Epistola catre Coloseni


Epistola catre Coloseni

Sfaturi pentru viata crestina

Asadar, daca ati inviat impreuna cu Hristos, cautati cele de sus, unde se afla Hristos, sezand de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant; caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu. Iar cand Hristos, Care este viata noastra se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru marire.

Drept aceea, omorati madularele voastre, cele pamantesti, desfranarea, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este inchinare la idoli, pentru ca vine mania lui Dumnezeu, peste fiii neascultarii, in care pacate ati umblat si voi odinioara, pe cind traiati in ele. Acum deci lepadati si voi toate acestea: mania, iutimea, rautatea, hula, cuvantul de rusine din gura voastra.

Nu va mintiti unul pe altul, fiindca v-ati dezbracat de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui, si v-ati imbracat cu cel nou care se innoieste, spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui care l-a zidit, unde nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru toti Hristos. Imbracati-va, dar, ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unul pe altul si iertand unul altuia, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat voua, asa sa iertati si voi.

Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, intru care ati fost chemati, ca sa fiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre, si fiti multumitori. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru voi cu bogatie.

Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata intelepciunea. Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I, in psalmi, in laude si in cantari. Orice faceti, cu cuvantul sau cu lucrul, toate sa le faceti in numele Domnului Iisus si prin El sa multumiti lui Dumnezeu Tatalui (3, 1-17).

Vorbirea voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia (Col. 4, 6).