de acest gen?

- Wolfgang Wodarg: Trebuie ca OMS să fie mai transparentă, să ştim clar cine decide şi ce tip de relaţie există între cei ce fac parte din organizaţie. Ar trebui de asemenea să fie flancată de cel puţin o cameră care să poată reacţiona foarte critic şi în care oricine să se poată exprima. Consolidarea controlului public este esenţială.

- Nu este vorba de un alt sistem capabil să trateze o chestiune ce de fapt vizează un bine comun al cetăţenilor de pe întreaga planetă?

- Wolfgang Wodarg: Oare putem lăsa producerea de vaccinuri şi administrarea acestei producţii pe mâna unor organizaţii al cărui obiectiv este de a câştiga cât mai mulţi bani posibil? Sau producerea de vaccinuri nu intră, prin excelenţă, în sectorul pe care statele trebuie să îl monitorizeze şi să îl pună în aplicare ele însele? De aceea, cred că ar trebui să se abandoneze sistemul brevetelor pentru vaccinuri, adică posibilitatea monopolizării producerii vaccinului de către un grup mare. Pentru că această posibilitate presupune sacrificarea a mii de vieţi, în numele respectării drepturilor de monopol. Aveţi dreptate, acea revendicare, cel puţin pentru mine, a luat aspectul evidenţei.

Interviu realizat de Bruno Odent

7 ianuarie 2010

(originalul, pe siteul ziarului L`HUMANITE la: http://www.humanite.fr/Grippe-A-Ils-ont-organise-la-psychose

si: http://www.humanite.fr/2010-01-07_Societe_Grippe-A-L-implacable-requisitoire-du-depute-Wodarg )

Linkuri pe aceeasi tema:

• Gandul:

Anchetarea „falsei pandemii”, cerută în Consiliul Europei

18 miliarde $ – profitul adus de virusul AH1N1 industriei farmaceutice

• CINE NE-A SPERIAT SI DE CE? “Pandemia” Gripei Porcine – FALS DOVEDIT

• ”Turbarea” lui Streinu-Cercel si manipularea monstruoasa a mortii lui Toni Tecuceanu declanseaza DICTATURA SI TEROAREA MEDICALA in Romania, in vreme ce la Consiliul Europei s-a cerut ANCHETA IN LEGATURA CU FALSA PANDEMIE!

• Prof. dr. PETRU CALISTRU (Institutul Victor Babes) – declaratii bomba: TOT SISTEMUL SANITAR MONDIAL ESTE PUS IN SLUJBA BIG PHARMA. “TOTUL ESTE UN JOC ECONOMIC MONDIAL”
• EPIDEMIOLOGUL TOM JEFFERSON: De ce gripa porcina NU reprezinta o amenintare majora? Pandemia – o operatiune comerciala, vaccinurile – netestate corespunzator

• Microbiologul roman VANIA ATUDOREI spune din interior adevarul despre MAFIA INDUSTRIEI FARMACEUTICE si despre MINCIUNA GRIPEI PORCINE
• STUDIU STIINTIFIC ASUPRA PERICULOZITATII VACCINULUI GRIPEI PORCINE

• DR. VASILE ASTARASTOAE, PRESEDINTELE COLEGIULUI MEDICILOR: “O.M.S. introduce dictatura medicala!”
• Doctorita suedeza concediata din cauza impotrivirii fata de vaccinarea “noua” denunta: “CORUPTIE LA NIVEL INALT IN OMS!”

• SANTAJUL lui Cercel si PETARDA CANTGRIP: vaccinul cu “excipienti”
• Pandemia Sclavilor: Ministrul Sanatatii polonez mai informat decat cel din Romania sau doar onest si responsabil ? (VIDEO)
• Revolta generala a medicilor din Germania impotriva vaccinarii pentru H1N1. Se aude si in Romania?
• IN TURCIA ADEVARUL NUD DESPRE VACCINURI SI GRIPA ESTE ROSTIT DE MEDICII SI DE OFICIALII DE RANG INALT!
  

• PROVITA ROMANIA: Vaccinul pentru gripa porcina: periculos si ineficient!

• DESCARCATI PLIANTELE PROVITA DESPRE VACCINAREA CONTRA GRIPEI NOI
  

• Mitropolitul Ambrozie de Eghialia şi Kalavrita: VACCINUL IMPOTRIVA VIRUSULUI A(H1N1). DA sau NU?

slava domnului...amin...

Traducerea interviului exploziv acordat cotidianului L’Humanite de catre Dr. WOLFGANG WODARG, cel care a propus declansarea ANCHETEI DE LA CONSILIUL EUROPEI PE TEMA MEGA-AFACERII GRIPEI “PORCINE” – 7 ianuarie 2010

“Este o gripă cât se poate de normală. Ea nu cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul că reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor, care ştiau că vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii”.

“Vaccinurile au fost create prea repede, unii adjuvanţi au fost insuficient testaţi. Ceea ce e mai grav, vaccinul creat de Novartis a fost produs într-un bioreactor pe bază de celule canceroase. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum”.

Va prezentam mai jos, in traducere, integral, interviul acordat cotidianului L’Humanite de catre deputatul german Wolfgang Wodarg pe tema anchetei pe care Comisia de Sanatate a APC o va conduce asupra legaturilor dintre OMS si industria farmaceutica, precum si asupra falsitatii alarmei privitoare la “pandemia” gripei porcine.

Medicul si deputatul german Wodarg pune in evidenta foarte multe lucruri dubioase legate de procedeul folosit de OMS pentru a declansa campania de vaccinare impotriva “gripei porcine”. Esenta contestarii ramane faptul ca pandemia este un fals inventat pentru “binele” industriei farmaceutice si spre paguba buzunarului si sanatatii omului obisnuit.

Asadar, toata operatiunea declansata, la noi in tara, de secretarul de stat Streinu Cercel, precum si de perpetuatorii din sistemul politic, sanitar si mediatic, se bazeaza pe un FALS. Mult zgomot pentru un nimic costisitor si foarte riscant pentru sanatatea noastra. Mai mult, asa cum arata si deputatul german, rolul institutiilor sanitare publice de la noi a fost extrem de rusinos in cazul gripei porcine, deoarece a lipsit orice evaluare critica a deciziei de producere si operationalizare a milioane de doze de vaccinuri. In schimb, in Finlanda si Polonia institutiile sanitare si chiar si liderii politici si-au facut datoria, respingand isteria intentionat propagata de OMS. Au existat si in alte tari critici acerbe la nivel oficial (caci la nivelul populatiei in niciun loc nu a fost primit orbeste si cu bratele deschise) fata de isteria pandemiei si a vaccinului, cum ar fi cazul Germaniei, Turciei, iar in Elvetia vaccinurile nu au fost recomandate femeilor gravide. Numai in tara lui Streinu-Cercel parerea critica se cere a fi penalizata… Mai trebuie sa adaugam faptul ca vaccinul produs la noi in tara nu e lipsit nici el de componentele riscante denumite, la noi, “excipienti“.

Punctul slab al atitudinii adoptate de deputatul Wodarg este increderea acestuia in institutiile supra-nationale si nationale (de tip public) in a putea gestiona corect, obiectiv si onest o amenintare (reala) de sanatate. Or, tocmai cazul actual al OMS si al institutiilor supra-nationale, dar si nationale, arata ca avem mai degraba toate motivele sa fim sceptici fata de capacitatea lor de a fi obiective. De altfel, girul dar autoritatilor europene de catre deputat este cel putin ciudat, avand in vedere ca si autoritatea europeana este suspectata de legaturi netransparente cu producatorii de medicamente si ca procesul prin care aceasta a autorizat vaccinurile este unul profund criticabil.

Una peste alta, mai jos avem o atitudine critica fata de actualul proces de isterizare si vaccinare riscanta a populatiei care, cel mai probabil, va fi profund ignorata de mass-media autohtona.

Gripa A. “Au organizat psihoza”

Rechizitoriul necruţător al deputatului Wodarg

Preşedintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei, deputatul german Wolfgang Wodarg a obţinut lansarea unei anchete cu privire la implicarea laboratoarelor farmaceutice în campania de panică creată în jurul acestui virus.

Fost membru al Partidului SPD, Wolfgang Wodarg este medic şi epidemiolog. El a obţinut în unanimitate din partea membrilor Comisiei de sănătate a Consiliului Europei înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la rolul companiilor farmaceutice în gestionarea gripei de către OMS şi state.

- Ce v-a trezit suspiciuni despre influenţa laboratoarelor asupra deciziilor luate cu privire la gripa A?

- Wolfgang Wodarg: Ne confruntăm cu un eşec al marilor instituţii naţionale, care au sarcina de a avertiza cu privire la riscuri şi de a lua atitudine în cazul unei pandemii. În aprilie, la primul semnal de alarmă din Mexic, am fost uluit de cifrele avansate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a justifica declararea unei pandemii. Am avut imediat suspiciuni: cifrele erau foarte mici, iar nivelul alarmei foarte ridicat. Nu erau nici o mie de bolnavi şi se vorbea deja de pandemia secolului. Iar alerta extremă decretată se baza pe noutatea virusului. Însă afecţiunile gripale se dezvoltă foarte rapid, cu viruşi care iau mereu alte forme şi se instalează la noi gazde, animale, oameni etc. În sine, nu era nimic nou aici. În fiecare an apare un nou virus de acest tip „gripal”. În realitate nu exista nici un motiv să se dea alarma la acest nivel, fapt care a fost posibil deoarece la începutul lunii mai OMS a modificat definiţia pandemiei. Înainte de această dată, trebuia nu numai ca boala să izbucnească în mai multe ţări odată, ci să aibă şi consecinţe foarte grave, cu un număr de cazuri mortale peste mediile obişnuite. S-a eliminat acest aspect în noua definiţie, rămânând doar criteriul ritmului de răspândire a bolii. Şi s-a susţinut că virusul este periculos pentru că populaţia nu a dezvoltat imunitate împotriva lui. Ceea ce era fals. Pentru că s-a observat că persoanele cu vârste peste 60 de ani aveau deja anticorpi. Adică fuseseră deja în contact cu virusuri similare. De aceea, nu au existat persoane peste 60 de ani care să se îmbolnăvească. Şi totuşi, tocmai lor li s-a recomandat să se vaccineze cât mai repede. Între lucrurile care mi-au trezit suspiciuni a fost aşadar pe de o parte această hotărâre de a trage alarma, iar pe de altă parte, unele aspecte foarte ciudate. Cum ar fi, de pildă, recomandarea OMS de a administra două injecţii cu vaccin.

Niciodată nu s-a mai procedat aşa. Nu exista nici o justificare ştiinţifică pentru acest lucru. A mai fost şi recomandarea de a utiliza numai vaccinuri speciale brevetate. Nu exista însă nici un motiv să nu se adauge, ca în fiecare an, particule antivirale specifice acestui nou virus H1N1, în „completarea” vaccinului împotriva gripei sezoniere. Nu s-a întâmplat aşa, preferându-se să se folosească materiale brevetate pentru vaccin, elaborate şi fabricate deja de marile laboratoare pentru a fi gata în caz de izbucnire a unei pandemii. Şi procedând astfel, persoanele vaccinate au fost puse în pericol fără nicio ezitare.

- Ce pericol?

- Wolfgang Wodarg: Pentru ca produsele să poată fi puse la dispoziţie cât mai rapid, în unele vaccinuri s-au folosit adjuvanţi ale căror efecte au fost insuficient testate. Cu alte cuvinte: s-a dorit folosirea cu orice chip a acestor produse noi brevetate, în loc să se pună la punct alte vaccinuri, în conformitate cu metodele tradiţionale de producţie mult mai simple, mai fiabile şi mai puţin costisitoare. Şi acest lucru fără nicio o raţiune medicală. Numai în scopuri de marketing.

- Şi ce explicaţii s-au dat?

- Wolfgang Wodarg: Pentru a înţelege, trebuie să ne întoarcem la episodul gripei aviare din 2005 – 2006. Cu acel prilej s-au definit noile planuri internaţionale destinate să facă faţă unei alarme pandemice. Aceste planuri au fost puse la punct în mod oficial pentru a se asigura fabricarea rapidă a vaccinurilor în caz de alarmă, ceea ce a dus la negocieri între companiile farmaceutice şi state. Pe de o parte laboratoarele s-au angajat să dezvolte preparatele, pe de altă parte statele le-au promis să le cumpere pe toate. După această învoială ciudată, industria farmaceutică nu îşi mai asuma niciun risc economic angajându-se la alte producţii. În plus, era asigurată că va da lovitura în cazul declanşării unei pandemii.

- Contestaţi diagnosticele stabilite şi gravitatea, chiar posibilă, a gripei A?

- Wolfgang Wodarg: Da, este o gripă cât se poate de normală. Ea nu

dr. Wodarg nu ii e frica de gripa porcina

cauzează nici o zecime din decesele provocate de gripa sezonieră clasică. Singurul lucru important care a condus la formidabila campanie de panică la care asistăm este faptul că reprezintă o ocazie de aur pentru reprezentanţii laboratoarelor, care ştiau că vor trage lozul cel mare în cazul declarării unei pandemii.

- Faceţi nişte acuzaţii foarte grave. Cum a fost posibil un astfel de proces în cadrul OMS?

- Wolfgang Wodarg: Un grup de persoane de la OMS are o legătură foarte strânsă cu industria farmaceutică.

- Ancheta Consiliului Europei va opera şi în această direcţie?

- Wolfgang Wodarg: Dorim să se facă lumină peste tot ce a putut duce la această formidabilă operaţiune de dezinformare. Dorim să ştim cine a decis, pe baza căror probe ştiinţifice şi care a fost exact influenţa industriei farmaceutice în luarea deciziilor. Şi trebuie să prezentăm nişte revendicări guvernelor. Obiectivul comisiei de anchetă este ca în viitor să nu mai existe alte alarme false de acest tip. Ca oamenii să aibă încredere în analiza şi expertiza instituţiilor publice naţionale şi internaţionale. Acestea sunt acum discreditate pentru că milioane de persoane au fost vaccinate cu produse care prezintă riscuri pentru sănătate. Nu era necesar. Acest lucru a dus şi la o proastă gestionare a banului public.

- Deţineţi cifre concrete privind amploarea acestei proaste gestionări?

- Wolfgang Wodarg: În Germania este vorba de 700 de milioane de euro. Însă e foarte greu să aflăm cifrele exacte, deoarece există şi o cotă de revânzări de vaccinuri către ţări străine, şi mai ales, pentru a nu trăda „secretul profesional” firmele nu dezvăluie cifrele din contractele încheiate cu statele şi eventualele clauze de despăgubire prevăzute.

- Ancheta consiliului Europei va cerceta şi activitatea de „lobbying” a laboratoarelor pe lângă institutele naţionale de sănătate?

- Wolfgang Wodarg: Da, vom analiza atitudinea unor institute precum Robert Koch din Germania sau Pasteur în Franţa, care trebuiau să-şi consilieze guvernele în mod critic. Aşa s-a întâmplat în unele ţări. În Finlanda şi Polonia, de exemplu, s-au ridicat voci critice care au spus: „Nu avem nevoie de aşa ceva”.

- Putem spune că această formidabilă operaţiune de dezinformare la nivel planetar a fost posibilă şi pentru că industria farmaceutică îşi are „reprezentanţii” ei în guvernele celor mai puternice ţări?

- Wolfgang Wodarg: În ministere mi se pare evident. Nu pot să-mi explic cum e posibil ca nişte specialişti, oameni foarte inteligenţi care ştiu pe de rost problemele afecţiunilor gripale, să nu fi observat ce urma să se întâmple.

- Ce s-a întâmplat atunci?

- Wolfgang Wodarg: Fără a vorbi de corupţia directă, de care sunt sigur că există, există o mulţime de moduri în care laboratoarele îşi pot exercita influenţa asupra deciziilor.

Am văzut la modul concret cum, de exemplu Klaus Stöhr, care era şeful catedrei de epidemiologie a OMS în perioada gripei aviare, fiind astfel cel care a întocmit planurile de preîntâmpinare a pandemiilor cum am menţionat mai sus, a primit între timp o funcţie înaltă la compania Novartis. Şi legături similare există între Glaxo sau Baxter (etc.) şi membrii influenţi ai OMS. Aceste mari firme îşi au oamenii lor în aparatele de conducere şi acţionează în aşa fel încât să se ia deciziile politice potrivite. Şi anume cele care le permit să pompeze cât mai mulţi bani de la contribuabili.

- Dar, în cazul în care ancheta dvs. are succes, cetăţenii nu vor fi îndreptăţiţi să pretindă guvernelor să ceară explicaţii de la aceste mari grupuri?

- Wolfgang Wodarg: Da, aveţi dreptate, e una dintre problemele majore legate de această anchetă. Într-adevăr, statele vor putea să se sesizeze pentru a contesta contractele încheiate în condiţii, să spunem, nu tocmai curate. Dacă se poate dovedi că influenţa firmelor a dus la declanşarea procesului, atunci vor trebui determinate să ceară rambursări. Dar asta e doar partea financiară, mai există şi partea umană, a persoanelor care au fost vaccinate cu produse insuficient testate.

- Ce au riscat fără să aibă habar, aceşti oameni în stare bună de sănătate atunci când s-au vaccinat?

- Wolfgang Wodarg: Repet, vaccinurile au fost create prea repede, unii adjuvanţi au fost insuficient testaţi. Ceea ce e mai grav, vaccinul creat de Novartis a fost produs într-un bioreactor pe bază de celule canceroase. O tehnică ce nu a mai fost folosită până acum.

- De ce, evident, eu nu sunt specialist, dar cum s-ar putea face un vaccin din celule bolnave?

- Wolfgang Wodarg: În mod normal, se folosesc ouă de găină pe care se cultivă virusurile. Trebuie să se lucreze pe celule vii. Pentru că virusurile se pot înmulţi numai în acest fel, deci şi produsele antivirus. Dar acest proces are un defect mare, este lent, e nevoie de foarte multe ouă. Durează şi este complex pe plan tehnic. O altă tehnică ce prezintă un potenţial remarcabil este cultivarea virusului pe celule vii în bioreactoare. Pentru aceasta, este nevoie de celule care să crească şi să se dividă foarte repede. Seamănă puţin cu metoda folosită pentru cultura iaurtului, care are loc tot într-un bio-reactor. Dar, în acest context, celula e atât de bulversată în mediul său şi în creşterea sa, încât se dezvoltă ca o celulă canceroasă. Şi pe aceste celule cu randament foarte mare se cultivă virusurile. Numai pentru fabricarea vaccinului trebuie să se extragă din nou virusul din aceste celule pe care a fost implantat. Şi se poate întâmpla ca în timpul procesului de fabricaţie a vaccinului să rămână resturi de celule canceroase în produs. Aşa cum se întâmplă şi în fabricarea clasică, cu ouă. Ştim că, în cazul vaccinării împotriva gripei clasice, pot apărea reacţii adverse la persoanele alergice la ovalbumina din albuşul de ou. Prin urmare, nu putem exclude faptul că proteinele, resturile dintr-o celulă canceroasă prezente într-un vaccin produs în bioreactor, pot genera o tumoare la persoana vaccinată. Deci, potrivit principiului prudenţei, înainte ca un asemenea produs să fie permis pe piaţă, trebuie să existe certitudinea de 100% că aceste efecte sunt realmente excluse.

- Şi nu există?

