Obiceiuri de iarna

Obiceiuri de iarna Mareste imaginea.


Obiceiuri de iarna


Obiceiuri de Anul Nou

 

Ceea ce caracterizeaza, printre altele, folclorul romanesc este bogatia obiceiurilor traditionale legate de muncile agricole de peste an si de pastorit. De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au pastrat, cu succesive schimbari de functie si cu necontenita accentuare a partii spectaculoase, pana in zilele noastre. Printre obiceiurile traditionale, cele ale sarbatorilor de iarna ocupa, datorita amploarei lor, un loc deosebit.

Sarbatorile de iarna sunt, inainte de toate, sarbatorile schimbarii anului. Ele se desfasoara intre 24 decembrie si 7 ianuarie si au ca punct central Craciunul si Anul Nou. Repertoriul lor bogat cuprinde : colindele - colinde propriu-zise, colinde de copii - urarile de belsug si recolta bogata cu plugusorul si cu buhaiul, urarea cu sorcovii, zorile, urare facuta in zorii zilei de Craciun si Anul Nou, vasilca; jocurile cu masti: turca sau cerbul, brezaiu, camila, capra, cerbului, malanca, jocurile cu papusi: dansurile: calutii sau bumbierii si caluserii, si, in sfarsit, cantecele de stea, vicleimul; irozii, ieslea si teatrul popular cu tematica haiduceasca.

Raspandirea teritoriala a acestui repertoriu nu este unitara. Unele categorii se gasesc in intreaga tara. Altele abunda in anumite tinuturi si sunt mai rare sau lipsesc cu totul in alte regiuni.

Deosebirile regionale corespund de fapt etapelor felurite in care se gaseste in dezvoltarea lui, folclorul diferitelor tinuturi. Situatia geografica oglindeste dezvoltarea istorica, caci cultura populara s-a inchegat si s-a dezvoltat in timp, pe baza dezvoltarii economice si sociale specifice locurilor, in folclor gandurile isi nazuintele oamenilor apar asa cum s-au inchegat si s-au cristalizat artistic in conditii concrete de viata. In acest sens gasim in el nu numai deosebirile intervenite in cursul procesului de dezvoltare, ci si pe cele ce au existat de la inceput chiar, in momentele si modurile in care s-iau alcatuit, to diferite locuri, comunitatile sociale.

Nici vechimea manifestarilor folclorice din cadrul sarbatorilor de Anul Nou nu este aceeasi. Cele mai multe par a fi stravechi. Doar cantecele de stea si irozii stat de origine mai noua, carturareasca, bisericeasca. Nou este si teatrul popular cu tematica haiduceasca, desi el se suprapune, ca si irozii, peste vechile spectacole populare cu masti sau se asociaza cu acestea.

Datele istorice in legatura cu obiceiurile de Anul Nou sunt si ele lacunare.

Cele mai ample le gasim in memoriul pastorului Andreas Mathesius din Cergaul Mic - Tarnave - septembrie 1647, in care protesteaza impotriva "valaohilor" care nu vor sa invete psalmii si continua sa cante de Craciun diavolestile lor colinde invatate din stramosi. El da asupra invatarii colindelor si desfasurarii colindatului, date care arata ca in trei secole obiceiul in ansamblul lui s-a schimbat foarte putin. Despre obiceiul colindatului la oras vorbeste diaconul Paul de Alep, care l-a insotit in principate intre 1650-1660, pe patriarhul Macarie. Descrierea se refera mai mult la sarbatorirea Craciunului de catre boieri si cler. Interesanta este totusi si mentiunea pe care o face despre colindatul lautarilor. D. Canitemir, in Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor, aminteste despre colinde, voind sa stabileasca o legatura intre refrenul Ler si Aurelian imparatul.

Trei dintre categoriile repertoriului enumerat prezinta un interes deosebit pentru cunoasterea realizarilor literare si spectaculoase din obiceiurile legate de schimbarea anului: colindele, urarile cu plugusorul, buhaiul si jocurile cu masti.

Prin numarul lor mare, prin frumusetea muzicii si poeziei lor, colindele domina sarbatorile Craciunului. Se colinda de obicei ta seara si ta ziua de Craciun, dar in unele locuri si in ajunul si ziua de Anul Nou si la alte sarbatori ale ciclului. La colindat participa tot satul, desi efectiv colinda numai copiii, flacaii, barbatii pana la o anumita varsta si lautarii. Sunt locuri unde colinda si fetele, mai rar femeile, si uneori fetele si flacaii impreuna.

Traditia obiceiurilor, de Craciun si Anul Nou cere ca flacaii care colinda si ureaza cu plugusorul si cu buhaiul, sau care fac jocurile cu masti, sa fie organizati in cete. Acolo unde formele traditionale au fost bine pastrate, colindatul era un maret spectacol, ce dadea deosebita solemnitate sarbatorilor Anului Nou. Se colinda in tot satul. Gazda casei colindate este intotdeauna intrebata daca primeste colinda. Se canta intai o colinda la usa sau la fereastra, prin care de obicei se vesteste sarbatoarea, apoi ceata intra in casa, canta colinda gospodarului (colinda cea mare) si pe urma, din initiativa cetei sau la cererea gazdei, alte 2-3 colinde. In casa colindatorii sunt asteptati cu darurile pe masa. Dupa terminarea colindatului, se ureaza pentru fiecare dar in parte si la sfarsit se multumeste gazdelor in formule traditionale. In anumite regiuni se danseaza la casele cu fete sau acolo unde este loc mai mult si vin fetele din mai multe case sa intampine ceata colindatorilor. Pe ulita ceata se deplaseaza cu cantece si strigaturi.

In trecut era si obiceiul intrecerii intre cetele de colindatori din acelasi nopti, ceata urca in turnul bisericii si colinda spre "cele patru zari". In trecut era si obiceiul intrecerii intre cetele de colindatori din acelasi sat sau din satele vecine. Ceata colinda insotita de un instrument muzical. Pana la primul razboi mondial, in multe regiuni se mai colinda cu cimpoiul. Azi se colinda cu fluierul, cu clarinetul, cu taragotul, cu vioara. In partea de sud-vest a Transilvaniei, ceata de colindatori are si o "duba".

Desi se colinda in grup, colinda se canta la unison. In cele mai multe locuri ea este executata antifonic, pe doua sau trei grupe. Rostul tuturor colindelor este urarea. Totusi deosebim, datorita desfasurarii si continutului, colindele propriu-zise de colindele de copii.

Copiii colinda in ajunul Craciunului si de Anul Nou. Colindele lor sunt scurte, vestesc sarbatoarea, ureaza belsug de miei, vitei, purcei, pui etc. si cer in versuri pline de haz, darurile cuvenite: alune, nuci, mere, pere, colaci etc. In unele parti ale Olteniei si Transilvaniei, copiii numiti si pitarai ating cu betele sau nuielele, pe care le poarta anume, stalpii portilor, usorii usilor de la grajduri sau hambare, grinda casei si scormonesc in carbuni, pentru a aduce noroc si belsug.

In colindele de copii, urarea este intotdeauna directa si, desi concreta in enumerarea celor dorite si chiar a darurilor pretinse in schimb, are un caracter general si se canta la fel la toate casele.

Colindele propriu-zise sugereaza urarea prin cantece care vorbesc despre intelepciunea si opulenta gospodarului, a ciobanului, pescarului etc, despre viteji si fapte vitejesti, despre feti frumosi si fete frumoase, despre logodnici si nunti minunate si despre tot felul de fapte si intamplari deosebite, pe care le descriu si le glorifica. Urarea directa apare doar ca o completare la sfarsit sau la unele daruri.

Spre deosebire de colindele de copii, care au un caracter general, colindele propriu-zise sunt individualizate. Ele se adreseaza gospodarului, gospodinei, flacaului, fetei, copilului, tinerilor casatoriti, sugarului, vaduvei, ciobanului, pescarului, soldatului, instrainatului etc. Exista si colinde de doliu etc. Exista tipuri de colinde mai mult sau mai putin precise astazi, pentru diferitele momente ale colindatului.

Individualizarea duce la o mare varietate de tipuri, la o mare diversitate de teme. Exista un intreg ciclu de colinde cosmogonice, un ciclu de colinde vanatoresti, in care cerbul si leul ocupa un loc deosebit, un ciclu de colinde pe tema metamorfozelor, un ciclu de colinde pastoresti. Poezia acestor colinde este de o mare frumusete. Colindele vorbesc, intr-o atmosfera de legenda, despre lume si stihii, dar mai cu seama despre trei domenii din viata satului si a oamenilor: Viata gospodareasca sub diferitele ei aspecte, puterea si frumusetea tinerilor, eroismul si iubirea vazute sub perspectiva unei casnicii.

Ceea ce caracterizeaza poezia colindelor este atmosfera optimista in care este infatisata viata oamenilor din obstile satesti. Aceasta transfigurare optimista a vietii este determinata de caracterul de urare al colindelor. Printre colindele ce au ajuns pana in vremea noastra, una care a pastrat prin simplitatea imaginilor, prin laconismul exprimarii - atmosfera de mare vechime, este colinda de pe valea superioara a Muresului, ale carei versuri i-au inspirat lui Bela Bartok Cantata Profana.

Cel unchies batran,
El ca si-o d-avut
Noua fiusori.
El nu i-o-nvatat
Nice vacarasi
Far'el i-o'nvatat
Muntii la vanat.
Punte si-au d-aflat,
Urma de cerb mare.
Allt au urmarit,
Pan' s-au ratacit
Si s-au neftinat
Noua cerbi de munte.
Drag taicutu lor
Nu si-au mai rabdat.
Si el s-o luat,
Pusca si-au'ntaglat
Si-n munti au vanat.
Punte s-au d-aflat
Noua cerbi de munte.
'Ntr-un genunche-a stat,
Tras-au sa-i sagete.
Cerbul cel mai mare
Din grai si-au strigat:
- Drag taicutul nostru,
Nu ne sageta,
Ca noi te-om lua
In cesti coarne rari
Si noi te-om tipa
Tot din munte-n munte
Si din plai in plai,
Tot din piatra-n piatra,
Tot tara ti-i face.
Taicusorul lor
Din grai si-o strigat :
- Dragi' fiutii mei.
Haideti voi acasa
La maicuta voastra,
Cu dor va asteapta,
Cu faclii aprinsa,
Cu pahare pline.
Cerbul cel mai mare
Din grai si-o grait :
- Drag taicutul nostru!
Du-te tu acasa
La maicuta noastra.
Ca coarnele noastre
Nu intra pe usa
Far'numai prin munti;
Picioarele noastre
Nu calca-n cenusa
Far'numai prin frunza;
Buzutele noastre
Nu-si beau din pahare
Ca-si beau din izvoare.

Este probabil una din primele realizari poetice ale temei metamorfozarii in literatura noastra care, dincolo de caracterul descriptiv de mare simplitate, este o glorificare a vietii libere a vanatorilor.

Venind din lumea obstilor satesti, colindele sunt cantece de urare ce exprima, in versuri si melodii de mare frumusete, bucuria intampinarii Anului Nou, toate sperantele ce se leaga de el. Spre deosebire de incantatii, de descantece, unde poezia insotea actul magic si se adresa numai unor forte supranaturale, urarea din colinde era un mod poetic de a inspira omului incredere in anul ce vine, de a-l face sa creada cu tarie in implinirea urarii. Aceasta calitate face ca urarea sa se realizeze prin descrierea vietii fericite si imbelsugate, prin prezentarea faptelor vitejesti ale tanarului voinic : lupta, vanatoare, incurarea cailor, intrecerea cu soimii, prin infatisarea alaiurilor de nunta etc. Descrierea unor vechi ceremonialuri este atit de clara in colindele cele mai realizate, incat sugereaza pe langa rostul de urare al cantecului si pe acel de carte de protocol sau de indicator de comportare. Descrierea caracterizeaza toata poezia obiceiurilor de Anul Nou si determina realizarea lor artistica.

Din punct de vedere al compozitiei, colindele incep cu cateva versuri de punere in tema, de pornire a actiunii, cu aproape aceeasi functie fata de intreg ca si inceputurile basmelor. Aceste versuri sunt premerse de versul de invocare : Junelui, june bun ! Florile, flori dalbe de mar ! Cununa de vinetele ! Domnului, domnu bun ! Lerui, ler etc. Versurile invocatoare revin in corpul colindei insotind refrenele muzicale. La inceput indicau sensul colindei si au fost probabil simboluri, legate de anumite categorii de urari. Ele si-au pierdut de mult semnificatia straveche, si prin aceasta si legatura precisa cu categoriile respective de colinde, si sunt azi doar podoabe poetice. Partea descriptiva, plina de imagini de mare frumusete, de hiperbole, de intamplari miraculoase, formeaza de fapt miezul colindei, descrierea vietii idilice, invocarea belsugului, actiunea eroica etc. Totusi accentul urarii nu cade asupra ei, ci asupra partii de incheiere, in care se afirma ceea ce este menit, se formuleaza, in moduri traditionale de exprimare, felicitarea, urarea. Dincolo de faptul ca astazi colinda se canta fara pastrarea riguroasa a categoriilor traditionale, versurile de incheiere indica rostul stravechi al ei.

Colindele ce vestesc sarbatoarea descriu ceremonialurile cu care alta data era intampinata venirea Anului Nou, ceremonialuri azi disparute.

Fa-te vesel, domnu bun,
Domnului bun,
Ca va vin junii buni,
Junii buni colindatori,
D-uspaciorii lui Craciun,
Lui Craciun celui batran.
Dalea dansu-nca-i cu ei,
Dale dansu-i imbracat
In vesmantu-i mohorat,
Lungu-i lat, prejur pamant,
Pe la poale polarit,
Pe la margini marginit,
Imprejur de manecele
Luce stele maruntele ;
Intre doi umeri d-ai lui,
Luce-mi doi luceferei.
Da' din fata si din dos,
Da' din fata ce mai luce ?
Luce soare cu razele.
Da' din dosu-i ce-i mai luce ?
Luce-i luna cu lumina.
Cest domn asa graia:
- Veniti, voi junii buni,
Veniti lin, mai catilin,
Ca soarele prin senin,
Si sariti in cea gradina
Ca-n gradina-i o stupina
Si-n stupina o fantana,
Si-n fantana-i apa lina.
Apa-n vedre veti lua,
Rupe-un fir de trandafir
Si-un stalpsor de busuioc,
Si-mi veniti voi, junii buni,
Rourind si prourand,
Cu vadra mai greu ploand,
Ca mi-s sfintii adormiti,
Si sfintii s-or destepta,
Portile vor descuia,
Jupanesei mese-ntinide,
Fete mari faclii d-aprinde.
Gazda-n casa ne-a primii
Si bun dar ne-a daruit
Un colac de grau curat.

Este de remarcat in aceasta colinda mantia de ceremonial pe care o poarta batranul Craciun, a carei infatisare, cu toate simbolurile astrale ce pot fi puse in legatura cu cultul soarelui, aminteste de costumul imparatilor bizantini. Batranul Craciun, marele gospodar al obistei patriarhale, indeplineste in desfasurarea ceremonialului rolul polaznicului din obiceiurile de Anul Nou al slavilor din sud.

Cercetatorii cred ca s-a ajuns la marea varietate de tipuri de colind prin faptul ca, in cursul veacurilor, creatii ce au apartinut unor categorii astazi disparute ale folclorului traditional s-au refugiat in obiceiul colindatului. Ei cauta sa stabileasca legatura intre colinde si descantece, epice si ele de multe ori ; intre colinde, farmecele de dragoste si poate unele stravechi obiceiuri, azi disparute; intre colinde si vechile cantece de sezatoare, intre colinde, cantece de nunta si unele cantece epice care au patruns, in Transilvania mai cu seama, in repertoriul de colinde.

Venind din lumea obstilor satesti, colindele pastreaza fara indoiala unele din cele mai vechi realizari poetice romanesti. Dar in procesul dezvoltarii folclorice sfera imaginilor din colinde se largeste si prevesteste, atunci cand tematica este voiniceasca, imaginile cantecelor epice eroice.

Intr-o colinda de vanatoare din com. Peceneaga, construita pe aceeasi schema de organizare a imaginilor, vanatoarea nu este decat ridicarea pe un plan hiperbolic a faptelor tanarului voinic, pentru a reliefa urarea de la sfarsit:

Leroileo,
Cerb s-a laudat
Si s-a rourat,
Leroileo,
La margini de sat
Ca nimeni nu stie
De-unde iarba-mi paste
Si apa cand bea...
Si Gheorghe-al voinicu
Pe-acolea-mi trecea,
Pe cerb mi-l zarea,
Acas'alergara,
Arcul ca-si luara,
Arcul si-o sageata,
La vanat sa-mi iasa,
Joi de dimineata,
Pe nori si pe ceata,
Si el sa-mi vaneze
Ziua, toata ziua,
La margini de sat.
De-o urma ca-mi dara,
Urma cerbului.
Urma ca-i lua,
Tot din deal in dealu
Si din Tale-n vale.
Urma ca-I ducea
Tot din piatra-n piatra
Si din stana-n stana
Urma-i povarnea
La rau, la parau,
Unde-i apa lina,
Pietrele rasuna,
Unde iarba-mi creste,
Fir gaitaneste,
In patru se-mpleteste;
Sub calin, malin,
Susu-i frunza deasa,
Jos ii umbra groasa,
Si Gheorghe-al voinicu
Pe-acolea-mi trecea,
Pe cerb mi-l zarea
Zacand, rumegand,
Namiaza-si facand,
Si Gheorghe-al voinicu,
La genunchi cadeara,
Arcu-si intindeara,
Arcul si-o sageata,
Pe cerb mi-l izbea,
La spata din dreapta,
Cerbu sus sareara
Si se blestema:
- Ochisorii mei,
Vedea-i-as sariti,
Pe mare azvarliti,
Pe dealuri Liintiti !...
Si Cheorghe-al voinicu
Tinta-i petrecea,
Tinta-i si-o sageata,
La cerb navalea.
Pe cerb mi-l lua
La spata din dreapta
Si cu el pleca,
Prin sirai de sate.
Prin satele rari,
Cu fetele mari;
Prin satele dese,
Cu fete mirese.
Nimenea nu-l vede.
Numai Ileana-l vede.
Il vede si-l fericeste:
- Ferice de el,
Si de maica lui !
Zile ce-a nascut,
Parte ce-a avut
De taica, de maica,
De-o carne de cerb !
Cu carnita lui
Nunta sa-si ridice:
Nunta si nuntasii
Si toti megiasii.
Cu clielceaua lui
Curti sa-si sindruiasca :
Curtea si curtasi!
Si toti megiasii.
Cu cornita lui
Facea-si furci la curti
Cu unghiuta lui
Facea-si paharele,
'Chin boieri cu ele,
'Chin si fericesc.
Si Gheorghe-al voinic
Fie sanatos !

Felicitarea tanarului voinic, glorificarea lui cu sens de urare pentru o fericita casatorie, este esenta colindei. In alte colinde, in care tanarul voinic urmareste o ciuta, insasi vanatoarea poate fi considerata o alegorie a casatoriei. Legatura dintre colindat si casatoriile din caslegi este fireasca pentru satul traditional si din aceasta cauzam uite din imaginile colindelor de flacai si de fete le intalnim in canteccle ceremoniale de nunta. Foarte frecventa este compararea fetelor cu merele :

Pana-s mere micutele,
Stau frumos pe crangurele.
Daca merele mai cresc,
Cad pe jos si putrezesc.
D-asa-i randul fetelor,
Ca si randul merelor.
Pana-s fete micutele,
Li-i drag la parinti de ele
Daca fetele mai cresc,
Strainii le indragesc.

Imaginea este deosebit de graitoare pentru morala sociala a satului de obste si a satului nostru traditional pana tarziu. Plecarea fetelor de la casa parinteasca prin casatorie era socotita un act ce intra in randuiala normala a firii si a societatii. Pornind de la viata satului vechi colindele au cuprins treptat elemente noi de viata, dar atata vreme cat functia lor de urare a ramas nestramutata, aspectul artistic imbogatit cu noi metafore a ramas in general acelasi.

Intr-o colinda din Arges, intalnim realitati social-culturale mai noi, exprimate prin imagini de alta factura, puse insa in valoare in cadrul aceleiasi structuri poetice traditionale :

Din vadurile Diului,
Marului cu florile dalbe !
Sla Ion tinar calare
P-un calut cam alb de spurc;
Si se cearta tot cu turcii,
Tot cu turcii si cu francii,
Sa-si dea turcii vadurile,
Si francii corabiile.
Se certara zi de vara,
O zi de vara pana-n seara.
Se certara si se luara;
Luara turcii vadurile.
Si francii corabiile.
Le luara si le trecura
In cea tara a lui Banat.
Unde-i omul mai bogat
Si fetele mai frumoase.
Dete in tara de-a-mi robi,
Robi trei zile de vara
Si trei nopti robira iara.
Si un plean de juni voinici
Si alt plean de fete mari
Si altul de nevestele
Ca-s in tara multicele.
Si vin junii fluierand,
Fete mari hore-nvartind,
Nevestele zdrobolind.
Dar in urma tuturor
Tare-rru vine-o cociuta
Si-mi aduce-o cuconita,
Cuconita smedioara
Cu cosita galbioara.
Plinu-i capul de floriuti,
De florinti, de bani marunti,
Urechiusi de strelecbiusi,
Degetele cu inele.
Tare-mi vine tot plangand,
Tot plangand, moarte-si rugand,
Fata-i alba zgariind.
Cine sta sa mi-o mangaie ?
Sta Ion, fat-frumos,
P-un cal mandru bataios.
Taci, Mario, nu mai plange,
Nu te iau roaba sa-mi fii
Ci te iau doamna sa-mi fii.
Doamna buna-a curtilor,
Nor'buna parintilor,
Cumnatica fratilor,
Fratilor, surorilor,
Gazda, calatorilor.
Ion, fat-frumos,
Sa fie sanatos.

Afinitatile acestei colinde cu unele cantece de nunta din stilul vechi hunedorean si bihorean, si intr-o oarecare masura cu toate oratiile de nunta, sunt evidente. Raptul ca alegorie a nuntii pare insa a fi un procedeu artistic ce premerge alaiul imparatesc de vanatoare din oratii. Referinte istorico-geografice, venirea din sud, dinspre Vidin spre Banatul Severinului, intalnirea cu turcii si genovezii, pot fi pretioase elemente de cronologizare, dar esentialul pentru urare este descrierea alaiului de nunta. Intr-un chip obisnuit, nu numai in colinde si in basme se trece de la fapt la descrierea alaiului cu junii fluierand, fete mari hore-nvartind, nevestele zdrobolind si cu cocioara ce aduce pe mireasa, ale carei infatisare si podoabe sunt zugravite in cateva trasaturi.

Si in aceasta colinda accentul cade insa pe urarea de casatorie adresata fetei, exprimata in versurile de incheiere, in care se defineste rolul ei in familia patriarhala mare. Precizarile acestea au rostul unor indicatii de comportare si sunt un document al relatiilor tinerei sotii in familia patriarhala si in societatea sateasca. Nu este lipsit de interes, pentru atmosfera satului traditional, versul care vorbeste despre ospitalitate.

Tema pe care o intalnim in Miorita este si ea frecventa nu numai in colindele de pastori ci si in colindele de osteni si in general in colindele ce se canta la casele celor ce au copii instrainati. in cea mai mare parte a Transilvaniei, Miorita nu apare decat sub forma de colinda. Portretul tanarului voinic, realizat prin episodul mamei batrane ce isi cauta fiul, se intregeste intr-o colinda de ostean cu imagini care amintesc cantecul epic de factura veche, cantecul in care eroul lupta impotriva stihiilor...

Voi voinicilor,
Voi vitejilor,
Eu v-as intreba,
Sa-mi spuneti ceva
D-al meu dragut fiu.
Voinici d-auzea,
Sta si raspundea
-Maicuta, draguta,
P-acest voinicel,
Nu-i de a-l cunoaste,
Nalt si sprincenat, inspicat de varsat;
Fetisoara lui,
Spuma laptelui,
Ochisorii lui,
Doua muri de camp,
Coapta la pamant,
Ne-ajunsa de vant,
Coapta la racoare,
Ne-ajunse de soare.
Sprancenele lui,
Pana corbului,
Mustacioara lui,
Spicu graului,
Caluselul lui,
Puiul zmeului,
Scarisoara lui,
Doua falci de zmeu.
Taftarasul lui,
Doua naparci berci
De coade-nnodate.
Din gura-nclestate.
Frausorul lui
Doi balaurei
De coada-nnodati,
De gura-nclestati.
Bicisorul lui,
Biciul sarpelui.

Peste vechile urari s-au suprapus, cu timpul, elemente crestine care, de multe ori, n-au facut decat sa inlocuiasca numele eroilor stravechi cu nume biblice. Alaturi de ele, s-au creat insa in timp, in cadrul aceluiasi gen, alte colinde laice - dupa cum e sigur ca s-au creat si noi imagini poetice - si colinde religioase crestine inspirate direct sau indirect din biblie, din vietile sfintilor si din diferite apocrife. Acestea se canta in general pe melodiile vechiului gen al colindelor.

Precum colindatul domina sarbatoarea Craciunului, uratul cu plugusorul si buhaiul si jocurile cu masti domina sarbatoarea Anului Nou.

Plugusorul a fost altadata un obicei agrar, o urare de An Nou. Plugul impodobit era un plug adevarat, tras de 4 sau 2 boi. In general si azi numai copiii folosesc un plug simbolic. Urarea recitata, nu cantata, sugereaza, sub forma unui lung poem ce ajunge pana la 500 versuri, plin de intamplari hazlii si de vorbe de duh - ce spun despre intreaga munca a campului, de la arat si semanat pana la coptul colacilor din graul cel nou - recolta bogata pentru anul ce vine. Ca recuzita se folosesc, pe langa buhai si instrumentele muzicale insotitoare - fluiere, vioara, cobze - talangi si harapnice. Pe alocuri, la iesirea din curte se trage prima brazda. Intre urarea cu plugusorul si buhaiul si urarea colacului din Transilvania - de fapt povestea versificata a painii - exista o mare asemanare. Aceeasi urare se recita in Transilvania la jocul cu turca sau la multumirea pentru colaci.

Descrierea muncilor agrare, de la gasirea locului pentru arat pana la coptul colacilor, se face, in variantele general raspandite, cu multe hiperbole menite sa potenteze efectul urarii. Ea nu este lipsita de parti de umor, care inveselesc pe cei ce le asculta, ca si in oratiile de nunta. Acestea sunt in general menite sa potenteze veselia zilei de An Nou, socotita "festum incipium", in care faptele si atitudinile oamenilor trebuie sa fie de bun augur.

Formele mai vechi ale Plugusorului sunt pretioase documente despre felul cum se faceau muncile agricole in obstile satesti de altadata. Aceste forme mai vechi ne arata insa ca Plugusorul n-a fost numai o simpla urare, ci ca probabil prima forma s-a nascut din practica muncii si a fost un tratat de veche agrotehnica. Intr-o varianta din Fibis, reg. Banat, descrierea facuta in propozitii simple este tehnica, versul de sase silabe si rimele fiind doar mijloace mnemotehnice pentru mai buna retinere a indicatiilor practice :

"Jupanu gazda-re
Bun gand s-o ganditu
Pranzu l-o pranzitu
Boi la jug s-o prinsu
In padure s-o dusu
Lemn pa car s-o pusu
S-acas' o vinitu
Frumos l-o cioplitu
Plug l-o ferecatu
Boi la plug s-o prinsu
La pamant s-o du-su
Si el s-o brazdatu
Crucis, curmezisu,
Mai vartos lungisu
S-acas' o vinitu
Si s-o hodinitu
Boi la car s-o prinsu
La pamant s-o dusu
Grau s-o samanatu
Mandru l-o grapatu
Dumnezo o datu
O ploaie cu soare
Grau rasare-re
Mandru s-o coec-re
S-acas' o vinitu
Si el s-o sculatu
Dragi sclujniei a lui
Tat cu neste sera
Cam carligatele
La dinti maruntele
La holda s-o dusu
Ilold-o saceratu
Manunchi l-o tapatu
Si-n snopi l-o legatu
Claia l-o claditu
S-acas' o vinitu
Boi la car s-o prinsu
La pamant s-o dusu
Grau pa car s-o pusu
S-acas' o vinitu
Si el s-o sculatu
Dragi sclujii a lui
Tat cu neste lemne
Lemne hodrolemne
Cu grumaz de ptiele
Grau l-o imblatitu
Si-n saci l-o bagatu
Pa car l-o tapatu
La moara s-o dusu
Si-n cos l-o bagatu
Farin-o pticatu
Si-n saci o bagatu
Pa car i-o tapatu
Si-acas' o vinitu
Si el s-o sculatu
Dragi sclujniei a lui
Tat cu neste site
Farin-o cernutu
Mandru o moietu
Si o framantatu
Mandru s-o doschitu
Colac l-o-mpletitu
'N cuptor l-o bagatu
Mandru sa coce-re
S-afara-l scote-re
Pe masa-i pime-re.
Asta-i domnut bunu
Jupanu gazda-re.

De la aceste forme stravechi, urarea Plugusorului a evoluat treptat spre un adevarat poem al muncii in care aratul, semanatul si seceratul harnic si opulent al gospodarului sunt prezentate la o potenta deosebita prin hiper-bolizarea realitatii si se imbina necontenit cu momente de haz menite sa inveseleasca pe ascultatori. De la stravechiul tratat de agrotehnica primitiva, se ajunge la realizari artistice valoroase.

Cantecele si jocurile ce fac parte din repertoriul obiceiurilor legate de schimbarea anului sunt documente pretioase pentru studiul dezvoltarii culturii populare la romani. Intre ciclul sarbatorilor noastre de iarna si ciclul sarbatorilor de iarna romane, mai cu seama Saturnaliile, Calendele si Dies natalis Solis invicti, cercetatorii cred a stabili legaturi indiscutabile. Multe din cantecele, urarile si jocurile ce se desfasoara in timpul acestor sarbatori, chiar si atunci cand nu se poate stabili legatura lor cu antichitatea, ne duc, cum se vede, spre forme de viata in care conceptia magica era dominanta.

Dar dincolo de acestea, cantecele si jocurile din repertoriul sarbatorilor de iarna sunt realitati ale folclorului nostru. Din vechile cantece si jocuri de Anul Nou, poporul a selectionat in cursul secolelor si a adus in vremea noastra, pe cele ce au exprimat pe plan general uman dorinta unui an fericit si imbelsugat, bucuria cu care oamenii intampina de veacuri Anul Nou.

In general, poporul cultiva azi aceste cantece si jocuri traditionale. Legatura cu traditia este inca foarte puternica, dar in procesul de dezvoltare cantecele si jocurile acestea trec mereu prin schimbari si adaptari. Poate aparea o noua grupare a elementelor repertoriului in cadrul obiceiurilor. Unele categorii sunt mai conservatoare, altele mai predispuse inovatiei. Totusi nu se intampla nimic neasteptat. In procesul de dezvoltare, cantecele si jocurile obiceiurilor legate de schimbarea anului vor continua sa fie supuse selectionarii, sa fie mereu cizelate, pentru a fi mereu contemporane, cum au fost selectionate si cizelate in trecut, devenind din formule magice, poezii si cantece de mare desavarsire si frumusete. Unele vor cadea, nu vor ramane din ele decat documente ale unor vremi si conceptii trecute. Altele se vor pastra si se vor dezvolta mai departe.



03 Iulie 2012

Vizualizari: 33660

Voteaza:

Obiceiuri de iarna 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.