Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 21:29 pe 11.10.2009
Sfânta Liturghie – izvor de sfinţire a poporului dreptcredincios

Cuvântul Liturghie în limba greacă înseamnă lucrare publică şi provine din alte două cuvinte, „laos” şi „ergon”. „Laos” înseamnă popor, iar „ergon” înseamnă „lucrare”. Deci Liturghia este lucrarea poporului dreptcredincios pentru a preamări pe Dumnezeu, dar şi lucrarea lui Dumnezeu pentru a sfinţi poporul dreptcredincios. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, diaconul zice: ”Vremea este să facem Domnului”, dar acelaşi verset (Ps. 118, 126) se poate traduce „vremea este ca Domnul să lucreze”, ca Domnul să lucreze pentru noi. Este deci posibilă o dublă traducere, ceea ce înseamnă un dublu conţinut duhovnicesc al Sfintei Liturghii, ca lucrare publică, şi anume, lucrarea poporului pentru preamărirea lui Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu pentru sfinţirea poporului. În acest înţeles, la sfârşitul Sfintei Liturghii se arată că Dumnezeu este Sfinţitorul poporului: „Tu eşti sfinţirea noastră”, iar rostul Liturghiei este sfinţirea poporului dreptcredincios de către Dumnezeu, Care este prezent şi lucrează în timpul Sfintei Liturghii. Aşadar, înţelegem că săvârşitorul principal al Sfintei Liturghii este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos: „Tu eşti Cel ce aduci şi Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi (dăruieşti)”- după cum se spune în rugăciunea aducerii darurilor la Sfântul Altar. De aceea, conţinutul duhovnicesc al Liturghiei poate fi rezumat astfel: „Hristos în mijlocul nostru”. Dar nu numai după prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului, ci în întreaga Sfântă Liturghie, de la început până la sfârşit, este Hristos prezent în mijlocul nostru, după cum a făgăduit El însuşi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Deci Hristos este prezent în mijlocul poporului dreptcredincios adunat în numele Lui. El este prezent între noi, în mod tainic, nevăzut. Iar această prezenţă harică a lui Hristos, nevăzută, dar reală, în timpul Sfintei Liturghii, este mărturisită iconic, vizual, prin icoane şi prin acte sau gesturi liturgice ale arhiereului sau ale preotului; şi este proclamată verbal prin citirea Evangheliei, prin cuvinte de cerere şi binecuvântare rostite de arhiereul care prezidează Sfânta Liturghie, de preoţi şi de diaconi, slujitori ai lui Hristos în şi pentru Biserica Sa, potrivit cuvintelor Sale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20, 21; 13, 20; Matei 10, 40) şi „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă” (Luca 10, 16). Această prezenţă harică a lui Hristos – Arhiereul veşnic în Sfânta Liturghie a Bisericii se intensifică în dăruirea Lui către Biserică şi culminează în sfinţirea Darurilor şi împărtăşirea clerului şi credincioşilor cu Trupul şi Sângele Său. Astfel, Euharistia este cea mai solemnă şi cea mai intensă comuniune a Bisericii cu Hristos, El fiind Capul şi Mirele Bisericii, iar Biserica fiind Trupul Său tainic. Prin împărtăşirea euharistică Hristos nu mai este prezent doar în mijlocul nostru sau între noi, ci înlăuntrul nostru, în noi. El devine Viaţa vieţii noastre (cf. Ioan 6, 56-57). Sfânta Liturghie este, aşadar, cea mai necesară, mai preţioasă, mai benefică şi mai sfântă lucrare a Bisericii, ca lucrare a poporului pentru Dumnezeu şi lucrare a lui Dumnezeu pentru popor, dar şi pentru întreg universul creat de Dumnezeu.
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni