Atunci cand am prea putin timp la dispozitie pentru a discuta in amanunt cu tinerii proaspat casatoriti sau cu cei care se pregatesc sa se casatoreasca, de obicei le dau urmatorul exemplu. In primii ani de viata familiala, comportamentul sotilor trebuie sa semene cu cel din conditii extreme, de calamitate. Sa zicem ca a luat foc casa. Ce faceti in primul rand? Bineinteles, lucrul principal: salvati viata celor din casa, propria viata, si restul cum se va putea. Daca incendiul a cuprins deja intreaga casa, este greu de crezut ca cineva o sa dea fuga sa ia cei cincizeci de dolari pe care i-a uitat in buzunarul de la camasa.

Adica intr-o asemenea situatie oricine se gandeste la lucrul principal, care e cel mai pretios.

Fara indoiala, in casnicie principalul e dragostea, in lipsa careia fericirea familiala e imposibila. Mai ales in primii ani de casnicie, cand construirea noii familii are loc intr-un ritm furtunos, sotii trebuie sa se adapteze unul la celalalt, sa se obisnuiasca unul cu celalalt, fac cunostinta cu noile rude si invata sa interactioneze cu ele, adeseori schimba conditiile de trai, domiciliul, si este neaparata nevoie in toata aceasta agitatie sa nu se iroseasca pe fleacuri, sa se straduiasca din rasputeri sa isi pastreze sentimentele: atasamentul, afectiunea si dragostea. Si nu numai sa le pastreze, ci sa le si inmulteasca, fiindca dragostea dintre cei proaspat casatoriti este numai un sentiment aflat la primii pasi, care trebuie sa creasca si sa se intareasca.

Nu trebuie sa ne zbatem sa rezolvam toate problemele (financiare, legate de viata de zi cu zi sau de domiciliu, relatiile cu rudele etc.) deodata: toate problemele acestea isi vor gasi treptat rezolvarea, iar sotii trebuie sa nu „arunce copilul din albie odata cu apa" si sa pazeasca in primul rand dragostea si fericirea familiala. Bineinteles, sa tina minte intotdeauna pentru ce sunt impreuna si sa-si pazeasca dragostea sunt datori nu numai cei proaspat casatoriti, ci si sotii "cu stagiu"; pur si simplu pentru cei tineri este deosebit de complicat, viata lor de familie de-abia incepe, mai au de invatat multe si trebuie sa se straduiasca sa faca totul corect de la inceput.

Iata un exemplu de salvare a unei familii in timpul „viforelor" din primii ani de casnicie. Ana, cea de-a doua sotie a lui Dostoievski, a avut chiar de la inceput relatii dificile cu rudele scriitorului. Acesta il intretinea pe fiul sau vitreg ramas de la prima sotie, care murise. Rudele lui Dostoievski se temeau ca situatia lor financiara va avea de suferit de pe urma venirii unei noi sotii in casa scriitorului. Nu o iubeau deloc pe Ana, si chiar din primele luni viata ei a devenit de nesuportat. Situatia materiala a scriitorului era deplorabila: facuse o multime de datorii, si a fost nevoit sa incheie contracte foarte dezavantajoase cu editorii. Familia Dostoievski era nevoita sa locuiasca in acelasi apartament cu Pavel, iar acesta, cu intrigile sale, in scurta vreme le-a pus casnicia in pericol.

Iata ce scria in amintirile sale Ana: „Pavel ma privea ca pe o uzurpatoare, ca pe o femeie intrata cu sila in familia lor, unde pana atunci el era stapan cu drepturi depline, intrucat Feodor Mihailovici (Dostoievski - n.tr.), fiind prins cu lucrul, nu se putea ocupa de gospodarie. In aceste conditii, este de inteles dusmania lui impotriva mea. Neputand sa impiedice casatoria noastra, a hotarat sa-mi faca viata insuportabila. Se prea poate ca prin neplacerile pe care mi le facea, prin certurile pe care le pornea, prin clevetirea mea in fata lui Feodor Mihailovici sa fi urmarit sa ne certe si sa ne faca sa ne despartim."

Si iata ca Ana a savarsit un gest foarte intelept si curajos: si-a amanetat lucrurile, zestrea, si perechea Dostoievski a lasat banii obtinuti in acest fel rudelor scriitorului, ca sa aiba din ce trai, iar ei au plecat in strainatate pentru patru ani, ca sa scape de certuri. Apropo, traind in strainatate, sotia lui Dostoievski a reusit sa-l smulga pe acesta literalmente din dependenta de jocurile de noroc, de care scriitorul suferea groaznic. Casnicia a fost salvata. Atunci cand Ana se pregatea sa-si amaneteze lucrurile de valoare, si-a intrebat mama daca nu-i pare rau de zestrea ei - la care mama a raspuns: „Bineinteles ca-mi pare rau, dar ce sa-i faci, daca fericirea e in primejdie?"

Perechea a inteles ca pacea, dragostea si fericirea familiala merita jertfe mari. Casatoriile se incheie pentru dragoste. Aceasta este o porunca dumnezeiasca: „Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el". Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice; dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor pe potriva lui (Fac. 2, 18, 20): si Dumnezeu a facut pentru om femeia.

Dintre vietatile facute de Dumnezeu nu era pe pamant nici una ca Adam. Domnul face o alta fiinta la fel ca el nu numai in vederea inmultirii oamenilor, ci si pentru depasirea singuratatii celui dintai om. Nu este bine sa fie omul singur: si pentru ca dragostea lui sa aiba un obiect de aceeasi demnitate cu el, Dumnezeu vrea ca omul sa-L iubeasca nu numai pe El, ci sa-l iubeasca si pe semenul sau, pe aproapele sau. Tocmai despre aceasta vorbeste porunca principala a Legii lui Dumnezeu: Caci toata Legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: „Iubestepe aproapele tau cape tine insuti" (Gal. 5, 14).

Noi nu putem sa-I dam lui Dumnezeu dragostea pe care ne-o da El noua. Domnul este Atotputernic, Nemarginit si Autosuficient. El n-are nevoie de nimic de la noi in planul material, nu-I putem da nimic. In afara de un singur lucru: de dragostea noastra. Fiule, da-Mi inima ta (Pilde 23, 26). Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18). Si, bineinteles, Domnul asteapta de la noi dragoste fata de semenii nostri, fata de ceilalti oameni. Prin dragostea fata de om, care este chipul lui Dumnezeu, invatam dragostea fata de Dumnezeu Cel de nepatruns cu mintea. Sa ne iubim unul pe altul. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire (I In 4, 7-8).

Asadar, Domnul o face pe prima femeie nu pentru ca Adam s-ar fi plictisit, ci pentru ca in firea omului era sadita necesitatea de a iubi, de a da iubire. Casatoria e o institutie dumnezeiasca si e facuta pentru dragoste. Dragostea este scopul casatoriei si principalul temei de unire in familie.

Nu ajunge insa doar sa stim asta, trebuie neaparat sa intelegem corect dragostea. Din ce cauza oamenii isi abandoneaza familiile sau pierd credinta in Dumnezeu si pleaca din Biserica? Deoarece n-au putut intelege ce este dragostea ori n-au putut sa o pastreze - sa pastreze dragostea de om sau dragostea de Dumnezeu.

Sa ne straduim sa intelegem ce este dragostea adevarata si ce nu este deloc dragoste. In stiinta teologica exista termenul „teologie apofatica". Metoda acestei teologii consta in aceea ca ea incearca sa defineasca insusirile dumnezeiesti prin excluderea a tot ce Dumnezeu nu este. De pilda, Dumnezeu nu este material, nu este creat, nu este marginit si asa mai departe. Aceeasi metoda de examinare „pornind de la contrariu" poate fi aplicat si ca sa intelegem ce este dragostea. Dragostea autentica nu este o emotie, nu este o senzatie, nu este o pasiune si nu este o pornire. Emotia, si cu atat mai mult pasiunea, nu poate fi de lunga durata, pe cand dragostea trebuie sa fie vesnica. Dragostea niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), dupa cum spune Apostolul Pavel.

Excluzand tot ce nu este dragoste, voi da in paralel si definitii pozitive, afirmative ale dragostei. Dragostea este raspunderea si datoria noastra fata de cei pe care inima noastra i-a ales pentru a-i iubi, precum si fata de Dumnezeu si de constiinta noastra. Raspundem pentru cei pe care ii iubim. Daca nu avem hotararea ferma de a fi statornici in dragoste, sentimentul nostru fata de celalalt va depinde de vicisitudinile vietii: „Astazi iubesc fiindca ma simt bine alaturi de cel iubit, dar daca maine mi se schimba dispozitia (daca, sa zicem, sunt obosit), si atitudinea mea fata de el se schimba, nici nu mai vreau sa-l vad in ochi. Si daca poimaine intalnesc pe cineva care-mi place mai mult, s-a terminat cu dragostea."

Toate acestea ar suna absurd si neverosimil daca n-am vedea in viata de zi cu zi o multime de cazuri cand atat tineri, cat si batrani, care ar trebui sa se gandeasca deja la mutarea in vesnicie, isi parasesc perechea doar pentru ca au intalnit pe cineva mai tanar si mai placut la infatisare.

Este posibila si alta varianta: nu dispozitia noastra s-a schimbat, ci omul iubit ne-a ranit, cu voie sau fara voie. Si atunci trebuie sa ne amintim ca trebuie sa pastram dragostea si s-o purtam prin ani si prin incercari - si, in general, sa nu-l idealizam pe omul iubit, ci sa stim ca el nu ne aduce doar bucurii, ci uneori poate ca ne va si rani.

Inca o definitie a dragostei: dragostea nu inseamna „da-mi", ci „primeste". Apofatic vorbind, dragostea nu este egoism. Ea nu este autentica atunci cand il iubim pe celalalt pentru ceva - de pilda, pentru ca se poarta frumos cu noi, pentru ca e frumos, inteligent, bogat si asa mai departe. Am vazut odata intr-o librarie o brosura a unei scriitoare americane intitulata „Pentru ce il iubesc pe iubitul meu" - si acolo erau enumerate pe cateva pagini motivele pentru care isi iubeste ea barbatul: pentru ca e tandru, pentru ca e atent, pentru ca-i aduce dimineata cafeaua la pat si asa mai departe. Ultimele pagini ale cartii erau goale, pentru ca cititoarele sa poata completa singure motivele pentru care isi iubesc ele sotii. M-am gandit: „Dar daca sotul acestei femei va inceta maine sa faca unul din lucrurile cuprinse in aceasta lista? Daca, de exemplu, nu-i va mai aduce cafeaua la pat? Rezulta ca o sa-l iubeasca mai putin sau chiar n-o sa-l mai iubeasca deloc?" O asemenea dragoste se cheama egoism: „Iubesc fiindca celalalt imi face placere." Dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel, dragostea nu cauta ale sale (I Cor. 13, 5), nazuieste nu sa primeasca, ci sa dea.

Uneori, oamenii nu realizeaza ca nu-l iubesc pe celalalt in sine, ci iubesc senzatiile placute legate de el, si cand senzatiile acestea trec (de pilda, cand omul se schimba launtric sau exterior, sau cand, din oarecare motive, inceteaza sa le mai aduca bucurii) isi pierd interesul fata de el. Foarte frecvent, indragostirea este caracterizata de o atitudine consumista si de incapacitatea de sacrificiu, si daca sotii au luat indragos-tirea drept dragoste si pasiunea, sentimentul initial, nu s-a putut transforma in ceva mai mare si mai nobil, casnicia nu va trece examenul timpului.

Daca deschidem dictionarul lui Ojegov, vom vedea ca primul si principalul sens al cuvantului „dragoste" este urmatorul: „Sentiment de atasament cald, plin de abnegatie."
Intr-adevar, una dintre principalele calitati ale dragostei este abnegatia, jertfelnicia, capacitatea de a avea compasiune fata de celalalt.

Se stie ca limba greaca veche foloseste mai multe cuvinte pentru a exprima ideea de dragoste. Dintre acestea, agape desemneaza dragostea jertfelnica - si acest cuvant este folosit atunci cand Sfanta Scriptura vorbeste despre dragostea dumnezeiasca. De pilda: Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (In 3, 16). El este insa folosit si pentru dragostea conjugala: Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea (Efes. 5,25).

In cadrul unei intalniri cu tineretul, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a povestit un caz din viata sa. Odata, a venit ia el, cu motocicleta, o tanara pereche, pentru a lua binecu-vantare sa se casatoreasca. Viitorul patriarh a intrebat daca cei doi se cunosc de multa vreme. Ei au raspuns: „De cateva luni." Atunci, vladica l-a intrebat pe tanar: „O iubesti pe ?" „Da, o iubesc." „Atunci inchipuie-ti ca mergeti cu motocicleta, faceti un accident si ramane invalida pe viata. Esti gata sa ramai cu ea pana la moarte intr-o asemenea situatie ?" Patriarhul spunea ca nici nu i-a mai trebuit sa auda raspunsul: i-a fost de ajuns sa vada reactia tanarului, care s-a tulburat puternic. Asa se verifica daca oamenii sunt pregatiti pentru casnicie: ei trebuie sa fie pregatiti sa fie impreuna nu doar la bucurie, ci si la necaz.

Bucuria, dragostea adevarate nu consta in a primi de la omul iubit ceea ce ne place, ci in a face ceva pentru el. Omul este fericit cu adevarat nu atunci cand este iubit, ci cand iubes-te el insusi. Marele actor rus Evgheni Leonov a fost fericit in viata personala; toata viata a iubit o singura femeie - pe Vanda, sotia sa. Odata a venit la el in vizita o colega de breasla si a inceput sa-i povesteasca despre dificultatile din relatia ei cu omul iubit. El i-a zis: „Stii, eu o iubesc tare mult pe Vanda - si chiar mai mult decat ma iubeste ea pe mine." Musafira nu se astepta la o asemenea destainuire; i se plangea lui Leonov de tragismul dragostei sale, dar uite ca si acesta suferea. A inceput sa-l consoleze: „Ce tot spuneti? Vanda va iubeste atat de mult!" Leonov a raspuns: „Stii, de fapt asta nici nu conteaza atat de mult. Principalul este ca eu si cu tine putem spunem intotdeauna: «In viata noastra a existat dragoste»."

Cei mai nefericiti oameni de pe pamant sunt cei ce n-au iubit niciodata, caci daca iubesti oamenii nu vei ramane lipsit de dragoste, vei fi iubit la randul tau. Cuviosul Ava Dorotei spune: „Nu cauta dragoste de la aproapele; cel ce cauta dragoste se va tulbura daca n-o s-o vada. Mai bine aratate tu iubitor de aproapele: atunci si tu te vei linisti, si pe aproapele tau il vei aduce la dragoste."

Bucuria nascuta din faptul ca ai reusit sa taci ceva necesar, folositor pentru altcineva este intotdeauna mai mare decat cea provocata de un serviciu care ne-a fost facut sau de un cadou care ne-a fost dat. Cred ca foarte multi cunosc acest sentiment. De exemplu, avem o ruda in varsta - un bunic, sa zicem. Acesta locuieste o jumatate din an la tara, aproape ca n-are legaturi cu lumea exterioara - si uite ca-i facem cadou cu prilejul zilei de nastere un telefon mobil, din cele simple. Omul se bucura foarte mult de dar: chiar avea nevoie de telefon, iar acum va putea, la nevoie, sa cheme Salvarea, sa-si sune rudele si prietenii. Acum ne suna des si ne multumeste pentru cadou, dar chiar daca nu ne-ar multumi, constiinta faptului ca am adus folos cuiva, ca i-am facut o bucurie, este mai buna ca orice lauda. Daruind acel telefon, am dobandit mai multa satisfactie decat daca am fi primit noi insine cadou un telefon scump.

Faptul ca dragostea este "primeste", nu „da", devine evident din aceea ca dragostea noastra fata de celalalt depinde in mod direct de cat de multa dragoste i-am daruit deja. Sa zicem ca o mama are trei copii: doi sunt sanatosi, vanjosi, isteti, pe cand cel de-al treilea s-a nascut bolnavicios, firav, si are probleme cu invatatura. Mama umbla cu el pe la doctori, prin sanatorii, il ajuta sa-si faca temele si, in general, cheltuieste cu el o mare parte din fortele si timpul sau. Pe acest copil il iubeste mai mult decat pe ceilalti - fireste, ca mama ii iubeste pe toti, toti ii sunt dragi, insa cel bolnav, ce are nevoie de ajutorul, de grija ei, la capataiul caruia a petrecut o multime de nopti nedormite, ii e cumva mai apropiat.

Slujesc de multi ani intr-o biserica de cimitir, asa ca am avut prilejul sa prohodesc nu numai batrani, nu numai tineri, ci uneori chiar si prunci. Ei bine, am observat ca atunci cand parintii pierd un copil aflat la varsta adolescentei aceasta este pentru ei, de regula, o durere cu mult mai mare decat a celor care pierd un prunc. Sigur, de prunci iti este tare mila, sunt mititei, lipsiti de aparare, insa durerea la moartea tinerilor este mai mare. Pe parinti ii leaga de acestia foarte multe lucruri, au investit in ei foarte mult din dragostea lor, s-au zbuciumat pentru ei, isi pusesera in ei mari nadejdi. Aceasta durere se simte deosebit de puternic mai tarziu, cand parintii vin la biserica dupa inmormantare, cautand mangaiere. Dupa ce si-au ingropat copiii aflati la varsta adolescentei sau tineretii, mult timp nu-si pot veni in fire.

Ce inseamna investitia de dragoste ne putem da seama nu numai din exemplul dragostei pentru cineva. De exemplu, daca investim multe forte intr-o anumita activitate, ea devine deosebit de pretioasa in ochii nostri. Apreciem mult mai putin ceea ce nu necesita mari eforturi, mari investitii.

Ca atare, daca vrem sa indragim pe cineva trebuie sa investim in acel om, si atunci dragostea pentru el va spori in inima noastra.

Pr. Pavel Gumerov

Extras din cartea "Conflictele familiale"

Cumpara volumul Conflictele familiale de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

.

• Dragostea
  Publicat in : Morala
• Dragostea, iubirea, fericirea
  Publicat in : Editoriale