Descriere | 1 septembrie 2011 http://stiri.rol.ro/alexandru-pesamosca-cel-mai-bun-pediatru-din-tara-a-murit-728020.html
"Geniul chirurgiei pentru copii, la Terapie-Intensiva Reputatul chirurg Alexandru Pesamosca se zbate sa traiasca pe patul de spital. Viata lui e o poveste despre zeci de mii de copii salvati si multe miracole.
Si-a pus aproape sapte decenii din viata in slujba medicinei, iar in ultimii 12 ani s-a mutat intr-o camaruta din Spitalul de Copii "Marie Curie", aproape de sala de operatie. A salvat zeci de mii de copii uratiti de malformatii, a rezolvat mistere la care alti medici au ridicat din umeri si are la activ operatii in premiera mondiala.
Acum, salvatorul, ajuns la 81 de ani, ii lasa, vrand-nevrand, pe altii sa-l salveze. Este internat la sectia de Terapie-Intensiva a Spitalului Floreasca si este inconstient.
"Domnul profesor respira singur, iar valorile functiilor vitale se imbunatatesc de la o zi la alta. Am reusit sa-l stabilizam, acum urmeaza consolidarea. Este diabetic vechi, iar ei au de toate. Sufera de insuficienta cardiaca, respiratorie si renala. E ca-ntr-un ceas, s-a stricat o rotita, se strica toate si trebuie reechilibrate", ne-a declarat prof.dr.Mircea Beuran, chirurg la Spitalul Floreasca, unde profesorul a fost adus la sfarsitul saptamanii trecute.
Implinirea visului de-o viata al profesorului Pesamosca, infiintarea unui departamentul de chirurgie cardiaca in Bucuresti, il gaseste pe patul de spital.
A locuit in spital dupa ce a ramas vaduv
Profesorul Pesamosca este genul de medic care nu se hraneste cu titluri si medalii, nu ia spaga, nu are vile si masini scumpe si nu-si umileste pacientii. Tandru cu copiii si rece in timpul operatiilor.
"Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta si mila. Cu zambetul acela imi cereau toata mila din lume. Si, totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie", declara profesorul acum cativa ani.
S-a casatorit cu spitalul din tinerete si aproape ca nu a vazut un concediu. Intr-o zi, in anul 1999, dupa ce ramasese vaduv, s-a hotarat sa se mute oficial in spital, intr-o camaruta, pe care a mobilat-o cu lucrari de doctorat, carti, fotografii, desene ale unor copii, un pat si un televizor.
"Sa repari un copil-paianjen, asta implinire!"
La el ajungeau cazurile la care medici din intrega tara se cruceau si, ca-ntr-un scenariu demn de "Dr. House", nu avea liniste pana nu le gasea rezolvare.
Acum vreo 15 ani, au venit la el parintii unui copil grav bolnav. Din cati medici il vazusera, doar unul isi calcase pe orgoliu si-l trimisese la profesorul Pesamosca. Profesorul a ramas uluit: baiatul de sapte ani avea esofagul plin de tumori si se putea sufoca oricand in somn. Cu toata experienta, cazul l-a dat peste cap si a acceptat sa-l opereze. Au urmat ore intregi de zbateri sufletesti, de cautari prin tratatele de medicina. N-a aflat nimic si a intrat in operatie la hazard si a facut ce nu s-a facut niciodata.
"Dumnezeu mi-a dat atunci forta sa iau poate cea mai grea hotarare din viata mea. I-am inlaturat tot organul bolnav si-am inceput sa fac altul, din colon. Adica, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nout", declara profesorul in presa.
Un alt caz spectaculos a fost acela al unei fetite care se nascuse fara sfinctere, cel anal si cel uretral. Desi nedormit de doua zile, profesorul a reusit o alta premiera mondiala. A luat din pulpa fetei un manunchi de fibre musculare, din care a confectionat doua noduri, pe care le-a prins, unul in dreptul anusului, celalalt in dreptul uterului. Nodurile erau noile sfinctere. Dupa vreo 12 ani, a primit o invitatie la botezul copilului fetei pe care o operase. "Astea impliniri, domnule. Nu vile, masini sau mai stiu eu ce rahaturi. Sa repari un copil-paianjen, care merge in patru labe, sa-i innadesti si sa-i carpesti tendoanele si ligamentele si sa-l faci biped, sa alerge la tine, asta inseamna fericire!".
La un pas sa fie dat afara din spital in urma cu cinci ani
Cand a inceput sa simta oboseala, a hotarat sa se ocupe doar de cazurile mai grave, lasand interventiile curente pe seama ucenicilor lui. Mai tarziu insa, boala inceput sa-si arate coltii, iar rolurile s-au inversat: el se limita la operatii mai usoare, iar cele dificile au ramas in grija chirurgi lor scoliti de el.
Acum cinci ani, ministrul Sanatatii de atunci, Eugen Nicolaescu, a considerat ca nu mai este "doctor destul". Un ordin ministerial le interzicea medicilor de peste 70 de ani sa mai profeseze. In plus, a deranjat si prezenta profesorului in camaruta din spital. A facut insa un memoriu catre ministru in care cerea sa i se permita prelungirea activitatii medicale si a fost lasat sa ramana in spitalul despre care ii placea sa spuna a fost facut de el. "Nu am nimic cu reformele lui Nicolaescu. Dar spitalul asta este practic facut de mine. Realizez ca nu mai sunt verde. Sunt vested. De aceea, nu mai fac operatii de 6-7 ore", isi exprima chirurgul revolta.
"Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta si mila. Cu zambetul acela imi cereau toata mila din lume. Si, totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie." PROF. DR. ALEXANDRU PESAMOSCA, "Parintele" chirurgiei pediatrice romanes
BIOGRAFIE
Lauri in cariera, lacrimi in familie
In copilarie visa sa ajunga marinar, ca tatal lui. In 1948, cand toti cei din Marina Regala au fost aruncati in strada, visul lui s-a naruit si s-a hotarat sa incerce la Medicina. A invatat pe rupte si a intrat printre primii. Dupa facultate, a fost repartizat la Niculesti-Jianu, un satuc de langa Fetesti, unde a ramas trei ani, dupa care s-a transferat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti. Aici a ramas 27 de ani, timp in care nu si-a luat niciun concediu. A muncit pe branci, a operat de la copii de nomenclaturisti la copii de tigani. Pe toti i-a ingrijit la fel.In 1984 s-a mutat la Spitalul Budimex. Pe cat de satisfacatoare si plina de laurit i-a fost viata in halat, pe atat de nefericita i-a fost viata de familie. Sotia a murit acum 12 ani, iar ambii baieti i-au murit de cancer. Baiatul cel mare a murit de cancer la creier la 39 de ani, iar acum trei ani, i-a murit si baiatul cel mic."
Este un articol scris de Cristina Lica in Evenimentul Zilei.
Imi doresc sa nu uitam niciodata sa aratam recunostinta noastra, atat cat ne sta in putere, celor care nu aduna in viata asta valori materiale ci pe cele spirituale, asa cum este si cazul Domnului Profesor dr.Alexandru Pesamosca
|