- Wolfgang Wodarg: Nu. AME (Agenţia Europeană a Medicamentelor), instituţie aflată sub autoritatea comisarului european pentru economie, cu sediul la Londra, care acordă autorizaţii de introducere a vaccinurilor pe piaţa din Europa, a dat undă verde pentru comercializarea produsului, argumentând că acest mod de fabricare nu constituie un risc „semnificativ”. Acest lucru a fost privit foarte diferit de numeroşi experţi din Germania şi de o instituţie independentă, care dimpotrivă, şi-au exprimat îngrijorarea şi obiecţiile. Am luat avertismentele în serios. Am studiat dosarul şi am intervenit în Comisia pentru sănătate din Bundestag din care făceam parte pe atunci, pentru ca vaccinul să nu fie folosit în Germania. Am afirmat că nu mă opun elaborării vaccinurilor cu această tehnică. Dar trebuie să avem mai întâi garanţia totală a siguranţei lor. Prin urmare, produsul nu s-a folosit în Germania, unde guvernul a reziliat contractul cu Novartis.

- Cum se numeşte acest vaccin?

- Wolfgang Wodarg: Obta flu.

- Dar asta înseamnă că în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, produsul poate fi comercializat fără probleme?

- Wolfgang Wodarg: Da, a obţinut permisiunea de la AME şi poate fi folosit oriunde în Uniunea Europeană.

- Ce alternativă propuneţi pentru a evita alte scandaluri de acest gen?

- Wolfgang Wodarg: Trebuie ca OMS să fie mai transparentă, să ştim clar cine decide şi ce tip de relaţie există între cei ce fac parte din organizaţie. Ar trebui de asemenea să fie flancată de cel puţin o cameră care să poată reacţiona foarte critic şi în care oricine să se poată exprima. Consolidarea controlului public este esenţială.

- Nu este vorba de un alt sistem capabil să trateze o chestiune ce de fapt vizează un bine comun al cetăţenilor de pe întreaga planetă?

- Wolfgang Wodarg: Oare putem lăsa producerea de vaccinuri şi administrarea acestei producţii pe mâna unor organizaţii al cărui obiectiv este de a câştiga cât mai mulţi bani posibil? Sau producerea de vaccinuri nu intră, prin excelenţă, în sectorul pe care statele trebuie să îl monitorizeze şi să îl pună în aplicare ele însele? De aceea, cred că ar trebui să se abandoneze sistemul brevetelor pentru vaccinuri, adică posibilitatea monopolizării producerii vaccinului de către un grup mare. Pentru că această posibilitate presupune sacrificarea a mii de vieţi, în numele respectării drepturilor de monopol. Aveţi dreptate, acea revendicare, cel puţin pentru mine, a luat aspectul evidenţei.

Interviu realizat de Bruno Odent

7 ianuarie 2010

(originalul, pe siteul ziarului L`HUMANITE la: http://www.humanite.fr/Grippe-A-Ils-ont-organise-la-psychose

si: http://www.humanite.fr/2010-01-07_Societe_Grippe-A-L-implacable-requisitoire-du-depute-Wodarg )

Linkuri pe aceeasi tema:

• Gandul:

Anchetarea „falsei pandemii”, cerută în Consiliul Europei

18 miliarde $ – profitul adus de virusul AH1N1 industriei farmaceutice

• CINE NE-A SPERIAT SI DE CE? “Pandemia” Gripei Porcine – FALS DOVEDIT

• ”Turbarea” lui Streinu-Cercel si manipularea monstruoasa a mortii lui Toni Tecuceanu declanseaza DICTATURA SI TEROAREA MEDICALA in Romania, in vreme ce la Consiliul Europei s-a cerut ANCHETA IN LEGATURA CU FALSA PANDEMIE!

• Prof. dr. PETRU CALISTRU (Institutul Victor Babes) – declaratii bomba: TOT SISTEMUL SANITAR MONDIAL ESTE PUS IN SLUJBA BIG PHARMA. “TOTUL ESTE UN JOC ECONOMIC MONDIAL”
• EPIDEMIOLOGUL TOM JEFFERSON: De ce gripa porcina NU reprezinta o amenintare majora? Pandemia – o operatiune comerciala, vaccinurile – netestate corespunzator

• Microbiologul roman VANIA ATUDOREI spune din interior adevarul despre MAFIA INDUSTRIEI FARMACEUTICE si despre MINCIUNA GRIPEI PORCINE
• STUDIU STIINTIFIC ASUPRA PERICULOZITATII VACCINULUI GRIPEI PORCINE

• DR. VASILE ASTARASTOAE, PRESEDINTELE COLEGIULUI MEDICILOR: “O.M.S. introduce dictatura medicala!”
• Doctorita suedeza concediata din cauza impotrivirii fata de vaccinarea “noua” denunta: “CORUPTIE LA NIVEL INALT IN OMS!”

• SANTAJUL lui Cercel si PETARDA CANTGRIP: vaccinul cu “excipienti”
• Pandemia Sclavilor: Ministrul Sanatatii polonez mai informat decat cel din Romania sau doar onest si responsabil ? (VIDEO)
• Revolta generala a medicilor din Germania impotriva vaccinarii pentru H1N1. Se aude si in Romania?
• IN TURCIA ADEVARUL NUD DESPRE VACCINURI SI GRIPA ESTE ROSTIT DE MEDICII SI DE OFICIALII DE RANG INALT!
  

• PROVITA ROMANIA: Vaccinul pentru gripa porcina: periculos si ineficient!

• DESCARCATI PLIANTELE PROVITA DESPRE VACCINAREA CONTRA GRIPEI NOI
  

• Mitropolitul Ambrozie de Eghialia şi Kalavrita: VACCINUL IMPOTRIVA VIRUSULUI A(H1N1). DA sau NU?

slava domnului...amin...

• Acatistul Sfantului Teofan Zavoratul

Troparul Sfântului Teofan Zăvorâtul

Glas 8

Invăţătorule al Ortodoxiei, arătătorule al evlaviei şi curăţiei, nevoitorule al pustiei Vâşa, de-Dumnezeu-înţelepţitule ierarhe Teofan, în scrierile tale ai tălmăcit cuvântul lui Dumnezeu, arătând tuturor credincioşilor calea mântuirii. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul

Glas 4

Ca cela ce porţi numele arătării lui Dumnezeu, o, ierarhe Teofan, cu învăţăturile tale ne-ai arătat nouă armonia vieţii duhovniceşti precum o harfă înţelegătoare. Cu îngerii stând acum înaintea tronului Sfintei Treimi, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre.

***

Cuv. Seraphim Rose: A FI LEGAT CU TRECUTUL

(…) Astfel de consideratii ar trebui sa ne faca sa-i pretuim si mai mult pe Parintii veacurilor recente (insa fara a-i transforma si pe ei intr-o moda!), care ne-au transmis Ortodoxia si ne invata cum sa ne apropiem cu cumpatare de Parintii vremurilor mai timpurii. Trebuie sa privim la noi insine: daca vedem ca avem ravna pentru Ortodoxie si inca nu suntem „legati” de linia care duce inapoi la Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, suntem in primejdie sa nu fim legati deloc de Parinti. Ar trebui sa existe o linie neintrerupta.

Mai putem inca gasi preoti „obisnuiti” de parohie, unii dintre ei din Lumea Veche, care nu s-ar gandi nicicand sa faca schisme si factiuni, sau sa excomunice (afuriseasca) pe cineva din pricina strictetii, care sunt indelung-rabdatori, care adesea nu spun nimic si sunt, prin urmare, criticati sau trecuti cu vederea. Aceste critici sunt superficiale: trebuie sa cautam mai profund ca sa gasim ceva anume in acesti pastori si in Biserica, ceva ce nu este prea vadit din afara – chiar aceasta „legatura” cu trecutul.

Nu veti gasi multi oameni care sa va talcuiasca in amanunt aceasta. Trebuie, oriunde ati fi, sa incercati sa primiti acele lucruri care nu pot fi transmise intotdeauna prin vorbe. Aceste lucruri sunt insesi caracteristicile ce provin dintr-o inima calda si iubitoare: indelunga-rabdare, ingaduinta, ravna (dar nu una care sa devina critica fata de ceilalti).

De indata ce incepi sa afirmi ca „Acesti oameni nu fac lucrurile asa cum trebuie”, trebuie sa te opresti si sa-ti dai un avertisment launtric. Chiar daca e adevarat – asa cum se intampla adesea, intr-o anumita masura – aceasta atitudine critica este un lucru extrem de negativ care nu te va duce nicaieri. In cele din urma, te-ar putea aseza in afara intregii Biserici. Asadar, trebuie sa iti aduci aminte sa nu judeci sau sa te crezi atat de intelept incat sa „stii mai bine”. Din contra, incearca sa inveti, poate fara cuvinte, de la unii dintre oamenii pe care ii critici.

Ravna si entuziasmul nostru trebuiesc temperate de intelepciunea care ne vine prin Ignatie Briancianinov si Teofan Zavoratul, poate chiar si prin cel mai simplu preot de parohie, pe cai pe care trebuie sa fim indeajuns de subtili si rafinati pentru a le discerne, chiar daca nu ni se spune despre ele. (…) (DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI)

***

EPISCOPUL TEOFAN ZĂVORÂTUL – DASCĂL AL MONAHISMULUI AUTENTIC

“Episcopul Teofan Zăvorâtul (+1894) este un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea. Pe lângă faptul că a fost un scriitor de seamă al literaturii ascetice, a fost şi un profet în toată puterea cuvântului. Nu a fost numai un ierarh şi un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa cât şi în vremurile noastre, ci şi un om foarte smerit, accesibil celor simpli. Pentru a face înţelese unele adevăruri adânci şi de taină creştinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, aşa cum bine ştia, înseamnă dobândirea duhului Părinţilor, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit şi neprefăcut. Episcopul Teofan nu dorea să aibă de-a face cu o teologie care nu era bazata pe o inimă înfrântă şi pe asumarea unei filosofii de viaţă ortodoxe, întrucât înţelesese foarte bine cum duhul lumesc poate, prin intermediul teologilor, să îndepărteze teologia şi viaţa duhovnicească de realităţile zilnice ale vieţii omeneşti din lumea aceasta căzută.

Cunoaşterea învăţăturii patristice de către episcopul Teofan a fost înlesnită de slujirea în cadrul Misiunii Ortodoxe din Ţara Sfântă, unde a avut mult folos din cercetarea vechilor biblioteci ale Ierusalimului, mănăstirii Sfântul Sava, Sinaiului etc. Insă deprinderea cu duhul Părinţilor nu a venit doar din cărţi, ci a dobândit-o din experienţa sfinţeniei „opincii” ruseşti – sfinţenia săracilor şi a ţăranilor. Mai târziu a ajuns să înţeleagă sensul adânc al literaturii ascetice, care are ca învăţătură centrală „inima înfrântă“, prin propria sa stare de aspră persecuţie. Datorită acestei persecuţii, precum vom vedea, a fost nevoit să aleagă viaţa severă de zăvorât.

Născut în 1815, episcopul Teofan a primit cea mai bună educaţie teologică din vremea aceea. A urmat cursurile Academiei Teologice din Kiev, în timpul cărora a hotărât să renunţe la lume şi a fost tuns ca monah. După absolvire a devenit profesor la diferite Seminarii, şi apoi a slujit ca inspector şi preot atât în Ierusalim, cât şi în Constantinopol. In 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului, iar mai târziu a fost transferat în Eparhia Vladimirului.

La doi ani după hirotonirea sa, episcopul Teofan a avut o experienţă cutremurătoare, care l-a marcat pentru tot restul vieţii sale. Aceasta a fost canonizarea şi scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului Tihon de Zadonsk, pe care episcopul Teofan l-a iubit încă din copilărie. Dobândind o vastă cultură duhovnicească în timpul anilor de studiu şi călătorie, de viaţă monahală şi pastoraţie, el începe acum, din proprie voinţă şi cu multă râvnă, să-l imite pe Sfântul Tihon de Zadonsk. Asemenea Sfântului Tihon, şi-a folosit chemarea arhipăstorească pentru a-i transforma pe oameni în adevăraţi asceţi. El dorea angajare la asceză din partea tuturor, monahi si nemonahi.

Izbutind destul de bine în strădaniile sale, a stârnit invidia şi ura celor care nu erau obişnuiţi cu chipul ascetic pe care încerca să-l recomande ca model în Eparhia Vladimirului. Datorită tuturor obstacolelor pe care le-a întâmpinat, a avut posibilitatea să înţeleagă mai limpede mentalitatea vremurilor sale şi năvala apostaziei asupra lumii. Şi-a adunat cugetările într-o carte profetică, intitulată Despre Ortodoxie şi avertizarea celor care păcătuiesc împotriva ei, în care priveşte viitorul Ortodoxiei dintr-o perspectivă ascetică, considerând Ortodoxia ca unitate de măsură.

Ideile episcopului Teofan, bazate pe vechile principii creştine, erau considerate mai mult „o noutate” de oamenii Bisericii din vremea sa, mulţumiţi de ei înşişi. Şi astfel diavolul, care stătea la pândă, a început să caute modalităţi prin care să întindă capcane pentru ca acest puternic izvor de însufleţire patristică, episcopul Teofan, să poată fi oprit…

Episcopul Teofan, fiind tânăr, energic şi râvnitor, simţea că e mare nevoie ca femeia ortodoxă să se ridice la un nivel duhovnicesc mai înalt în societatea care se schimba cu repeziciune, fiind în pas cu modelele occidentale. El ştia că femeia ortodoxă, care a fost întotdeauna conştiinţa poporului, avea nevoie de o educaţie eclesiastică. Având aceasta în minte, a înfiinţat „Colegiile de juniori” – şcoli eparhiale de fete. Aceste şcoli trebuiau să pregătească soţii educate pentru viitorii preoţi, care puteau să îi ajute în parohie de pe poziţii egale; de asemenea, şcolile respective trebuiau să găzduiască o mişcare de emulaţie a profesorilor ortodocşi: idealişti, entuziaşti, cu formare ascetică, cu sfinţenie în inimile lor. Lucrarea episcopului Teofan în această privinţă a fost extrem de roditoare, având ca rezultat, cel puţin în eparhia sa şi în cele învecinate, dezvoltarea monahismului feminin şi formarea de noi mănăstiri.

Prezentul volum de predici ţinute în mănăstiri de călugăriţe rezumă învăţătura autentică despre monahism potrivită nevoilor femeii. Din acest punct de vedere este un volum aproape unic. Nu oferă numai recomandări sănătoase, bazate pe experienţă şi pe buna cunoaştere a înţelepciunii patristice, extrase din surse demne de încredere, ci constituie în acelaşi timp o mărturie a implicării personale a tânărului ierarh în educarea tinerelor fete.

… Insă diavolul nu dormea. Informaţia despre „căderea” episcopului Teofan, deşi tăinuită de contemporanii săi şi în mare măsură ignorată de biografii moderni, s-a păstrat totuşi şi este prezentată aici ca principalul motiv pentru retragerea sa: într-o zi, una din rudele îndepărtate ale episcopului i-a făcut o vizită la locuinţa sa şi, negăsindu-l acolo, a rămas să-l aştepte până când avea să sosească. Printr-o coincidentă ciudată, femeia a fost cuprinsă de ameţeală şi a leşinat, căzând pe patul lui. Acest lucru a fost văzut de cineva care a dat explicaţii răutăcioase referitoare la incident şi a produs nesfârşite zvonuri care s-au răspândit în legătură cu „imoralitatea” acestui energic arhipăstor atât de implicat în cauza femeii. Cel rău a amplificat bârfa la asemenea proporţii, încât – în ciuda tuturor realizărilor şi lucrărilor binefăcătoare ale episcopului Teofan – discreditarea sa ca păstor de suflete era garantată, cu atât mai mult cu cât societatea din timpul său era destul de birocratică, iar administraţia Bisericii şi a statului erau atotstăpânitoare. S-au făcut câteva încercări de a ajuta nevinovata victimă a calomniei. Relativ tânărul episcop Teofan nu a avut nici o altă posibilitate decât de a recurge la izolare, urmându-l pe îndrăgitul său Sfânt Tihon de Zadonsk, care de asemenea s-a văzut într-o situaţie fără scăpare în faţa deşertăciunii lumeşti din Biserică. Incetând orice legătură directă cu lumea, în afară de trei persoane, episcopul Teofan s-a retras într-o singurătate totală în Mănăstirea Vâşa ca arhipăstor eliberat din funcţie.

Efortul său de ridicare a nivelului vieţii duhovniceşti părea că este sortit sfârşitului, iar călugăriţele lipsite de îndrăgita lor sursă de îndrumare ascetică. Din fericire, nu a fost aşa pentru aceste femei şi pentru păstorii lor multpătimitori, fiindcă episcopul Teofan nu şi-a abandonat lucrarea, chiar dacă s-a izolat. Primea între douăzeci şi patruzeci de scrisori pe zi şi răspundea la toate, sfătuind cu multă sensibilitate duhovnicească. Tot restul vieţii – douăzeci şi opt de ani de izolare – l-a dedicat traducerii şi scrierii de lucrări ascetice şi răspândirii învăţăturii ortodoxe curate celor care nu aveau acces la scrierile academice şi nu erau obişnuiţi cu complicata ştiinţă numită teologie, accesibilă doar elitei învăţate. Din smeritul său refugiu a început să scoată la iveală volume după volume de nepreţuită literatură ascetică ortodoxă, menite să ridice nivelul vieţuirii creştin ortodoxe - într-o lume care întorsese spatele trecutului creştin şi se îndrepta către apostatul mod de viaţă apusean.

Lunga listă a lucrărilor episcopului Teofan este uimitoare. Lumea vorbitoare de limbă engleză abia acum a ajuns să guste din ospăţul duhovnicesc pe care el ni l-a pus la îndemână prin scrierile sale.

Cu rugăciunile acestui drept învăţător al Ortodoxiei, care şi-a aflat mântuirea şi a ajutat de asemenea milioane de suflete să şi-o găsească, fie ca Domnul să îi întărească pe cei care poartă de grijă sufletelor lor”.

Stareţul Gherman, Frăţia Sfântul Gherman de Alaska

Episcopul Teofan Zăvorâtul din Vâşa

(Scurtă biografie de E. Sumarokov)

“Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în viata lor duhovnicească.

Dobândind o mare experienţă duhovnicească printr-o totală lepădare de sine şi o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtăşit cu generozitate din comorile experienţei sale duhovniceşti tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Insă el şi-a exercitat influenţa într-un mod mult mai extins prin intermediul cărţilor sale. Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii - despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.

In această privinţă se aseamănă marelui lucrător pe ogorul renaşterii duhovniceşti a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine şi de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.

Dincolo de întreaga înţelepciune duhovnicească pe care o aflăm în cărţile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puternică fiindcă poartă în el amprenta vieţii sale. Când spune:

„Nu vă lăsaţi atraşi de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mormânt este veşnică, neschimbătoare şi adevărată, şi ea depinde de modul în care ne petrecem viaţa aceasta!”

- atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii şi a destinului sufletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa şi dorinţa de a nu cere nimic altceva de la viaţă decât nevoinţa pentru Dumnezeu.

II

Episcopul Teofan s-a numit în lume Gheorghie Vasilievici Govorov şi s-a născut pe 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului, unde tatăl său era preot. Astfel, de la primii paşi ai copilăriei sale s-a aflat în Biserică. A studiat mai întâi în şcoala pregătitoare teologică din oraşul Livna, iar apoi la seminarul din Orlov. Oricât de dificile şi aspre ni se par condiţiile de viaţă ale şcolii teologice din vremea aceea, cu toate că uneori erau nemiloase, le-a imprimat elevilor săi o disciplină mentală puternică.

Din 1837 până în 1841 şi-a continuat studiile la Academia Teologică din Kiev. Se poate spune că tânărul student mergea adesea la peşterile Lavrei Pecerskaia din Kiev şi în timpul reculegerilor sale ar fi căpătat contur în el hotărârea de a părăsi lumea. Chiar înaintea absolvirii cursurilor s-a călugărit.

După tunderea sa în monahism, Teofan, împreună cu alţi monahi proaspăt călugăriţi, s-a dus la Lavra Pecerskaia la binecunoscutul părinte Partenie. Stareţul le-a spus:

„Voi, călugărilor învăţaţi, care vă asumaţi diverse reguli, nu uitaţi că un singur lucru este cel mai de trebuinţă dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea şi inima ta către Dumnezeu”.

La absolvirea cursurilor şi obţinerea licenţei ieromonahul Teofan a fost desemnat ca director provizoriu al Şcolii Teologice Sofia din Kiev; mai târziu a fost director al Seminarului Novgorod, profesor şi ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg.

Această activitate pur şcolară nu l-a mulţumit şi a solicitat să fie eliberat din serviciul academic. A fost desemnat membru al Misiunii Ruse din Ierusalim; apoi, ridicat la rangul de arhimandrit, a fost numit rector al Seminarului Olonetsky. Curând a fost transferat la Constantinopol ca prim preot al bisericii ambasadei, apoi chemat la Petersburg pentru a fi numit rector al Academiei Teologice şi inspector de religie pentru şcolile laice din capitală.

Pe 9 mai 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului. Aici a înfiinţat o şcoală pentru fete. In timpul şederii la reşedinţa din Tambov, episcopul Teofan a început să îndrăgească izolata sihăstrie din Vâşa. In vara anului 1863 a fost transferat la Vladimir, unde a slujit timp de trei ani. Aici de asemenea a deschis o şcoală eparhială pentru fete. Slujea la biserică adesea, călătorea mult în eparhie, predica în mod constant, a restaurat biserici şi cu toată inima a fost lângă turma sa, împărtăşind cu ea atât bucurii cât şi necazuri.

III

In anul 1861 episcopul Teofan era prezent la deschiderea moaştelor Sfântului Tihon de Zadonsk. Acest eveniment trebuie să-i fi produs o puternică impresie, fiindcă avea atât de multe în comun cu Sfântul Tihon. Il îndrăgise mult pe Sfântul Tihon încă din copilărie şi se gândea totdeauna la el cu mult entuziasm, încât atunci când a venit vremea canonizării acestui mare îndrumător şi ocrotitor de suflete bucuria episcopului Teofan a fost inexprimabilă.

In anul 1866 episcopul Teofan a făcut o cerere pentru a fi eliberat din funcţia de episcop al Vladimirului, fiind numit mai-marele Sihăstriei Vâşa; şi curând după aceea, la o nouă cerere a sa, a fost eliberat chiar şi de acea îndatorire.

Ce motive l-au determinat pe episcopul Teofan, aflat în deplină putere, să-şi părăsească eparhia şi să se retragă în singurătate? Diferite sunt firile şi înzestrările oamenilor. Lui îi era greu în mijlocul lumii şi al acelor solicitări în faţa cărora omul trebuie să cedeze ca urmare a naturii sale coruptibile. Bunătatea fără margini a inimii sale, o blândeţe ca aceea a unui porumbel, încrederea sa în oameni şi acceptarea lor – toate acestea arată că nu era potrivit pentru el să trăiască în mijlocul unei lumi a certurilor ireconciliabile şi deşarte. Ii era destul de greu să fie conducător, mai cu seamă într-o poziţie importantă precum aceea de episcop. Increderea îi putea fi înşelată; n-ar fi putut să facă mustrările necesare. Pe lângă acestea, a simţit chemarea de a se dărui cu toate puterile sale scrisului duhovnicesc. Îşi dorea să se dăruiască pe sine, cu toate gândurile, numai lui Dumnezeu, pe Care Il iubea atât de mult. Dorea ca nimic să nu poată întrerupe totala împărtăşire de Dumnezeu, care îi era atât de dragă. Şi astfel a părăsit lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu.

Episcopul Teofan a avut un model pe care l-a păstrat permanent înaintea ochilor: Sfântul Tihon, de care s-a lăsat influenţat încă din tinereţe, şi care de asemenea şi-a părăsit eparhia şi a devenit un mare îndrumător duhovnicesc pentru întreaga Rusie.

In retragerea sa de la eparhie, episcopul Teofan s-a gândit mai mult decât la orice altceva la mântuirea sufletului său, printr-o dăruire totală a fiecărui gând şi răsuflare lui Dumnezeu. Iar cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit în el. Fiind în pustie, nevăzut de oameni, a devenit o personalitate publică de o rezonanţă uriaşă. A căutat doar împărăţia lui Dumnezeu şi i s-a adăugat o mare însemnătate înaintea lumii.

Duminică, 2 iulie 1866, episcopul şi-a luat rămas bun de la turma sa. După slujirea Liturghiei a rostit ultima sa predică, într-o linişte înmormântală, în care putea fi auzit din când în când un plânset înăbuşit. Şi astfel au început 28 de ani de viaţă solitară şi plină de neîntrerupte nevoinţe.

IV

In primii şase ani episcopul a mers la toate slujbele şi Liturghiile de dimineaţă. In biserică stătea fără să se mişte, fără să se încline, cu ochii închişi spre a nu i se distrage atenţia. In zilele de sărbătoare de obicei slujea.

Incepând din 1872, a întrerupt toate legăturile cu oamenii, excepţie făcând protopresbiterul şi duhovnicul său. Nu a mai mers la biserica mănăstirii, ci şi-a construit cu propriile mâini în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Timp de zece ani a slujit Liturghia în această bisericuţă în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în următorii unsprezece ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori în linişte, iar alteori cântând.

Părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie şi blândeţe copilărească. Când cineva venea la el cu diverse probleme, spunea ceea ce era de trebuinţă şi se cufunda din nou în rugăciune. Mânca doar atât cât să nu-şi distrugă sănătatea. Tot ceea ce primea trimitea prin poştă celor săraci, păstrând pentru sine doar atât cât să-şi cumpere cărţile necesare. Din propriile sale cărţi tipărite, care se distribuiau cu repeziciune, nu păstra niciuna, sperând ca în felul acesta să poată fi vândute cât mai ieftin cu putinţă. In puţinele momente când nu se mai îndeletnicea cu rugăciunea, cititul sau scrisul, se ocupa cu activitaţi practice. Picta icoane şi era priceput la sculptura în lemn şi lăcătuşărie.

Episcopul Teofan primea în fiecare zi între douăzeci şi patruzeci de scrisori, şi răspundea la toate. Cu o sensibilitate extraordinară pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii şi răspundea cu căldură, cu limpezime şi în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat.

Scrisorile lui, care au fost date tiparului după moartea sa, uimesc prin prospeţime, sensibilitate, simplitatea şi afectivitatea lor, prin profunzimea sentimentelor sale şi prin grija plină de căldură faţă de credincioşii cărora le scria.

Şi astfel vieţuia el, îndrumând din pustie pe credincioşii care veneau la el de departe, însetând după mântuirea lor.

Ar mai trebui spuse câteva cuvinte despre cărţile episcopului Teofan. Vorbea din experienţă şi în mod sistematic, ca unul care parcursese el însuşi fiecare etapă a creşterii duhovniceşti spre care dorea să-i îndrume şi pe ceilalţi. Printre lucrările sale se găsesc:

Scrieri de teologie morală: Scrisori despre viaţa duhovnicească; Scrisori despre viaţa creştină; Scrisori variate despre credinţă şi viaţă; Ce este viaţa duhovnicească şi cum să te adaptezi la ea; Calea spre mântuire; Despre pocăinţă, Sfânta împărtăşanie şi îndreptarea vieţii; Despre rugăciune şi cumpătare.

Comentarii la Sfânta Scriptură: Comentarii la Epistolele Sfântului Pavel (toate, cu excepţia celei către Evrei); Comentarii la Psalmii 33 şi 118.

Traduceri: Filocalia, în cinci volume; Rânduielile monahale; Războiul nevăzut; Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.

V

Viaţa episcopului Teofan a trecut nevăzută lumii şi moartea l-a aflat tot în singurătate. In ultimii ani vederea a început să-i scadă, dar nu a abandonat munca asiduă, împărţindu-şi în continuare timpul în acelaşi mod ca până atunci. Seara, ajutorul său de chilie pregătea totul pentru slujirea Liturghiei de a doua zi. După Liturghie episcopul cerea un ceai printr-un ciocănit în perete. La ora unu mânca – în zilele când nu era post – un ou şi un pahar cu lapte. La ora patru lua ceaiul, iar după aceea nu mai mânca nimic.

Incepând din 1 ianuarie 1891 au apărut câteva nereguli în programul lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după amiază, ajutorul său de chilie, observând starea de neputinţă a episcopului din ultimele zile (cu toate că scrisese după-amiaza) a intrat în camera sa. Episcopul zăcea mort pe pat. Mâna sa stângă era pe piept, iar dreapta era aşezată ca şi cum ar fi fost pregătită pentru o binecuvântare arhierească.

Trupul mort a rămas timp de trei zile în bisericuţa din chilia sa, iar alte trei zile a fost aşezat în catedrală – şi nu a dat semne de stricăciune.

Când a fost îmbrăcat în veşmintele arhiereşti, faţa îi era luminată de un zâmbet de bucurie. Episcopul Teofan a murit la vârsta de 79 de ani. A fost îngropat în răcoroasa catedrală Kazan.

In chilia episcopului Teofan totul era extrem de simplu şi sărăcăcios. Pereţii erau goi, mobila veche, un dulap în valoare de o rublă, un cufăr de două ruble, o masă veche, un suport de citit vechi, un pat de fier rabatabil, o canapea din lemn de mesteacăn cu şezuturi tari. Avea un set de unelte de strungărie, tâmplărie, legătorie de cărţi; echipament de fotografiat, o masă de lucru cu fierăstrăul şi o masă de tâmplărie. Avea o rasă de bumbac gri, o panaghie de lemn, o cruce de lemn pentru piept, un telescop, un microscop, un atlas anatomic şi unul geografic.

Apoi cărţile – cărţile fără număr, fără sfârşit, în limba rusă, slavonă, greacă, franceză, germană şi engleză. Printre acestea se găseau: colecţia completă a Sfinţilor Părinţi; o enciclopedie teologică în limba franceză în 150 de volume; istoria Rusiei a lui Soloviev; Istoria universală a lui Schlosser; lucrările filosofice ale lui Hegel, Fichte, Jacobi şi alţii; lucrări despre istoria naturii de Humboldt, Darwin, Fichte şi alţii. Ne revin în memorie cuvintele sale: „Este bine sa înţelegem alcătuirea plantelor, animalelor, mai cu seamă a omului şi legile vieţii; în ele se re velează înţelepciunea lui Dumnezeu, care este mare în toate”.

Pe lângă acestea era un număr enorm de icoane, un tablou al Sfântului Serafim de Sarov2 şi multe alte icoane pictate de episcopul însuşi.

Marele ierarh este ascuns de la noi cu trupul, dar sufletul său este viu în lucrările pline de dumnezeiască înţelepciune pe care ni le-a lăsat. In persoana episcopului Teofan, după cum a spus arhiepiscopul Nicandru de Vilna, avem un învăţător creştin universal, cu toate că nu a ţinut cuvântări; o personalitate publică, cu toate că trăia în pustie; un propovăduitor al Bisericii, care era auzit pretutindeni, cu toate că în ultimii săi ani nu a fost văzut în nici o biserică; un misionar-doveditor al greşelilor sectare, cu toate că nu a păşit în câmpul deschis al activităţii misionare; un sfeşnic strălucitor al învăţăturii creştine pentru credincioşii ortodocşi, cu toate că s-a ascuns de privirea oamenilor; abia având bunurile pământeşti necesare, totuşi îi îmbogăţea pe toţi cu avuţia duhovnicească a învăţăturii sale; necăutând slava pământească trecătoare, totuşi este slăvit acum atât de oameni şi de ştiinţa teologică, cât şi de diferite alte instituţii”.

(in: Sf. Teofan Zavoratul, Ravna duhovniceasca. Scrisori catre monahii, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)

Va recomandam calduros si:

• Sf. Teofan Zavoratul – cuvinte duhovnicesti sau picaturi de untdelemn sfintit pe frunti bantuite de ganduri zgomotoase
• Sfantul Teofan Zavoratul: despre “zavorarea” in patima si cum sa iesim din ea: STAREA PACATOSULUI
  

• Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
• Sf. Teofan Zavoratul – “DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”

• Sfantul Teofan Zavoratul: Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo

• Sf. Teofan: Sa nu ne straduim in desert, bizuindu-ne pe puterile noastre

• CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?

• Alte cuvinte importante pentru mantuire de la Sfantul Teofan la:

- Vedenie despre mantuire – Sfantul Teofan Zavoratul

– Despre cum sa ne rugam, alte “raspunsuri la intrebari ale intelectualilor” si despre “mantuirea in viata de familie” – pe ORTHOBLOG (multe texte esentiale, de asemenea!)

Nu exista comentarii »

• Iar tie destul iti este marturia Domnului… sau DESPRE BARBATIE SI MOLESEALA, CU IEROM. IOAN BULIGA
• MARTURIILE ICOANEI: BOTEZUL DOMNULUI

Viaţa simplă a Sfântului Ioan Botezătorul

Ieri, iubiţii mei, s-a încheiat Dodekaimeronul, care ţine de la Naşterea lui Hristos până la Bobotează, exceptând Ajunul Bobotezei. După Dodekaimeron, prima sărbătoare care urmează este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi.

Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.

***

S-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care era stearpă. Pe cât e cu putinţă ca dintr-o piatră să răsară o floare, tot aşa era cu putinţă ca din cele dinlăuntru ale Elisabetei să se nască prunc. Embrion încă, el a săltat în pântecele maicii lui, când ea a primit-o pe cea asemenea însărcinată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De atunci era sfinţit. Precum unii sunt Iude, copii ai blestemului, din pântecele maicii lor, aşa alţii sunt binecuvântaţi din scutecele lor.

Când a crescut, n-a rămas în lume; a ieşit afară, s-a dus în pustie la şcoala marilor bărbaţi. Acolo a trăit o viaţă de mustrare a actualei societăţi consumiste, a cărei lozincă este: “să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (Isaia 22, 13, I Cor. 15, 32). O, voi, care trăiţi aiurea, în rătăcire, veniţi şi vă oglindiţi în această oglindă!

Cum trăia Sfântul Ioan? Hrana lui erau lăcustele (Matei 3, 4), cunoscutele insecte ale din ţarini, pe care până astăzi arabii simpli le usucă şi le mănâncă. Băutura sa era apa din Iordan. Haina sa era o îmbrăcăminte din păr de cămilă. Patul lui era nisipul de lângă râul. Acoperişul său, stelele cerului. Tovarăşii săi, fiarele pustiului, care stăteau înaintea lui ca nişte mieluşei. Sfinţenia – vedeţi? – toate le îmblânzeşte. Şi dacă leii şi tigrii îl respectau, o femeie l-a sfâşiat – Irodiada. Aşadar, acolo trăia, în universitatea tăcerii, unde se edifică marile personalităţi.

La vârsta maturităţii a primit poruncă de sus să meargă pe malul Iordanului şi acolo să îşi ridice amvonul. Predica lui termocauteră era o mustrare aspră. Tuna şi fulgera. Îi chema pe toţi la întoarcerea spre Dumnezeu. Şi mii din toate păturile sociale alergau. Era un magnet care-i atrăgea pe toţi. Îi sfătuia la pocăinţă şi-i boteza în Iordan.

În mulţimea de oameni a venit şi cineva mai deosebit. Oare purta coroană, avea spadă, îl aducea o caleaşcă? Nu. Om simplu era. Dar numele lui era “mai presus de orice nume” (Filipeni 2,9). Toate numele se şterg, numele Lui va rămâne: Iisus Hristos! Putea să-şi închipuie Ioan că sub chipul smerit al unui sărac nazarinean se ascunde măreţia Dumnezeirii? Şi totuşi, L-a recunoscut. Îi zice Hristos: - Botează-Mă! – Nu se poate; eu sunt un zero înaintea Ta, nu sunt vrednic să Te botez. Hristos însă a insistat şi, în sfârşit, a fost botezat. Nu pentru că avea păcate – este fără de păcat – ci pentru a se arăta taina Sfintei Treimi. Şi S-a arătat. Prin aceasta noi ne diferenţiem de celelalte religii, chiar monoteiste: acestea îl au pe Allah sau pe oarecare altul. Noi spunem: Un singur Dumnezeu, Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Sfântă Treime, miluieşte lumea Ta!

Cum s-a arătat Taina Sfintei Treimi? În timp ce Hristos era în ape, s-a deschis cerul – necredincioşii n-au decât să nu creadă, e dreptul lor; noi credem – şi Duhul Sfânt, ca un porumbel, a venit şi s-a aşezat deasupra capului Său. În acelaşi timp S-a auzit un glas – mesajul Părintelui Ceresc, nu ca mesajele de Anul Nou, care sunt pline de minciuni. Mesaj ceresc şi veşnic către întreaga umanitate: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Aceleaşi cuvinte s-au auzit din partea Tatălui Ceresc şi atunci când Hristos Şi-a încheiat prezenţa pământească, completate cu sfatul: “Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Marcu 9, 8; Luca 9, 35).

Aşadar, de atunci, iubiţii mei, umanitatea are un călăuzitor. Călăuzitorul ei este Hristos, Care a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Cine Îl urmează, se mântuieşte; cine fuge de El, se pierde. Acesta este desăvârşitul Călăuzitor, desăvârşitul Om, Întruparea virtuţii. Ceilalţi, oricare ar fi, sunt fragmente, nu ajung “monade intacte” cu Cel Unul. “Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin” (Filipeni 2, 11 şi Dumnezeiasca Liturghie).

“Pe Acesta să-L ascultaţi”, sfătuieşte Tatăl ceresc. Dar, din nefericire, oamenii îşi închid urechile şi nu ascultă glasul lui Hristos. Îşi deschid urechile cui? Diavolului şi uneltelor lui. Nu merg la biserică pentru a asculta glasul Evangheliei; stau noaptea la televizor pentru a asculta glasul lumii demonice. “Cine nu ascultă de Hristos, va asculta de Diavolul”, spune rusul Dostoievski.

***

Atunci când Hristos a venit în pustiu, Ioan L-a arătat cu degetul său, precum spune frumoasa „Slavă…” de la Ceasurile Împărăteşti: “Mâna ta, care s-a atins de preacuratul creştet al Stăpânului, prin al cărei deget L-ai arătat nouă, ridic-o pentru noi către El, o, Botezătorule, ca unul ce ai îndrăzneală multă…” (Ceasul al IX-lea la Teofanie). Acest imn a fost ultimul pe care l-a spus Papadiamantis, care a fost şi un mare psalt – când de acum, bătrân, în insuliţa lui, sărac şi dispreţuit, a plecat din această viaţă. S-a ridicat din pat şi l-a cântat. Cu aceste cuvinte a murit. Oamenii de odinioară închideau ochii cu “cântările lui Dumnezeu”. Acum…

Aşadar, Ioan L-a arătat pe Hristos lumii şi a spus: “Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Iată, zice, “Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Ca să înţelegem aceasta, trebuie să ne amintim că evreii, ca să simtă uşurare de păcate, luau un miel, îl duceau la templul lui Solomon şi-l ofereau ca jertfă. În clipa în care preotul îl înjunghia, îşi întindeau mâinile deasupra lui pentru ca păcatele să-i părăsească şi să treacă deasupra mielului. Aceasta era o prefigurare, o umbră a marei jertfe pe care avea să o aducă Hristos. Milioane de miei s-au înjunghiat, dar sângele animalelor nu are puterea de “a ierta păcatele” (Matei 9, 6). Doar sângele lui Hristos, a “Mielului lui Dumnezeu“, şterge păcatele. Iată de ce Hristos se numeşte “Miel”; deoarece, precum mielul nu face nici un rău, aşa şi Hristos; precum mielul este dus spre junghiere şi nu se împotriveşte, aşa şi Hristos; şi precum la jertfe “încărcau” păcatele pe cel junghiat, aşa şi Hristos ridică păcatele noastre ale tuturor. Am simţit-o aceasta? Dacă n-am simţit-o, nu suntem creştini. Nu ne mântuiesc nici lumânările, nici făcliile, nici icoanele şi locurile de închinare, nici metaniile şi ascezele. Toate acestea nu iartă nici măcar un păcat. Păcatele le iartă doar “Mielul lui Dumnezeu”, precum a spus Ioan. Dacă nu vei crede că sângele lui Hristos, care s-a vărsat pe Golgota, izbăveşte, nu te mântuieşti.

Închei printr-o pildă. Un pictor vienez a pictat un om pe care l-au prins duşmanii săi şi l-au încărcat cu o greutate. I-au pus-o după gât, atât de strâns, încât nu se putea elibera de ea. Era ca şi Prometeu în Caucaz. Îi ruga pe alţii ca să-l dezlege, dar nimeni nu putea. Atunci, unul i-a spus: Dacă vrei să te eliberezi, urcă pe muntele acela. Acolo vei vedea o cruce cu Cel răstignit. Dacă-L vei ruga cu credinţă, se va întâmpla minunea. Şi, într-adevăr, aşa s-a întâmplat; imediat, sarcina lui a căzut, s-a rostogolit în prăpastie, iar el L-a slăvit pe Hristos.

Fiecare dintre noi, fraţii mei, ridică o greutate mai mare decât Olimpul. Doar prin credinţa în Hristos ne vom izbăvi. Dacă vom crede în El. Nu există altceva în lume. V-o spun eu. De cincizeci de ani predic; dacă n-aş fi crezut, m-aş fi dus să fac orice altceva decât să-mi bat joc de oameni. Cred în Dumnezeu, cred în harul dumnezeiesc, cred în Taine, cred în Sfintele Tradiţii. Poate să fie şi soarele minciună, şi astrele minciună, şi noi minciună; Unul singur nu este minciună – Iisus Hristos, pe Care, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii. Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotul, în Sfânta Biserică a Sf. Nicolae, Florina, vineri, 7-1-1977)

(traducere din elină de monahul Leontie)

Va mai recomandam:

• “Prietenul Mirelui” – indreptarul iubirii smerite, jertfelnice si discrete
• SFANTUL IOAN BOTEZATORUL – “MINUNATA INCRUNTARE”
• “Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”

• Vezi si: Sfantul Noul Mucenic si Marturisitor Ilarion Troitki – martirul inchisorilor rusesti si aparatorul Ortodoxiei

Acest text poate fi considerat si ca o contributie necesara (dar care, probabil, nu va fi niciodata adusa la nivel oficial) la “Anul Crezului ortodox”, proclamat de Patriarhie pentru 2010, “în contextul aniversării în 2010 a 1.685 de ani de la primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea (325)”

Crestinismul sau Biserica? (I)

Fără Biserică nu există Crestinism; există doar învătătură crestină care, de sine stătătoare, nu poate „să înnoiască pre Adam cel căzut”.

Dacă acum ne întoarcem privirea de la Biserica descoperită în Noul Legământ către starea de fapt a istoriei Crestinismului, vom vedea că acest concept este tocmai cel ce a stat la temelia conceptiei crestine, modelându-i realitatea. Mai înainte de orice altceva, crestinii s-au socotit drept mădulare ale Bisericii. Obstea crestină se numea pe sine „Biserica”, preferând acest nume oricărei alte denumiri. Cuvântul „Biserică” apare de o sută zece ori în Noul Legământ, dar cuvinte precum „Crestinism” sau alte cuvinte cu acest tip de terminatie sânt cu totul necunoscute în Noul Legământ. După pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor si apostolilor a luat fiintă Biserica în chip de obste văzută, cu o legătură duhovnicească între mădularele ei.

La început nu a existat un sistem de învătare mai cuprinzător. Credinta lui Hristos era înfătisată prin câteva dogme din cele mai generale. Nu era nimic de învătat în Crestinism si rareori se cerea vreo punere de acord în enunturi abstracte. Ce oare însemna pe atunci a fi crestin? În vremurile noastre auzim tot felul de răspunsuri de tipul: „A fi crestin înseamnă a recunoaste învătătura lui Hristos, a încerca să împlinesti poruncile Sale”. Si încă acesta ar fi unul dintre cele mai bune răspunsuri de acest fel! Însă primii crestini răspundeau acestei întrebări în chip cu totul diferit. Încă de la primele pagini ale istoriei sale, Crestinismul ni se înfătisează sub forma unei obsti bine alcătuite si de un cuget. Nu existau crestini în afara acestei obsti. A veni la credinta în Hristos, a te face crestin – însemna a te uni cu Biserica. Acest lucru este exprimat în mod repetat în cartea Faptelor Apostolilor, unde citim că „Domnul adăuga Bisericii în toate zilele pre cei ce se mântuiau”. Fiece nou credincios era ca o ramură altoită pe trunchiul vietii Bisericii.

Iată un exemplu încă si mai caracteristic. Prigonitorul Saul, „încă suflând cu îngroziri si cu ucideri împrotiva ucenicilor Domnului” (Fap. 9, 1), a suferit o minunată convertire pe drumul Damascului, ajungând a urma lui Hristos. Avem aici o descoperire aparte a lui Dumnezeu către om. În Damasc, Domnul l-a trimis pe Anania să-l boteze pe Saul. Apoi Saul a călătorit la Ierusalim spre a se alătura ucenicilor de acolo si, după ce Varnava i-a înstiintat pe Apostoli despre el, era împreună cu ei. Astfel, până si viitorul mare Apostol pe care, în vedenia lui Anania, Domnul l-a numit vas ales, îndată după convertire s-a unit cu Biserica, adică cu obstea văzută. Avem aici dovada scrisă că Domnul nu doreste să-i stie pe slujitorii Săi în afara Bisericii.

Este usor de înteles pentru ce Sfântul Apostol Pavel vorbeste cu atâta stăruintă despre Biserică în epistolele sale: el nu făureste o învătătură despre Biserică, fiindcă chiar în vremea convertirii sale Pavel cunoscuse tocmai această Biserică si nu altceva, după cum îsi aminteste mai apoi: „Că ati auzit de petrecerea mea oarecând, întru cea iudaicească credintă, căci cu covârsire prigoneam Biserica lui Dumnezeu, si pustiiam pre ea”. Saul nu a prigonit pe adeptii vreunui unei învătături oarecare, ci tocmai Biserica, ca o valoare bine definită, perceptibilă chiar si celor din afară.

După mărturia celui ce a alcătuit cartea Faptele Apostolilor (Sfântul Luca), cea dintâi obste crestină era aproape deplina înfăptuire a conceptului de Biserică. Multimea celor ce au crezut, citim în Faptele Apostolilor, aveau toti o inimă si un suflet (Fap. 4, 32). Este vrednic de observat că în veacul al patrulea, când se lămurea dogma privitoare la Sfânta Treime, unii dintre Sfintii Părinti foloseau analogia cu primii crestini spre a explica unitatea Sfintei Treimi.

Cât de clar se definea întâia obste crestină se vede în chip minunat dintr-un stih din cartea Faptelor Apostolilor care a trecut oarecum neobservat: „Iară din ceilalti nimenea cuteza a se lipi de ei, ci îi mărea pre ei norodul” (Fap. 5, 13) [44]. Deci, pe de-o parte, convertirea la Crestinism este văzută ca unire cu Biserica, iar pe de altă parte, „din ceilalti nimenea cuteza a se lipi de ei”. Nu este oare cât se poate de limpede că, chiar de la început, când ucenicii directi ai lui Hristos erau încă în viată, Crestinismul era o societate vizibilă – Biserica – fiindcă pe atunci ea nu era ceva teoretic, ci viaţa însăsi? Da, în cele dintâi veacuri Biserica era deja opusul scolii. Scoala era aproape un cuvânt de ocară pentru vechii crestini. „Scoala” era numele obstilor eretice ce se despărtiseră de Biserică, cum se poate vedea din lucrările Sfântului Irineu din Lion si ale lui Ipolit Romanul. Folosind acest nume ei subliniau că, după părerea lor, în afara Bisericii nu există viată crestină, ci este doar locul unei scoli a rationalismului, a filosofiei scolastice.

Putem aduce dovezi chiar si din afara Bisericii. Se stie preabine cum au deformat protestantii ideea de Biserică, propovăduind o învătătură despre o Biserică „nevăzută”. Învătătura cu pricina este atât de cetoasă, întunecoasă si nedeslusită, încât un theolog lutheran, într-un raport oficial către Dieta de la Speyer din 1875, declara:

„Învătătura noastră protestantă despre Biserică se distinge încă printr-o asemenea neclaritate si inconsistenţă, încât s-ar putea numi călcâiul lui Ahile al Protestantismului” .

Cu toate acestea protestantii încearcă uneori să pună învătătura lor despre Biserică pe seama Crestinismului timpuriu. Unii învătati protestanti declară în chip hotărât că întemeierea Bisericii văzute contrazice Crestinismul evanghelic si că l-a deformat. Acesta, de pildă, a fost punctul de vedere al lui Rudolf Sohm. Însă mai târziu, chiar în studiile protestante, nu se mai aud asemenea voci hotărâte privitor la Biserica primelor veacuri. Eruditia străină Bisericii ajunge încet să-si dea seama de adevărul că Biserica si Crestinismul erau concepte identice si complet inseparabile unul de altul încă de la început.

Deformarea constiintei Bisericii prin influentele apusene

„Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolicească Biserică” .

Asa îsi mărturiseste orice crestin ortodox credinta în măreţul adevăr al Bisericii. Dar cu greu se va găsi vreun alt articol din Simvolul Credintei care să fie mai putin înţeles de către inima omului care l-a rostit cu buzele, decât acest al 9-lea articol unde se înfăţisează adevărul despre Biserică. În parte, lucrul este de înteles, căci în acest al 9-lea articol din Simbolul Credintei omul mărturiseste legătura sa cu obstea văzută a celor ce urmează lui Hristos. Prin aceasta, în scurtele cuvinte ale mărturisirii, el se învoieste cu toate adevărurile învătate de Biserică, recunoscută drept păstrătoarea învătăturii lui Hristos. Pe latura practică, ne dăm consimtământul, o dată pentru totdeauna, a ne supune tuturor acelor legi prin care Biserica atinge telurile existentei sale si potrivit cărora este ocârmuită ca societate trăitoare pe pământ. Se pare deci că nu gresim exprimându-ne gândul că adevărul Bisericii, mai presus de orice alte adevăruri, atinge însăsi viata fiecărui crestin, definindu-i nu numai credintele, ci si viata.

Petru cel Mare

A recunoaste Biserica înseamnă mai mult decât simpla visare despre Hristos: înseamnă a trăi în chip crestinesc, urmând calea dragostei si lepădării de sine. Pentru aceea, adevărul Bisericii este opusul principiilor de viată ce s-au strecurat încetul cu încetul chiar si în constiinta si atitudinea comunitătii religioase rusesti – desi, fireste, aceasta s-a petrecut mai ales în rândurile asanumitei societăti intelectuale. În tristele vremuri pentru Biserică din vremea domniei lui Petru I, pătura de sus a societătii rusesti s-a îndepărtat de viata bisericească a neamului si a început a duce o viată în părtăşie mai degrabă cu alte popoare europene decât cu ruşii. Supunându-se influentei apusene în toate sferele vietii, societatea rusească nu a putut scăpa de influenta confesiunilor apusene asupra formării propriilor atitudini religioase. Aceste confesiuni au fost pe bună dreptate numite „erezii împotriva dogmei si esentei Bisericii, si împotriva însăsi credintei sale”, de către un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe si al pământului natal, A. S. Homiakov. El nu gresea defel socotind tăgăduirea Bisericii drept cea mai caracteristică trăsătură atât a Romano-Catolicismului cât si a Protestantismului.

Adevărul Bisericii a fost grav deformat în Apus, după ce Roma a căzut din Biserică. În Apus, Împărătia lui Dumnezeu a început a fi văzută mai mult ca o împărătie pământească. Biserica Latină a întunecat conceptul crestin de Biserică în constiinta mădularelor ei prin legalistele sale calcule ale faptelor bune, prin relatia ei mercenară cu Dumnezeu si prin falsificarea mântuirii. Latinismul a dat nastere unei odrasle legiuite, desi foarte neascultătoare, sub forma Protestantismului.

Protestantismul s-a creat din pământul umanismului, care nu era un fenomen religios; dimpotrivă, toate ideile lui principale sânt pur pământesti, omenesti. El a creat respectul pentru omul în starea sa naturală. Protestantismul, care a mutat temeiurile umanismului în domeniul religiei, nu a fost un protest al constiintei crestine a Bisericii din vechime împotriva formelor si normelor create de papismul medieval, asa cum adeseori vor să pretindă theologii protestanti. Departe de asta: Protestantismul a fost un protest în exact acelasi plan. El nu a reasezat vechiul Crestinism, ci numai a înlocuit o deformare a Crestinismului cu alta, iar noua minciună era cu mult mai rea decât cea dintâi. Protestantismul a fost ultimul cuvânt al Papismului, ducându-l la concluzia sa logică.

Adevărul si mântuirea sânt date dragostei, adică Bisericii – iată

Tiara Papala

constiinta Bisericii.

Papismul, căzând din Biserică, a schimbat această constiintă, proclamând că adevărul este dat unei persoane separate, Papa, care chiverniseste mântuirea tuturor. Protestantismul nu a făcut decât să se împotrivească, zicând: „De ce adevărul s-a dat numai Papei?” – si a adăogat: „Adevărul si mântuirea sânt deschise fiecărui ins în parte, independent de Biserică”. Astfel fiece individ a fost promovat la rangul de Papă infailibil. Protestantismul a dat câte o tiară papală fiecărui profesor german, si astfel, cu nenumăratii săi papi, a nimicit cu totul conceptul de Biserică, înlocuind credinta cu ratiunea fiecărei persoane în parte. El a înlocuit mântuirea în Biserică cu o închipuită încredere în mântuirea prin Hristos, în egoistă izolare fată de Biserică.

Fireste, în practică protestantii s-au îndepărtat de principiul lor de căpetenie încă de la început si, pe căi ocolite, prin contrabandă, ca să spun asa, au introdus unele elemente ale dogmei despre Biserică, recunoscându-i o oarecare autoritate, desi numai în domeniul dogmei. Fiind o anarhie religioasă, Protestantismul pur, asemenea oricărei anarhii, s-a dovedit cu totul imposibil si, prin aceasta, ne-a dat mărturie despre adevărul de netăgăduit că sufletul omenesc este prin firea sa înclinat spre Biserică. Însă trăsătura de temelie a Protestantismului a fost bineplăcută omenestii iubiri de sine si voirii de sine de toate felurile, căci iubirea de sine si voirea de sine au primit un fel de blagoslovenie din partea Protestantismului – fapt ce se vădeste astăzi în nesfârsita divizare si sectarismul Protestantismului însusi. Protestantismul este cel ce a proclamat deschis cea mai mare minciună dintre toate: că poti să fii crestin tăgăduind Biserica. Cu toate acestea, legându-si membrii de unele autorităti si legi bisericesti obligatorii, Protestantismul intră într-o contradictie fără sperantă: chiar după ce a despărtit pe individ de Biserică, el pune totusi limite libertătii sale. De aici răsare necontenita răzvrătire a protestantilor împotriva celor câtorva jalnice rămăsite de constiintă bisericească ce încă se mai păstrează de către reprezentantii oficiali ai denominatiunilor lor.

Nu este greu de înteles că Protestantismul corespunde unei conceptii aproape în întregime păgâne, general acceptate în Apus. Acolo unde cultul individualismului înfloreste luxuriant, găsindu-si prorocii în filosofia la modă si cântăretii în arta literară, fireste că idealul lui Hristos în privinta Bisericii nu-si poate afla loc – căci el tăgăduieste iubirea de sine si voirea de sine din oameni si cere dragoste de la ei toti. În societatea rusească contemporană există o influentă directă a Protestantismului. Întregul nostru sectarism rationalist rusesc îsi are rădăcinile ideologice în Protestantism, din care descinde în chip direct. La urma urmei, de unde vin toti misionarii sectari, dacă nu din tările protestante?

Toate punctele de dezacord între acesti sectari si Biserica Ortodoxă vin din tăgăduirea Bisericii în numele unui închipuit „Crestinism Evanghelic”. Însă, chiar si independent de Protestantism, multi ajung acum să tăgăduiască Biserica, asimilând, îndeobste, atitudinea vest-europeană ce s-a dezvoltat în afara Bisericii si care este cu totul străină, si chiar vrăjmasă duhului Bisericii. Tot mai mult din trufasa ideologie vest-europeană pătrunde în obstea noastră. Literatura rusă, care mai nainte propovăduia dragostea si renasterea morală, mai ales în lucrările marelui Dostoievski, a început în ultimii ani să se plece în fata vest-europeanului Baal al individualismului semeţ. Când în societatea noastră ortodoxă dragostea este alungată de mândrie si iubire de sine (numite „nobile” – desi Sfintii Părinti ai Bisericii vorbesc despre iubire de sine si mândrie doar în legătură cu diavolul), când lepădarea de sine este înlocuită cu întemeierea în sine, iar blânda supunere este înlocuită cu mândra voire de sine – atunci o ceaţă groasă învăluie adevărul Bisericii, nedespărtit legat de idealuri cu totul opuse.

De-a lungul anilor, poporul rus a părăsit obiceiul de a se îmbiserici si a început a pierde cunoasterea Bisericii ca viată nouă în Hristos. Cândva, în vremuri mai bune, I. T. Pososkov lăsa mostenire fiului său această sarcină:

„Eu, fiule, cu tărie îti las mostenire si te leg cu jurământ să te alipesti de Sfânta Biserică Răsăriteană, maica ce te-a născut… si să rupi de tine pe toti cei ce sânt vrăjmasi ai Sfintei Biserici, si să nu ai nici un prietesug cu dânsii, căci sânt vrăjmasii lui Dumnezeu”.

După cugetul lui Pososkov, un vrăjmas al Bisericii este, negresit, un vrăjmas al lui Dumnezeu. Multi oameni au si pierdut o asemenea limpezime a gândului si, putin câte putin, s-a format în zilele noastre cea mai cumplită măsluire a credintei lui Hristos. Acesti oameni privesc credinta dintr-un punct de vedere pur abstract, ca o culegere de învătături ce pot fi supuse la tot felul de experimente. Crestinismul, în întelesul de viată bisericească si de omenire născută din nou prin Hristos Mântuitorul, este aproape uitat. Hristos Însusi a spus că El a zidit Biserica. Dar oare mai vorbeste acum cineva despre această Biserică? Nu; acum se preferă să se vorbească despre Crestinism – ba încă si Crestinismul este socotit un fel de învătătură filosofică sau morală. „Crestinism” – a ajuns să sune la fel ca Neokantianism sau Nitzcheanism!

- Va urma –

(din: Sfantul Arhiepiscop Ilarion Troitki, Crestinismul sau Biserica. In fata crestinismului antihristic. Editura Egumenita, Bucuresti, 2005)

Nu exista comentarii »