Care Hristos este viata lumii ?

Care Hristos este viata lumii ? Mareste imaginea.

Care Hristos? Hristos cel intrupat in care credem noi toti, sau Hristos care, dupa unii teologi, este doar un mit, care este doar un principiu, care n-a fost Dumnezeu, care n-a inviat, care a fost om, om foarte mare dar om, si care, in cele din urma, redus la ceea ce se numeste o kerigma, o predica, o invatatura s.a.m.d. ramane ceva ce nu mai seamana cu Hristosul nostru, dar care este totusi Hristosul unei teologii pretinse crestine? Ati inteles desigur ca am in vedere teologia demitologizarii, a mortii lui Dumnezeu, a tipului de teologie din "Honest to God", a lui J. A. T. Robinson.

Daca punem din acest punct de vedere problema, atunci ne dam seama ca intrebarea: "Care Hristos este viata lumii", nu este lipsita de temei. Acest Hristos, care n-a fost Dumnezeu, care n-a inviat, care e redus doar la niste esente de invatatura morala, acest Hristos nu poate fi viata lumii. Acest Hristos poate fi un principiu pentru teo­retizari, pentru carti inteligente, si pentru carti de scandal, cu buna vinzare, dar nu poate fi un principiu pentru viata lumii. Acest Hris­tos poate fi o ipoteza de lucru, dar nu poate da, nu poate fi izvorul vietii lumii. Acelasi lucru il putem spune si despre Dumnezeu.

Nu ne vom referi la cei care nu cred in Dumnezeu, ci la unii teologi care vin cu ideea unui Dumnezeu care e principiu, a unui Dumnezeu care e "ground of Being", baza a vietii, principiu de viata, a fi-ul vietii cum s-ar traduce, si stiti bine ca ma refer aici la Tillich. Acest Dumnezeu care e cu totul altceva decat, de pilda, Dumnezeul teologiei apofatice a lui Dionisie Areopagitul, acest Dumnezeu nu mai e per­soana. Poate fi acest Dumnezeu viata a lumii? Acest Dumnezeu e despersonalizat.

Noi - si aceasta este pozitia noastra - avem in vedere un Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat, cel pe care-L marturisim in Simbolul credintei, Fiul lui Dumnezeu, om adevarat si Dumnezeu adevarat, intrupat, mort si inviat. Dumnezeul nostru este Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacob si al lui Isac, cum ii placea sa-l numeasca totdeauna Pascal, tocmai pentru ca sa accentueze faptul ca este persoana, cu care se poate sta de vorba, cu care se poate purta un dialog, care este capabil de dialog, nu un principiu abstract.

Cu principiile nu se poate sta de vorba. Noi raminem, prin urmare, cu acest Dumnezeu care poate fi partener al rugaciunii. Un Dumnezeu - principiu nu poate fi partener al rugaciunii. Nu are cine te asculta. Vorbesti in vant. Nu esti in dialog, ci in monolog. Tu vorbesti, tu iti raspunzi!

In legatura cu Viata s-au spus aici lucruri importante, esentiale. Viata este creata de Dumnezeu, viata e ceva de dinainte de darul lui Dumnezeu.

Dumnezeu e definit ca Facator. De aceea si prima carte a Scrip­turii se numeste Cartea Facerii. Numai despre Iisus Hristos se spune in Simbolul credintei: "Nascut, iar nu facut." E altceva. Facerea e una, Iisus Hristos ca Dumnezeu e altceva. Dar verbul a face aplicat vietii inseamna ca marturiseste despre faptul ca viata e facuta numai de Dumnezeu. Nu stiu cum e in alte parti ale tarii, dar in unele parti ale Moldovei, despre o femeie insarcinata, cand naste, se spune ca face, si despre nastere se spune facere. Femeia "face" ceva ce n-a mai existat, repeta Facerea dintai.

Cand vorbim de viata, trebuie sa avem in vedere unicitatea si sfintenia ei. De aici valoarea vietii si imperativul apararii ei. De aici respectul fata de viata. De aici responsabilitatea fata de viata.

Daca viata este opera lui Dumnezeu, inseamna ca avem fata de ea o datorie si o raspundere cu totul si cu totul deosebita. Nu putem dispune de ea oricum. Nu e a noastra. Nu o putem noi face. Nu putem dispune de ea.

De aici pozitia noastra impotriva armelor, a razboiului si a uci­derilor. Oamenii au toti dreptul fundamental la viata si, ca o urmare a acestui drept, toti, indivizii si popoarele, au dreptul la pace. De ce? Pentru ca pacea nu este altceva decat corolarul vietii, ceea ce implineste viata.

Asupra conceptului de lume, cel de-al treilea termen al temei de la Vancouver, pozitia noastra se va orienta bineinteles, asa cum s-a spus in referatele care s-au prezentat aici, spre afirmatia ca lumea e buna, si nu pentru ca vrem noi sa afirmam asa, ci pentru ca Dumnezeu a zis dupa fiecare moment al creatiei: "Si a vazut Dumnezeu ca e bine." Dumnezeu a facut primele aprecieri asupra creatiei si noi n-avem motive sa facem alte aprecieri decat le-a facut Dumnezeu.

Este adevarat, ascetii au fugit de lume. Pe unde mai sunt, fug si astazi de lume. Dar de care lume? Ascetii fug de lumea pacatului. Ascetii fug de acea lume care este impatimita, de acea lume care a devenit rea, nu fug de lumea in sine. De altfel, daca ar fi sa fim drepti, parca din lumea noastra cu bombe si cu amenin­tari de razboaie nu-ti vine sa fugi uneori?

Lumea de astazi si-a cam pierdut busola. Se intampla ceva cu omenirea, cam ceea ce se intampla cu balenele sinucigase. Ati citit desigur toti in presa despre grupuri mari de balene care, la un moment dat, esueaza pe plaja, pur si simplu, si nimeni nu le mai poate convinge, daca se poate intrebuinta acest cuvant, sa se intoarca inapoi in apa. Cursa inarma­rilor nu e altceva decat un fenomen asemanator cu acesta al balene­lor sinucigase.

Situatia antreneaza din ce in ce mai mult in lume o atmosfera de neincredere. Pierderea increderii arata ca in omenire s-a instalat o hiba morala si ca e nevoie de o noua ordine morala, pentru ca sa se refaca increderea dintre popoare. Cuvantul dat nu mai e respec­tat. Tratatele internationale, cu semnaturi mari pe ele, nu se mai respecta. Da nu mai inseamna da si nu nu mai inseamna nu.

Tre­buie facut ceva pentru ca increderea sa se inscauneze din nou intre oameni. in aceasta privinta avem si noi ceva de spus lumii, fara indoiala. Avem si noi de lansat o chemare la restaurarea, la restabi­lirea increderii dintre popoare. E intr-un fel un examen pe care-l dam si noi, spunindu-ne cu hotarire cuvantul in aceasta privinta.

Mai intai trebuie sa spunem limpede ca nu e posibila pacea fara dreptate sociala. O pace fara dreptate sociala poate fi un surogat de pace, care poate sa adoarma constiintele pentru o vreme, dar nu pentru totdeauna. Mai devreme sau mai tarziu o pace fara dreptate sociala se va sparge, fiindca dreptatea sociala este cea care preva­leaza, cea pe care o cere constiinta oamenilor, constiinta umanitatii. Dreptatea sociala inseamna dreptate pe tot globul, inseamna drep­tate tarilor mari si tarilor mici, sa nu mai existe un Nord supradezvoltat si un Sud subdezvoltat, sa nu mai existe tari de categoria I, de a II-a si a III-a. Dreptate sociala inseamna dreptul tuturor, dreptul egal al tuturor la resurse, dreptul tuturor la libertate, dreptul tutu­ror la viata, la pace, la folosirea in comun in mod egal a bunurilor acestei lumi.

IPS Antonie Plamadeala

08 Iunie 2012

Vizualizari: 4785

Voteaza:

Care Hristos este viata lumii ? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE