Copiii - Cea mai mare mangaiere dupa pierderea nemuririi

Copiii - Cea mai mare mangaiere dupa pierderea nemuririi Mareste imaginea.

Sfantul Ioan Gura de Aur, care a stiut sa prezinte in cuvinte atat de frumoase valoarea casatoriei, are o idee tot atat de inalta in privinta copiilor.

In primul rand, el insista asupra sensului crestin al nasterii de copii, aratand ca atat casatoria , cat si nasterea de copii nu constituie piedici in calea mantuirii. „Sa nu socoteasca nimeni — spune el - casatoria o piedica pentru a bineplacea lui Dumnezeu, sa nu socoteasca nimeni ca nasterea de copii e o piedica in calea virtutii. Daca suntem cu mintea treaza, apoi nici casatoria, nici cresterea copiilor, nici altceva nu ne va putea impiedica sa bineplacem lui Dumnezeu”.

Prin creatie, omul este orientat fiintial spre comuniune, are o structura dialogica, nu-si este suficient siesi, nu isi poate afla fericirea deplina deplina in el insusi. Dumnezeu a creat omul pereche barbat si femtie — ca unul sa se sprijine pe altul in urcusul spre desavarsire. Dupa caderea in pacat, ca o usurare a pedepsei, „nasterea de mostentori a fost pentru ei cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi. De aceea si Iubitorul de oameni, Dumnezeu, indata, chiar de la inceput le-a usurat greutatea pedepsei, a smuls masca infricosatoare a mortii, daruindu-ie celor dintai oameni urmasi. Mai mult chiar, el compara nasterea de copii cu invierea, considerand-o o imagine a invierii pertru ca, prin aceasta Dumnezeu a randuit ca in locul celor morti sa se ridice altii".

Darul de a dobandi copii este „cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi" si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta, de fapt, o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna „nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite".

Precum casatoria nu este o opera de vointa exclusiv a sotilor, la fel si nasterea si cresterea copiilor: "Sa socotim har de sus totul din viata noastra - ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Sa nu atribuim nasterea de copii traiului "impreuna al sotilor sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om, de la nefiinla la fiinta...".

Fata de copii, parintii au responsabila datorie de a veghea la cresterea lor spirituala, la educarea lor. In conceptia sa, educatia este o indatorire fundamentala fata de om, in general, dar indeosebi fata de copii.

Grija parintilor de a-si educa copiii trebuie sa fie o preocupare permanenta a lor: „Iar daca avem copii spune el - sa ne ingrijim de cresterea lor. Intr-un cuvant, fiecare sa aiba grija de cei din casa lui si fiecare sa socoteasca drept cel mai mare castig, folosul pe care-l aduce aproapelui sau. Fata de ingrijirea copiilor si datoria de a-i creste in invatatura si certarea Domnului, toate celelalte indatoriri sunt secundare Dimpotriva, „neglijarea educatiei copiilor este cel mai cumplit pacat si culmea rautatilor".

Insusi actul educatiei, este un act al grijii divine. Sfantul Ioan Hrisostom intreaba: „Nu stii, oare, ca Dumnezeu are mai multa grija decat tine de copilul tau?". Ca atare, educatia despre care vorbeste el, este pur crestina, facuta in spiritul si in duhul preceptelor evanghelice, lasate de Domnul nostru Iisus Hristos si de Sfintii Apostoli.

Scopul acesteia este reafearea personalitatii moral-religioase crestine de a face din copii adevarati crestini.

Aceasta crestere si educare crestina incepe de timpuriu, cand persoana umana este mai usor educabila. El recomanda ca, inca de la nastere, parintii sa dea copiilor lor nume crestine, dupa numele celor ce s-au facut pilda de credinta si dragoste, asa cum au facut-o inaintasii lor: „Femeile sa nu puna la intamplare numele copiilor lor, ci sa le dea nume, care sa spuna mai dinainte cele ce vor fi". „Prin numele, pe care il dadeau copiilor lor, spune el, parintii de altadata ii invatau pe copii lor sa-si alipeasca sufletul de virtute..., iar numele dat copiilor nu era numai un indreptar spre virtute pentru cei ce-l purtau, ci era si invatatura de mare intelepciune si pentru ceilalti si pentru generatiile viitoare". Numele lor trebuie sa fie cele ale „sfintilor barbati, care au stralucit in virtute, al celor care au avut multa indraznire inaintea lui Dumnezeu.

Odata cu nasterea copiilor, parintii trebuie sa inceapa sa le insufle acestora si duhul credintei si al evlaviei. Parintii sunt nu numai cei care dau nastere copiilor, ci si educatorii lor si indrumatorii lor spre virtute. Sfantul Ioan Gura de Aur nu interpreteaza paternitatea numai ca act de filiatie pur fizica, naturala, ci considera ca adevaratii parinti sunt cei care marturisesc nu cu natura sau cu nasterea, paternitatea asupra copiilor, ci cu virtutea, prin grija de a-i educa. Copiii trebuie crescuti in grija fata de cele duhovnicesti, ceresti.

Educatia este cea mai mare arta, pentru ca, in timp ce celelalte arte urmaresc un folos in lumea de aici, ea are ca scop dobandirea bunurilor viitoare.

In actiunea de educare a copiilor, parintii sunt considerati, de Sfantul Ioan Gura de Aur adevarati artisti, ce urmaresc realizarea unor adevarate opere de arta. Copilul este, la inceput, asemenea unui bloc de marmura. Precum sculptorul trebuie sa dea forma frumoasa acestuia, tot asa si parintii trebuie sa infrumuseteze viata lor cu virtutile cele mai inalte si, indepartand tot ceea ce este pacat si contrar, sa faca din copii adevarate opere de arta insufletite.

Educatorul este un Pygmalion care trebuie sa se indragosteasca ne Galateea sa, adica de copilul, pe care-l sculpteaza sufleteste. Educatia crestina trebuie sa fie integrala, unitara, sa priveasca educatia trupului pentru a deveni un bun suport al spiritualului, cat si a sufletului.

Dintre factorii de educatie cu valoare de model, Sfantul Ioan Hrisostom vorbeste adesea, despre rolul familiei si al Bisericii. Desi vorbeste de dragostea parinteasca fata de copii a ambilor soti, totusi, acorda e importanta deosebita rolului mamei, in educarea copiilor. Caminul este pentru ea „o scoala de filosofie in care „isi adanceste perfectiunea personala", pentru a impartasi din aceasta experienta personala si celorlalti membri ai familiei. El aseamana activitatea mamei de educare a copilului, cu slujirea invatatoreasea a Mantuitorului, cu modul in care isi indruma El Apostolii si ucenicii: "Uita-te la priceperea mamei! — indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. Impinsa de gandul ei, dar mai bine spus, slujind si acum proorociei lui Dumnezeu, ii da copilului ei acele sfaturi, pe care le-a dat Hristos ucenicilor Sai...". Grija tatalui este mai mult de a conduce tanarul spre armonia fizica, trupeasca si ceea ce tine de taria morala, iar a mamei, de a cultiva in special calitatile sufletesti ale copiilor, inaltandu-i spre adevarata "filosofie" crestina.

El acorda o mare valoare exemplelor, modelelor, pe care sa le imitam si arata ca se cuvine sa ilustram cu povesti si pilde de viata virtuoasa din Sfania Scriptura viata copiilor. Sa recomandam acele figuri din Vechiul Testament, care s-au facut pilda de intelepciune, prin viata lor, alaturi de care un sens deosebit ii are pilda suprema a Mantuitorului Iisus Hristos, a personalitatilor religioase ale Noului Testament si cele din istoria crestinismului. Alaturi de aceste modele, mai pot fi urmate si figuri din istoria umana in general, din experienta omeneasca. Puterea exemplului este considerata un factor ai educatiei.

Educatia urmaresc ca, prin conceptele si lucrurile lumii acesteia, sa duca la mantuire. Scopul ei ultim este soteriologic, intrucat tinerii „prin ei insusi aluneca mai usor si sunt inclinati spre pacat...", cere parintilor sa vegheze permanent la cresterea lor duhovniceasca, Aceasta implica, mai intai, o lucrare ascetica, de inlaturate a patimilor si pacatelor savarsite in trup. Pe parinti, ii indeamna „... sa infranam pornirile copiilor nostri, sa punem frau puternic tineretii, cu frica si cu sfatul...".

Conceptia sa despre educatia sufletului este comuna orientarilor patristice. Prin ea, sunt inlaturate din sufletul copiilor si al subiectului de educat — patimile, in locul carora rasare virtutea. Aceasta este „cea mai mare bogatie", „bogatia cea nespusa", care sporeste bogatia lor. De aceea, sfatuieste parintii sa-si invete copii „sa puna virtutea mai presus de orice".

Virtutea inseamna curatie trupeasca si sufleteasca, frumusete spirituala, iar lipsa acestora este „pricina de rele". Din lipsa lor se nasc toate relele.

Adevarata mostenire, pe care trebuie sa o lase parintii copiilor lor, nu este de natura materiala, ci pur spirituala si consta in bunatate, blandete, milostenie, dragoste si curatie. Aceasta mostenire este „o comoara care nu se poate cheltui, este o comoara ce nu poate fi imputinata nici de uneltirile oamenilor, nici de atacurile talharilor, nici de rautatea slugilor, nici de altceva de felul acesta. Comoara aceasta ramane pururea, e o comoara duhovniceasca, nesupusa uneltirilor omenesti. Daca cei ce o primesc vor voi sa fie cu mintea treaza, comoara aceasta merge cu ei in viata viitoare si te pregateste mai dinainte corturile cele vesnice".
 

Extras din articolul "Sensul familiei in conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur” al parintelui Ioan Cristinel Tesu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7909

Voteaza:

Copiii - Cea mai mare mangaiere dupa pierderea nemuririi 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • MANUELA MATITSPostat la 2010-08-20 15:24

    Vis-a-vis de inmormantarea copilasilor care mor si nu mai apuca sa fie botezati...Cred ca nu este ceva in regula aici... Vorbesc in primul rand din perspectiva unei mame care stie ce inseamna 9 luni de lupta zi si noapte pentru a aduce pe lume un copil: spitalizari, perfuzii ca sa traiesc eu si copilul, o lupta inimaginabila pentru a ajunge la 38 de saptamani de sarcina -pentru cine nu a trecut prin acest lucru, un efort considerabil din partea intregii familii la purtarea sarcinii, in sensul ca insarcinata cu mine a fost si familia mea: sotul, parintii, prietenii...E greu de inchipuit pentru cine nu a trecut printr-o asemenea experienta, dar poate Dumnezeu a vrut asta ca sa pot vorbi si sa trasnmit si altora ce am trait. E adevarat ca termenii medicali nu cred ca intereseaza pe cineva; important e ca azi traim si eu si copilul, care este perfect sanatos, multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Azi, cand scriu acest mesaj ma aflu destul de aproape de momentul aducerii pe lume celui de-al doilea copil, desi majoritatea celor din jurul meu m-au incadrat undeva la limita intre curaj si inconstienta ca am luat decizia de a mai trece inca o data prin calvarul de care am scapat VIE in urma cu un an. Si sarcina cea de a doua e la indigo cu prima! Dar, Dumezeu e mare si voi scapa si de data asta! Dar, traind atata timp prin spital, vazand durerea unei femei care isi pierde copilul la un anumit moment al sarcinii sau la scurt timp dupa nastere nu sunt de acord cu ceva... Nu mi se pare normal si uman fata de suferinta unei mame si a familiei ca bietul copil sa nu beneficieze de o minima rugaciune din partea bisericii... Ok, dogmele spun ca omul are suflet din momentul conceptiei, ca a aduce pe lume un copil te face colaborator cu Dumnezeu Insusi, ca e pacat sa avortezi, dar daca copilul moare la un anumit momet al evolutiei sale intrauterine, se naste mort sau traieste putin dupa nastere si nu mai apuca sa fie botezat, il aruncam ca pe un catel la marginea cimitirului , argumentand faptul ca "nu este fiu al bisericii"... Mi se pare inuman, sincer! Nu exista nici o diferenta intre un spital care , printr-o semnatura a parintilor, incinereaza "avortonii"-asa li se spun copiilor avortati sau "fetusii"-bebelusii care mor inainte sau post partum, si biserica care in loc sa zica o mica rugaciune pentru sufletelul lor care NU ARE PACATE PERSONALE, il arunca la o margine de cimitir ca pe un pui de pisica sau de caine unde se ingroapa sinucigasii...E adevarat ca fiecare om se naste cu pacatul stramosesc si ca botezul sterge acest pacat si ca aceasta este calea naturala de mantuire de urmat pentru noi care suntem botezati, dar eu cred din tot sufletul ca DUMNEZEU NU SE IMPIEDICA DE ASA CEVA,si ca intervine in astfel de cazuri exceptionale, LA EL TOTUL E CU PUTINTA SI EU NU CRED CA EL NU PRIMESTE ACESTE SUFLETELE IN LUMINA LANGA EL...Ar fi absurd... Ce vina are un copil care este avortat la cerere de mama lui? Ce vina are el ca i s-a negat dreptul la viata? Eu cred ca acel sufletel e martizat de proprii parinti. Nici Dumnezeu sa nu il primeasca langa El in lumina? Nu cred, desi dogma spune altceva... Sa ne gandim la pruncii ucisi de Irod, pe care biserica i-a declarat sfinti martiri sau la toti "crestinii" - am pus ghilimele de rigoare pentru ca vorbesc de persoane care nu au mai apucat botezul-care au murit martirizati pentru simplu motiv ca l-au marturisit pe Hristos si au spus "Sunt crestin"! Credeti ca Dumnezeu a asteptat un sinod ecumenic ca sa fie declarati sfinti martiri, cu botezul sangelui si sa ii primeasca in Imparatia Lui? Dumnezeu care e Iubirea Absoluta care l-a iertat pe un talhar? Cred ca lucrurile trebuie simtite in profunzimea lor si ar trebui remediate niste lucruri care nu ne fac cinste! Imi amintesc ca am ascultat marturisirea unei mame care intamplator este persoana publica, desi acest lucru chiar nu conteaza, care m-a impresionat enorm pentru ca si eu am trecut prin multe pana mi-am adus pe lume puiutul. Din pacate pentru ea, povestea nu e cu final fericit... Ideea e ca fetita pe care urma sa o aiba a murit cu o zi inainte de nastere...Mama dorea ca un preot sa spuna o rugaciune si pentru sufleteul micutei si nu a gasit pe nimeni dispus...A gasit intr-un final un preot cu inima care a inteles-o si a acceptat sa spuna cateva rugaciuni ca sicriul minuscul al fetitei...In mometul in care au intrat in biserica, a intrat impreuna cu fetita o randunica pe care nu au putut-o scoate afara si care a atat mereu pe sicriu. La final randunica a iesit singura o data cu sicriul...Preotul , impresionat, a spus ca randunica a fost sufleteleul fetitei si a rugat-o pe mama sa pastreze secretul vis-a-vis de ce a facut ca sa nu aiba probleme cu "superiorii" lui. Ce spuneti de cei patru bebelusi de o zi-doua care au murit in tragedia de la Maternitatea Giulesti? Ei nu pot beneficia de un minim serviciu religios pentru ca nu au fost botezati? Noi ne mai numim "crestini"??? Nu exista un minim respect si compasiune fata de tragedia care li s-a intamplat pe langa ca s-au nascut micuti si prematur si au murit sarmanii in conditii greu de imaginat pentru un adult, nu pot beneficia de o mica rugaciune?Credeti ca pe acesti ingerasi nu ii primeste Dumnezeu pentru ca nu s-a implinit din motive tragice botezul? Nu exista un minim respect pentru corpusoarele lor care au fost crescut tot din mila lui Dumnezeu? Si paganii au ritualuri pentru ingroparea mortilor lor! Noi crestinii ii aruncam ca pe catei la marginea cimitirului, pe motiv ca "nu au fost fii ai Bisericii",dar copiii lui Dumezeu au fost cu siguranta! Cred ca multe chestiuni ar trebui remediate, pentru ca nu ne fac deloc cinste si ii indeparteaza pe oameni de credinta! P.S. Mentionez ca nu sunt o ignoranta, ca stiu ce vorbesc si ca am citit mult in domeniu si chiar imi cunosc credinta ortodoxa.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE