Descriere |
Rândurile ce urmează sunt scrise în cinstea unuia dintre sfinţii secolulului XX. Ele mărturisec respectul şi dragostea noastră faţă de Sfântul Arsenie. Toate informaţiile pe care le avem despre el le datorăm, unui alt sfânt necanonizat încă al secolului nostru, Cuviosului Paisie Aghioritul. El este cel care a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trait alaturi de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor.
Din datele pe care le avem ştim că patria Sfântului Arsenie este FARASA (sau VARASIO). Cele 6 sate creştine ale acestui ţinut se găseau la circa 200 km de Capadocia şi era o picătură creştină într-o mare musulmană.
Timpurile în care a trăit Sfântul Arsenie au fost foarte grele pentru creştini: erau prigoniţi pentru credinţa ortodoxă, erau izolaţi de ceilalţi creştini, vieţile lor erau puse în pericol, femeile erau luate şi umilite în haremurile turceşti, bărbaţii ucişi şi copii luaţi şi despărţiti de famiiile lor. Toate acestea nu erau înfăptuite de autorităţile turceşti, ci cu acordul tacit al lor de teţi (turcii răzvrătiţi). Dar cu toate acestea, farasioţii erau renumiţi pentru credinţa şi dragostea lor de a rămîne oameni curaţi. O dată un grup de turci urmăreau un grup de femei pentru a le prinde , ele au preferat să se arunce în râu decât să renunţe la credinţă şi curăţenia lor trupească.
Dragostea lor pentru credinţa ortodoxă s-a materializat prin cele 50 de biserici care se aflau în Farasa, multe dintre ele foste mânăstiri. Biserica centrală era închinată Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona care au pătimit pe la jumătatea sec.IV.
Viaţa si minunile
În satul Kefalohori, din ţinutul Farasa, la anul 1840, locuia familia învăţătorului Elefterie cu soţia sa Varvara, cărora milostivul Dumnezeu le-a dăruit doi băieţi copii: Vlasie şi Teodor (cel care va deveni Sfantul Arsenie). Copii s-au bucurat de dragostea şi grija părinţilor lor puţin timp, fiindcă au rămas orfani, mai întâi de de tată şi apoi de mamă. de ambii părinţi. Apoi au trecut sub îngrijirea mătuşi lor din Farasa. După ce a mai crescut un pic,mătuşa sa îl trimite pe Teodor la Nigdi la o mătuşă de a tatălui său care era învăţătoare şi datorită căreia Teodor va îmbrăţişa şi el cariera de învăţător. Această mătuşă împreună cu alte rude din Smirna îl vor ajuta să continue studiile în acest oraş, unde a învăţat limba armeană, turcă şi puţină franceză. În timpul vacanţelor venea acasă şi în loc să se odihnească îi învăţa pe copii carte în casa părintească.
După terminarea studiilor, intră în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana (15 km de Cezareea), unde la 26 ani este călugărit cu numele de Arsenie şi hirotonit ierodiacon. Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său Vlasie spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înnece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă şi l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.
La 30 de ani este hirotonit ieromonah şi este făcut arhimandrit de mitropolitul Paisie al II-lea. De la acesta a primit drept ascultare să meargă în satul natal şi să păstorească creştinii ortodocşi de acolo. Dar mai înainte de a pleca spre satul natal, face o călătorie la Locurile Sfinte pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu dar şi pentru a se întări şi mai mult în credinţă. De aceea a fost numit de compatrioţii săi şi Hagi-efendi. Reîntorcându-se acasă începe activitatea învăţătorească.
Astfel a amenajat o sală unde copii se strângeau şi învăţau carte. În loc de bănci a pus piei de oi sau de capră pe care copii îngenuncheau şi urmăreau lecţiile şi turcii nu se iritau fiindcă credeau că se roagă. Alteori îi ducea în Biserica Maicii Domnului care devenise şi ea un fel de şcoală ascunsă. Nu se mărgina să-i înveţe să scrie şi să citească, ci mergea mai departe învăţându-i şi cum să se roage. Îi îndemna să se roage tot timpul prin rugăciunea inimii: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă” sau îi învăţa când greşeau să spună această rugăciune:”Am greşit Dumnezeul meu”.
El nu s-a îngrijit doar de copii ci şi de tineri şi cei în vârstă. Bunăoară îi strângea pe oameni în casa lui şi le povestea fie din Evanglie, fie din Vechiul Testament, fie despre sfântul zilei. Cei care îl ascultau la rândul lor repovesteau acasă şi astfel toţi se îmbogăţeau duhovniceşte. Nu trebuie uitat faptul că la slujbe citea Sfânta Evanghelie în greacă, farasiotă şi în turcă ca întregul popor să poată înţelege Cuvântul lui Dumnezeu.
Alături de activitatea învăţătorească, Sfântul Arsenie a avut şi o bogată misionar-filantropică. Făcea colecte în satele apropiate şi în oraşe cu scopul de a-i ţine uniţi în credinţă şi ţine trează apartenenţa lor grecească. Din aceste motive când boteza punea nume otodoxe şi greceşti: Elefterie(om liber), sau Elefteria (libertate), Sotir (mântuire), Sotiria, sau nume biblice (Moise,Solomon, Eva). Dar mai trebuie amintit şi un al treilea motiv pentru care Sfântul Arsenie proceda aşa: nu dădea nume de sfinţi pentru a-i feri pe creştini de drăstrăbălările care ar fi avut loc la zilele onomastice.
A fost apărător al credinţei ortodoxe împotriva propagandei protestante.Odată a venit în Farasa un pasto protestant care dorea să se cazeze la singura familie protestantă din ţinut, la familia Koupsi. Cuviosul Arsenie i-a spus să plece fiindcă deja au un protestant şi nu-i mai trebuie alt protestant in sat. Apoi a spus în Biserică: Cine va spune bună ziua lui Koupsi să ştiţi că va rămne neputrezit. Atunci nimeni nu a vorbit cu Koupsi. Acesta văzând aceasta a revenit la credinţa ortodoxă.
Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu ci şi faţă de semenul său indiferent că este creştin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simţit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli şi îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii care nu aveau copii şi prin rugăciunea lui dobândeau copii. Celor care erau bolnavi şi nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească şi apoi le trimitea prin rude sau cunoscuţi. În cazurile grave stătea lângă bolnav şi se ruga şi chiar făcea mătănii pentru acesta şi se vindeca. În cazurile de copii îndrăciţi sau paralitici, înţelegînd că era de vină părinţii, după ce le vindeca copilul le dădea canon de îndreptare părinţilor. O data au adus un copil care era posedat de diavol şi părintele le-a dat canon să postească 40 de zile post aspru pentru că în loc să se roage pentru copil şi să-l hrănească , l-au lăsat intenţionat flămînd pentru a-l putea stăpîni. În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani şi nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credinţa ortodoxă nu este de vânzare. I-a fost adusă o turcoaică proaspăt căsătorită care era posedată de diavol şi rudele o ţineau legată. Cu toate că era ziua în care el nu primea pe nimeni, totuşi el a trecut peste obiceiul lui şi a poruncit să fie adusă şi dezlegată. Ea s-a repezit la părinte, l-a prins de un picior şi l-a muşcat. Părintele care avea în mînă Sfânta Evanghelie ca să o citească, a lovit-o încet de 3 ori cu mâna pe cap şi posedata s-a liniştit si a început să plîngă şi să sărute piciorul muşcat al părintelui. Atunci tatăl ei a dorit să-i lase o pungă cu galbeni pe care i-a refuzat. Altădată a vindecat un copil turc posedat posedat şi tatăl lui i-a spus că o să lase toată averea. Atunci Sfântul Arsenie i-a spus spus să facă un pod sau să aducă apă pentru oamenii din satul de unde este el.
Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulţumire fiindcă soţia lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru:Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur şi îşi luat cît le trebuia. Nu l-au mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.
Dragostea părintelui s-a aarătat şi asupra familiilor sărace, cărora le trimitea prin cântăreţul lui prescuri. Sfântul pe cât îi iubea pe oamenii muncitori chiar dacă aveau o situaţie materială modestă, pe atât de mult nu-i avea la inimă pe cei leneşi. Un leneş a venit o dată la părintele să-i dea prescuri, el i-a dat însă o turtă de orz pe care a refuzat-o. Atunci părintele îl ceartă că era leneş deşi era în putere să muncească. Şi adresându-se cîntăreţelui îi spune să ducă la râu patru – cinci şisă le lase acolo. I-a spus şi leneşului să se ducă la râu să prindă peşte şi cu prescurile lăsate acolo să se hrănească, dar a fost refuzat, ba chiar acuzat că este zgîrcit.
Nu trebuie trecută cu vedera trăirea sa duhovnicească. Asftel cunoaştem că miercurea şi vinerea se zăvorea în casa lui simplă dar curată, că mânca turte de orz pe care şi le făcea singur. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea şi fie biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan gură de Aur şi la Sfântul Mucenic Gheorghe. Primul a apărat satul unde locuia cuviosul de turci care în anul 1915 au dorit să-i omoare pe localnici. Sfântul Arsenie a strâns copiii şi femeile în Biserica Maicii Domnului si au început să se roage. Turcii nu au putut intra în sat fiindcă Sfântul Ioan li s-a arătat, şi-a întins mâinile şi astfel i-a împiedicat să facă un rău. Cel de-al doilea a adus înapoi sfintele vase pe care nişte turci le furase din biserică. Aceştia fugind cu sfintele vase spre satul lor nu au mai putut să vadă drumul din cauză că se făcuse întuneric şi au înţeles că acel fenomen este de la Dumnezeul creştinilor. Şi cum şi-au schimbat drumul spre satul creştin întunericul s-a depărtat şi au spus că este norocul lor şi s-au reîntors din nou spre satul lor. Atunci s-a arătat Sf.Gheorghe care i-a bătut încât i-a făcut să revină în Farasa şi să aducă sfintele vase.
Pentru viaţa sa curată însuşi patriarhul ecumenic avea mare evlavie la Sfântul Arsenie, căruia îi scria, se consulta cu el şi chiar i-a propus să fie episcop dar a fost refuzat.
Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie şi cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile şi va muri, iar satul lor se va împrăştia .De asemenea a prevestit şi anii grei al celui de-al doilea război mondial şi ai războiului civil din Grecia când a spus că vor mânca miei negri. Şi cuvintele sfântului s-au împlinit întocmai. Cu puţin timp înainte de a pleca spre Grecia, el a botezat copii ca nu cumva să moară nebotezaţi, a ascuns Sfintele vase fie în Biserica Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona, fie în cimitirul creştin.La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de Înălţarea Sfintei Cruci şi apoi s-au dus în insula Kerkira unde a slujit două liturghi în biserica SfântulGheorghe şi după o scurtă suferinţă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Aflarea sfintelor moaşte si cateva minuni
După sosirea farasioţilor în Grecia aceştia s-au împrăştiat în diferite locuri dar în sufletul lor imaginea părintelui Arsenie a rămas vie. Mulţi dintre ei credeau în sfinţenia părintelui dar nu aveau curajul să deschidă mormîntul. Cel care face demersurile pentru a i se deschide mormântul este cuviosul Paisie Aghioritul (1924 - 1994). Două motive l-au determinat să facă această faptă. Primul era un omagiu adus Sfântului Arsenie pentru faptul că l-a botezat, i-a dat numele de botez şi a prezis că îi va călca pe urme, adică va deveni călugăr. Al doilea motiv este acesta: În 1945 fraţii săi au fost în Kerkira şi au luat pământ de la mormântul părintelui Arsenie şi l-au aruncat pe un consătean care nu putrezise şi minuea s-a petrecut, trupul celui mort s-a făcut ţărînă.
Cu aceste amintiri a venit în toamna anului 1958 cuviosul Paisie în insula Kerkira. Venirea sa în insula a coincis cu o vreme urâtă cu ploi şi vânt. Când a ajuns la cimitir şi i-a spus părintelui de acolo despre intenţia sa, acesta i-a spus politicos ori să vină altă dată ori aşteaptă să se îmbunătăţească vremea. Atunci cuviosul Paisie i-a spus că va veni ziua următoare şi cu ajutorul părintelui Arsenie vor putea scoate sfintele lui oseminte. A doua zi cuviosul Paisie a venit la cimitir pe o vreme ploioasă dar deodată ploaia a încetat şi a ieşit soarele. Pe vreme bună au scos sfintele moaşte din mormânt şi au făcut o slujbă în cinstea părintelui Arsenie. Imediat cum au plercat de acolo ploaia a reînceput să cadă, încât părintele cimitirului a spus uimit: „Părintele a făcut o minune!”.
După aflarea cinstitelor moaşte cuviosul Paisie le-a luat şi s-a dus la hotel unde avea să se întâmple o minune. În timp ce se ruga cuviosul Paisie o voce sălbatică l-a întrebat: ale cui sunt moaştele şi două maini negre s-au năpustit asupra lui ca să-l sugrume, în acel moment l-a strigat pe Sfântul Arsenie şi a simţit cum o altă putere l-a eliberat. Apoi cuviosul Paisie a aşezat moaştele la mânăstirea Sfântul Evanghelist Ioan de la Suroti, langa Tesalonic, unde se găsesc şi astăzi.
La aceasta manastire s-au întâmplat câteva minuni. Astfel pe 27 decembrie 1970 sora Vasiliki Stalimeni povesteşte: „Fiind adâncită în trăirea Sfintei Liturghii, în timpul Heruvicului, văd alături de preotul ce se ruga înaintea sfintei mese un alt preot în veşminte albe că se roagă şi face metanii în dreapta Sfintei Mese. La început m-am mirat gândind: ce se petrece şi când a venit al doilea preot ?! Privesc din nou şi-l văd în acelaşi loc făcând metanii în continuu, dar nemaiputând rezista să văd dumnezeiasca vedenie, m-am aşezat în strană ca să nu cad”.
O alta sora din manastire, Maria Panteloglu, a visat cum ieşea fum din mănăstire, fără să se înalţe flăcări de foc, şi în timp ce toţi erau neliniştiţi a auzit spunându-i-se: ”Nu vă neliniştiţi, căci având pe Arsenie acolo, nu va lăsa să ardă mănăstirea”. Este adevărat că în acele zile – spune cuviosul Paisie Aghioritul – ucigaşul de oameni, din pizmă, a îngrămădit in afara mănăstirii lemne şi surcele, care inchipuiau clevetirile, ca să facă rău.
Şi cuviosului Paisie a simţit prezenţa Sfântului Arsenie. Pe 21 februarie 1971 în timp ce recitea viaţa sfântului ca să corecteze greşelile care au apărut, l-a cercetat Sfântul Arsenie „precum profesorul mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, lăsându-mi în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească foarte mare”.
A doua oară i s-a arătat pe 29 martie 1971, la pomenirea sfinţilor mucenici Varasihie şi Iona ( în biserica cărora Sfântul Arsenie a slujit peste 50 de ani) în timp ce se ruga, la miezul nopţii, a văzut un câmp nesfârşit de grâu gata de seceriş şi mulţi lucrători. De asemenea, în cealaltă parte a câmpului era o clădire unde stăteau nişte telefonişti, iar un ofiţer era cu ei şi îi supraveghea. Ofiţerul ieşea din când în când afară şi făcea observaţii celor care nu secerau zicându-le:
- De ce nu seceraţi, când ştiţi că vă va plăti Hristos?
Pe acel ogor avea şi cuviosul o bucăţică de secerat. Părintele a spus acestui ofiţer:
- Iertaţi-mă, am numai o jumătate de plămân şi nu pot lucra mai mult.
El i-a răspuns:
- Ştiu că ai jumătate de plămân, dar ceea ce mă face să te iubesc cel mai mult este faptul că nu primeşti mandate (poştale). Eu te urmăresc şi la Poştă.
Apoi ofiţerul l-a luat pe părintele Paisie într-o maşină ciudată, care alerga cu viteză fulgerătoare pe deasupra pământului, fără să aibă nici roţi, nici aripi. L-a întrebat de unde este şi cum îl cheamă. Spunându-i numele, locul naşterii şi faptul că l-a cunoscut pe Cuviosul Arsenie, deodată ofiţerul şi-a schimbat înfăţişarea şi a apărut în faţă Sfântul Arsenie care l-a îmbrăţişat şi l-a pupat pe cuviosul Paisie. Dar neapucând bine să se bucure de el a şi auzit că a ajuns în staţie. Sfântul Arsenie i-a spus: „Tu vei coborî aici. Eu voi coborî la Tesalonic, deoarece locuiesc acolo, în apropiere”. (Cinstitele moaste ale Sfantului Arsenie se afla la Manastirea Suroti de langa Tesalonic.)
Sfântul Arsenie a fost trecut în rândul sfinţilor de Patriarhia Ecumenică în şedinţa din 11 februarie 1986 şi este pomenit în fiecare an la 10 noiembrie.
Sursă: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Sfântul Arsenie Capadocianul”, traducere de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006. |