Ce este milostenia si cum se pune in lucrare?

Ce este milostenia si cum se pune in lucrare? Mareste imaginea.

Cum să descriem vasul iubirii, unealta şi mijlocul prin care Dumnezeu Ziditorul comunică cu făpturile Sale? Cum să o descriem pe aceasta, care s-a numit pe ea însăşi fiică a lui Dumnezeu şi iconom al desăvârşitelor bogăţii.

Când Sfântul loan cel Milostiv era tânăr, se gândea să pună în lucrare în viaţa sa împreună-pătimirea şi milostenia. Atunci i s-a înfăţişat această atotvirtute şi ca o împărăteasă plină de har i-a grăit: „Eu sunt cea dintâi fiică a lui Dumnezeu. Pe cel ce mă cinsteşte şi mă iubeşte îl voi duce la Tatăl meu!"

Aceasta este milostenia, iar cel ce doreşte cu adevărat legătura şi dimpreună locuirea cu Tatăl ei, Dumnezeu, să se îngrijească să o dobândească sau, mai degrabă, să o pună în lucrare în toată viaţa sa.

Oare nu este aceasta cea care L-a silit pe Dumnezeu să făurească zidirea, pentru ca să-i dăruiască din dumnezeieştile bogăţii ale atotiubirii Sale? Ce altă noimă au sfintele cuvinte ale Scripturii, despre negrăitul şi preabunul Dumnezeu, că „pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi" (Romani 8,32). Care minte, care limbă, care cugetare ar putea să descrie sau să exprime această faptă? Atât de mare este locul milosteniei pe lângă Dumnezeu, până la a se descoperi că „mila (lui Dumnezeu) biruieşte în faţa judecăţii!" (cf. Iacov 2,13).

Iată, aşadar, mijloc mântuitor şi aducător de câştig! Iată măsură desăvârşită şi de folos! Iată mod şi mijloc al mântuirii, foarte simplu şi totdeauna uşor de realizat, în orice loc, timp şi împrejurare! Nu ne-ar ajunge nici spaţiul, nici timpul, dar nici chiar priceperea, dacă am dori să descriem chipurile şi mijloa-cele din îndelungata ei istorie, prin care a fost pusă în lucrare această fericită virtute a milosteniei, nu numai în firea noastră cuvântătoare, ci şi în firea necuvântătoare, de vreme ce „dreptul are milă de viaţa dobitoacelor sale" (Pilde 12,10).

O, fericită fiică a împăratului cerurilor, care pe însuşi Părintele tău L-ai silit să Se răstignească pentru cei ce s-au lepădat de El! Cu aceeaşi împreună-pătimire dumnezeiască apropie-te şi de noi, cei învârtoşaţi la inimă, şi împărtăşeşte-ne şi nouă din stihiile firii tale, încât să ne asemănăm ţie după putinţă, de vreme ce nu voieşti moartea noastră!

Aşa cum am menţionat mai sus, milostenia este dragostea făptuitoare şi pusă în lucrare şi, prin urmare, nu poate fi limitată doar la anumite manifestări unilaterale. Una dintre caracteristicile dragostei, aşa cum o descrie Apostolul Pavel, este aceea că „nu le caută pe ale sale", adică este dezinteresată. Prin ur-, mare, trebuie ca şi expresia ei, prin mijlocirea milosteniei, să fie dezinteresată. Calităţile sale sunt în acest chip: „nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu gândeşte răul" (1 Corinteni 13, 4-5), ci pe toate „le suferă", pe toate le rabdă, pe toate le iartă, pe toate le ia asupra-şi, precum însuşi Tatăl ei, Dumnezeu. Aşadar, dacă milostenia este pusă în lucrare cu aceste experienţe şi dispoziţii sufleteşti, devine cel mai uşor mod de a realiza scopul nostru duhovnicesc, acela al însăşi menirii noastre. Dacă vom ţine necontenit modul compătimitor al milosteniei, cum va fi cu putinţă să cădem în înşelarea nedreptăţii, a scârbirii, a răzbunării sau a asupririi aproapelui, în plan material sau moral, de vreme ce aceasta ne înduplecă să fim gata ca „sufletele să ni le punem pentru fraţii noştri" (1 Ioan 3,16).

Milostenia nu se limitează în funcţie de loc sau de timp, ci, în calitate de îndatorire a iubirii făptuitoare, se găseşte pretutindeni şi mângâie unde şi când o cer împrejurările. Prin dubla fire a omului, materială şi duhovnicească, milostenia se face „tuturor toate", astfel încât, dacă este cu putinţă, să facă bine cât mai multora, prin dăruirea celor de care e nevoie.

De cele mai multe ori percepţia comună despre milostenie se limitează la nevoile materiale ale oamenilor, însă există şi nevoi duhovniceşti şi nevoi, care necesită sprijin şi ajutor. Mângâierea duhovnicească, de la cei ce pot s-o ofere, este o faptă de mare însemnătate, deoarece primejdia este sufletească şi paguba este uriaşă dacă nu este oferită. Nu vom descrie detaliile acestui mod prin care feri-cita milostenie vine în întâmpinare şi mângâie, deoarece sunt tuturor şi totdeauna cunoscute. Numai îi rugăm pe cei ce sunt răspunzători pentru aceasta să dea întâietate acestei slujiri, astfel încât să vină în întâmpinarea celor mai neplăcute situaţii, care mai cu seamă în vremea noastră se înmulţesc.

Nu este milostenie faptul de a ieşi în întâmpinarea vreunei primejdii a celui ce se află în neştiinţă sau a celui care a căzut în înşelare, atunci când aceste pricini îl îmboldesc spre sinucidere, lucru ce îl va costa nu doar prezentul, ci chiar şi veşnicia însăşi, care este scopul şi ţinta persoanei omeneşti? Dacă întreaga lume nu echivalează cu valoarea unei persoane, cât este de mare lauda celui ce se jertfeşte pentru ca să salveze o victimă a acestei înşelări?

In viaţa marelui nostru Sfânt Nicolae, aflăm o pildă potrivită, care se referă la tema pe care o analizăm. Un om înstărit, tată a trei fete, a sărăcit şi a ajuns într-o stare deznădăjduită. S-a gândit să le trimită pe fete să se desfrâneze, folosindu-le astfel ca mijloace de asigurare a traiului zilnic. Sfântul Nicolae a ajuns la timp, în taină, şi le-a înzestrat pe cele trei fete pentru căsătorie, una după alta, împiedicând astfel dezastrul. Ce altă lucrare poate fi mai mare şi mai însemnată decât această milostenie?

Este cu mult mai de cinste scopul mântuirii sufletului decât cel al milosteniei trupeşti. Nevoile trupeşti, de vreme ce sunt vădite, le văd mulţi şi cineva va veni în întâmpinare, ajutând într-un fel. Insă rănile şi pagubele sufleteşti sunt pentru cei mai mulţi necunoscute şi nevăzute.

In istoria Bisericii noastre au existat păstori evlavioşi, părinţi duhovniceşti, mari nevoitori şi păzitori cu scumpătate ai isihiei şi ai nevoinţei, care la glasul milosteniei şi-au abandonat nu numai liniştea personală şi programul, ci, cu jertfire de sine şi cu osteneli pline de primejdie, au şi răpit suflete din pericole mari şi vădite. Mai mult, de multe ori s-au dat pe ei înşişi în schimbul unor oameni, care erau sclavi şi robi pe viaţă, ca să-i izbăvească, întrucât aceia primejduiau să se piardă.

Gheronda losif Vatopedinul
Dialoguri la Athos, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dialoguri la Athos"

 

28 Martie 2016

Vizualizari: 980

Voteaza:

Ce este milostenia si cum se pune in lucrare? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

milostenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE