Taietorul de lemne

Un padurar avea o secure stirba si cu ea dobora copacii. "Nu am timp sa o ascut!”, le spunea celorlalti si cu securea stirba depunea un efort dublu, dar taia atatia copaci cat sa-si asigure traiul de zi cu zi. Un om, care se ocupa mai mult cu rugaciunea si nu prea facea treaba prin casa, lasand totul pe seama nevestei, avea obiceiul sa rada de padurar ca taia copacii cu securea stirba. Intr-o zi, fiind mare nevoie de el prin curte sa ajute la o treaba si fiind chemat de nevasta sa, acesta refuza sub pretextul ca se roaga, ca e vremea rugaciunii...Merse in locul unde se ruga de obicei si auzi acolo o voce ca venind din cer: "Rugaciunea ta e ca o secure stirba.”

Tare se mira de aceasta voce, dar apoi cugetand pe indelete isi dadu seama ca padurarul, asa cum avea securea stirba, tot isi facea treaba lui, tot dobora copacii...Dar el rugandu-se si uitand sa-si ajute aproapele - sa slujeasca celui de langa el - si securea stirba o avea si nici copaci nu dobora. Si hotari din clipa aceea sa-si pretuiasca mai mult nevasta, sa invete sa sara in ajutor aproapelui, sa-i slujeasca si sa-l iubeasca. Caci a iubi si a sluji tot rugaciune este.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010