In taverna lui Patopulos, in vreme ce vantul de nord sufla si sus pe munti ningea, intr-o dimineata, Pavlos Piscoletos a intrat sa bea un rom ca sa se incalzeasca, fiind alungat de femeia lui, injurat de soacra sa, batut de cumnatul sau, amenintat de chira-Stratina, gazda sa, si, nu in cele din urma, dupa ce i-a dat cu tifla pana si micul sau fiu, in varsta de trei ani, pe care pricopsitul de unchiu-sau l-a invatat cu asiduitate - asa cum fac chiar si unii parinti „din categoria celor mai simpli si din straturile mai de jos ale societatii - cum sa dai cu tifla, cum sa injure, cum sa blasfemieze si cum sa dea de pamant Cruci, candele, tamai si colive. Si, apoi, mai scrie, daca poti, povesti atheniene!

Proprietarul cel prevazator, pentru ca gospodinele sa vina sa-si faca, fara sa se scandalizeze, cumparaturile, pe langa butoaie si sticle, mai mult pentru a salva aparentele, avea ceva sapunuri, apret, orez si zahar, avea chiar si o moara de macinat cafea. Insa dimineata si seara vedeai cum ies, neingrijite si pe jumatate pieptanate, femei care isi tineau o mana la spate, ascunsa dupa o cuta a rochiei, si aceasta insemna ca ceea ce cumparasera nu fusese nici sapun, nici orez, nici zahar.

De multe ori pe zi, batrana Vasilo, saraca, singura si straina in tara straina, lipsita de orice fel de prejudecati, venea si isi bea pe fata romul ei. Venea si chira-Kostena Cleziarha, care ajuta dupa puterile ei pe la biserica, stand in fata sfesnicului cu picior si asezand lumanarile, si cate pentare lua duminica le bea pe toate, cu o constiinciozitate scrupuloasa, luni, marti si miercuri.

Venea si Stratina, gospodina cea cu doua case, care-si striga la poarta curtii, pe drum, si la taverna toate secretele ei, adica secretele celorlalti, dintre care o parte ramaneau in curte, o parte cadeau in taverna, si cele mai multe se revarsau pe drum; si le striga insultator numele in auzul lumii: care chiriasa a intarziat sa plateasca doua chirii, care rau platnic ii datoreaza dobanda, care vecina i-a luat ceva cu imprumut si nu i l-a mai adus inapoi. Mesterul Dimitris, croitorul de haine apusene, ii datora trei chirii, mesterul Pavlos Piscoletos, cinci, si cu luna in curs, sase. Lenio, cumnata ei, a trecut si o a doua ipoteca pe casa, in chip ilegal, si acum era nevoita sa alerge pe la avocati si notari ca sa-si asigure ceea ce era al ei. Katina, nepoata ei, din partea primului ei barbat, ii lasase un amanet, ca sa imprumute zece drahme, si acum, dupa evaluarea facuta de doi aurari, s-a vadit ca obiectul de argint era calp si ca nu valora nici macar atat cat valorau cele doua fisicuri de pentare pe care le avea in cripta ei; Stratina, dupa ce, potrivit obiceiului ei (acest lucru nu-l spunea, dar era cunoscut), i-a scos afara din casa pe mos-Stratis, barbatul ei, pe fiica ei, Margareta, si pe nepotica ei, Lenula, a deschis cripta, a pus acolo amanetul, a luat fisicurile si le-a dat saracei Katina intr-un chip care trada ca nu voia sa mai renunte la ele, ca si cum acestea pareau lipite de mana ei.

Asimina, vechea ei chiriasa, de profesie cantareata, atunci cand a disparut, ii datora chiria pe trei luni si noua zile. Si mobilele pe care de drept ar fi trebuit sa le dea gazdei, i le-a dat amantului, ultimului ei dragut, pe care, dac-ar fi dat Dumnezeu sa-si fi rupt piciorul, nu l-ar fi putut salva niciodata... iar ei nu i-a dat nimic altceva decat o amuleta, acolo, veche de cand lumea, plina de pete, si i-a spus misterios ca in ea se afla „lemn sfant". De cum a plecat, ca si cum s-ar fi deschis o prapastie si ar fi inghitit-o, o deschide si ea din curiozitate, si ce vede?... ceva zdrente, fire de par, litere turcesti, sconturi, lucruri magice, lucruri pierdute... Ati mai auzit sau vazut voi asemenea lucruri?

* * *

Mesterul Pavlakis a intrat zgribulit si a cerut un rom. Baiatul de la carciuma, care-l stia bine, i-a zis:
- Ai o pentara?
Omul a dat din umeri, parand ca nu intelege.
- Tu toarna-mi romul, i-a zis.
Cum sa aiba o pentara? Buni sunt si banii, buna este si munca, bun este si vinul, buna este si vorba, toate sunt bune. Dar mai buna decat toate este trandavia, acel dolce far niente al fratilor italieni. Daca acestuia i s-ar fi incredintat alcatuirea programului saptamanal, ar fi randuit duminica pentru repaus, lunea pentru huzur, martea pentru plimbare, miercuri, joi si vineri pentru munca, si sambata pentru odihna. Cine zice ca zilele de sarbatoare sunt multe pentru ortodocsi, si cele de lucru sunt putine? Acestea le spun cei care nu au facut nicio munca fizica si nu stiu decat sa legiuiasca pentru ceilalti.
Exact in acea clipa a intrat pe usa Dimitris, croitorul de haine apusene, ca sa-si ia micul dejun. Singura lui mangaiere era sa faca aceste „promenade" dese, dupa cum le numea. intrerupea pentru cinci minute, de zece ori pe zi, munca si venea sa bea un vin. Lua comenzi de pe la ateliere si le lucra in calitate de calfa in camera sa. A iesit sa bea un vin. Apoi, vazandu-l pe Pavlos, a spus:
- Toarna-i si mesterului Pavlakis un rom.
Asemenea unui trimis al lui Dumnezeu, spre a dezlega problema dintre client si slujitor a pentarei, s-a asezat alaturi de Pavlos si a inceput acea discutie, care nu era decat insasi continuarea gandurilor aceluia, in timp ce lui Pavlos nu i s-a parut decat o pledoarie in favoarea plangerilor sale.
- Cand repaus si cand sarbatoare, mestere Pavleto, prietene, a spus; nici de stat, nici de huzurit. De sfantul Nicolae am muncit, de sfantul Spiridon am muncit, duminica, alaltaieri, am muncit. Vine Craciunul, si banuiesc ca o sa lucram si in ziua asta care vine o singura data pe an.
Pavlos a dat aprobator din cap.
- As vrea sa spun si eu ceva, dar nu sunt priceput la vorba, mestere Dimitris, a zis. Imi pare ca mesterii astia, acesti magnati, aceasta societate, au randuit treburile acestea foarte rau. In loc ca munca sa fie distribuita in mod egal pentru fiecare dintre zilele de rand, vine dintr-o data si numai dintr-o parte. Lucram intr-un ritm alert de sarbatori, si apoi pierdem timpul in zilele de rand vreme de saptamani si luni.
- Este si lenea la mijloc, a spus baiatul de la carciuma, cu o obraznicie vicleana, folosindu-se de o clipa in care seful sau purta o discutie pe pragul usii si nu-l putea auzi.
-Si cu toate acestea, ce pricopseala poate sa-ti aduca si lenea, a spus Dimitris. Asa se petrece: sunt multe perioade din an de odihna si multa munca adunata laolalta in timpul care mai ramane. Bine zice mesterul Pavlos. Altceva este daca sunt lenes eu, sa zicem sau Pavlos, sau Petros, sau Kostas, sau Ghikas. Femeia mea lucreaza, eu lucrez, fiul meu lucreaza, fata e ucenica la o croitoreasa. Si cu toate acestea, inca nu putem s-o scoatem la capat cu chiria lui chira-Stratina. Lucram pentru proprietara ce ne inchiriaza casa, pentru bacan, pentru zarzavagiu, pentru cizmar, pentru negustor. Fata vrea luxul ei, baiatul vrea la cafeneaua lui, vrea sa aiba haina lui, distractia sa. Apoi, cum sa mai agonisesti si tu ceva?
- Umezeala mare, mestere Dimitris, a spus Pavletos, raspunzand acelorasi ganduri. Umezeala jos, la ateliere, unde locul este la subsol, munca este grea, reumatisme, raceli. Apoi cazneste-te, daca-ti place, sa prelucrezi pielea. Prelucreaza-ti acum si pielea-ti, prelucreaza-ti-o...
- A ta e bine prelucrata, mestere Pavlos, a spus obraznic iarasi servitorul, facand poate aluzie la scenele dintre Pavlos si fratele sotiei sale.
Apoi, a intrat carciumarul. Mos-Dimitris a iesit sa-si reia treaba, si discutia a incetat.

* * *

Mesterul s-a lasat prada fanteziei. Astazi este sambata, poimaine, Ajunul, raspoimaine, Craciunul. Macar de-ar fi avut niste bani sa cumpere un curcan, ca sa faca si el Craciunul acasa, asemenea tuturor... Acum regreta amarnic ca nu s-a dus in ultimele zile sa lucreze la tabacarie, sa scoata niste bani ca sa petreaca si el cat de cat sarbatorile ca om sarac ce este. „Igrasia este mare, locul e destul de jos, munca-i grea. Apoi cazneste-te, daca-ti place, sa prelucrezi pielea. Pielea noastra are nevoie de prelucrare".

Auzise si el de basmul popular despre lenesul pe care il duceau sa-l spanzure si care nu accepta sa traiasca decat cu conditia ca „posmagii sa fie muieti". Cunostea si cealalta poveste, despre hanul-lenesilor, pe care il infiintase, zic unii, Mehmetalis, in Kavala, in locu-i de bastina. Acolo, pentru ca raii intrecusera cu mult masura, stapanul s-a inteleptit si a intins o rogojina, pe care i-a fortat pe trandavi sa se intinda. Apoi a dat foc la rogojina. Cel care prefera sa arda, decat sa se scoale de pe locul sau, era un lenes veritabil si isi castiga dreptul sa manance pilaful degeaba. Cel care se ridica si fugea de foc nu era un lenes adevarat si isi pierdea drepturile. El, mesterul Pavlos insusi, a vizitat atatia Balianoi, atatia Averof, atatia Syngri, dar nici unul dintre ei nu s-a gandit sa infiinteze ceva asemanator, undeva in apropierea Athenei!
Mesterul Pavlakis a mai petrecut doua zile taind frunze la caini; in ziua urmatoare era Ajunul. N-a incetat sa viseze la curcan si sa aiba pofta de unul. De unde sa faca rost de el?

Dupa ce s-a innoptat, alungat asa cum era de acasa, s-a incumetat, venind pe un drum laturalnic, sa se apropie de carciuma in care era gata sa se-afunde.

Mintea lui era nedezlipita de curcan. Ar fi fost util, daca l-ar fi avut, si ca un mijloc de impacare cu femeia sa.

Acolo, pe cand dadea sa intre in carciuma, vede un baiat de la piata cu un cos pe umeri, care parea sa ascunda chiar un curcan, verdeturi, portocale, poate si unt, si alte lucruri bune. Copilul privea in stanga si in dreapta si parea sa caute o casa anume. Era deja gata sa intre in carciuma sa intrebe. Apoi, l-a vazut pe Pavel si s-a intors spre el:
- Stii frate, dumneata, unde este pe aici, pe aproa-pe, casa lui Tanase al lui Beliopulos?
- Casa lui chir Tanase al lui Be...
O idee asemenea unui fulger a straluminat mintea lui Pavlos.
- Mi-a spus numarul, si l-am uitat... de curand s-a mutat aici, in apropiere, pe strada asta... l-am avut musteriu de la inceput... mai inainte sedea mai incolo, in Gherani.
- A lui chir Tanase al lui Beliopulos! a incercat sa incropeasca un raspuns mesterul Pavlos; iata, aici este casa lui. Sa te duci inauntru sa o strigi pe chira-Pavlena, ca sa vina in camera de jos, la parter... ea este gospodina lui... cum sa-ti spun? sunt rude... este cumnata lui... intelegi, vreau sa zic, nepoata lui... strig-o si da-i cumparaturile.
Si facand el trei pasi spre usa de la intrare, se facea
ca striga:
- Chira-Pavlena, fa efortul si vino sa-ti iei cumpara-turile pe care ti le trimite domnul... stapanul tau.
Pana acum, lucrurile au mers cum trebuie. Mesterul Pavlos isi freca mainile si simtea in narile-i mirosul de curcan rumenit. Si nu-i pasa atat de curcan, cat de faptul ca avea sa se impace cu femeia lui. Si-a petrecut noaptea la o cafenea care era deschisa tot timpul, si de dimineata s-a dus la biserica.
Ziua intreaga a petrecut-o, nedezlipit, cand de un grup, cand de altul de vechi prieteni, la carciuma care ramanea deschisa cele mai multe ceasuri din zi cu obloanele inchise, cu ceva mezelicuri si inchinand paharul de destul de multe ori.
Seara, dupa ce a innoptat, s-a dus cu curaj, imboldit de aburii bauturii si multumita amintirii curcanului, si a batut la usa familiei sale. Usa era inchisa pe dinauntru.
- Buna seara, chira-Pavlena, a strigat de afara. Cum a mers curcanul? Vezi?, tot eu sunt.
Nu se auzea nici un glas, nici un sunet. Toata curtea era cufundata in tacere. Parterul, pivnitele, cotetele lui chira-Stratina, toate dormeau. Numai cainele l-a recunoscut pe mesterul Pavlos, a latrat putin si apoi s-a linistit iarasi.
In afara de trei sau patru familii, care locuiau in ca merele care nu aveau parte de soare, mai existau acolo doua capre, douasprezece gaini, patru pisici, doi curcani si multe alte pasari. Cele doua capre rumegau adanc in staulul lor ingradit si acoperit, gainile cotcodaceau in cotetele lor, porumbeii se adunasera in porumbarul lor speriati, dupa vanatoarea pe care pisicile au inceput-o impotriva lor o data cu lasarea noptii. Toate aceste mici zgomote alcatuiau sforaitul curtii aflate in adormire.
Cu toate acestea, s-a auzit un zgomot in casa.
- Ei, mestere Pavlos, a spus apropiindu-se chira-Stratina, sa nu ne-o luati in nume de rau ca va intrebam... Ce curcan si curci incurci - sa ai parte de bine -, craiul meu? Am vazut ce am avut de patimit ca sa acoperim chestiunea, ca sa nu ajunga casa de batjocu-
ra lumii... A venit cel caruia ii apartinea curcanul, la miezul noptii, a facut scandal, si ne-a speriat pe toii, si pe femeia ta, pentru ca ii taiase curcanul, vezi-binc, si il pusese in oala, a fost prinsa la colt... s-a inchis in camera si nu stia ce sa faca... A spus si cumnatul tau... ce chilipir ar fi fost si acesta..., desigur... si familia ta si-a petrecut toata ziua incuiata pe dinauntru, de frica sa nu vina cel ce avusese curcanul si sa aduca politia... mi-era frica sa nu ne facem si eu si casa de rusine. Alta data, mestere Pavlaki, sa nu mai faci astfel de glume. De-o asa ocara nu vreau sa mai am parte in casa mea! Ai auzit!?
Mesterul Pavlos a intrebat fricos:
- Acum... familia mea este inauntru?
- Sunt toti inauntru si s-au incuiat bine, iar lumina este coborata „de frica iudeilor".
Poarta de grija sa nu te simta iarasi de nicaieri sperietoarea aceea, cumnata-tau...
- Este inauntru?
- Ori este inauntru, ori in alta parte, a si ajuns... uite, pe undeva ii aud glasul.
Intr-adevar, s-a auzit o voce pe undeva, prin apropiere, care nu fagaduia prea multe pentru vizitatorul de noapte.
- Ei, mestere Pavlinos, zicea, bun a fost curcanul? Nu era clar cine putea fi acela care-i vorbise. Poate era mesterul Dimitris, vecinul. Putea fi si groaznicul frate al nevestei mesterului Pavlos.
- Si sa nu fi luat si eu un mezelic? s-a plans omul, in pofida la toate acestea.
- La ce-ti trebuie tie mezelicul, mestere Pavlakis? a repetat Stratina. Lucrurile-s tare intunecate, lasa-le pe astea! Munca, munca! Munca poate scoate din tine-un
voinic adevarat. Ce-a fost, a fost, sa te duci sa lucrezi, sa-mi aduci si mie chiria. Auzi? -Aud.
- Adu tu paraua, si eu, cu toata saracia mea, o sa jertfesc un curcan si o sa-l mancam.
S-a auzit dinauntru un murmurat ragusit, apoi o voce de copil mic a spus:
- In sanatatea ta, mester-Palo, tembelucule, tata lau. Mancam, il mancam pe cocosel. Na, ia tinti sudalme, si inca alte tinti, ca sa fie zete.
Evident, inauntru se afla si groaznicul frate al nevestei sale care il dascalise pe copil sa-i strige vorbele acestea.
- Nu sta o clipa, mestere Pavleto, a spus Stratina; nu-ti vreau decat binele! Valea acum, si poimaine la munca, munca!
S-a auzit un zgomot, ca si cum dinauntru cineva s-ar fi trezit si se apropia cu pas greu de usa...
- Valea, a repetat mecanic Pavlos, conformandu-se de-a binelea cuvantului... valea acum si la munca!

(1896)

Alexandros Papadiamandis

Extras din lucrarea "Povestiri de Craciun ", Ed. Sophia