Maică Siluana,
Citeam pe site răspunsurile la întrebări şi m-am întristat la unele poveşti, pentru că mi-am reamintit câtă suferinţă este în omul care nu îl are pe Dumnezeu! Şi când mă gândesc că sunt atâţia tineri care suferă, care au acel gol în ei şi încearcă să-l umple prin păcate, patimi... Şi în acelaşi timp nu am cuvinte şi nu ştiu cum să-l mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această mi-nunată şansă şi mi-a umplut acel gol şi mi-a dat multă, multă bucurie! E atât de minunat Dumnezeu! Nu îţi mai trebuie nimic când îl ai pe EL! E adevărat că în momentele de încercări şi ispite nu te gândeşti aşa, dar măcar ştii că ai pe cineva- lângă tine, că nu eşti singur! Am eu o vorbă: e greu în viaţa duhovnicească, sunt ele încercările şi ispitele... dar NU SE COMPARĂ CU BCURIILE! Nimic de pe lumea asta nu îţi poate împlini setea, foamea, dorul de Dumnezeu!

Apoi am citit mesajul de la Kati şi tare mult m-ani bucurat şi cu şi mi-a plăcut. Câte poate să facă Dumnezeu cu un om, cât poate să-l schimbe! Şi cât de mult ar putea seminarul să o schimbe pe mama... Când am scris aceste ultime cuvinte mi-au dat lacrimile... Cât de mult aş vrea să se schimbe mama!! Şi tata! Port în mine dragostea şi recunoştinţa pentru ei, pentru tot ce au făcut pentru mine, dar nu pot să le-o arăt... Numai Dumnezeu mă poate ajuta!

Am citit şi mesajul de la Liliana şi mi-a plăcut foarte, foarte mult exemplul cu floarea şi frunzuliţele... floarea cred că e omul şi Dumnezeu e cel care se bucură de frunzuliţe şi aşteaptă să înflorească, pentru că ştie cum va fi. Aşa e?

Aţi mai spus în conferinţa de la Cluj că Dumnezeu ne spune prin fiecare fir de iarbă că ne iubeşte. Şi câte fire de iarbă sunt!

Simt o aşa mare bucurie în sufletul meu acum! Nu ştiu de ce, dar mai mult ca oricând, îl simt pe Dumnezeu aproape de mine. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, de dimineaţă ,,m-am hotărât" că trebuie să fiu tare, să am răbdare şi să rămân neclintită în faţa ispitelor, în special în faţa cuvintelor spuse de mama, care sunt ca nişte săgeţi aruncate spre mine, care de multe ori mă rănesc foarte mult! Cred că această hotărâre a mea mi-a adus bucuria şi confirmarea că Dumnezeu va fi cu mine şi mă va întări şi îmi va du putere să îmi duc crucea! Pentru că scopul e împărăţiei Cerurilor, unde sunt bucurii de nedescris! Apropo de acest lucru, am fost acum câteva săptămâni la iarbă verde cu ASCOR-ul, şi la un moment dat am simţit nevoia să fiu singură. Am intrat în pădure şi am văzut că nu e aşa mare şi dă într-o poieniţă. Când am ajuns la poieniţă, parcă am intrat în altă lume! Am început să cânt „Cuvine-se..." şi în secunda următoare am văzut nişte flori pe care le-am cules odată ca sa le pun la Icoana Maicii Domnului. Parcă mi-a vorbit Maica Domnului prin asta! Apoi am văzut un fluturaş pe o frunză, apoi nişte fragi... şi aşa s-au derulat aceste evenimente în câteva secunde, dar parcă a fost o veşnicie, şi au fost parcă rupte din Rai, de o FRUMUSEŢE inexplicabilă, de o LINIŞTE, IUBIRE, PACE şi SIMPIJTATE care nu se pot descrie... Dacă atunci a fost aşa frumos, cât de frumos poate fi în Rai? Poate povestind acum, nu pare ceva neobişnuit, dar ce am simţit atunci nu are egal! Dumnezeu chiar mă iubeşte, ne iubeşte pe toţi şi are multe locuri în Ceruri pentru fiecare dintre păcătoşii... care se căiesc. Zicea cineva că „Sfântul e păcătosul care nu se dă bătut” sau „Raiul e plin de păcătoşi pocăiţi"!

Să ne ajute Dumnezeu să ajungem să gustăm din bucuriile împărăţiei Cerurilor!

Doamne ajută! Multe bucurii vă doresc!!
Florina

Iţi mulţumesc. Florina mea dragă,
şi pun aici minunatul rău mesaj, cu nădejdea că vor citi şi nişte părinţi care au nevoie de iubirea voastră, a copiilor lor, dar nu ştiu să o afle. De multe ori îl rog pe Domnul să primească truda mea ca pe un dar pentru părinţii voştri. Să le socotească lor Domnul toată lucrarea, pentru că ei v-au născut, nu v-au ucis prin avort în aceste vremuri ale uciderii de prunci şi v-au crescut cu toată dragostea pe care o pot avea în condiţiile durerilor şi dezamăgirilor vieţii fără ele Dumnezeu. Ei, copil drag, sunt victimele părinţilor lor, ale necredinţei şi violenţei, şi acum se agaţă de cele lumeşti cu deznădejde şi chiar furie. Se tem de Dumnezeu pentru ca nu ştiu cum se poate trăi Iară de păcat, pentru ca păcatul e singura lor alinare, chiar dacă îl urăsc. Ei cred că „aşa e viaţa" şi că „nu se poate face nimic".

Or, eu cred că voi sunteţi apostolii lor şi că va veni ziua în care se vor bucura cu voi de bucuria voastră sfântă.

Te îmbrăţişez cu recunoştinţă pentm hărnicie şi onestitate. Ele te-au ajutat să ajungi la Bucurie! Când îmi amintesc durerea ta din primele mesaje, îmi vine să nu mă mai ridic din genunchi de recunoştinţă pentru Domnul şi pentru tine că ai fost ascultătoare şi harnică!

Iţi mulţumesc şi te rog, ai încredere în Domnul. Fă în continuare seminarul şi Domnul va mai lucra încă şi încă alte minuni!
Cu drag mult, M. Siluana

Monahia Siluana Vlad,
Scrisori catre parinti, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Scrisori catre parinti"