Viata crestinului ortodox este plina de paradoxuri, pe care Sfintii Parinti le numesc antinomii: conflicte dintre doua principii, legi sau adevaruri, ce par deopotriva valide. Un exemplu poate fi “robia fata de pacat” si “libertatea in Duh”, ambele descriind cu acuratete persoana crestina (expresia "simul iustus et peccator" a lui Luther). Un alt exemplu ar putea fi afirmatia, “Prin Cruce, a venit bucurie la toata lumea!” sau faptul ca in cadrul anamnezei Sfintei Liturghii ne “amintim” de cea de-a doua si slavita venire a lui Hristos.

Fiecare dintre aceste perechi, citite prin "lentilele" logicii curente, par ireconciliabile. Nu putem fi deopotriva sclavi si liberi; bucuria nu poate fi emotia ce insoteste o executie brutala; si ne este imposibil sa ne amintim ceea ce nu s-a petrecut inca. In lumina Evangheliei, insa, acestea au sens.

Suntem robi ai pacatului, incapabili sa ne eliberam pe noi insine de influenta corupatoare a patimilor noastre. Insa suntem eliberati de urmarile pacatului, prin iertarea si activitatea rascumparatoare a lui Hristos care au devenit accesibile noua in Duhul Sfant. In aceasta viata noi continuam sa pacatuim, robiti de puterea pacatului ce conduce doar catre moarte. Insa in Hristos, aceasta putere este biruita. Chiar daca pacatul ramane o realitate in experienta noastra de zi cu zi, Hristos ne-a eliberat pentru a putea merge intru “innoirea vietii”, sustinuti, calauziti si intariti de Duhul Sau. “Stati deci tari in libertatea cu care Hristos ne-a facut liberi si nu va prindeti iarasi in jugul robiei.(Gal. 5,1)”. “Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (2 Cor. 3:17).

Datorita jertfei Mantuitorului de pe Cruce, acceptata din iubire pentru noi, am fost eliberarti de noi insine si de opresiunea demonica. Prin jertfa lui Hristos moartea a fost biruita si am primit viata, astfel incat toti oamenii sa-L poata cunoaste prin Duhul Sfant pe Dumnezeu Tatal. ("Ca prin El avem si unii si altii apropierea catre Tatal, intr-un Duh." Efeseni 2:18).

Prin Cruce “moartea este inghitita de biruinta” si noi primim Viata. Aceasta este Viata de dincolo de viata, comuniunea vesnica in dragostea nemarginita ce uneste cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Este izvorul singurei si ultimei bucurii adevarate pe care o putem cunoaste vreodata. Bucuria autentica necesita jertfa, ea vine din plin doar insotita de lacrimi. Si in aceasta se arata o alta antinomie.

In sfarsit, “a-ti aminti” in sens scripturistic este sa reactualizezi un eveniment petrecut, sa-l aduci din trecut in prezent, astfel incat sa-l experiezi ca o realitate imediata. Din acest motiv putem proclama la Pasti, “Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase. Astazi ma scol impreuna cu Tine inviind Tu!” Astfel, actul amintirii are efectul de a aduce, atat trecutul, cat si viitorul in momentul prezent. Timpul si spatiul sunt depasite in celebrarea liturgica, astfel incat evenimentele viitoare (eshatologice) devin “reale”, “actuale”, “prezente” pentru noi astazi.

Astfel, ne amintim nu numai Crucea, Mormantul, Invierea si Inaltarea Domnului nostru, ci si “cea de-a Doua si slavita Sa venire”.

“Viata este plina de contradictii”, ne spun ei. Pe multe dintre acestea le respingem ca fiind enervante sau le intelegem ca probleme ce trebuie rezolvate. Unele dintre ele, precum - Dumnzeul-Om, Maica Pururea Fecioara, si unitatea lui Dumnezeu cel in Trei Persoane - sunt taine ale vietii si credintei inaintea carora zambim, ne deschidem inimile si multumim.

Parintele John Breck

Traducere Radu Alexandru