Mic florilegiu educational din invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul

Mic florilegiu educational din invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul

"Asa cum a disparut increderea copiilor in parinti, tot astfel a disparut si increderea parintilor in Dumnezeu, si auzi adeseori pe multi parinti spunand: "De ce tocmai copilul nostru sa apuce pe un drum rau? Doar noi mergem regulat la Biserica!" si aceasta se intampla pentru ca parintii nu-I dau lui Hristos surubelnita, ca sa le stranga putin copiilor lor vreun surub slabit, ci vor sa le faca ei singuri pe toate. Si cu toate ca exista Dumnezeu, Care ocroteste copiii, si ingerul lor pazitor este mereu langa ei, ocrotindu-i si el la randul sau, parintii se nelinistesc pana se imbolnavesc, si desi sunt oameni credinciosi, se comporta ca si cand nu ar exista Dumnezeu si inger pazitor, impiedicand astfel interventia dumnezeiasca. In timp ce ar trebui sa se smereasca si sa ceara ajutor de la Dumnezeu, si atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor."

"Adeseori copilul primeste multe inrauriri de la cei din afara familiei. Dar atunci cand va creste, daca are intentie buna, Dumnezeu il va lumina mai mult pentru a intelege inrauririle negative pe care le-a primit si pentru a se nevoi sa le lepede."

"Astazi cei mai multi copii ii vad pe parintii lor numai seara, pentru putin timp, si astfel nu se satura de dragoste. De multe ori parintii care sunt dascali sau medici si se ocupa la serviciul lor cu copiii, atunci cand se intorc acasa nu mai au afectiune si pentru copiii lor. Sunt obositi, caci li s-a terminat bateria. Sau vezi unele cadre militare care, fiind obisnuite sa dea pedepse severe soldatilor atunci cand nu se supun, vor sa impuna si in familie disciplina militara, si astfel se poarta aspru cu copiii lor sau chiar le dau si cate o palma pentru lucruri neinsemnate. La fel si unii judecatori, nu arata dragoste si afectiune fata de copiii lor, ci atunci cand acestia fac vreo pozna deschid si acasa proces. De aceea acesti copii vor avea mai tarziu probleme psihologice."

"Astazi copiii nu se satura de dragostea mamei si nici nu invata limba materna, pentru ca mama lipseste, fiind toata ziua la serviciu, si-si lasa copiii cu femei straine. De o mie de ori o duc mai bine copiii de la cresa, unde se afla si vreo educatoare cu daruire, care sa le arate putina afectiune, decat copiii pe care ii parasesc parintii si sunt ingrijiti de o femeie platita, si dupa aceea ce se intampla? Cel care nu are o mama, are o gramada de doici."

"Astazi exista in lume multa rautate. Vor sa-i distruga pe copii de mici. In loc sa-i franeze de la rau pana vor ajunge mari, ii impiedica de a face binele. Apoi, sarmanii, dupa ce cad in pacat si se chinuiesc, vor sa se ridice, dar nu stiu cum. Pentru ca, de vor apuca pe povarnisul cel dulce, cu greu se mai pot opri."

"Astazi gresesc si multe familii crestine. "Eu sunt in regula, am copii bine educati si realizati. Nu sunt ca ceilalti, si de aceea dorm linistit." Nu a gresit facand aceasta, chiar daca a facut-o fara discernamant, ci pentru ce a facut-o. Daca a facut-o din frica de Dumnezeu si din frica pentru pacat, spre a-i scapa din iad, atunci ajuta Dumnezeu si copilul nu va pati nimic. Dar daca a facut-o din egoism sau pentru ca asa este mentalitatea trufasa a multor parinti care spun: "Copilul meu nu ar face asa ceva!", atunci nu ajuta Dumnezeu, ci se intampla cele contrare, ca sa se indrepte parintii."

"Astazi, si cei mici si cei mari traiesc in lume ca intr-un spital de nebuni, de aceea este trebuinta de multa rabdare si rugaciune. O multime de copii sufera comotii cerebrale, si aceasta deoarece parintii intorc putin mai mult decat trebuie ceasul, care este deja putin stricat, si astfel arcul se rupe. Este trebuinta de discernamant, deoarece un copil are trebuinta de mai multa rasucire, altul de mai putina. Sarmanii copii sunt expusi la toate curentele. Cand aud in diferite intruniri: "Nu-i respectati pe parinti!", "Nu respectati nimic!", iar mamele incearca sa-i constranga, atunci reactioneaza urat."

"Atunci cand copiii sunt ajutati de mici si se umplu de Hristos, vor fi langa El totdeauna, si chiar daca ar devia putin atunci cand vor creste, datorita varstei sau a unei rele prietenii, pe urma iarasi se vor intoarce la El. Pentru ca frica de Dumnezeu si evlavia care au adapat inimile lor inca din varsta copilariei nu este cu putinta sa fie uitate vreodata."

"Atunci cand, de pilda, o mama isi vede copilasul ca incearca sa mearga, dar nu poate, pentru aceasta il poarta mereu in brate spunand: "Sarmanul copil, nu poate umbla!", in loc sa-l tina putin de manuta. In felul acesta cum va putea invata copilul sa mearga? Desigur, mama este manata de dragoste pentru copil, dar ii face rau pentru multa ei purtare de grija. Am cunoscut un tata al carui fiu terminase armata si pe care il mai tinea de mana pentru a-l duce la frizer: "L-am adus pe fiul meu sa-l tunzi! Cat face si cand vin sa-l iau?". Il nenorocise pe copil."

"Atunci cand in familie sunt doar unul sau doi copii, parintii trebuie sa fie foarte atenti cum ii vor creste. De obicei parintii acestor copii le satisfac toate mofturile, iar ei, avand de toate, se netrebnicesc cu desavarsire."

"Atunci cand mama este in casa, ii poate supraveghea pe copii, randuieste cum trebuie lucrurile si astfel se evita multe necazuri."

"Atunci cand sotii au dragoste intre ei si copiii au respect fata de parintii lor, viata in familie este pasnica, merge ceas."

"Bataia, pe cat se poate, parintii sa o evite. Sa incerce cu bunatate si cu rabdare sa-l faca pe copil sa inteleaga ca ceea ce face nu este corect. Numai cand copilul este mic si nu intelege ca ceea ce vrea sa faca este primejdios, numai atunci il ajuta, caci primind o palma va tine minte sa nu mai faca altadata. Frica de a nu mai primi cumva vreo palma i se face copilului ca o frana care il protejeaza."

"Cei mari, cand nu postesc, sunt mustrati de constiinta atunci cand ii vad pe copii postind. Cand eram mic, lucram pentru mai multa vreme cu mesterul meu la cate o casa si mancam acolo, dar miercurea si vinerea plecam acasa sa mananc, deoarece aceia nu posteau. Odata, intr-o miercuri, mi-au adus o baclava. "Multumesc, le-am spus, dar postesc!". "Ia te uita, copil mic si posteste, iar noi, oameni mari, mancam de toate!""

"Chiar si cea mai grava cadere a copiilor nu trebuie sa-i duca la deznadejde pe parinti, pentru ca in vremurile noastre pacatul a devenit moda. Sa aiba intotdeauna in vedere si urmatorul lucru: copiii din ziua de azi vor avea si unele circumstante atenuante pentru neoranduielile pe care le fac. Nota sapte la purtare din vremea de astazi are valoarea lui zece, lui "foarte bine" din vremea noastra. Fireste, parintii vor incerca sa-i ajute pe copiii lor, insa fara a se nelinisti peste masura, deoarece mai tarziu le va veni mintea la cap. Acum se poate ca ei sa nu-si dea seama de ce este bine, pentru ca mintea lor nu s-a maturizat inca, ci le este tulbure. Nu au limpezimea mintii pentru a distinge primejdia prin care trec si vatamarea ireparabila pe care o pot suferi."

"Copiii ii copiaza pe parinti inca din leagan. Imita ceea ce fac cei mari si le inregistreaza pe toate in "caseta" lor goala. De aceea parintii trebuie sa se osteneasca sa-si taie patimile lor. Indiferent daca unele le-au mostenit de la proprii lor parinti, ei vor da socoteala lui Dumnezeu nu numai pentru ca nu s-au nevoit sa le taie, ci si pentru ca le transmit copiilor lor."

"Copiii mici au comuniune cu Dumnezeu si cu ingerul lor pazitor, care este mereu langa ei. in somnul lor uneori rad, alteori plang, pentru ca vad diferite lucruri. Deseori il vad pe ingerul lor pazitor, care ii mangaie, ii prinde de manute, iar acestia rad; alteori vad pe diavolul sub diferite chipuri urate si plang. Apropierea diavolului ii ajuta sa caute protectia mamei. Caci de nu ar exista aceasta frica, pruncii nu ar simti nevoia sa alerge in bratele mamei lor. Pe toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Insa cele pe care copiii le vad atunci cand sunt mici nu le mai tin minte cand cresc mari. Daca ar tine minte copilul de cate ori l-a vazut pe ingerul sau pazitor, ar cadea in mandrie. De aceea le uita odata cu cresterea lui. Dumnezeu in toate lucreaza cu intelepciune."

"Copiii mici se vatama mai mult decat copiii mai mari si decat oamenii maturi care nu au discernamant, si aceasta pentru ca au mai multa curiozitate. Merg sa asculte ce spun cei mari si, auzind lucruri urate de la ei, se vatama. De aceea este bine sa faca cineva prietenie cu cei de o varsta sau cu cei mai mici decat el, spre a nu se influenta negativ. Este mai bine cu cei mici, pentru a-i si folosi."

"Copiii sufera mai mult atunci cand sunt lipsiti de mama decat atunci cand le lipseste tatal. Rar se intampla ca, dupa moartea mamei, tatal copiilor sa le fie ca o mama. Insa acesti copii se vor mangaia in Rai. Acolo vor primi multe bucurii pentru mahnirea suferita aici."

"Copiii trebuie sa discute cu parintii lor si sa le spuna gandurile. Asa cum monahul in manastire are pe staretul sau, caruia ii marturiseste gandurile sale si astfel se usureaza, la fel si copilul trebuie sa aiba o apropiere sufleteasca de parintii lui. In mod normal copilul trebuie sa se confeseze mai intai mamei si apoi duhovnicului. Deoarece, precum atunci cand copilul se loveste la picior parintii merg impreuna cu el la medic si il intreaba ce trebuie sa faca pentru a se vindeca piciorul, tot astfel ei trebuie sa stie si ce fel de probleme il framanta pe copil, pentru a-l ajuta. Daca acesta isi marturiseste problemele sale duhovnicesti numai la duhovnic, atunci cum vor putea parintii sa-l ajute, nestiind ce anume il preocupa?"

"Copiii trebuie sa inteleaga ca pana la terminarea studiilor lor si pana cand se vor maturiza si vor ajunge oameni in toata firea, au trebuinta de o oarecare ingradire. Pentru ca, de se vor schilodi chiar si numai o singura data, se vor distruge. Trebuie sa simta ingradirea ca pe o nevoie, ca pe o binecuvantare a lui Dumnezeu, si astfel sa fie recunoscatori parintilor lor pentru aceasta. Sa inteleaga ca ceea ce fac parintii o fac din dragoste. Niciun tata sau vreo mama nu si-au ingradit vreodata copilul din rautate, chiar daca s-a purtat cu ei cu barbarie, si desi uneori parintii ii constrang putin mai mult pe copii, totusi in aceasta se ascunde multa lor dragoste, si o fac cu intentie buna, ca ei sa fie atenti si sa nu fie expusi la primejdii."

"Copilul are nevoie de multa dragoste si afectiune, precum si de multa povatuire. Vrea sa stai langa el, sa-ti spuna doleantele si ofurile lui, sa-l mangai, sa-l saruti. Atunci cand copilul cel mic este cateodata nelinistit si face zburdalnicii, daca mama lui il ia in brate, il mangaie si-l saruta, se linisteste. Daca de mic copil se satura de dragoste si afectiune, mai tarziu va avea putere sa infrunte toate problemele vietii."

"Copilul, atunci cand este mic, nu face nimic, ci numai parintii lui din dragoste se ingrijesc de hrana, de imbracamintea si de celelalte ale lui. Si chiar daca uneori mai face cate o trebusoara, asta nu inseamna ca prin ea rasplateste osteneala sau cheltuielile pe care le fac parintii lui pentru el. Dar atunci cand copilul creste si nu intelege cat de mult i-au oferit parintii lui, aceasta este foarte grav."

"Copilul trebuie sa inteleaga ca, daca uneori parintii lui ii mai dau cate o palma, nu o fac din rautate, ci din dragoste, pentru a se indrepta, a deveni mai bun si a se bucura mai tarziu. Noi, atunci cand eram mici, fie ca parintii nostri ne mangaiau, fie ca ne bateau, fie ca ne sarutau, pe toate le primeam cu bucurie. Ne dadeam seama ca pe toate le faceau pentru binele nostru. Aveam mare incredere in dansii. Uneori unul dintre noi era vinovat, iar mama il certa pe altul, pentru ca nu apuca sa faca "judecata". Insa vinovatul, vazand ca a fost certat altul in locul sau, spunea: "Eu am gresit!", deoarece il mustra constiinta si astfel celalalt era indreptatit."

"Cu totii trebuie sa-i ajutam pe copii sa devina oameni cinstiti si astfel sa ramana putin aluat pentru generatiile viitoare. Pentru ca acum, asa cum merg lucrurile, este pe cale sa dispara si aluatul, si daca va disparea aluatul, ce se va intampla dupa aceea?"

"Daca nu asculta copilul si se comporta urat, inseamna ca exista o pricina. Se poate ca el sa fi vazut scene urate sau sa fi auzit cuvinte murdare in casa sau in afara ei. Oricum, pe copii ii ajutam in problemele duhovnicesti mai ales prin exemplul nostru, si nu prin constrangere. Iar cel mai mult ii ajuta mama prin purtarea, prin ascultarea si respectul ei fata de sot. Daca in vreo problema are o parere diferita fata de cea a sotului, niciodata sa nu si-o exprime in fata copiilor, pentru ca sa nu o foloseasca cel viclean. Niciodata sa nu strice increderea copiilor in tatal lor, ci chiar si atunci cand el este vinovat, ea sa-l indreptateasca. Daca, de pilda, acesta se poarta urat, sa le spuna copiilor: "Tatal vostru este obosit, pentru ca a lucrat toata noaptea ca sa termine o treaba urgenta. Iar aceasta pentru voi o face"."

"Dumnezeu iubeste si poarta de grija mai mult de perechile care au multi copii. Exista sentimentul de daruire si traiesc intr-o atmosfera de jertfire de sine si dragoste. Intr-o familie mare se pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei sa se dezvolte normal, atata timp cat parintii le dau o educatie buna."

"Dupa ce se va naste copilul, mama trebuie sa-l alapteze cat poate mai mult. Laptele mamei da sanatate copiilor ei. Prin alaptare, copiii nu sug numai lapte, ci si dragoste, afectiune, mangaiere, siguranta, dobandind astfel un caracter puternic. Dar si pe mama o ajuta alaptarea. Atunci cand mamele nu-si alapteaza copiii, se creeaza anomalii in organismul lor, care pot duce chiar pana la extirparea sanilor."

"Educatia copilului incepe inca din perioada sarcinii. Daca mama care poarta in pantece se supara si se mahneste, atunci si fatul se tulbura in ea. Iar daca mama se roaga si traieste duhovniceste, copilasul din pantecele ei se sfinteste. De aceea femeia, atunci cand este insarcinata, trebuie sa rosteasca rugaciunea lui Iisus, sa citeasca putin din Evanghelie, sa psalmodieze, sa nu-si pricinuiasca nelinisti, dar si ceilalti sa caute sa nu o mahneasca. Facand astfel, copilul care se va naste va fi sfintit, iar parintii nu vor avea probleme cu el nici cand este mic, nici cand va creste mare."

"Este bine ca parintii sa arate copilului lor ca se mahnesc pentru neregulile pe care le face si sa se roage pentru el, iar nu sa-1 zoreasca. Rugaciunea care se face cu durere aduce rezultate minunate. Daca si dupa aceasta copilul va face vreo greseala grava, atunci parintii sa intervina, dar cu grija. insa de nu este serioasa, sa o treaca putin cu vederea, pentru a nu-1 irita pe copil si astfel sa-i inrautateasca situatia sa, indepartandu-1 cu totul de ei. Sa se roage lui Hristos si Maicii Domnului sa-1 ocroteasca."

"Este mai bine ca mama sa se ocupe de educatia copiilor decat sa se preocupe in mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neinsufletite. Sa le vorbeasca despre Hristos, sa le citeasca Vietile Sfintilor si odata cu aceasta sa se ocupe si de curatirea sufletului ei, pentru a straluci duhovniceste. Viata duhovniceasca a mamei va ajuta fara zgomot si sufletele copiilor ei. Astfel si copiii ei vor trai bucurosi, si ea va fi fericita, deoarece il are pe Hristos inlauntrul ei. Daca mama nu are timp sa rosteasca nici macar un "Sfinte Dumnezeule...", atunci cum se vor sfinti copiii?"

"Eu recomand tinerilor sa-si ia sotii dintre fetele familiilor numeroase, deoarece copiii care cresc cu lipsuri materiale se obisnuiesc cu jertfirea de sine, si astfel se gandesc cum sa-i ajute pe parintii lor. Iar lucrul acesta rar il intalnesti la copiii deprinsi cu traiul bun."

"Evlavia mamei are mare insemnatate. Daca mama are smerenie, frica de Dumnezeu, toate lucrurile din casa merg bine. Cunosc mame tinere ale caror fete stralucesc, desi nu au fost ajutate de nicaieri. Dupa copii imi dau seama in ce stare duhovniceasca se afla mamele lor."

"Exista mireni care, desi au copii si nepoti, traiesc o viata foarte duhovniceasca, ca ascetii, cu posturi, cu pravila, cu rugaciunea lui Iisus si cu metanii. Duminica merg la Biserica si se impartasesc, apoi se intorc iarasi la "chilia" lor, linistindu-se in caminele lor. Slava lui Dumnezeu ca exista multe astfel de suflete in lume!"

"Greselile parintilor le platesc copiii. Unii parinti isi distrug copiii, insa Dumnezeu nu este nedrept, ci are o deosebita dragoste fata de copiii nedreptatiti din lumea aceasta fie de catre parinti, fie de catre alti oameni. Atunci cand din pricina parintilor copilul o ia pe un drum stramb, Dumnezeu nu-l va lasa, pentru ca i se justifica ajutorul dumnezeiesc. El va randui astfel lucrurile incat sa-l ajute. Iata, vedem pe unii tineri, dar si pe unii batrani, cum la un moment dat fac dintr-o data o intoarcere spre bine."

"Invidia este o patima. Insa atunci cand copilasul este de trei ani, iar mama lui il alapteaza pe fratiorul lui nou-nascut, este oarecum indreptatit sa-l invidieze, deoarece cu putin timp mai inainte el era alaptat. Il vede pe fratiorul lui in bratele mamei sale si glasuieste astfel: "Pana mai ieri mama m-a avut pe mine in brate, iar acum m-a dat deoparte." Dar daca are bunica, are cine sa-l mangaie. Cand insa copilul ajunge la varsta de patru ani, trebuie sa invidieze mai putin. Iar cand ajunge de sase ani, mamica lui trebuie sa ii zica: "Acum esti ditamai baietelul. Care mama mai poarta in brate un copil atat de mare?" Daca il va ajuta pe copil sa infrunte astfel situatiile, atunci el isi va aduce aminte de mama lui numai atunci cand exista un motiv. Dar a o tine pe mama lui mereu de fusta este un lucru bolnavicios."

"Imbratisarea tatalui este seaca atunci cand nu are harul lui Dumnezeu. In timp ce sanul mamei, chiar si atunci cand nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul il iubeste pe tatal sau si il respecta, dar prin afectiunea si duiosia mamei i se sporeste si mai mult dragostea fata de tatal sau."

"In casa este absolut necesar sa existe o atmosfera de dragoste si pace. De fiecare data cand copilul va primi in familie putina dragoste, dar la un moment dat va aluneca putin, se va intoarce, deoarece va vedea ca nu poate afla dragoste in alta parte, ci numai fatarnicie. Dar atunci cand isi va aduce aminte de scenele urate din familie, certuri si neintelegeri, cum il va trage inima sa se mai intoarca?"

"In perioada adolescentei, care este varsta cea mai grea, grija parintilor pentru copiii lor este mai mare, pana vor termina invatatura si ii vor casatori. Atunci parintii sa faca tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru ca intrece puterile lor, sa o incredinteze Atotputernicului Dumnezeu. Cand parintii isi incredinteaza copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat sa-i ajute in actiunile care nu se pot face omeneste. Daca, de pilda, copiii nu asculta, sa-i incredinteze lui Dumnezeu, iar nu sa caute diferite moduri de a-i constrange. Mama sa-I spuna lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, copiii mei nu ma asculta. Eu nu pot face nimic. Ai grija Tu de ei!""

"Mai demult copiii, prin poezioare frumoase, erau invatati sa-si iubeasca patria. In felul acesta se umplea sufletul copilului. Astazi nu le dau asa ceva, ci ii lasa goi pe copii. Acasa, parintii isi cauta fiecare de treburile lui, iar copilul unde sa mai gaseasca dragoste? Astfel copiii raman goi sufleteste si sufera."

"Mai demult nu existau carti duhovnicesti, pentru a se folosi mamele din cititul lor. Astazi insa exista o gramada de carti patristice, o multime de traduceri, dar din pacate cele mai multe mame se ocupa sau cu lucruri de nimic, sau lucreaza pentru a face fata cheltuielilor."

"Mai demult parintii il bateau pe copil, iar acela primea bataia fara ganduri de impotrivire. De multe ori el nici nu-si dadea seama pentru ce lua bataie. Astazi insa, orice le-ai spune copiilor, ei iti raspund la toate cu "De ce?" si iti raspund impotriva. Nu au deloc simplitate si buna-cuviinta, ci pe toate le trec prin sita mintii lor necoapte. Dar harul dumnezeiesc nu vine astfel. Atunci cand copilul nu-l simte pe tatal sau ca tata si nu primeste certarea lui, este un copil fals. Unii copii, atunci cand parintii lor le fac o mica observatie, indata ii avertizeaza: "O sa-mi tai venele!". In situatia aceasta ce sa mai faca bietii parinti cu ei? Cedeaza la toate mofturile lor si in cele din urma copiii se autodistrug."

"Mama ajunge sa aiba mai multa dragoste si jertfire de sine decat tatal, deoarece tatalui nu i se dau multe ocazii ca sa se jertfeasca. Mama se chinuieste, se osteneste mai mult cu copiii, dar in acelasi timp "se incarca" de har prin grija fata de ei. Se daruieste continuu, de aceea si primeste mereu. Tatal nici nu se trudeste atat de mult cu copiii, dar nici nu se "incarca", de aceea si dragostea lui nu este ca aceea a mamei."

"Mama, atunci cand este nevoie, trebuie sa se poarte si cu severitate fata de copil. Caci nu-l ajuta atunci cand cu prea multa usurinta ii tine partea, chipurile, ca sa nu se mahneasca. Cand o mama, sa presupunem, din dragostea exagerata isi saruta copilul si spune: "In toata lumea nu mai exista un copil ca al meu!", atunci ii cultiva mandria si bolnavicioasa incredere in sine. Dupa aceea copilul nu mai asculta de parinti, deoarece isi inchipuie ca le stie pe toate."

"Mamele sa nu impuna copiilor un canon de rugaciune, ci fiecare mama sa caute singura sa vada cat poate rezista copilul ei. Mamele, fara sa-i sileasca pe copii, trebuie sa-i invete de mici sa se roage. Rugaciunile copiilor mici pot face si minuni. Orice lucru pe care il cer de la Dumnezeu, El le daruieste, pentru ca au multa nevinovatie si de aceea Dumnezeu le asculta rugaciunea lor cea curata. Mi-aduc aminte ca odata parintii nostri plecasera la camp si m-au lasat acasa cu cei doi frati mai mici. Dintr-o data cerul s-a intunecat si a inceput o ploaie torentiala. "Ce vor face acum parintii nostri? - am spus. "Cum vor putea veni acasa?" Cei doi fratiori au inceput sa planga. "Veniti sa-L rugam pe Hristos sa opreasca ploaia!" - le-am zis. Am ingenuncheat toti trei in fata icoanelor si ne-am rugat, iar dupa cateva minute ploaia s-a oprit."

"Misiunea parintilor se termina odata cu aranjarea fiilor lor. Dar si dupa aceasta copiii lor le datoreaza mult respect si numai acea dragoste care li se cuvine parintilor. Nu vreau sa spun prin aceasta ca nu trebuie sa-si iubeasca parintii, ci mai intai intre ei sa aiba multa dragoste, si apoi sa-si iubeasca si parintii. Sa se iubeasca intre ei atat de mult, incat din belsugul dragostei lor sa daruiasca si parintilor lor, impreuna cu tot respectul si recunostinta cuvenite lor. Iar dragostea lor sa fie nobila, incat fiecare sot sa poarte grija cat poate de mult de parintii celuilalt."

"Multi parinti se cearta in fata copiilor si astfel le dau exemple urate, iar sarmanii copii se intristeaza."

"Nu sunt vinovati numai copiii pentru obrazniciile lor, deoarece ei, pentru a creste normal, au nevoie de curte ca sa se poata juca. Acum, sarmanii, sunt inchisi in blocuri si astfel stramtorati, neputand alerga liberi pentru a se juca si a se bucura. Parintii nu trebuie sa se mahneasca atunci cand copilul lor este vioi, caci un astfel de copil are multa energie inlauntrul sau si poate spori mult in viata daca o pune in valoare."

"Omul creste si se maturizeaza prin dragoste. Nu ajunge sa iubeasca cineva pe altul ca pe sine insusi, ci trebuie sa-l iubeasca mai mult decat pe sine. Mama isi iubeste copiii mai mult decat pe ea insasi. Ramane flamanda pentru a-si hrani copiii, dar simte o bucurie mai mare decat aceia. Copilasii se hranesc trupeste, iar mama duhovniceste. Aceia raman cu gustul mancarii, in timp ce mama cu veselia duhovniceasca."

"O tanara care a studiat si a inceput sa lucreze inainte de a se casatori, cu greu isi va lasa serviciul atunci cand va deveni mama, pentru a se darui copiilor ei. In timp ce alta care nu a studiat si are serviciu simplu, mult mai usor il poate lasa."

"Parintele este responsabil cat timp copilul asculta."

"Parintii care au posibilitati materiale au si datoria sa se ingrijeasca de viitorul copiilor lor. Fireste, cel mai bine este sa le dea o educatie buna, apoi sa-i poarte la studii sau sa-i trimita sa invete un oarecare mestesug, pentru a putea trai, asigurandu-si propria lor gospodarie."

"Parintii, de multe ori, dintr-o grija exagerata, vor sa-l lege pe copil cu sarma, in timp ce ar trebui sa-l lege usor, ca sa nu-l raneasca. Ar trebui sa incerce sa-i ajute pe copii printr-o purtare nobila, purtare care cultiva marinimia in sufletele lor, astfel incat sa simta binele ca pe o necesitate. Sa le explice ceea ce este bine, pe cat se poate cu bunatate, cu dragoste si cu durere in suflet. Mi-aduc aminte de o mama careia, atunci cand ii vedea pe copilasii ei facand vreo pozna, ochii i se umpleau de lacrimi din pricina durerii si spunea: "Nu asa, copilasul meu cel scump!", si astfel, prin pilda vietii ei, i-a invatat pe copii sa se nevoiasca cu bucurie pentru a scapa de ispitele vietii si a nu se tulbura usor in fata unei greutati, ci a o infrunta cu rugaciune si nadejde in Dumnezeu."

"Parintii nu trebuie sa se grabeasca a le da copiilor lor cele pe care le au, toate de-o data, pentru ca sunt fara experienta si se pot deda la risipe necugetate, caci viata actuala imbie la nenumarate tentatii. Dupa aceea le va fi mila de ei, dar nu vor mai avea cu ce sa-i ajute. De asemenea parintii trebuie sa ia aminte ca pe copilul care este mai slab sa-l ajute materialiceste mai mult, dar si mai mult sufleteste, pentru ca acesta sa nu intre in panica din cauza nereusitei lui in viata. Dar sa caute sa-i rostuiasca cu discernamant si dragoste pe toti copiii lor, pentru a nu se raci dragostea dintre ei."

"Parintii trebuie mai intai sa se ingrijeasca sa-i implineasca sufleteste pe copii, si apoi sa-i trimita la studii."

"Parintii trebuie sa cultive dragostea dintre frati; si atunci cand vor sa-l ajute pe cel mai slab, sa pregateasca terenul, luand consimtamantul fratelui mai puternic. Adica sa-l ajute sa inteleaga ca, intr-adevar, fratele lui are nevoie de sprijin. Dreptatea este a lui Dumnezeu si trebuie sa se imparta in mod egal atat celui mai mare, cat si celui mai mic. Celui mai mare cu respect, iar celui mai mic cu dragoste, fara a vatama pe vreunul. Daca, de pilda, este vinovat cel mare, vom indreptati pe cel mic, insa fara sa-l mustram pe cel mai mare in fata celui mai mic, ci sa discutam cu el separat, astfel incat sa-l facem sa-si inteleaga greseala."

"Parintii trebuie sa ia aminte sa nu-i certe pe copiii lor seara, pentru ca in timpul noptii ei nu au cum sa-si risipeasca mahnirea lor, iar intunecimea noptii o innegreste si mai mult. Incep sa se gandeasca cum sa se impotriveasca, cauta diferite strategii, intra la mijloc si diavolul si astfel pot ajunge si la deznadejde. In timpul zilei, chiar de ar spune copiii: "O sa fac asta si asta!" atunci cand sunt certati, insa iesind afara din casa vor uita cele planuite de ei si astfel le dispare mahniciunea."

"Parintii trebuie sa-i ajute cu discernamant pe copii inca de cand sunt mici sa se apropie de Hristos si sa traiasca inaltele bucurii duhovnicesti, iar cand incep sa mearga la scoala, trebuie sa-i invete sa citeasca incet-incet si vreo carte duhovniceasca si sa-i ajute sa traiasca duhovniceste. Facand astfel, vor deveni ca niste ingerasi, iar rugaciunea lor va avea multa indrazneala la Dumnezeu. Astfel de copii sunt comori duhovnicesti pentru familiile lor. Mai ales Vietile Sfintilor ajuta foarte mult in viata duhovniceasca pe copiii mici. Cand eram mic, luam niste brosuri cu vieti de Sfinti existente in acea vreme si mergeam in padure, unde citeam si ma rugam. Aproape ca zburam de bucurie. Bucuriile copiilor sunt curate si se intiparesc in ei, miscandu-i foarte mult duhovniceste atunci cand cresc mari. Daca copiii traiesc duhovniceste, vor trai veseli si in aceasta viata, iar in cealalta se vor bucura vesnic langa Hristos."

"Parintii trebuie sa-i ajute pe copiii lor instruindu-i inca de la o varsta timpurie, spre a-si asuma raspunderea pentru ei insisi. Sa faca in sanul familiei anumite treburi usoare si sa nu le astepte pe toate de-a gata. Caci altfel vor intampina multe greutati atunci cand vor creste mari."

"Pe mama o doare pentru copiii ei, se osteneste, dar nu simte oboseala. Se sileste pe ea insasi, dar fiindca isi iubeste copiii si casa, pe toate le face cu bucurie. Mai mult se istoveste unul care sta intins toata ziua decat ea. Mama mea spunea: "Aceasta este datoria mea. Sunt obligata sa le fac pe toate fara murmur." Iar aceasta o spunea din toata inima, deoarece isi iubea casa si pe copiii ei si nu se descuraja din pricina treburilor, ci pe toate le facea cu bucurie."

"Pentru ca fiii sa mearga pe calea lui Dumnezeu trebuie ca si parintii lor sa traiasca corect duhovniceste. Unii parinti credinciosi incearca sa-si ajute copiii sa devina buni nu pentru ca-i preocupa mantuirea sufletului lor, ci numai pentru ca vor sa aiba copii buni. Adica mai mult se mahnesc pentru cele pe care le spun oamenii despre copiii lor decat pentru faptul ca ar putea merge in iad. Si atunci cum sa mai ajute Dumnezeu? Scopul nu este sa-i duca pe copii cu sila la Biserica, ci sa-i faca sa o iubeasca. Sa nu faca binele din sila, ci sa-l simta ca pe o necesitate. Viata sfanta a parintilor aduce in sufletul copiilor lor o incredintare launtrica, care ii face sa se supuna in mod firesc, si astfel cresc intr-o atmosfera de evlavie, avand o indoita sanatate, fara traume psihice. Daca parintii il indeamna pe copil din frica de Dumnezeu, atunci si Dumnezeu ajuta, si copilul se foloseste. Iar daca fac aceasta din egoism, atunci nu ajuta Dumnezeu. De multe ori copiii sufera din pricina mandriei parintilor."

"Prin constrangere parintii nu-i ajuta pe copii, ci ii sufoca. Mereu le spun: "Sa nu faci aceasta!", "Sa nu faci aceea!", "Lucrul acesta sa-l faci asa!" etc. Insa trebuie sa traga fraiele astfel incat sa nu se rupa. Sa-i mustre cu bunatate pe copii ca sa-i aduca pe calea cea buna, iar nu sa creeze prapastie intre ei."

"Rar mai gasesti familii unite, care traiesc duhovniceste, si frati care nu se cearta pentru pamant, avere, si nu alearga la tribunal. Am cunoscut o familie cu sapte membri. Parintii aveau niste podoabe de aur. Dupa moartea lor, copiii au hotarat sa le ia fratele care i-a ingrijit. Dar acela insa, vazand ca sora lor are familie mare si mai multa nevoie, i le-a dat aceleia. Aceea insa le-a dat unui alt frate de-al lor, iar acela la altul, si, in cele din urma, au ajuns iarasi la primul. Adica s-a intamplat exact cum au facut acei parinti despre care citim in Pateric. La urma, nici acela n-a vrut sa le tina si le-a daruit unei Biserici."

"Rugaciunea parintilor, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inima si cu durere, este repede auzita."

"Rugaciunile de seara trebuie facute de catre toti membrii familiei impreuna, dar cei mari sa se poarte cu noblete. Ei sa rosteasca toate rugaciunile de seara, iar copiilor lor sa le spuna: "Daca vreti, puteti ramane si voi putin!" Atunci cand copiii sunt mai marisori, familia poate avea un program de rugaciune. De pilda cei mari sa se roage 15 minute, iar copiii 2 sau 5 minute, si, daca vor, se pot ruga si mai mult. Daca parintii ii vor tine pe copii la toate rugaciunile de seara sau de dimineata, acestia se vor plictisi si revolta. Nu trebuie siliti, pentru ca ei nu au inteles inca puterea si valoarea rugaciunii. Parintii pot manca si fasole, si orice alta mancare consistenta. Dar daca copilul inca mai bea lapte, ii vor spune oare sa manance carne, deoarece este mai intaritoare? Se poate ca ea sa fie mai intaritoare, dar sarmanul copil nu o poate mistui. De aceea la inceput ii dau putina carnita cu supa, ca sa vrea sa mai manance si a doua oara. Atunci cand sunt foarte obositi sau bolnavi, sa spuna numai jumatate din rugaciuni sau chiar numai un "Tatal nostru". Sa nu neglijeze cu totul rugaciunea. Precum in razboi, daca te afli noaptea singur pe o inaltime inconjurat de inamici, tragi cateva focuri de arma ca sa se infricoseze aceia si sa nu te asalteze, asa si acestia sa traga cateva focuri, ca sa se ingrozeasca Aghiuta si sa fuga."

"Uneori parintii fac rau copiilor lor din prea multa dragoste ce le-o poarta. Vezi, daca dragostea va "deraia", atunci ea face rau copilului. Il va "ineca" cu multa dragoste, care este un lucru bolnavicios. Vezi, si dragostea are nevoie de o frana, de masura."