Cautarea sensului duhovnicesc al Scripturii

Cautarea sensului duhovnicesc al Scripturii Mareste imaginea.

Dincolo de "litera"

Lectura face parte din procesul instructiei umane. In mod normal invatam sa citim la scoala. Apoi, pe masura sporirii inteligentei, sesizam sensul a ceea ce este scris. Dar sensul Sfintei Scripturi este spiri­tual, intelegerea omeneasca nu poate sa ajunga singura sa-l cuprinda. Atunci e potrivit sa reamintim intaiul principiu al exegezei pa­tristice: cei care se tin "numai de litera" nu pot sa afirme fara a ca­dea in contradictie logica dogma inspiratiei divine a Scripturilor.

"Cel care judeca scrierile - afirma Sfantul Vasile cel Mare - tre­buie sa fie inzestrat aproape cu aceeasi pregatire ca si cel care le-a scris. Cine nu este agricultor nu e in stare sa judece lucrarile agri­cole. Nu este ingaduit oricui sa cerceteze el insusi cuvintele Duhului, singurul care poate sa o faca e cel ce are duhul deosebirii (discernamantului)."

Sensul istoric si sensul spiritual stau, dupa Origen, in acelasi raport ca si trupul si dumnezeirea Logosului. In Scriptura Sa ca si in viata Sa pamanteasca, Logosul are nevoie de un trup. Dar asa cum nu trebuie sa ne oprim in Hristos la omul care se vede, ci prin trupul care il ascunde ochilor nostri trupesti, trebuie sa sesizam prin credinta pe Dumnezeu care este in El, tot asa trebuie sa traversam istoria exterioara care ne este oferita in cartile sfinte, mai cu seama in cele ale Vechiului Testament, spre a patrunde pana in inima mis­terului spiritual ascuns in ele.

Parintii desertului au simtit adeseori in fata Sfintei Scripturi un senti­ment complex de rezerva si de teama, cel exprimat de exemplu in raspunsul dat de Avva Pimen, Avvei Ammona: "Daca nu poti pazi tacerea, e mai bine sa vorbesti dupa cuvintele batranilor, iar nu dupa Carti, caci e primejdios ca omul sa vorbeasca despre Cartile sfinte."

Sensul unui text nu este sesizat numai prin studiu, ci inca si mai mult prin rugaciunea facuta anume pentru a-l descoperi. Cel care i-a inspirat pe autorii sacri il poate inspira si pe interpretul lor.

Avva Antonie cel Mare, intrebat cu privire la sensul unui pasaj din Levitic, a inceput sa se roage: "Dumnezeul meu, trimite-mi-l pe Moise, ca sa ma invete despre acest cuvant." Si Sfantul Isaac Sirul da acest sfat: "Nu te apropia de cuvintele tainice ale Scripturii fara rugaciune, fara a cere ajutorul lui Dumnezeu. Spune: Doamne, da-mi sa inteleg puterea care este in ele. Socoteste rugaciunea drept cheia pentru descoperirea adevarului din Scripturi."

"Cercetati Scripturile"

Sesizarea sensului duhovnicesc e un dar al lui Dumnezeu, o lu­minare. Ceea ce nu exclude necesitatea efortului omenesc. Severian din Gabala, autor sirian de la sfarsitul secolului IV si inceputul se­colului V, comenta astfel cuvantului Hristos "Cercetati Scripturile" (Ioan 5, 39): "Cercetati nu printr-o citire usuratica, ci cautati, exa­minati, studiati adancurile propozitiilor. Dumnezeu, Cel ce a pus la indemana noastra Scripturile, a invaluit intelesul spuselor lor; El ne-a dat Scripturile, dar fara a ne descoperi talcuirea lor ascunsa, pe care a lasat-o in seama zelului disciplinat al stradaniilor tale, ca sa-ti exerciti mintea si sa-ti dai seama daca slujesti Scripturile sau le siluiesti."

Interpretarea textelor sacre este asadar o arta asemana­toare celorlalte arte: "Dumnezeu ne-a dat firea, dar a ascuns meste­sugurile; toate materialele au fost puse la dispozitia noastra, dar mestesugul s-a nascut din mintea oamenilor. Tot asa sau lucrurile si cu Scriptura."

In acest context se insereaza diversele "metode" de scrutare a Scripturilor desemnate adeseori printr-un nume specific. Daca uce­nicii ii intrebau pe povatuitorii lor cum sa se roage, se intelege de la sine ca voiau de asemenea sa invete si sa scruteze Scripturile pentru a descoperi in ele comoara duhovniceasca ascunsa. "Metodele" in­vatate au dublu caracter: pe de o parte anumite tipuri de exegeza au devenit traditionale; pe de alta parte anumite moduri de "meditatie" asupra textelor s-au aratat eficace in pregatirea luminarii Duhului.

Tipologia si Alegoria

Cat priveste exegeza duhovniceasca a Sfintei Scripturi, exista evident diferente intre scoli, mai cu seama intre Scoala din Alexandria si Scoala din Antiohia, intre exegeza "alegorica" si exegeza "literara".

E cu neputinta de negat faptul ca tipologia se gaseste la punctul de contact intre exegeza neo-testamentara si cea a patristicii in viata comunitatii crestine antice. Aceasta tipologie putea lua mai multe aspecte.

Tipologia cea mai veche si care e temelia tuturor celorlalte, e tipologia eshatologica. E cea pe care ne-o infatiseaza Vechiul Testament. Profetii vestesc ca Dumnezeu va implini la sfarsitul tim­pului lucruri asemanatoare, dar superioare celor pe care le-a savar­sit in trecut. Afirmatia esentiala a Noului Testament e aceea de a arata ca aceasta tipologie s-a implinit in Iisus Hristos. Or viata lui Hristos nu epuizeaza realitatile noului legamant. Acesta continua in Biserica, care e trupul lui Hristos, si in membrii Bisericii care sunt pietrele adevaratului templu, in intreaga lor viata si in imprejurarile cele mai diferite.

Prin urmare, exista mai multe forme de tipologie. Exegeza mateiana, care apare la Ipolit al Romei, in Catehezele Sfantului Chiril al Ierusalimului si la atatia altii, e legata de relevarea analogiilor intre Vechiul Testament si viata concreta a lui Hristos. Tipologia sacramentala isi va gasi locul in catehezele mistagogice. Dar autorii ascetici prefera tipologia morala.

Exegeza morala

Semnul infailibil al unei lecturi roditoare este aplicarea ei: la ce ar mai servi cunoasterea textelor Bibliei, daca aceasta stiinta n-ar rascoli vietile noastre? Aceasta exegeza morala a fost dominanta la Alexandria. O trasatura deja limpede la Clement, pe care influenta lui Filon a accentuat-o. La Origen, fara a fi exclusiva, ea va pre­domina.

Nu este vorba doar de a strange toate poruncile explicite ale No­ului Testament pentru a trasa un cod de viata, asa cum a facut Sfantul Vasile cel Mare, in Regulile sale Morale, ci de a gasi un sens crestin si in prescriptiile "materiale" ale Legii vechi cu privire la circumcizie, indemnurile la razboi impotriva dusmanilor, sacrificiile sangeroase etc. O semnificatie morala e data chiar faptelor celor mai simple ca, de exemplul, faptului ca Iisus urca sau coboara. O data cu progresul vietii duhovnicesti, aceasta tipologie morala evo­lueaza tot mai mult spre "mistica".

Cateva referinte vor fi suficiente. Explicand duhovniceste primul verset al Cantarii Cantarilor. "Saruta-ma cu sarutarile gurii tale", Origen scrie: "Cea de-a treia talcuire se aplica sufletului care n-are alta ambitie decat unirea si comuniunea cu Logosul lui Dumnezeu, n-are alta dorinta decat aceea de a intra in cele ascunse ale inte­lepciunii si stiintei sale ca in camara Mirelui ceresc. Prin gura Mirelui intelegem o virtute a lui Dumnezeu prin care Acesta lumineaza mintea, este un sarut mai adevarat, mai intim si mai sfant pe care Logosul lui Dumnezeu il da miresei Sale, sufletul curat si desavarsit."

Exegeza mistica a sirienilor si armenilor

Ceea ce caracterizeaza aceste Biserici in exegeza lor nu este o forma particulara de exegeza figurativa, ci tendinta de a restrange aceasta forma mai cu seama acolo unde ea ajunge la un alegorism ce pare a uita sensul original. Teodor Bar Koni isi pune aceasta intrebare: "Ce diferenta exista intre interpretarea istorica si alegorica, si cine este cel care a inventat-o?" Si raspunde: "Mare, iar nu mica, este diferenta intre interpretarea istorica si cea alegorica; cata impi­etate, blasfemie si minciuna are aceasta, pe atata adevar si marturi­sire are aceea. Ratacitul Origen a fost inventatorul artificiului alego­rismului."

Dar concentrandu-ne prea mult asupra sensului istoric, cum vom mai putea gasi legatura intre trecutul povestit si viata actuala? Fara aceasta unire vitala, lectura ar pierde elementul sau cel mai impor­tant. Autorii duhovnicesti sunt de acord asupra acestui punct. Dar ei nu sunt mai putin de acord in cautarea legaturii cu ceea ce este trecut sau indepartat. Aici intervine notabil jocul diferentei mentali­tatilor.

Grecii, cu modul lor de a gandi "formal", nu ajungeau cu usu­rinta sa-si imagineze ca o realitate ar putea trece drept alta decat folosind puntea analogiei: lucrurile sunt identice daca au aceeasi forma, si ele sunt cu atat mai apropiate unele de celelalte cu cat sunt mai asemanatoare. Pentru a arata ca un eveniment biblic ne priveste, trebuia deci aratat ca un lucru ase­manator se petrece si in viata noastra.

Modul de a privi relatiile in mentalitatea semitica, sau altundeva, a fost in fond diferit. Pentru semit, legatura intre doua realitati exista si este intens traita daca se descopera radacina lor comuna. Iudeii se simteau un popor intrucat toti aveau un singur stramos: pe Avraam. Declarandu-se fii ai lui Avraam, ei se simteau inclusi in istoria sa si in fagaduintele lui.

O mentalitate asemanatoare constituie climatul majoritatii omili­ilor siriace si joaca un rol important si in poezia armenilor. Din me­ditatiile lor biblice lipseste o aplicatie morala. Avem impresia rela­tarii unor simple fapte. Dar, in acelasi timp, simtim ca aceste fapte ne privesc indeaproape, ca este vorba de propriile noastre radacini pe care le retraim mistic.

Evident, lecturile au intotdeauna un aspect sacru, liturgic, aproape sacramental.

Lectura Scripturii face deci parte din anamneza liturgica in care trecutul devine etern prezent.

Tomas Spidlik

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3590

Voteaza:

Cautarea sensului duhovnicesc al Scripturii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE