Informatii din Dictionar al Noului Testament.

Dupa istoricul Iosiv Flavian Ierusalimul ar fi fost cladit initial de Melhisedec, rege canaanean. Dupa cucerirea lui de David in sec. al X-lea i.H. cetatea cananeana Urushalim devine centrul unitatii nationale iudaice. Traditia biblica recunoaste in el cetatea lui Melhisedec si-i identifica pozitia cu muntele Moria, unde Avraam a adus jertfa sa. Locas al lui Iahve, dupa constructia templului de catre Solomon, el este Cetatea Sfanta, centrul spiritual al poporului iudeu.

In anul 587 i.H. Ierusalimul este distrus si templul este daramat; iar sub regele sau Iezechia, poporul israel este dus in robia babilonica, de Nabucodonosor. Este rezidit templul si Ierusalimul in 536 de Zorobabel si Ezra, dupa eliberarea evreilor din Cirus. Dupa Alexandru cel Mare (323) Palestina si Ierusalimul sunt cand sub stapanirea Egiptului cand a Siriei, pana cand Iuda Macabeul (164 i.H.) il elibereaza de stapanirea siriana si resfinteste templul ptofanat de Antioh Epifan.

In anul 37 i.H. Irod cel Mare Idumeul inlatura pe Antigon ultimul rege macabeu si restaureaza templul construit de Zorobabel. Acesta este Ierusalimul si templul pe care-l gaseste Mantuitorul Hristos si in care intra adesea.

Ierusalimul din vremea lui Iisus avea in el marele templu in care a fost dus si El ca prunc la patruzeci de zile spre a fi inchinat la templu, dupa ce a fost taiat imprejur, in Betleem; apoi la 12 ani merge la templu (Luca 2, 21-23 s.u.). Mai tarziu El a propovaduit in acest oras. Aici la templu veneau iudeii de pretutindeni si prozelitii lor, macar o data pe an spre a se inchina si a aduce jertfe. In acest Ierusalim Iisus a facut multe minuni: in el a intrat triumfal, in el avea sa fie judecat si osandit de Sinedriu, prin Pilat, la moartea pe cruce. Stiind cum a ucis pe prooroci si cum avea sa ucida pe apostolii si ucenicii Lui, dupa ce-L vor rastigni pe El, Hristos a deplans Ierusalimul pentru distrugerea ce-l asteapta (Matei 23, 37-38; 24, 2).

Dupa invierea si inaltarea Domnului, apostolii si ucenicii asteapta in Ierusalim marea zi a Cincizecimii si aleg pe Matia. Aici in casa in care se aflau, are loc Pogorarea Duhului Sfant, in limbi ca de foc, peste ei (Fapte 2, 1-4), fapt care a marcat nasterea efectiva a Bisericii si inceputul propovaduirii apostolilor, ca si al Tainei botezului, oferita celor 3000 de suflete in acea zi (si alte 2000 a doua zi).

In Ierusalim sunt ucisi Stefan, primul mucenic, si apoi Iacov, apostolul. Aici are loc Sinodul Apostolic, Ierusalimul devenind centrul crestinatatii. La anul 70 d.H. Ierusalimul acesta este distrus de Titus, implinindu-se proorocia lui Iisus (Matei 24, 2; Marcu 13, 2; Luca 19, 44).

Sinodul Apostolic este denumirea obisnuita a adunarii apostolilor, preotilor si a intregii Biserici din Ierusalim, tinut la anul 49-50, descris de Sfantul Evanghelist Luca in Faptele Apostolilor(15, 1-28). El a fost determinat sa se tina pentru ca “unii crestini din Iudeea, iudaizanti care s-au coborat la Antiohia, si “invatau pe frati ca: ”Daca nu va taiati imprejur, dupa randuiala lui Moise, nu puteti sa va mantuiti”(15, 1). In Antiohia era o puternica Biserica dintre paganii crestinati de Pavel si Barnaba; iar cei veniti din Iudeea se vede ca erau iudei crestinati, dar care tineau – cu rigurozitate – ca si paganii crestinati sa primeasca taierea imprejur si sa pazeasca legea mozaica, pe care le socoteau mai presus de Evanghelie si de harul mantuitor. “Si facandu-se pentru ei impotrivire si discutie multa cu Pavel si Barnaba”, cei din Antiohia “au randuit ca Pavel si Barnaba si alti cativa dintre ei sa se suie la Apostolii si la preotii din Ierusalim pentru aceasta intrebare”(v.2).

Ajunsi in Ierusalim Pavel si Barnaba si povestind Apostolilor “cate a facut Dumnezeu cu ei”, “s-au sculat unii din eresul fariseilor, care trecusera la credinta (in Hristos), zicand ca trebuie sa-i taie imprejur(pe paganii crestinati) si sa le porunceasca a pazi Legea lui Moise”(v.5). Dar ridicandu-se Petru – in Adunarea apostolilor, preotilor si a toata Biserica – le-a raspuns acelor iudaizanti: “De ce ispititi pe Dumnezeu si vreti sa puneti pe grumazul ucenicilor(crestini din pagani) un jug pe care nici parintii nostril, nici noi n-am putut sa-l purtam? Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem ca ne vom mantui in acelasi chip ca si aceea”(v.10-11). Si tacand toata multimea au urmat la cuvant Pavel si Barnaba care au istorisit cate semne si minuni a facut Dumnezeu prin ei intre neamurile care s-au crestinat.

In fine, Iacob, episcopul Ierusalimului, incheind discutiile Sinodului a grait: “Socotesc sa nu tulburam pe cei ce dintre neamuri, se intorc la Dumnezeu”. Apoi au hotarat – cu intreaga Adunare: “ci sa le scriem(crestinilor dintre neamuri) sa se fereasca de intinarile idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange”(v.19-20). Cu aceasta s-a hotarat neobligativitatea taierii imprejur si nepazirea Legii lui Moise nu numai pentru pagani, ci si pentru iudeii care se crestinau, deoarece, de acum mantuirea este adusa de Hristos prin credinta si lucrarea harului.

Aceasta hotarare sinodala este scrisa si Adunarea a delegat din sanul ei pe “Iuda-Barsaba si pe Sila, barbati cu vaza intre frati”, ca insotind pe Pavel si pe Barnaba, sa duca hotararea intregii Biserici din Ierusalim Bisericilor pagano-crestine din: Antiohia, Siria si Cilicia. In scrisoare se spune: “…Parutu-s-a Duhului Sfant si noua, sa nu vi se puna nici o greutate in plus, in afara de cele ce sunt necesare. Sa va feriti de cele jertfite idolilor, de sange, de sugrumate si de desfrau”(v. 28-29).

Astfel s-a rezolvat problema neobligativitatii Legii mozaice.

Sinodul, ca adunare spre chivernisire a problemelor de credinta si de disciplina, a ramas de atunci organul suprem de conducere al Bisericii, care poate si excomunica, caterisi si afurisi pe eretici(cf. Matei 16, 19; 18, 17-18; Gal. 1, 7-9; I Tim. 1, 19-20; II Tim. 2, 17-18 etc.).

După moartea lui Solomon, regatul Israel s-a împărţit în Israel şi Iuda; chivotul rămânând la Ierusalim, unde Solomon ridicase Templu Lui Dumnezeu după dorinţa Acestuia.

La 40 de zile dupa nastere, Iisus a fost dus la Ierusalim si inchinat in templu unde a fost intampinat de dreptul Simeon si de proorocita Ana, ca adevaratul Mesia sau “Hristosul Domnului” (Luca 2, 22-28).

Apostolii Petru si Ioan, trimisi in Ierusalim pentru gasirea camerei, intreaba pe omul cu urciorul cu apa: “Invatatorul zice: Unde este incaperea (odaia) in care sa mananc Pastile cu ucenicii Mei? Si el va va arata un foisor mare, asternut gata. Acolo sa pregatiti (Pastile)” (Marcu 14, 14; Luca 22, 11-12).

Acest foisor a avut pentru ei o intreita intrebuintare: 1. Aci s-a savarsit Cina cea de Taina; 2. Aci i-a gasit Iisus inviat, adunati de frica iudeilor (Ioan 20, 19-26; Luca 24, 33); 3. Si tot aci se adunau ei zilnic la rugaciune (Fapte 1, 13). Si tot in acest foisor au ales pe Matia, si aci S-a pogorat peste ei Duhul Sfant, in ziua Cincizecimii.

(Dictionar al Noului Testament, pr. Dr. Ioan Mircea)

Sfantul apostol Pavel indica pe scurt aria sa misionara, desfasurata “prin puterea semnelor si a minunilor si prin puterea Duhului Sfant”, de la Ierusalim si imprejur, pana in Antiohia, Asia Mica, Grecia, Macedonia si Iliric. Iliricul era tinutul cel mai indepartat cand a scris epistola, caci dupa aceea Pavel a ajuns si la Roma si in Spania.

Lui Iacov, primul episcop al Ierusalimului, i s-a aratat separat Domnul Hristos dupa Inviere (I Cor. 15, 7). Locul lui de activitate a fost - din ziua Cincizecimii pana cand a fost ucis cu pietre la anul 62 - Ierusalimul si Biserica mama. El este cel care a participat si a prezidat Sinodul Apostolic din anii 49-50. De la acest Iacob ne-a ramas epistola care ii poarta numele, scrisa la anul 61 din Ierusalim.

Ierusalimul este denumit si "orasul pacii" sau Cetatea Sfanta.