Biserica Ortodoxa si misiunea sociala

Biserica Ortodoxa si misiunea sociala Mareste imaginea.

 

BISERICA ORTODOXA SI MISIUNEA SOCIALA

 

 

Pr. Prof. Traian Nojea

 

 

Din punct de vedere istoric, Biserica crestina apare in ziua Cincizecimii, sub semnul entuziasmului pascal si al spiritului evanghelic, pe care Duhul Sfant le-a insuflat Apostolilor si tuturor celor prezenti la acest mare eveniment din Ierusalim.1 Alegerea celor doisprezece Apostoli deja indica universalitatea Evangheliei lui Iisus Hristos: „Mergand, invatati toate neamurile…”2, iar prezenta atator neamuri la Cincizecime3, arata ca Dumnezeul lui Avraam, a lui Isaac şi al lui Iacov „nu este un partinitor, ci ca in orice neam, cine se teme de El si face dreptate, este primit de El. Cuvantul pe care l-a trimis fiilor lui Israel: Evanghelia pacii prin Iisus Hristos, El care este Domnul tuturor oamenilor”.4


Aceasta constituie una dintre ideile fundamentale ale Noului Testament, pe care Biserica a trebuit sa o apere chiar de la inceputul ei. Trimiterea sau chemarea misionara a Bisericii isi are temeiul ei profund in universalitatea mantuirii, in si prin Iisus Hristos. Contracarand parca tendinta de a socoti Biserica o comunitate „crestina”, separata de lume, Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325 a definit, intr-o expresie de o valoare teologica unica si originala, ca Iisus Hristos „S-a intrupat pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire”. „Pentru noi oamenii” a decis atitudinea misionara si sociala a crestinismului.


Inca de la inceputurile ei, Biserica crestina s-a angajat in cel putin doua directii marturisitoare: pe de o parte, a hranit pe cei ai sai, organizand viata interioara, liturgica si sociala, a comunitatii crestine; pe de alta parte, a propovaduit Evanghelia celor din afara, a intrat la cei netaiati imprejur si a mancat cu ei.5 Asadar, Biserica apare atat ca o comunitate euharistica6, poporul lui Dumnezeu deja rascumparat, care se aduna sa comemoreze faptele lui Dumnezeu din istoria mantuirii, traind o viata noua in Duhul Sfant, cat si o comunitate apostolica misionara si sociala, care are constiinta unei trimiteri speciale la cei credinciosi.7


Observam asadar ca ortodoxia a imbinat totdeauna elementul spiritual cu cel social. „Procesul sfinteniei, spune un teolog ortodox, este pentru majoritatea sfintilor ortodocsi procesul slujirii samarinene, al experientei filantropiei, al urmarii lui Hristos pe drumul jertfei pentru orice om. Asceza, atat de caracteristica ortodoxiei, este nu numai un exercitiu solitar de purificare, ci si expresia constiintei solidaritatii cu cel in lipsa”.8


In conceptia ortodoxa, misiunea sociala a Bisericii este foarte importanta, insa ea nu poate si nu trebuie despartita de misiunea sacramanetala, cea din urma fiind specifica Bisericii. Si alte organisme, Statul in special, sunt datoare sa se ingrijeasca de viata sociala a cetatenilor, Biserica, insa, trebuie sa se ocupe cu prioritate de partea spirituala, de mantuirea sufletelor credinciosilor, fara s-o neglijeze insa si pe cea materiala.9


Deci nu trebuie sa disociem aspectul sacramental de cel social, dar nici sa punem accent deosebit pe activitatea sociala a Bisericii si sa neglijam activitatea ei sacramentala. Mantuitorul Insusi nu a venit cu un program social sau economic pentru solutionarea problemelor timpului Sau, ci El ne-a adus o revelatie religioasa, care sa fie izvorul nesecat de inspiratie pentru conduita morala a credinciosilor din toate timpurile. Misiunea lui Hristos a fost inainte de toate una de natura religioasa, tainica, cereasca, insa a fost preocupat si de dimensiunea sociala. Ce altceva inseamna faptul ca Mantuitorul a rezumat toata legea si profetii in iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele, cand jumatate din aceasta porunca are in vedere oranduirea oamenilor in convietuirea lor impreuna in Duhul dragostei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu?


O alta dovada despre acest lucru ni-l da Mantuitorul si atunci cand, cu alta ocazie, sintetizeaza Legea şi Proorocii in porunca „asadar, oricate voiti sa va faca voua oamenii, sa le faceti si voi asemenea, ca aceasta este legea si proorocii”. Asa cum Mantuitorul si Sfintii Apostoli au pus cu precadere accent pe partea spirituala, tot asa si Biserica a procedat in istorie. Insa nici Biserica nu putea trece cu vederea aspectul social, dupa cum nici Iisus Hristos nu l-a trecut.


Aceasta pentru faptul ca in Imparatia lui Dumnezeu se ajunge de aici, de pe pamant. In acest sens, un teolog contemporan afirma: „Fara a identifica intru totul Imparatia lui Dumnezeu cu societatea si cu timpul prezente, trebuie sa retinem faptul ca nu se poate ajunge la dobandirea celei dintai facand abstractie de celelalte doua. Imparatia lui Dumnezeu se deschide aici, in cea pamanteasca, in viata sociala”.10


Cartea Faptele Sfintilor Apostoli este concludenta in acest sens, mai ales in contextul in care prezinta viata crestina la inceputurile ei. Astfel, mai intai arata esenta trairii primilor crestini, care „staruiau in invatatura apostolilor si in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni”11, si apoi vorbeşte si de agape.


Fara indoiala ca Biserica, fidela misiunii sale, continua sa fie in mod esential mantuitoare, dar opera de mantuire si-o implineste prin slujire.12


Iisus Hristos, prin venirea Sa in lume si prin faptele Sale, „a concentrat” toate denumirile comportamentului lui Dumnezeu fata de om si ale relatiilor interumane doar intr-un singur cuvant: filantropia13, adica iubirea de om, care inseamna mai mult decat indurare, mila, bunavointa, milostenie, blandete, ajutor, dreptate, amabilitate, favoare etc.14


Noi suntem chemati sa fim fii ai lui Dumnezeu si cat mai aproape de El. Insa drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele. Avva Dorotei ilustreaza acest drum printr-o comparatie foarte reusita: „ Sa ne imaginam un cerc. Din centru pornesc razele. Cu cat ele se prelungesc mai mult in afara cercului, cu atat ele se distanteaza de centru si o raza de cealalta. Aceasta este valabil si invers. Cu cat mai aproape de centru vin, cu atat mai mult se apropie o raza de cealalta. Acum sa ne imaginam, de asemenea, ca acest cerc este lumea, iar razele simbolizeaza drumurile oamenilor. Centrul Il simbolizeaza pe Dumnezeu. Cand cineva vrea sa mearga spre centru, adica spre Dumnezeu, se apropie in acelasi timp atat fata de Dumnezeu, cat si fata de semenii lui. Acest lucru este valabil si invers. Cu cat se indeparteaza de Dumnezeu, se indeparteaza si de oameni. Deci oamenii se pot intalni doar in centru, unde devin un organism divino - uman, o unitate si o armonie; deci numai daca se apropie de semenii lor, se apropie in egala masura si de Dumnezeu”.15


Ca si crestini, nu putem ignora societatea sau lumea in care traim si sa stam numai in „turnul de fildes al spatiului liturgic”, ci datoria noastra este sa „exorcizam” ceea ce este rau in lume si sa „reincrestinam”, adica sa dam sens hristic, la ceea ce are valoare sociala, culturala, stiintifica, civica, politica, economica etc., intrucat viata fiecaruia influenteaza viata tuturor, iar viata eclesiala bine organizata din punct de vedere diaconal – filantropic transforma „socialul” in Biserica.


In acest sens, consideram ca este nevoie de o Teologie Sociala viabila, misionara si practica, si nu privita ca o teologie pentru societatea civila, separata de cea a Bisericii, ci privita ca ultima sansa de vindecare a „socialului”, in caderea lui libera spre secularism, si convertirea lui in Trupul Tainic al lui Hristos Domnul.


Aceasta presupune comuniunea cu Dumnezeu, a unuia cu celalalt, cu sine insusi si cu natura. Pentru ca acestea sa se implineasca, Biserica trebuie sa ramana permanent in legatura cu harul dumnezeiesc, ca prioritate absoluta, insa la fel de important este sa nu piarda contactul cu lumea in care traieste. Pentru a pastra aceasta ordine, prioritate si echilibru ea trebuie sa misioneze in domeniul social in subsidiar si sa nu fie privita ca o substituire a Statului, sau sa nu se substituie Statului, nici sa fie considerata ca o prestatoare de servicii sociale, in locul Statului.


J. Moltmann spunea in acest sens: „Gandirea noastra e deja aşa de operationalizata, incat noi adevarul de fapt il cautam si-l cunoaştem numai inca numai in practica. Noi suntem tentati sa facem un program din fiecare speranta a credintei. Ceea ce nu devine fapta nu are valoare”.16 In schimb, in Ortodoxie dinamica vietii si a firescului are intaietate in fata tuturor rationalizarilor si reglementarilor.


Altfel spus, ea nu trebuie sa cada sau sa se prabuseasca intr-un activism social, asa cum au cazut unele Biserici din Occident, care au redus sensul lor doar la slujirea sociala, formuland sintagma „ O biserica, daca nu slujeste, nu slujeste la nimic” (Eine Kirche, die nicht dient, dient zu nischts), ci ea trebuie sa se ocupe prioritar cu obligatiile spirituale si apoi cu cele social – diaconal – filantropice, insa cu motivatie hristica, adica in numele lui Iisus Hristos si al Bisericii Sale, sub indrumarea si cu binecuvantarea Sfantului Sinod al Bisericii locale. Dimensiunea harica data prin succesiunea apostolica, cea istorica, impreuna cu experienta Bisericii in slujirea aproapelui, da actului diaconal – filantropic consistenta si sens, intrucat curge din izvorul cel inepuizabil al Duhului Sfant.17


In acest sens, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, spunea: „In Ortodoxie este de neimaginat filantropia fara sinodalitate, precum si subsidiaritate fara sinodalitate”.18


Ortodoxia intelege prin subsidiaritate propria responsabilitate si initiativa in viata sociala, pe care o considera parte integranta din Trupul tainic al lui Hristos19, insa acorda prioritate misiunii spirituale, fara sa neglijeze sau sa nu acorde aceeasi importanta misiunii sociale. Deci in relatia cu statul sau societatea civila, Biserica lucreaza conform principiului subsidiaritatii20, insa raportata la misiunea ei fireasca fata de lume; ea slujeste nu in mod subsidiar sau secundar, ci prioritar si direct din porunca lui Hristos Domnul.21


In acest context, Biserica sustine, incurajeaza si binecuvinteaza actiunile venite „de jos in sus”, atat cele individuale, cat si cele comunitare civile, adica nu numai cele initiate direct de Sfantul Sinod prin Biserica. Ea fundamenteaza libertatea, demnitatea, drepturile si obligatiile persoanei umane, pe baza revelatiei divine privind fiinta umana, care este „chip si asemanare cu Dumnezeu”, pentru a motiva implicarea la nivel eclesial sau social a omului. In acest sens, persoana umana are prioritate in fata oricarei institutii din lume. In acest caz, prioritar este omul, ca persoana, iar pe plan secundar sau in subsidiar sunt institutiile Statului.

 

 

1 Pr. Prof. Ioan Mircea, Dictionar al Noului Testament, EIBMBOR, Bucuresti, 1995, p. 62.

2 Matei, 28, 19.

3 Fapte 2, 9 – 12.

4 Fapte 10, 34 – 36.

5 Fapte 11, 3.

6 Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, Ed. Reintregirea, 2004, Alba Iulia, pp. 103-108.

7 Fapte 11, 17.

8 P. S. Antonie Plamadeala, Idei sociale oglindite in viata si activitatea Sfantului Vasile cel Mare, in vol. omagial Sfantul Vasile cel Mare. Inchinare la 1600 de ani de la savarsirea sa, in col. Biblioteca Teologica, EIBMBOR, vol III, Bucuresti, 1980, p. 299.

9 Matei 6, 33.

10 Pr. Prof. Dumitru Abrudan, Dimensiunea sociala a Imparatiei lui Dumnezeu, in rev. Studii Teologice, nr. 1-2/1981, p. 154.

11 Fapte 2, 42.

12 Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Biserica slujitoare in Sfanta Scriptura, in Sfanta Traditie si in teologia contemporana, in rev. Studii Teologice, nr. 5-6/1972, p. 338.

13 Tit, 3, 4.

14 Bisericile Ortodoxe Romana, Greaca si Cipriota folosesc cu prioritate, ca termen consacrat in literatura de specialitate, cuvantul filantropie, pentru a reda aspectul social – diaconal, in timp ce Bisericile Ortodoxe Rusa, Bulgara, Sarba si Ucraineana folosesc termenul de milostenie.

15 Ioan 14, 2, 20, 23.

16 J. Moltmann, WelcheEinheit, in rev. Okumenische Rundschau, nr. 26/1977, p 289.

17 A. Grun, Buch der Lebernskunst, Freiburg im Breisgau, 2005, p. 78.

18 Vera Maria Neagu, Diaconia in Romania astazi, o provocare pentru Biserica si Societate, in rev. Viaţa cultelor, nr. 594 din 17 martie 2005, Sighisoara, informarea nr. 6.

19 Efeseni 5, 23.

20 Formularea principiului se gaseste in enciclica papala Quadragesimo anno (1931), el bazandu-se atat pe libertatea si demnitatea omului, ca persoana, cat si pe structura si particularitatea pshologica si sociala a comunitatilor umane mici, care, se stie, se organizeaza mult mai usor si cunoscand direct nevoile lor.

21 Matei 28, 19 – 20.

4


 

07 Iulie 2014

Vizualizari: 758

Voteaza:

Biserica Ortodoxa si misiunea sociala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE