Necredinciosul rege Belsatar


Necredinciosul rege Belsatar

Belsatar necinsteste vasele sfinte

Belsatar, regele Babilonului, facu un mare ospat pentru o mie din dregatorii sai, si, in fata celor o mie, bau vin. Belsatar cand era in toiul ospatului, la bautul vinului, porunci sa aduca vasele de aur si de argint pe care Nabucodonosor, tatal sau, le luase din templul din Ierusalim, ca regele sa bea vin in ele impreuna cu dregatorii sai, femeile sale si concubinele sale.

Atunci au fost aduse vasele de aur si de argint care fusesera luate din casa lui Dumnezeu din Ierusalim si baura din ele regele si dregatorii sai, femeile sale si concubinele sale. Ei baura vin si preamarira pe dumnezeii de aur, de argint, de arama, de fier, de lemn si de piatra.

Vestirea pedepsei pentru acest pacat

In aceeasi clipa iesira degetele unei maini de om, care scrisera in fata sfesnicului celui mare pe tencuiala peretelui palatului regal, si regele vazu varful degetelor mainii care scria.

Atunci fata regelui se ingalbeni si gandurile lui se tulburara; incheieturile coapselor sale se slabira, iar genunchii i se izbira unul de altul neincetat.

Regele incepu sa strige din toate puterile sa i se aduca prezicatorii, caldeii si talcuitorii de semne. Atunci el prinse a grai si zise tuturor inteleptilor din Babilon: "Oricine va citi scrisul acesta si imi va arata talcuirea lui va fi imbracat in vesmant de purpura, lant de aur i se va pune imprejurul gatului lui si va ocarmui ca al treilea in regatul meu."

Atunci venira toti inteleptii regelui, dar nu putura citi scrisul, nici sa-i faca cunoscut intelesul lui. Regele Belsatar se inspaiminta foarte, fata lui ingalbeni, iar dregatorii lui ramasera inmarmuriti.

Atunci a poruncit sa vina Daniel. Si a zis Daniel: "Tu te-ai ridicat impotriva Stapanului cerului si ai adus vasele casei Sale inaintea ta, si ai baut vin din ele, tu si dregatorii tai, femeile tale si concubinele tale, si ai preaslavit dumnezei de argint, de aur, de arama, de fier, de lemn si de piatra, dumnezei care nu vad, nici nu aud si nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeu, in mina Caruia este suflarea ta si toate caile tale, nu L-ai cinstit.

Atunci a trimis El varful mainii care a scris aceste cuvinte: Iata inscriptia care a fost scrisa: Mene, tekel, ufarsin. Aceasta este talcuirea cuvantului mene: Dumnezeu a numarat zilele regatului tau si i-a pus capat. Tekel: l-a cantarit in cantar si l-a gasit usor. Peres: a impartit regatul tau si l-a dat mezilor si persilor".

Pedeapsa vestita se implineste

Atunci a poruncit Belsatar si au imbracat pe Daniel in vesmant de purpura si i-au atarnat lant de aur de gatul lui si au dat de veste ca el va carmui ca al treilea in imparatie. Chiar in noaptea aceea a fost omorat Belsatar, imparatul caldeilor, si Darius Medul a luat imparatia lui (Dan. 5).

Iata Judecatorul sta inaintea usilor (Iac. 5, 9).