Doi banuti

Doi banuti Mareste imaginea.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, aş dori să mă întorc cu mult timp în urmă şi să-mi amintesc unele întâmplări din anii copilăriei mele. Am crescut împreună cu sora mea mai mare în sărăcăciosul cartier Sikies. Tatăl meu, muncitor, de multe ori primea puţin pentru o zi de muncă, iar alteori nu câştiga nimic; pâinea era puţină, dar binecuvântată. A fost constrânsă şi mama să-şi găsească un serviciu pentru că o scoteam la capăt cu greu. N-am avut niciodată casa noastră proprie şi eram nevoiţi să ne schimbăm de multe ori locul, ca ţiganii.

Imi amintesc că în fiecare duminică dimineaţa aşteptam împreună cu surioara mea pe balconul casei să treacă vânzătorul cu covrigi pentru a cumpăra binecuvântatul covrig care, nu după mult timp, avea să se piardă în laptele fiert, alături de pâinea învechită. Numai la gândul că în castronelul meu există un covrig, bucuria mea era enormă. Nu lăsam să se piardă nici o boabă de susan.

De foarte mic, mama mă trimitea cu autobuzul la piaţă, ca să-i fac unele cumpărături, însă întotdeauna mă mgrijeam să prisosească doi bănuţi ca să-mi cumpăr biluţe şi fotografii. La întoarcere, puţin înainte de locul unde întorceau autobuzele, întâlneam cerşetori pe marginea drumului. Un orb care cânta la acordeon, câţiva metri mai jos, o bătrânică zdrenţuroasă, mai încolo, un paralitic şi, puţin mai departe, o femeie care-şi alăpta copilaşul, pe care, îmi amintesc, o priveam întotdeauna în mod ciudat.

In timp ce aşteptam autobuzul şi-i priveam pe toţi aceşti cerşetori, în sufletul meu de copil aveam o nelinişte, o tristeţe. De multe ori îmi venea să plâng şi ziceam în sinea mea: nu ţi-e ruşine, tu să mergi cu autobuzul şi această femeie să nu aibă cu ce să cumpere lapte pentru copilaşul ei! Aşa că mergeam cu multă atenţie, să nu mă vadă cineva, şi-i dădeam cu multă bucurie cei doi bănuţi. Prin urmare, urcam pe jos drumul în pantă, jumătate de oră, să ajung în Sikies, dar nici că-mi păsa.

Imi aduc aminte că aveam multă bucurie înlăuntrul meu. Imi ridicam chiloţeii de sub pantalonaşii scurţi, pentru că de obicei era rupt elasticul şi chiloţeii ieşeau jos din pantalonaşi, însă nici aceasta nu mă preocupa, pentru că simţeam în sufleţelul meu de copil că am făcut ceea ce a vrut Hristos. Când ajungeam acasă, nu spuneam nimic la nimeni.

Următoarea dată când am coborât la piaţă şi au prisosit iarăşi doi bănuţi, îmi amintesc, fraţilor, că am mers la un chioşc şi m-am ridicat pe vârful picioruşelor, pentru că nu ajungeam la ghişeu, şi am zis: „Unchiule, te rog, schimbă-mi aceşti doi bănuţi şi dă-mi patru mai mici". Aşa că acum mă simţeam mai bogat pentru că puteam da câte un bănuţ la toţi cei patru cerşetori.

Intr-adevăr, când am împărţit cei patru bănuţi, bucuria era împătrită în universul interior al sufletului meu de copil, dar, din nou, aceeaşi mişcare, pentru că elasticul era tot rupt. Nu de alta, dar să nu mă vadă pe drum cea pe care o iubeam şi să ajung de ocară. Bucuria insa era atât de mare, încât picioarele mele scăpărau de fugă, iar urcuşul îl vedeam ca pe un loc neted.

Imi amintesc că în primele clase primare aveam un costum bleumarin, cu vestuţa albă, şi în fiecare miercuri dimineaţă mergeam la biserică împreună cu toţi copiii din şcoala noastră. In timpul Sfintei Liturghii, ridicam ochii în sus şi-i vedeam pe toţi sfinţii zugrăviţi, pe care-i rugam şi le ziceam: „Tu, sfinte al meu, să mergi să-l păzeşti pe unchiul meu care este la oi". Pe alt sfânt îl trimiteam la unchiul meu care era pe ogor, pe altul la bunicul şi la bunica, pe care-i iubeam foarte mult. Pe altul îl trimiteam la cerşetorii săraci de la capătul cartierului Sikies, pe la care nu mai trecusem de mult timp pentru a le da cei doi bănuţi. Unde nu-i trimiteam eu pe sfinţi în fiecare miercuri? Pe niciunul nu-l lăsam fără lucru, însă, de fiecare dată când ridicam ochii să mă rog, îmi veneau lacrimile fără să vreau şi nu ştiam de ce. Le ştergeam repede, ca să nu mă vadă colegii mei şi să râdă de mine.

Intre timp, micul Atanasie a crescut, şi-a făcut familia lui, a schimbat destule locuri de muncă şi de mulţi ani lucrează ca taximetrist.

Athanasios Katigas

Lacrimile pocăinţei. Experinţele unui taximestrist. Întâmplări adevărate

Cumpara cartea "Lacrimile pocaintei"

05 Februarie 2016

Vizualizari: 419

Voteaza:

Doi banuti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE