Despre apropierea de Sfanta Impartasanie

Despre apropierea de Sfanta Impartasanie Mareste imaginea.

Cine s'a pregătit să primească Sfânta Impărtăşanie să se apropie cu luare-aminte. Vă voi zice doar ce spune Sfânta Biserică, prin Legea Sa, adică prin pravilele canonice ale Sfinţilor Părinţi despre cei ce sânt opriţi o vreme de la Sfânta Impărtăşanie. Biserica îi îndepărtează de la Sfânta Impărtăşanie, atâta timp cât nu se pocăiesc, pe cei ce au săvârşit ucidere cu vrere. De asemenea, sânt opriţi de la Sfânta Impărtăşanie toţi cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau care au mers la vrăjitori, câtă vreme nu se pocăiesc. Şi cât timp nu se po¬căiesc, toate acele femei ce au făcut avort - căci acesta este un foarte mare păcat, strigător înaintea lui Dumnezeu, şi din această pricina suferă mult neamul nostru! - pe acestea Biserica le opreşte de la Sfânta împărtăşanie, precum şi pe cei ce nu s'au împăcat cu semenii lor, care îşi urăsc aproapele, care nu pot ierta din inimă.

Şi pe aceştia Domnul îi opreşte de la Sfânta împărtăşanie, căci cu toţii sântem zidirea mâinilor Domnului, sântem ai Săi, iar El vrea - dacă dorim a fi veşnic cu Dânsul - să iertăm din inimă tuturor oamenilor.


Şi astfel, vai mie!, cu inimă împăcată, cu simţiri neîntinate şi cuget curat să vă apropiaţi de Domnul, să primiţi Preacinstitul Trup şi Sânge al Domnului. Căci vedeţi cum a binevoit Domnul să ne înrudim cu El, nu numai după suflet, ci şi după trup? Vedeţi, noi ne înrudim cu El şi după duh, şi după suflet, şi după trup. El a binevoit să ni se dea pe Sine. Vedeţi cum ni se dă El fără preget? Ni se dă întreg. Ne dă Preacinstitul Său Trup şi Sânge, ca să avem viaţă veşnică împreună cu El şi în părtăşie cu El - de aceea trebuie să căutaţi a avea inimă curată, a vă asemăna îngerilor şi sfinţilor. De aceea trebuie să iertăm acum fiecăruia din inimă, căci toţi sânt ai Domnului. Nu trebuie să avem nici un gând de întristare, ci să primim pe Domnul. Dacă îl primim pe Domnul cu ură faţă de aproapele, primim în noi osândă, şi nu mântuire. Aşadar, vai mie!, fiecare să se cerceteze, şi astfel să se apropie de Sfântul Potir.

Parintele Tadei
Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata, Editura Predania
 

.

03 Iulie 2015

Vizualizari: 320

Voteaza:

Despre apropierea de Sfanta Impartasanie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE