De veti iesi din casa mohorati...

De veti iesi din casa mohorati... Mareste imaginea.

Oftăm şi gemem: „Nimeni nu vine să mă vadă, nimeni nu mă iubeşte, nimeni nu se interesează de mine!" Dar ce, oamenii sunt datori să ne distreze pe noi, cei pasivi şi indiferenţi?

Maica Tereza convingea prin propriul exemplu: „în loc să staţi într-un colţ, ocupându-vă cu autocanibalizarea şi aşteptând atenţie de la ceilalţi, faceţi voi înşivă primul pas: mergeţi la oameni... Deveniţi necesari, şi ei vor veni la voi! Uitaţi-vă la trandafirul ce înfloreşte. El răspândeşte parfum, şi toţi sunt atraşi de el: şi albinele, şi fluturii. Toţi vor să respire mireasma lui - şi asta fiindcă s-a deschis. De ce rămâneţi închişi şi nu răspândiţi mireasmă?"

Există următoarea anecdotă. Porcul s-a plâns vacii: „Oamenii vorbesc mereu de bunătatea ta şi de ochii tăi blânzi. Sigur, tu le dai lapte şi unt, dar eu le dau mai mult: cârnaţi, şuncă, şniţele, şorici, păr pentru periuţe de dinţi; îmi fierb până şi picioarele! Şi totuşi, nimeni nu mă iubeşte. De ce?" Vaca, după ce a tăcut o vreme, i-a răspuns: „Probabil fiindcă eu dau totul încă din timpul vieţii."

Mi-a plăcut povestirea „Circuitul binelui în natură" a unui autor contemporan. Unei tinere i-a înflorit cactusul.

De patru ani stătea pe pervaz posomorât şi „nebărbierit", dar uite că pe neaşteptate a făcut un asemenea cadou!

Cufundată în cugetarea la cactus, femeia a călcat pe picior în metrou un bărbat cu înfăţişare mohorâtă, dar nu a reacţionat cu enervare când acesta i-a făcut observaţie (de pildă, „dacă sunteţi atât de delicat trebuia să mergeţi cu taxiul"), ci i-a zâmbit: „Pentru numele Domnului, nu vă supăraţi: n-am avut de ce să mă ţin. Dacă vreţi, călcaţi-mă şi dumneavoastră pe picior, şi o să fim chit."

Bărbatul a înghiţit ceea ce îi stătea pe limbă, a coborât liniştit la staţia unde trebuia să coboare şi n-a ocărât-o pe vânzătoarea de la chioşcul de ziare, care-i dăduse greşit restul: „Nu-i nimic grav, mai număraţi o dată. Nici eu nu sunt azi prea tare la socotit" - iar vânzătoarea, îmbunată vizibil, nu s-a apucat să dea la scădere presa nevândută, ci i-a dăruit unui bătrân două reviste şi un teanc de ziare. Acestuia îi plăcea foarte mult să citească, dar cumpăra ziare mai ieftine. El a plecat acasă mulţumit, cu vraful de ziare sub braţ, şi când a întâlnit-o pe vecina de la etajul de sus nu i-a făcut scandal ca de obicei („copilul dumneavoastră sare prin casă ca un cal, de ce nu-l educaţi cum trebuie?"), ci a exclamat: „Ce a crescut fiica dumneavoastră! Nu-mi dau seama cu cine seamănă mai mult: cu dumneavoastră sau cu soţul? O să fie o frumuseţe, credeţi-mă, am ochiul format!"

Iar vecina şi-a dus copilul la grădiniţă, după care a dat fuga la serviciu, la policlinică, unde n-a certat-o pe femeia zăpăcită care se înscrisese pentru consult la neuropatolog pentru ieri, dar a venit astăzi: „Lăsaţi, nu vă necăjiţi, şi eu mai uit! Staţi puţin, că mă duc să-l întreb pe doctor dacă vă primeşte." Iar femeia, la rândul său, n-a început să ameninţe cu reclamaţii în toate instanţele, inclusiv tribunalul de la Strasbourg, pretinzând să i se prescrie medicamentul-minune care nu a fost încă inventat, ci şi-a cerut scuze: „Să ştiţi că nu m-am prostit de tot, înţeleg că bătrâneţea nu se vindecă. Să mă iertaţi, domnule doctor, că v-am făcut capul calendar! Vin la dumneavoastră ca la serviciu."

Iar doctorul s-a dus seara acasă. Pe drum i s-a făcut milă de băbuţă, s-a gândit: „Uite-aşa trece viaţa pe lângă noi", şi pe neaşteptate i-a cumpărat soţiei un bucheţel de flori şi un tort. „Ce ne tot dondănim mereu, parcă suntem copii! - i-a zis, sărutând-o şi îmbrăţişând-o. Uite, ţi-am cumpărat un tort, numai că am pus din greşeală mapa pe el. Dar nu-i nimic, asta nu influenţează calităţile gustative! Şi flori ţi-am cumpărat - ce-i drept, şi pe ele le-am cam turtit cu mapa, s-au şifonat. Poate o să se învioreze."

„O să se învioreze! - a zis cu încredere soţia. Le reanimăm noi. Imaginează-ţi: astăzi când m-am trezit, m-am uitat - şi ce crezi? A înflorit cactusul! Vezi?"

Bună povestire! Omul bun te şi învaţă să faci binele -şi asta fără cicăleală! Imi amintesc versurile simple ale cântăreţului rus Serghei Trofimov.

„Eu oamenilor sunt deprins să le zâmbesc,
Ca şi cum ne-am cunoaşte de ani mii,
Căci fericirea e ca tortul de pe masă:
Nimeni nu-l poate singur dovedi.
Eu oamenilor sunt deprins să le zâmbesc,
Şi sunt convins că negreşit aşa va fi:
In ceasul greu, când întristarea arde,
Şi mie cineva îmi va zâmbi

KONSTANTIN V.ZORIN

DACĂ PUTERILE SUNT PE SFÂRŞITE, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "DACĂ PUTERILE SUNT PE SFÂRŞITE"



 

11 August 2016

Vizualizari: 6791

Voteaza:

De veti iesi din casa mohorati... 5.00 / 5 din 4 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • georgeta balla Postat la 2016-08-12 11:54

    Minunat articol ! Inmultirea binelui fara prea mare efort, si cat de multa pace ar fi in lume ! Doamne ajuta !

  • porfyrus porfyrusPostat la 2016-08-12 01:42

    Foarte frumos!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE