Jurnal de sarbatori

Jurnal de sarbatori Mareste imaginea.

Anul acesta nu am avut sarbatori imbracate in dalbe vesminte de zapada. Luminitele de prin oras, de pe la case sau de la blocuri, parca s-au inmultit insa. Toate aceasta feerie de lumini, ca si focurile de artificii, tot mai bogate de la an la an, exprima acelasi dor al omului dupa lumina. Ea ar putea fi interpretata in doua feluri. Fie este proiectia exterioara a luminii agonisite in suflete prin apropierea de Hristos Domnul - Cel ce este "Lumina din Lumina", fie este palida consolare a celor ce bajbaie in intuneric, duhovniceste vorbind, dar care nu-si pot reprima dorul dupa lumina.

Asa cum toata aceasta goana de a avea in case mese imbelsugate cu mancare si bautura este mai degraba un substitut al adevaratei Cine, la care suntem chemati toti de catre Dumnezeu. "Suflete al meu, mananca, bea, veseleste-te" (cf. Luca 12, 19) - iata sloganul de sarbatori al omului de azi. Si sufletul se usuca, tanjeste si cade in depresie, flamanzeste, indopat fiind cu atatea bunatati, si orbeste tot mai mult, in timp ce se tot centreaza pe lumina din afara sa, precum fluturele de noapte in jurul unui bec luminat. Faptul ca nu a fost zapada nu poate fi intamplator. Pentru ca, desi impodobit si luminat cu de toate, Iasul a avut aerul unei cetati ce tipa a pustiu. Zapada ii oferea, in alti ani, adevarata stralucire. Poate vom intelege ca, daca nu este lumina si stralucire de sus (si la propriu), degeaba ne muncim sa ne impodobim casele si strazile. Nici macar in cele exterioare nu putem fi stralucitori!

***
Nu stiu cum va fi fost afara, in strada, cu atatea focuri de artificii, dar in biserici a fost cu adevarat stralucitor in noaptea de Revelion. Sa fii in rugaciune la miezul noptii, la cumpana anilor, doar la lumina curata a lumanarilor, e ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte. "A fost ca la Inviere" - imi spune cineva. Intr-adevar, biserica a fost plina si, spre deosebire de noaptea de Sfintele Pasti, cand vine mai multa lume, dar multi "iau lumina" si se retrag (era sa spun "se sting") foarte repede, cei care au venit acum au si ramas, in covarsitoare majoritate. Am petrecut ca o adevarata familie duhovniceasca. Nu a fost "chef de chef", ci cu mult mai mult, a fost cu chef de Dumnezeu!

***
Oricat de bine ne-ar fi "noua aici", nu putem uita de cei care sufera, sunt prigoniti sau chiar ucisi pentru numele Domnului. Parintele Mitropolit Teofan ne-a atras din nou atentia, in Pastorala de Craciun, ca acolo unde crestinii s-au numit pentru prima data cu acest nume si unde si astazi inca se mai vorbeste limba aramaica, cea pe care a vorbit-o si Mantuitorul in timpul vietii Sale pamantesti, adica in Siria, "sute si mii de crestini au fost ucisi, multe tinere crestine au fost batjo¬corite, doi arhierei ortodocsi au fost rapiti, 46 de biserici si manastiri ortodoxe au fost distruse". Si vestile cutremuratoare de acolo continua sa vina. Am aflat, in perioada aceasta, de familia unui preot - trei baieti si o tanara adolescenta - care au fost ucisi pentru "vina" de a fi crestini. Iar replica tatalui indurerat a fost: "M-a incercat Dumnezeu. Dar nu ca sa reduca la tacere vocea mea. Voi predica cuvantul lui Dumnezeu mai mult decat oricand, mai mult decat in trecut si voi proclama credinta noastra. Am platit un pret scump, un pret mare pentru acest lucru. Dar, cum a facut Dumnezeu cu Iov, cred ca asa va face si cu mine. Am nadejdea asta!". In timp ce un tata platea acest "pret mare", noi alergam prin supermarketuri, cautand produsele la care se fac reduceri de preturi.

***
Dar cel mai dureros mi-a fost sa aud ca un copilas de 3 ani, tot un crestin din Siria, inainte de a fi ucis, ar fi avut o replica uluitoare: "Am sa-i spun totul lui Dumnezeu!". Fapt ce nu i-a impresionat pe calaii sai. Ar trebui sa impresioneze si sa zguduie o lume intreaga, indiferent de confesiune. Numai ca, atunci cand e vorba de crestini ucisi, presa are, aproape intotdeauna, alte subiecte mai importante de abordat.

***
Acest copilas de trei ani ne cearta pe noi toti cu acest cuvant, cand traim ca si cum Dumnezeu nu ar exista. Iar unii se si grabesc sa reia, cu acest prilej, obsedantele argumente impotriva existentei lui Dumnezeu, de genul: "Daca Dumnezeu exista, unde este El in astfel de situatii? De ce nu intervine? Cum de permite raului sa fie prezent in lume?"

Sigur ca teologia are, de multa vreme, raspunsuri la aceste intrebari, care insista mai ales asupra libertatii pe care omul o are in aceasta viata (inclusiv libertatea de a ucide, de a face orice fel de rau), asupra faptului ca toate suferintele din lume nu sunt decat temporare, caci vine vremea cand nimeni nu mai poate face nimic rau aproapelui sau etc. Se ridica insa aici si o problema asupra careia foarte rar se insista, anume: in ce fel este prezent Dumnezeu in lume, in viata concreta, de fiecare clipa, a fiecaruia dintre noi? Adam si Eva au cazut cand Dumnezeu nu era cu ei, asa ar reiesi din referatul biblic. Dupa ce au gustat din fructul oprit, ni se spune ca a venit Domnul si, in timp ce se plimba in racoarea serii prin gradina raiului, a lansat intrebarea care ne vizeaza pe fiecare dintre noi: "Adame, unde esti?" (Facerea 3, 9). Mai sunt si alte pasaje in Sfanta Scriptura care ne relateaza despre un soi de absenta a lui Dumnezeu. Spre exemplu, tot in Vechiul Testament ni se spune ca atunci cand oamenii, care pana atunci vorbeau aceeasi limba, au vrut sa ridice "un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer", "S-a pogorat Domnul sa vada cetatea si turnul pe care-l zideau fiii oamenilor" (Facerea 11, 5). Sau, intr-un alt loc, Dumnezeu spune: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor, iar de nu, sa stiu" (Facerea 18, 20-21).

Ce putem pricepe de aici? Ca ni se vorbeste cumva pe limba noastra, ca noi, oamenii, sa avem o imagine a modului in care Domnul cunoaste faptele noastre, dar una antropomorfizata, cum mai gasim si in alte pasaje scripturistice? Sau ca Dumnezeu este permanent prezent cu noi, dar are si momente in care se retrage? Daca spui ca este prezent permanent, atunci e dificil sa explici cum asista la uciderea unui copil nevinovat sau la un viol; or in situatii de alt gen, spre exemplu atunci cand doi soti se impreuneaza trupeste (graitor e faptul ca traditia veche impunea, in astfel de momente, ca icoanele din camera nuptiala sa fie acoperite cu stergarul care le impodobea). Daca spui ca are momente in care nu este prezent, pui la indoiala atotprezenta Sa. Cel mai probabil ca solutia este una - ca si in celelalte aspecte dogmatice - de factura antinomica. Dumnezeu este si nu este in acelasi timp prezent permanent. Este prezent permanent ca putere, ca pronie (purtare de grija), dar nu este intotdeauna de fata ca Persoana ("Iata stau la usa si bat!" ne spune Mantuitorul in cartea Apocalipsei; si tot acolo noi spunem, prin vocea Sf. Ev. Ioan: "Vino, Doamne Iisuse!"). El devine prezent ca Persoana pe masura ce-L chemam in viata noastra. E un subiect asupra caruia se merita a reflecta mai mult, e capital pentru a ne lamuri multe din relatia noastra cu Dumnezeu si cu lumea.

***
Pe 1 ianuarie, dupa orele 18.00, mergeam cu masina prin zona Seminarului Teologic, aflat dincolo de capatul Copoului. La un moment dat zaresc o batrana mergand sontac pe trotuarul cu dale nu demult montate, taraind un bagaj ce-i sleia puterile. Opresc si o iau in masina. Aflu ca o cheama Ana si are 74 de ani. Merge la Breazu, la copiii sai, care nu stiu ca vine azi, ci o asteapta pe maine. Dar ea a vrut sa le faca o surpriza. Vine dintr-un sat de pe langa Targu Frumos. A ajuns la Iasi cu microbuzul, dar de multa vreme se tot lupta cu distanta ce mai este de parcurs pana la ai sai, caci nici o masina nu a oprit la semnele ei. De altfel, nici mie nu mi-a facut semn, se resemnase cu gandul ca mai are de mers pe jos multi kilometri. Schiopateaza pentru ca a avut, acum vreo doi ani, un accident rutier si s-a ales cu o tija in piciorul stang. Inainte de a o duce acasa, la copiii sai, nu ma pot abtine sa nu o intreb cum de s-a aventurat la un astfel de drum, cum de a crezut ca poate ajunge acolo unde si-a propus. Mi-a raspuns prompt: "Apai, daca nu te pornesti, nici nu ai sa ajungi vreodata!". E prima lectie pe care o primesc in 2014. De la o femeie inteleapta, care a trait multe.

Mda. Trebuie sa incetez cu totul a ma mai gandi la greutatile drumului si la starea mea de neputinta si sa pornesc cu adevarat la drum spre Dumnezeu. El este si Tinta mea, dar este si Calea. Sunt deja cu Dumnezeu imediat ce am plecat spre Dansul, dar in mod deplin voi fi cu El atunci cand "Il voi vedea precum este" (cf. I Ioan 3, 2). Primesc multumirea si binecuvantarea batranei cand o las la destinatie, chiar la poarta, pe o ulita laturalnica a satului. Si mi-aduc aminte de constatarea lui Leon Bloy, citita in adolescenta, in "Jurnalul filosofic" al lui Constantin Noica: "Nu se stie cine da si cine primeste!".

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

03 Ianuarie 2014

Vizualizari: 2100

Voteaza:

Jurnal de sarbatori 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

sarbatorile de iarna

Comentarii (1)

  • Constanta SzlavicsPostat la 2014-01-04 09:39

    Frumos articol, mi-au dat lacrimile! Multumesc.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE