Sarbatoarea Craciunului in comunitatile de tipteri la inceputul anilor '90

Sarbatoarea Craciunului in comunitatile de tipteri la inceputul anilor '90 Mareste imaginea.

Craciunul este si acum cea mai importanta sarbatoare a comunitatii tipterilor din Maramures. Alaturi de semnificatia religioasa, traditia adauga si alte semnificatii cuprinse in datinile si obiceiurile tipterilor (Tipterii sunt o minoritate de etnie germana din Maramures si Bucovina).

Casele se impodobeau si inca se impodobesc cu traditionalul brad de Craciun si cu cate o ramura de brad la fiecare tablou, bradul avand o semnificatie mai deosebita pentru cei care isi aveau local de munca in padure.

Putini tipteri tin intregul post al Craciunului Dar ziua dinaintea acestei sarbatori este cunoscuta ca zi de post (la tipteri, ca si la romano catolici in general, de post se consuma mancare fara carne, dar se admit lactatele si alte produse interzise de postul ortodox). Dintre mancarurile specifice acestei zile amintim supa de arpacas cu ciuperci uscate, strudel cu lapte, grau fiert, vin, longalseln (un fel de gogosi din aluat dospit). In loc de strudel cu lapte, in unele case se mananca lascute din aluat fiert si umplute cu varza calita.

La miezul noptii Ajunului incepe slujba de Craciun la care participa cea mai mare parte a comunitatii. Aceasta slujba a devenit astazi momentul spiritual care-i uneste pe tipterii din Viseu cu cei care vin din Germania.

La terminarea slujbei (in jurul orei doua din noapte) se incepe colindatul. Acum merg cu colinda familii intregi (parinti si copii) pe la rude mai ales, dar si la prieteni. in trecut, colinda era uneori acompaniata si de un acordeon.

Nu exista cete speciale de colindatori nici obiceiul de a se intreba, ca la romani, gazda, daca primeste colinda, dar nu se intampla nici ca cineva sa-i refuze pe colindatori, caci sarbatoarea este prea mare si unica in an pentru a-i refuza pe cei care aduc vestea nasterii Pruncului Iisus.

Exista cateva texte de colinde traditionale in care s-au pastrat putine cuvinte tipteresti, restul apartinand germanei literare. Acestea se canta numai la usa gazdei pana cand aceasta iese sa-i intampine pe colindatori. Ei nu sunt daruiti cu bani, nuci, mere, colaci etc., in cazurile pozitive obiceiul fiind preluat de la romani. in schimb, ei sunt poftiti la masa gazdei unde pot ramane pana cand se lumineaza de ziua sau isi pot continua colinda la alte case, pana in zorii primei zile de Craciun.

Dimineata primei zile de Craciun este pentru odihna. Apoi se merge la slujba dupa care in zilele noastre se aduna intreaga comunitate pentru a primi si privi colinda si "reprezentatia" teatrului de irozi, obicei care de Craciun este cel mai amplu si mai fastuos. Colinda jocului de irozi este singura careia i se dau bani. Inceputul se face prin intonarea a doua colinde - una la inceputul, alta la sfarsitul slujbei de Ajun -, continuand toata noaptea si in prima zi de Craciun.

La tipteri grupul care organizeaza Viflaimul nu este ceata de feciori ca la romanii din zona. La ei nu exista interdictii de varsta, situatie sociala (in Viflaimul romanesc au roluri numai baietii cu armata nefacuta) sau stare civila. Din ceata pot face parte atat cei casatoriti, cat si cei necasatoriti, "Irod imparat" fiind conducatorul cetei si cel care aduna darurile pe care irozii le primesc de pe unde colinda. Singura fata acceptata in ceata este "Fecioara Maria", o adolescenta care insoteste ceata pe tot timpul colindatului.

Pentru cunoasterea rolurilor, transmise pana nu de mult pe cale orala, in fiecare seara, incepand din junii datei Sfantului Nicolae, membrii cetei se aduna la repetitie. Costumele si recuzita (bastonul lui Iosif, placuta hangiului, sabiile etc. ) sunt foarte vechi, pastrandu-se de la o generatie la alta si innoindu-se in caz de deteriorare. Cel mal vechi costum pastrat este al lui Iosif, care dateaza de pe la inceputul acestui secol.

Fata de costumatia de o bogatie si coloratura baroca a Viflalmului romanesc, Harodesspiel cunoaste simplitatea clasica a costumelor. Textele celor doua teatre de irozi in schimb se afla in raport invers. Cel tipteresc cunoaste pasaje si replici care nu respecta intotdeauna logica dialogului sau a discursului, jocuri de cuvinte aproape intraductibile, inclinand catre stilul baroc.

Functia traditionala a acestui teatru de irozi era colinda gazdelor si evocarea unor momente legate de nasterea pruncului Iisus (cautarea de catre Maria si Iosif a unui lec pentru a naste si refuzarea lor de catre gazdele cele bogate, vestirea Nasterii de catre pastori, venirea celor Trei Crai de la Rasarit, uciderea pruncilor de catre Irod etc,) in cadrul unor mici scenete al caror text se transmitea prin traditia nescrisa. In ultimii ani insa, Viflaemul romanesc si-a pastrat sobrietatea numai in scena lui Iosif si a Mariei si la cantatul colindelor.

Devierea de la functia de colinda la cea de spectacol s-a accentuat in ultima vreme tot mai mult datorita lipsei de "cenzura" din partea comunitatii care, incepand sa se destrame, nu mai recepteaza unele elemente ca straine de traditie sau de functia initiala a teatrului de irozi.

Cel care provoaca devierea in cadrul spectacolului este personajul numit Mos (Chrez), pastorul cel mai batran si cam intr-o ureche care, precum se pare era mai de mult Craciun cel batran, care inca nu se convertise la crestinism, decat dupa ce auzise marturiile celorlalti pastori si vazuse Pruncul. In textul initial interventia acestui personaj se reducea la cateva schimburi de replici cu ceilalti pastori, replici in care el se face ca nu aude ce spun ceilalti, raspunzand ironic, atat la afirmatiile, cat si la rugaciunea lor.

In ultimii ani rolul acestui personaj s-a extins mult, el intervenind incepand eu sceneta a doua, a pastorilor, pe tot restul teatrului, in afara de colinde, cu replici rimate si ritmate cu ale personajelor. Gama tematica a acestora cuprinde ironii la adresa personajelor si a celor prezenti, aluzii la unele aspecte ridicole sau penibile care au avut loc in cadrul comunitatii in anul care a trecut etc Reusita rolului depinde numai de flerul si fantezia celui care il interpreteaza.

Ca urmare a acestor interventii devine usor transparenta constiinta teatralitatii si chiar a celor doua parti "rivale"- spectacol si spectator. De aceea irozii nu mai sunt priviti ca purtatorii unui mesaj dumnezeiesc, performeri initiati ai unui fapt cu incarcatura simbolica si mitica, desi aceasta idee a ramas pana astazi cel putin in constiinta celor care-si joaca rolurile. Paralel cu aceasta si accentuandu-se tot mai mult in ultimul timp apare ideea ca ei sunt numai actorii care isi joaca rolul, apoi se pierd printre ceilalti. Gazdele de altadata devin public al unui spectacol in care ele sunt cele carora li se critica defectele, nemaifiind ei cei care critica in acest cadru prin prisma traditiei faptul performat in fata lor si moravurile noi ale comunitatii.

Locul de desfasurare nu mai este gospodaria gazdei, usa la care se colinda, ci un loc public in care comunitatea se aduna cu scopul de "a se distra de Craciun". Desfasurarea acestui obicei face parte, de altfel, din procesul contemporan de desacralizare a datinilor contemporane de valorificare in cadrul acestora mai mult a elementelor spectaculare decat a simbolurilor ascunse, a unei mitologii sau semnificatii (crestine in cazul nostru) care nu apare la suprafata. De aceea unele constatari ale semnificatiilor mai "adanci", desi se mai regasesc uneori ca forma in obicei, sunt simple speculatii culturale, nemaiavand acel loc de cinste in mentalitatea sau practica actuala, desi nu sunt total necunoscute comunitatii. La nivelul de spectacol ele raman manifestari ale comunitatii aflate in sarbatoare.

Prin preajma teatrului de irozi al tipterilor si mai de mult si in afara acestuia se gasesc cete de draci care au specific faptul ca poarta peste imbracaminte, legate cu curele de piele, niste talangi mari. Rolul lor este de a vesti prin sunetul talangilor apropierea jocului de irozi sau pur si simplu sarbatoarea Craciunului; nu au alte roluri, nici texie specifice.

Personajele, in afara de draci, sunt: Vestitorul, Iosif, Maria, Hangiul, ingerul, alt Hangiu, 2 Pastori, 2 Crai.

Paralel cu obiceiul mai sus mentionat exista si teatre de irozi ale copiilor, cu texte mai scurte si mai simple, facute din una-doua scenete, cu costume simple, care colinda pe la case. E vorba de piesele numite "Betleemul mic", "Trei Crai" si "Irod", texte pastrate in traditia orala inca de cand tipterii au fost colonizati, fara sa fi fost publicate pana in prezent si fara a trezi atentia cuiva in mod deosebit.

Desi dupa 1870 nu a mai fost scoala germana la Viseu, iar limba bisericii era maghiara, totusi aceste texte s-au pastrat in germana pana in zilele noastre.

IULIANA BANCESCU



11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5086

Voteaza:

Sarbatoarea Craciunului in comunitatile de tipteri la inceputul anilor '90 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.