Ce inseamna: Hristos este capul a tot barbatul, iar capul femeii este barbatul

Ce inseamna: Hristos este capul a tot barbatul, iar capul femeii este barbatul Mareste imaginea.


Ce inseamna: "Vreau sa stiti ca Hristos este capul a tot barbatul, iar capul femeii este barbatul si capul lui Hristos Dumnezeu. Orice barbat, care se roaga, sau prooroceste avand ceva pe cap, face de rusine capul sau si orice femeie, care se roaga sau prooroceste cu capul dezvelit, face de rusine capul ei: caci e tot una ca si cum ar fi rasa?” I Cor. 11, 3. Si ce inseamna: "Pentru aceea femeia trebuie sa aiba pe cap un semn de stapanire din pricina ingerilor?" I Cor. 11, 10.

 

Raspuns

Trebuie sa se stie ca spunand dumnezeiescul Apostol ca "Hristos este capul a tot barbatul", a afirmat ca Hristos este capul barbatului credincios, care implineste poruncile dumnezeiesti si contempla dogmele evlaviei. Cu toata forma sa generala, cuvantul nu cuprinde si pe barbatii necredinciosi. Caci cum ar putea fi Hristos cap al celor ce nu cred? Prin urmare, dupa unul din intelesurile mai inalte ale acestui loc, spunem ca barbatul este mintea activa (Nota: Mintea (in greceste de genul masculin) in stradania pentru virtuti se conduce la inceput de credinta, nu de evidenta)  care are drept cap ratiunea (cuvantul) credintei (1). Spre aceasta privind ca spre Hristos, mintea isi intocmeste propria viata, zidind-o cu harurile poruncilor prin fapte, in felul acesta nu necinsteste capul sau, adica credinta (2), punand asupra lui vreun oarecare acoperemant pamantesc din afara. Ceea ce inseamna ca nu pune mai presus de credinta nimic din cele vremelnice si pieritoare. Femeie a acestei minti spunem ca este insasi deprinderea faptuirii, care e acoperita cu parul bogat al multelor si feluritelor cugetari si chipuri de viata practica; sau mai bine zis deprinderea aceasta are insasi mintea, in calitatea de cap al ei, acoperita cu podoaba deasa a acestor cugetari si chipuri. Iar Hristos zicem ca e credinta ipostasiata (3), al carei cap este in chip vadit Dumnezeu, spre care duce ratiunea credintei, aratand celui ce-si inalta cugetarea de la cele de jos pe Dumnezeu, in care se si afla dupa fire.(Nota: Pana aici prin barbatul ce are de cap pe Hristos si prin femeia ce are de cap barbatul, s-a indicat prima treapta a urcusului duhovnicesc, cea activa.)

 

Si iarasi putem spune ca barbatul este mintea care cultiva contemplatia naturala in duh, avand drept cap Ratiunea (Logosul) creatoare a tuturor, ce se arata celui ce crede din ordinea frumoasa a celor vazute (4). Pe aceasta nu o necinsteste mintea, intrucat nu o acopera si nu o pune dedesubtul vreunuia din lucrurile vazute si nu ridica, peste tot, ceva mai presus de ea. Femeia acestei minti este simtirea (lucrarea de perceptie), care este tovarasa ei de viata si prin care patrunde in natura lucrurilor sensibile si aduna ratiunile mai divine din ea (5). Mintea nu ingaduie acestei consoarte sa se descopere in lucrarea ei de valurile ratiunii si sa se faca slujitoarea nesocotintei (irationalitatii) si a pacatului, ca in felul acesta, respingand ratiunile mai divine ca pe niste acopereminte, sa primeasca drept cap, in locui mintii patima nesocotintei. (Nota: Aici prin barbatul descoperit si femeia acoperita se indica treapta a doua a urcusului duhovnicesc, contemplarea naturii. Aceasta contemplare, desi se numeste naturala dupa obiectul ei, se face in duh, deci in har. E o lucrare a ratiunii ajutata de har.

 

Numai o astfel de lucrare a ratiunii, cunoaste just natura.)  Iar cap al lui Hristos, adica al Ratiunii (Logosului) creatoare, care se dezvaluie din lucruri, analog cu ele, prin contemplatia lor naturala, strabatuta de credinta este Mintea cea negraita, care o naste pe aceea dupa fiinta (6). Spre Mintea aceea duce Ratiunea (Cuvantul) prin sine mintea ce urca prin contemplatia cucernica a lucrurilor, impartasindu-i treptat din vederile spirituale ale celor dumnezeiesti, pe masura cunoasterii celor vazute (7).

 

Si iarasi barbatul este mintea ajunsa inlauntrul cunoasterii tainice a lui Dumnezeu (a teologiei mistice) (8), avand drept cap neacoperit pe Hristos, adica Ratiunea credintei inteleasa in chip necunoscut, sau mai bine zis cunoscuta in chip neinteles (9), prin initierile tainice, indemonstrabile. Mintea, ajunsa prin exercitiu la golul indumnezeitor, vrednic de lauda, care o depaseste total si distinct atat pe ea cat si toate cele ce exista, nu pune peste acea Ratiune nimic din cele ce sunt (10), nici simtire, nici ratiune, nici minte, nici intelegere, nici cunostinta, nici ceva cunoscut, nici ceva cugetat, nici ceva grait, nici ceva simtit, nici ceva ce simte. Femeia acestei minti este cugetarea curatita de toata imaginatia sensibila (11), avand drept cap mintea acoperita bogat cu iluminarile fara de inceput si mai presus de intelegere ale dogmelor negraite si necunoscute. Iar cap al lui Hristos, adica al Ratiunii negata tainic prin depasire, este Mintea ridicata in chip absolut si infinit peste toate si in tot chipul (12). Pe aceasta Hristos, cel inteles spiritual ca Ratiunea Mintii prin fire, o face cunoscuta celor vrednici. Pentru ca zice: "Cel ce m-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal" In. 14, 9.  Si intr-adevar intelegerea Ratiunii devine cunostinta a Mintii care a nascut-o pe aceea, intrucat Ratiunea arata Mintea subsistand in Sine dupa fiinta. Spre acea Minte ridica Ratiunea mintea ce se doreste dupa identificarea cu Dumnezeu prin har (13), dupa ce aceasta sia eliberat intelegerea de multimea lucrurilor deosebite calitativ si cantitativ si s-a adunat intr-o unitate deiforma, prin identitatea si simplitatea miscarii neincetate si cunoscatoare in jurul lui Dumnezeu. (Nota: Aici se descrie a treia treapta a urcusului. Ratiunea credintei de pe aceasta treapta nu mai e credinta ca norma neevidenta din prima treapta, ci e insusi Logosul cunoscut direct, dar mai presus de intelegere, dupa depasirea tuturor, si in acest sens socotit mai degraba obiect al credintei. Aici se arata ca apofatismul nu inseamna o necunoastere totala, ci paralel cu el au loc iluminari tainice.

 

Deci toata mintea activa (lucratoare, practica), "rugandu-se si proorocind", cu alte cuvinte, cautand sa afle ratiunile virtutilor (caci asa trebuie inteles cuvantul "rugandu-se"), sau descoperind chipurile lor prin fapte (caci asa trebuie inteles cuvantul "proorocind ), trebuie sa priveasca numai la ratiunea goala a credintei, neabatandu-si cugetarea, gandul sau lucrarea la nimic altceva si deci neacoperindu-si capul, sau punand altceva peste el. Si orice femeie, adica orice deprindere a mintii active, "rugandu-se sau proorocind", adica miscandu-si in chip ascuns dispozitia ei interna, sau infatisand virtutea in chipurile purtarii din afara, daca face aceasta fara discernamant rational, necinsteste capul ei. Caci ea cultiva atunci binele urmand unei pofte, odata ce este lipsita de ratiunea care o impodobeste ca un acoperamant. De asemenea toata mintea, care se exercita in contemplatia naturala, daca se roaga sau prooroceste avand ceva pe cap, cu alte cuvinte cauta sa cunoasca ratiunile lucrurilor sau le impartaseste altora, cu vreo pornire spre altceva, fara un scop evlavios, necinsteste capul sau, ca una ce pune mai presus de cunostinta dreapta si cucernica vreun lucru din cele trecatoare.

 

Si orice femeie, adica orice perceptie orientata in chipul natural spre lucrurile sensibile, daca nu are ratiunile spirituale ale acelora ca acoperitoare, necinsteste capul ei, ocupandu-se cu contemplarea celor vazute din patima, pentru afectiunea naturala fata de ele. Si iarasi, toata mintea indragostita de teologia mistica, daca se roaga sau prooroceste avand ceva pe cap, adica daca patrunde la vederile tainice in chip nestiut, sau invata si initiaza pe altii in teologie, avand vreo forma a intelegerii in vreme ce cunoaste sau face cunoscut in chip mistic Cuvantul cel mai presus de intelegere,rusineaza capul sau, punand pe Cel simplu si mai presus de orice intelegere, sub ceva din cele ce sunt sau se cunosc (14). Mintea trebuie sa fie atunci golita de toata ideea si de toata cunostinta, ca sa vada fara ochi pe Dumnezeu Cuvantul cel adevarat, stiind limpede ca in privinta lui Dumnezeu sunt mai adevarate negatiunile prin depasire, care vestesc realitatea pozitiva divina prin negarea totala a celor ce sunt (15). Si orice femeie, adica orice cugetare a unei astfel de minti, rugandu-se sau proorocind cu capul descoperit, adica emancipata de sub stapanirea mintii, care e adumbrita de multe vederi tainice, necinsteste capul ei, lepadand cunostinta dumnezeiasca si tainica ce acopera mintea ca pe un cap. Deci tot barbatul, adica toata mintea activa, sau naturala, sau teologica (Nota: Mintea practica e mintea preocupata de virtuti, mintea naturala e cea care contempla natura, iar mintea teologica e cea care contempla pe Dumnezeu. Ele sunt asezate pe trei trepte.

 

Nu poate dobandi cineva mintea teologica daca n-a trecut prin cea, practica si naturala.) cand se roaga sau prooroceste, adica primeste invatatura sau invata pe altii, sa aiba descoperit capul sau, adica pe Hristos: cea activa, nepretuit nimic mai mult decat credinta si virtutea; cea naturala, nepunand nici o alta ratiune mai presus de Ratiunea prima; iar cea teologica, neconturand nicidecum in schemele si intelesurile castigate din lucruri, pe Cel mai presus de intelegere si de cunostinta. Si toata femeia, adica toata deprinderea mintii active, sau perceptia celei naturale, sau cugetarea inteleapta a celei teologice, sa-si acopere capul: deprinderea activa, avand asezat asupra ei discernamantul ratiunii cu care sa deosebeasca cele ce trebuie si cele ce nu trebuie facute; perceptia, puterea ratiunii, cu care sa judece cu stiinta cele vazute; iar cugetarea, cunostinta cu totul indemonstrabila a celor mai presus de intelegere. Caci toata deprinderea, perceptia si cugetarea neacoperita in modul aratat, nu se deosebeste de cea rasa, adica de cea care n-are nici o ratiune a virtutii, sau a evlaviei, sau a cunostintei tainice si a iubirii dumnezeiesti.

 

Deci orice astfel de femeie trebuie sa aiba, pe buna dreptate, totdeauna stapanirea ratiunii, sau supravegherea rationala asupra capului. Aceasta in primul rand pentru ingeri, care vad miscarile aratate si nearatate ale noastre si scriu tot gandul si toata fapta spre lauda sau spre osanda noastra in ziua infricosata a darii la iveala. Apoi pentru cugetarile consiintei, intelese si ele in mod figurat ca ingeri,  care ne mustra pentru cele ce le-am savarsit, sau ne apara acum si in ziua judecatii. In sfarsit si pentru ingerii rai, care pandesc deprinderea, perceptia si cugetarea noastra ca indata ce le vad dezvelite de discernamantul, de evlavia si de cunostinta rationala si mintala, sa dea navala, facand sa se nasca cele potrivnice acestora: lipsa de discernamant, de evlavie si nestiinta, prin care dracii cei rai lucreaza pacatul, ratacirea si necredinta.

 

Iar cap al lui Hristos a fost numit Dumnezeu, care ca Minte este prin fire principiul Ratiunii.

 

Scolii

1. Barbat este si acela care se indeletniceste cu filosofia activa (lucratoare, practica).

 

2. A numit cap pe Hristos, ca ipostas al bunuilor viitoare. Gaci credinta, dupa dumnezeiescul Apostol, "este ipostasul celor viitoare si dovada lucrurilor nevazute" prin ceea ce este aratat El insusi. Pentru ca "in El sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii" Coloseni 2, 3.

 

3. Credinta cea ipostasiata este credinta efectiva si lucratoare, prin care Cuvantul lui Dumnezeu se arata in cei activi intrupat in porunci. (Nota: Credinta care da forta poruncilor sau virtutilor este insusi Hristos, sau puterea ce emana din El, pe masura acestei stari a omului.) Iar prin acestea Cuvantul ii duce pe cei activi spre Tatal, in care se afla El dupa fire.

 

4. Barbat este si mintea ce se exercita cu evlavie in contemplatia naturii, avand drept cap Ratiunea lui Dumnezeu, pe care o contempla cugetarea prin credinta, ca pricina creatoare a celor vazute.

 

5. Daca cineva vrea sa vada in chip just creatiunea (caci omul are putere naturala sa vada bine si sa deosebeasca binele de rau), va fi calauzit spre pomul vietii, care este Dumnezeu, Facatorul a tot pomul, "in care sunt ascunse comorile cunostintei si ale intelepciunii". Iar daca, intrebuintand gresit puterea naturala (abuzand de ea), va vrea sa vada creatiunea in chip rau, se va departa de viata si va manca din pomul care ascunde in sine deosebirea binelui de rau, supunand simtirii si socotintei nerationale mintea si ratiunea. Deci unul ca acela va socoti placerea ca bine, pentru ca ajuta la conservarea trupului, iar durerea si ostenelile trupului ca rau, pentru ca nu ajuta la acea conservare; si va socoti faptura drept Dumnezeu, procurandu-si din ea prilejurile placerii trupesti.

 

6. Intrucat deodata cu Ratiunea, care e Facatoarea tuturor, e cugetata si Mintea, la care se raporteaza Ratiunea ca la cauza Sa, a numit pe Tatal cap al lui Hristos, in calitatea Lui de Minte, care naste prin fire Ratiunea.

 

7. Din fiinta celor vazute si din miscarea si din varietatea lor, cunoastem Monada sfanta cea in trei ipostasuri.

 

8. Barbat e si cel ce e initiat in teologia mistica.

 

9. La cuvantul: in chip neinteles, trebuie sa se adauge: prin depasire, caci este mai presus de intelegere Cel ce este crezut, adica Dumnezeu.

 

10. Cel ce a primit in chip nestiut, prin negarea in sens de depasire a celor create, insasi vederea nemijlocita a Ratiunii celei mai presus de orice ratiune, are drept cap Ratiunea cea atotunica, peste care si cu care si dupa care nu exista alta ratiune prin fire. Ea are ca nascatoare prin fire unica Minte, spre care calauzind, ca spre capul Ei, mintea ce-L urmeaza, prin Duhul cel de-o fiinta cu Ea, ii da viata.

 

11. Femeia mintii active zice ca este deprinderea, ca nascatoare a chipurilor virtutii; a celei naturale, simtirea (perceptia prin simturi) innobilata prin ratiunile Duhului, ca nascatoare a imaginilor nepatimase ale lucrurilor; iar a celei teologice, cugetare curata, capabila sa patimeasca in chip unitar lumina cea unica in trei straluciri.

 

12. Hristos zice ca este Ratiunea cea mai presus de fiinta si intrupata in chip suprafiintial, odata ce nici intruparea Lui nu a cuprins-o mintea prin ratiunea naturala. Iar capul acesteia este Mintea cea necauzata prin fire, cugetata impreuna cu Ratiunea, a carei cauza este. Caci cel care a vazut prin credinta Ratiunea, a vazut tainic deodata cu Ratiunea si Mintea care naste in chip netemporal Ratiunea, aflandu-se in Ratiune dupa fiinta.

 

Iar unii spun ca prin Hristos se indica aici omenitatea lui Hristos, ca una ce e cap al totului, adica al intregii firi. Si cap al acestei omenitati este dumnezeirea lui Hristos. Dand acestia numele intregului partilor, aduc o talcuire justa.

 

13. Identitatea mintii desavirsite cu Dumnezeu dupa har inseamna miscarea simpla si neimpartita a mintii in jurul Celui ce este prin fire unul si acelasi. Aceasta miscare nu primeste intelesuri care se deosebesc dupa cantitatea substantei sau dupa calitatea puterii ci numai o bucurie negraita, plina de o simtire mai presus de intelegere.

 

14. Rugaciunea celui activ (practic) consta, zice, in cererea virtutilor, iar proorocia in comunicarea adevarata a ratiunilor din ele. Rugaciunea celui ce se indeletniceste cu contemplarea naturii consta, zice, in cererea cunostintei stiintifice a lucrurilor, iar proorocia "in comunicarea acesteia altora, priritr-o invatatura adevarata. In sfarsit, rugaciunea celui ce se indeletniceste cu teologia, este, zice, tacerea tainica, in timpul careia mintea se face, prin negarea lucrurilor in sens de depasire, vrednica de unirea cea mai presus de intelegere si cunostinta; iar proorocia acestuia este initierea tainica a altora in acestea. Caci rugaciunea infaptuieste unirea celui ce se roaga cu Dumnezeu, iar proorocia pentru Dumnezeu indeamna pe cel ce prooroceste sa comunice oamenilor bunurile date lui.(Nota: Rugaciunea insotind pe om pe toate treptele urcusului duhovnicesc, pana la unirea cu Dumnezeu, se deosebeste cu fiecare stare a omului. Rugaciunea ca tacere tainica este rugaciunea curata.)

 

15. Cand afirmam pe Dumnezeu din lucruri, il cugetam deodata cu ele, dar ca pe cauza facatoare. Cand insa negam cu totul pe Dumnezeu pornind de la lucruri, nu-L cugetam impreuna cu ele nici in calitate de cauza, intrucat, la drept vorbind, nu are cu lucrurile nici o relatie, in temeiul careia ar trebui sa cugetam impreuna ideile celor care sunt in relatie. Asadar teologul adevarat face din nestiinta prin depasire o pozitie de cunoastere adevarata; el cunoaste adica insusirea lui Dumnezeu de a fi cu totul neinteles.

 

Sfantul Maxim Marturisitorul

Note: Parintele Dumitru Staniloae

08 Iunie 2012

Vizualizari: 5837

Voteaza:

Ce inseamna: Hristos este capul a tot barbatul, iar capul femeii este barbatul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE