Despre cei ce indumnezeiesc nunta

Despre cei ce indumnezeiesc nunta Mareste imaginea.

1.Despre cei ce îndumnezeiesc nunta, ca şi cum ar socoti că vine prin propria lor putere şi pricină, ca una care are loc în chipul amestecării1, este de prisos să vorbesc. Căci cuvântul celor ce spun prosteşte asemenea poveşti băbeşti este aşa: că nu a putut Dumnezeu să aducă la fiinţă neamul cel mare al oamenilor decât prin buna lucrare a nunţii. Dar de aici şi elinii se rătăcesc, făcând dumnezei pe unii, precum cei ce zic că nunta este dumnezeu şi se închină cinstind bărbaţi şi femei născuţi din stricăciune, zicând că sunt întemeietorii neamului. Fiindcă atâtea nenumărate popoare au fost zămislite, minunea faptului prezintă tainele lui Dumnezeu. Să fie convinşi nenorociţii că sunt vrednici de judecata lui Dumnezeu spre pedeapsă pentru faptul că neagă iconomia Creatorului şi că atribuie creaţia unor oameni mândri care au trăit la vremea lor şi care, fiind astfel, şi duhurile şi le-au primit de la Creatorul lor. Căci dacă ar fi fost nemuritori, poate nu s-ar fi înşelat atât de mult, încât să numească dumnezei pe demoni şi nunta2.

2. Scriptura ne spune că Adam a cunoscut pe Eva, femeia lui, şi ea, zămislind, a născut fiu şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu"3, iar Sarra, ajungând până aproape de moartea trupului cu Avraam, a rămas stearpă şi, căutând cu dorire această naştere de fii, nunta nu le-a putut-o dărui4. Căci femeia a fost dată ajutor bărbatului, spre odihnă şi naştere de fii. De aceea zice: „Va lăsa omul pe tatăl lui şi pe mama lui şi se va lipi de femeia lui şi vor fi amândoi un trup"5. Căci prin preştiinţa veşnică a lui Dumnezeu, puterea creatoare din această poruncă pururea aduce la fiinţă făpturile, purtând ca un chip al creaţiei, la început prin mâinile Lui, şi al suflării pe care a suflat-o, când a voit a-l crea pe om cu suflet viu. întru această bună voire a puterii Lui creatoare, a zis şi lui Avraam că: „voi veni la anul pe vremea asta şi Sarra va avea un fiu"6, care, zămislind, a născut fiu, pe Isaac. Dar pentru ce nu îmi aduci mărturiile altor locuri din Scripturi, spre întărirea adevărului, care arată puterea creatoare a Ziditorului?

Iată pe mama lui Samson, care de multă vreme avea relaţii de căsătorie cu bărbatul ei, Manoe, şi care a fost lipsită de darul făcător de viaţă al Celui Preaînalt! Strădania cea prin plăcere nu i-a dăruit ei prunc, până ce nu a fost trimis îngerul să-i vestească naşterea fiului. Pentru aceea, zămislind, de la bărbatul ei, l-a născut pe Samson7. Iar Anna, adeseori împreună fiind cu bărbatul ei, Elcana, a rămas stearpă, căci Scriptura aduce mărturia că a închis Dumnezeu pântecele ei8. Oare ce înseamnă că a închis? Ce altceva decât că încă nu a fost lucrat prin voia creaţiei dumnezeieşti? Căci Cuvântul, Cel ce l-a plăsmuit pe om prin puterea veşnică, încă nu binevoise să dea viaţă puterii creatoare a seminţei. Merse şi se rugă în Silom la cortul chivotului purtător de Dumnezeu cu plângere mare şi pri-meşte împlinire cererii. Şi întorcându-se în Armathaim, cetatea ei, şi culcându-se cu bărbatul ei, cum spune Scriptura, şi-a adus aminte de ea Dumnezeu şi atunci i-a deschis pântecele, fiindcă inima ei s-a deschis, ca să zămislească credinţa9. Prin care zămislind, a născut fiu, profet mare, şi a pus numele lui Samuel, zicând: „De la Dumnezeu l-am cerut"10. La fel şi Elisabeta, de la tinereţe şi până la bătrâneţe fiind împreună cu dreptul şi sfântul acela preot, nu a putut deschide pântecele spre zămislirea seminţei, până ce, la bătrâneţile ei, zămislind din făgăduinţa lui Gavriil, a născut pe marele şi minunatul Ioan înaintemergătorul, deşi Zaharia era plin de necredinţă cu privire la zămislire, fiindcă trupul, mort fiind deja, era neputincios pentru a lucra făgăduinţa. Pentru aceea a şi auzit de la înger că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă11.

3. Pentru ce, omule, la auzul acestora, încă mai faci nunta dumnezeu pentru un om creat şi născut? Şi cum nu pricepi că orice împreunare spre plăcere a bărbatului şi a femeii, fără puterea creatoare a lui Hristos în deşert este lucrată? Vezi-mi mie şi pe însuşi Ziditorul sălăşluindu-Se în pântece fără de sămânţă bărbătească şi făcându-Se creator al propriului trup, căci fiind zămislit prin putere veşnică de la Duhul Sfânt, S-a asemuit cu naşterea celor născuţi, fără de strâmtorare lucrând minunea întrupării Sale prin încuietorile fecioriei. Astfel a binevoit toată plinătatea dumnezeirii Sale să sălăsluiască în trup. Căci aşa cum un pom viu este altoit pe un alt pom viu şi când ceea ce a fost bine altoit se împărtăşeşte, după putere, din grăsimea pomului, arunci odrăsleşte după felul lui, la fel şi femeia, asemănându-se cu pomul neroditor, zămislind de la bărbatul ei, rămâne grea, când harul desăvârşit al Duhului Sfânt este altoit prin Cuvântul Viu, prin Tatăl, Cel ce a creat toate, prin aducerea lor de la nefiinţă la fiinţă.

Căci le cheamă pe cele care nu sunt şi le aduce la existenţă. Aşa cum chipul împărătesc din materia monedei are autoritate la oameni din pricina asemănării, purtată pretutindeni pentru comerţul muritorilor, la fel şi după chipul lui Dumnezeu, cinstit fiind pentru caracterul negrăitei dumnezeiri care este purtat nemuritor în suflet, pururi se multiplică12. Fiindcă prin Duhul Sfânt, la porunca voinţei Lui, când ceea ce s-a semănat este adus la viaţă, atunci firea oamenilor, creată şi născută, sporeşte. Prin urmare, Dumnezeu este Cel ce lucrează în acest amestec roditor, Cuvântul Cel dintru început, Care a auzit prin ascultare: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră"13. Căci după chipul Lui, omul a devenit stăpân pe pământ. Dar Adam ar fi avut şi asemănarea14 de a rămâne nemuritor, dacă nu ar fi călcat porunca. De aceea puterea poruncii Tatălui, care a fost către Fiul cel deofiinţă, face minunea, înmulţind făptura, şi care lucrează, prin măsură şi greutate, până la numărul firelor de păr, făcând-o să răsară şi să crească, ca să fim convinşi că are existenţa de la Creatorul după har, împreună cu toate bunătăţile văzute, spre mulţumirea şi slava Lui.

4. Este evident că nunta este cinstită şi că relaţia de nuntă a fost zidită nespurcat pentru cei ce păzesc înfrânarea din feciorie, precum turtureaua, spre a nu se împreuna cu alt trup. Căci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă15. Fiindcă o asemenea căsătorie este cinstită, potrivit Apostolului: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi şi adulteri îi va judeca Dumnezeu"16. Aşadar, împărtăşin-du-se cineva de cele ale trupului întru dreptate şi cu credinţă şi fără grijă, este neosândit. Fiindcă oricine cheamă pe Dumnezeu, nu va fi dispreţuit, primind cu mulţumire. „Căci se sfinţeşte prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune"17. Dar cum oare cuvântul meu care vorbea despre zămislirea făpturii s-a abătut la mâncăruri? Din pricina relei credinţe a unora care opresc de la căsătorie şi interzic unele bucate pe care Dumnezeu le-a zidit pentru cei credincioşi spre gustare cu mulţumire18. Căci oricine insultă relaţia de căsătorie, afară numai de adulter, se întunecă din pricina înşelării demonilor, că adică, prin împreunare, nu mai pot moşteni împărăţia cerurilor. Fiindcă s-a arătat că este cinstită nunta cu înţelepciune. Iar despre cei ce cred altfel este scris: „In zilele din urmă se vor ridica hristoşi mincinoşi"19, „având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei"20.

5. Pentru ce în chip nepotrivit se ceartă cu noi cei ce atribuie nunţii plăsmuirea existenţei noastre? Către aceştia vom spune că somn este [nunta], împreună cu plăcerea celor ce au fost creaţi să se ajute unul pe altul. Căci de aceea femeia a fost luată din bărbat. Fiindcă Dumnezeu, dându-i chipul acestuia, a adus somn asupra lui Adam, zidind-o pe Eva din coasta lui ca dintr-o sămânţă a lui. Din care pricină şi porunca, având semnul creaţiei, era săvârşită pururea prin lucrarea lui Hristos. Căci, spune Scriptura, „poruncă le-a pus şi nu o vor trece"21. Căci la începutul creaţiei lumii, pământul a primit putere din porunca lui Hristos, când a zis să răsară pământul iarbă, purtând sămânţă după fel şi asemănare până la sfârşitul veacurilor. Şi din sămânţă nevăzută, prin porunca dumnezeieştii creaţii, pământul a răsărit felurite odrăsliri şi, purtând sămânţă după felul lor, a rodit. La fel şi aici, cu ajutorul voinţei celei după fire, prin lucrarea puterii poruncii, a fost creat omul, făptură creată şi născută, de către Dum-nezeu. Pentru aceea şi Apostolul zicea: „Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său"22. La fel trebuie să socotim şi noi că omul din amestecul lutului împrumută sămânţa, dar Dumnezeu, cum ştie El, plăsmuieşte făptura în pântece şi, printr-o negrăită înţelepciune, aduce la viaţă, la respirarea aerului, pe omul însufleţit.

6. Ca să facă acest lucru vrednic de crezare, însuşi Creatorul şi Făcătorul tuturor, ca Unul Care a creat toate din negrăita Lui iconomie în chip iubitor de oameni, spre mustrarea noastră zicea: „Cine poate să adauge staturii lui un cot?"23 Şi prevenind totodată să se rătăcească unii din problemele care decurg de aici, a adăugat: „Crinii câmpului nu se ostenesc, nici nu ţes, şi tatăl vostru cel ceresc îi hrăneşte şi îi îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor?"24 Pentru aceea şi Psalmistul, care ştia că noi suntem făpturile lui Hristos, zicea: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit"25. Şi în alt loc iarăşi: „Că El a cunoscut zidirea noastră"26, lucru despre care îl putem auzi şi pe Apostol zicând: „Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus"27, adică aduşi la fiinţă de Hristos Iisus28. Dar şi Ieremia lămurea acestea, desluşindu-le şi zicând: „înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare"29. Căci socotim că acest cuvânt nu a fost spus cu privire numai la o persoană, ci la întreg neamul omenesc în tot cuprinsul lui, căci El, prin bunăvoirea voinţei Lui, îi creează pe toţi la vreme. Căci pururea în voinţa Lui stă şi puterea. Aşa cum agricultorul, luând o sămânţă de grâu, o aruncă în pământ, şi brazda o face să răsară şi o creşte, la fel şi din sămânţa bărbatului şi pofta femeii, Dumnezeu dă viaţă, Făcătorul îl face pe om, mărindu-l în lume, iar la bătrâneţe, ca şi cu o seceră, îl seceră pe el Cuvântul, Cel ce a zis că pentru neascultare „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce"30. Aceasta desluşind şi Psalmistul, zicea: „Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca. Că ne-am sfârşit de urgia Ta"31.

7. Aşa credem, prin urmare, şi noi. Căci nunta a fost dată trupului pentru naşterea de prunci celor ce se folosesc de ea cu înţelepciune, fără prihană şi nevinovat, pentru ca, potrivit Apostolului, „cei care au femei să fie ca şi cum nu ar avea şi cei ce se folosesc de lume, să fie ca şi cum nu s-ar folosi"32. Căci chipul acestei lumi trece. Iar ceea ce este creat prin naştere, este creat nu prin puterea nunţii, ci totul este adus la fiinţă de Domnul, potrivit cu ceea ce s-a scris: „El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit"33. Dar potrivit Sfântului Pavel, „bine este omului să rămână aşa"34. Dar din pricina arderii, zice, fiecare bărbat să aibă femeia sa şi fiecare femeie să aibă bărbatul ei, căci e mai bine să se căsătorească decât să ardă35. Şi iarăşi: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp"36. Şi în altă parte: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele"37. Iar cel ce se înfrânează pentru nevoia poftei la o singură femeie, bine făcând, va lua plată. Iar cel ce se păzeşte pe sine curat pentru Domnul şi mai bine face, cu toată dreptatea, unul ca acesta moştenitor al lui Dumnezeu se arată. „Cel necăsătorit, zice, se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului"38. Căci aceasta este mai bine, pentru multa înfrânare, să-şi păzească trupul nestricat. Iar „cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul"39. Şi lucrul fiecăruia se va face cunoscut, că îl va vădi ziua Domnului, pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri „ce fel este lucrul fiecăruia"40, prin faptul că Domnul îi binecuvintează pe cei drepţi şi îi cheamă la moştenirea Tatălui, a bunătăţilor păstrate de la întemeierea lumii celor ce îl iubesc pe El41. Asemenea, şi prin faptul că va osândi pe nelegiuiţi în întunericul cel mai dinafară, acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

8. Vai mie! Vai mie, păcătosului! Doamne Dumnezeule, Tatăl lui Hristos, scoate-mă din înfricoşată hotărârea aceea şi nu mă face pe mine părtaş caprelor celor de-a stânga, ci, iartă-mi mie, ticălosului, păcatele mele şi fă-mă părtaş cu oile cele de-a dreapta, ca să aud şi eu împreună cu ele: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii"42. Fă-mă pe mine să fiu răpit pe norii cerului şi să vin întru întâmpinarea Ta, împreună cu toţi sfinţii cei ce din veac au bineplăcut ţie43, ca să strigăm şi să zicem: „Binecuvântat este cel ce vine şi iarăşi va veni întru numele Domnului44 şi în slava Tatălui, împreună cu Care Ţie se cuvine slava şi puterea, împreună cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin".

Sfantul Simeon Stalpnicul din Muntele Minunat

Cuvinte ascetice, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cuvinte ascetice"

Note:
1 Adică împreunării, termenul folosit aici este un eufemism.
2 „Indumnezeirea" nunţii pe care o condamnă în această omilie Sfântul Simeon, nu are în vedere o desconsiderare a căsătoriei şi familiei în favoarea fecioriei şi castităţii, dimpotrivă, viziunea sa este una perfect ortodoxă şi foarte echilibrată. El vizează mai degrabă idolatrizarea de tip eretic a relaţiei trupeşti. Cuvântul se explică în contextul unei intense activităţi sectare şi chiar păgâne în Antiohia secolului al VI-lea. In Antichitatea târzie multe secte aveau chiar şi practici sexuale nefireşti, ca de exemplu nicolaiţii, ferm condamnaţi de Părinţii Bisericii (despre nicolaiţi a se vedea Irineu, Adversus haereses, I,26,3; Hippolit, Contra omnes haereses, VIII, 36,3; Clement Alexandrinul, Stromate, II, 25, 5-7; Eusebiu de Cezareea, Historia ecdesiastica, III, 29; Epifanie, Panarion, I, 2, 25). Sfântul se referă şi la cei care, desconsiderând Providenţa şi intervenţia nemijlocită a lui Dumnezeu în actul procreaţiei, divinizează unirea trupească şi implicit relaţiile genealogice din lumea aceasta.
3 Fc.4,1.
4 Fc. 16,1; Fc. 17,17.
5 Fc. 2,24; Mc. 10,7. Sfântul Simeon leagă de această poruncă dintru început a lui Dumnezeu puterea creatoare/de zămislire firească a omului, însă fiecare aducere la fiinţă a unui nou om este o icoană a creaţiei lui Adam celui dintâi.
6 C/.Fc. 18,10.
7 Jud. 13, 24.
8IRg.l,5.
9 In exemplele biblice pe care le dă Sfântul Simeon, accentuează faptul că puterea creatoare, deşi este firească omului în acest nou mod de existenţă, după cădere, de multe ori Domnul intervine în chip pedagogic pentru a îndrepta pe om spre credinţă. De aceea el vede o interdependenţă între credinţă şi eficacitatea puterii creatoare a omului. Mai departe el explică că, de fapt, harul lui Dumnezeu, cel care mişcă credinţa în om, lucrează plinirea poruncii lui Dumnezeu, după modelul altoiului.
10 IRg.1-20.
11 Lc. 1,37.
12 Potrivit antropologiei biblice şi bizantine, Hristos este chipul lui Dumnezeu (cf. Col. 1,15, Evr. 1,3) şi Arhetipul omului. Oamenii sunt după chipul lui Dumnezeu sau mai precis chipuri ale Chipului-Hristos. Este sugestivă ideea Sfântului Simeon cum că prin zămislirea unui om nou, se multiplică după chipul lui Dumnezeu. A se vedea despre această antropologie hristologică, dezvoltată mult după Sfântul Simeon, mai ales de către isihaşti lucrarea fundamentală a lui P. Nellas, Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, pp. 65-132.
13 Fc. 1, 26. Dumnezeu Tatăl şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Hristos, lucrează în zămislirea fiecărui om prin puterea Duhului Sfânt, sfatul „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră". Insă asemănarea nu o primeşte odată cu zămislirea, de vreme ce nici măcar Adam, primul om, nu a primit-o.
14 Consecvent antropologiei ortodoxe, Sfântul Simeon face distincţia între chip şi asemănare. Dacă Adam ar fi urmat poruncii lui Dumnezeu, prin lucrarea puterilor chipului şi prin harul lui Dumnezeu, ar fi dobândit şi asemănarea, una din dimensiunile ei fiind nemurirea. Călcând porunca, nu doar că a pierdut asemănarea şi nemurirea pe care oricum le avea doar potenţial, dar a îmbrăţişat moartea.
15 Mt. 19, 6; Mc. 10,9.
16 Evr. 13,4.
17 ITim.4,5.
18 Cf. I Tim. 4, 3.
19 Mt. 24, 24; Mc. 13, 22.
20 II Tim. 3, 5.
21 Ps. 148,6.
22 I Cor. 15, 37.
23 Mt.6, 27.
24 Mt. 6, 28; Le. 12, 27.
25 Ps. 118, 73.
26 Ps. 102,14.
27 Ef.2,10.
28Sf. Simeon interpretează hristologic naşterea fiecărui om, nu doar crearea perechii primordiale. Versetul din Efeseni 2,10 este interpretat literal şi nu spiritual în acest context.
29 Ier. 1,5.
30 Te. 3,19.
31 Ps. 89,6-7.
32 I Cor. 7,29-31.
33 Ps. 32, 9.
34 I Cor. 7, 8.
35 I Cor. 7,9.
36 I Cor. 7,5.
37 Col. 3,19; Ef. 5,25.
38 I Cor. 7, 32.
39 Rom. 14, 6.
40 I Cor. 3,13.
41 C/. Mt. 25, 34.
42 Mt. 25, 34.
43 I Tes. 4,17.
44 Cf. Ps. 117, 26; Mt. 23, 39.

04 Mai 2016

Vizualizari: 119

Voteaza:

Despre cei ce indumnezeiesc nunta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE