Pilda cu talantii
Pilda cu talantii
Stapanul imparte avutia sa slugilor sale
Si, intorcandu-se Iisus spre ucenicii Sai, le-a spus pilda aceasta: "Imparatia cerurilor este asemenea omului care, plecand departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mana avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui, si a plecat.
Indata, mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi talanti a castigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau".
Slugile cele bune sunt rasplatite
"Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Si, apropiindu-se, cel care luase cinci talanti a adus alti cinci talanti, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata alti cinci talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau.
Apropiindu-se, si cel cu doi talanti a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iata alti doi talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau".
Sluga cea lenesa este pedepsita
"Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. De aceea, m-am temut si m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau.
Si raspunzand stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat. Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Ca tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor" (Mt. 25, 14- 30).
La iconomi, mai ales se cauta, ca sa fie aflat cineva credincios (1 Cor. 4, 2).