Durerea spirituala

Durerea spirituala Mareste imaginea.

Experienţa durerii spirituale reprezintă, în esenţă, punctul de intersecţie între celelalte domenii ale Durerii Totale. Suferinţa din interiorul domeniului spiritual a fost descrisă ca implicând cel puţin trei teme majore: sens, valoare şi relaţie1. Sensul în viaţa unei persoane este în mod direct pus la încercare de ameninţarea impusă de durerea persistentă, rolurile sociale alterate, incertitudinea şi anxietatea cu privire la propriul viitor - pur şi simplu supravieţuirea cuiva. Problemele existenţiale nu mai pot fi ignorate.

„De ce sufăr?" devine un afront insistent în interiorul sufletului cuiva, ce poate fi foarte dificil de respins. La fel, presupuneri de bază ale existenţei de zi cu zi cu privire la valoarea cuiva ca persoană pot fi răsturnate.

Dacă o boală a distrus capacitatea cuiva de a-şi împlini îndatoririle, de a-şi îndeplini rolul în familie sau la o scară mai largă în profesia proprie sau în societate, poate fi foarte dificil să păstrezi un sens al valorii personale. Acei factori de stres care pot induce o adâncă durere socială pot la rândul lor ataca acest bastion al sinelui, simţământul propriei valori. Cea de-a treia temă a durerji spirituale, relaţia, subliniază pentru cel suferind modul în care toate aspectele existenţei unei persoane au fost alterate de durerea fizică, fiziologică şi socială. Poate fi imposibil de menţinut aceeaşi abordare a relaţiilor atunci când ferestre-le prin care cineva percepe şi întâlneşte lumea au fost năruite de o durere intensă sau de alte tulburări fizice, de o anxietate sau depresie severă, şi izolarea socială ce rezultă. Următorul scenariu de poveşti va ilustra modul în care intersecţia diverselor domenii ale Durerii Totale poate avea loc înăuntrul domeniului spiritual.

O femeie în vârstă de 26 de ani are o tumoare foarte mare (sarcoame retroperitoneale) care ocupă cea mai mare parte a pelvisului şi înconjoară vasele de sânge majore (d.ex., aorta distală şi vasele iliace). O extensie a tumorii comprimă vasele de sânge şi nervii ducând spre piciorul drept. , Ea este ţintuită la pat din cauza funcţiei compromise a piciorului ei drept şi de durerea complexă intensă care răspunde numai parţial la medicamente (d.ex., morfină şi amitriptilină). Ea refuză să ia doze mai mari de morfină, care s-o sedeze, susţinând că interferează cu înzestrarea sa de a se ruga. Este necăsătorită şi nu are copii, dar s-a bucurat de vizitele făcute de nepoţica şi de nepotul ei. Pe măsură ce slăbiciunea sa avansează, ea devine destul de deprimată, plângând din timp în timp, văitându-se că îi este greu să se roage. Pentru această tânără femeie tulburată, durerea sa fizică precar controlată este în conflict cu viaţa ei spirituală. Obţinerea unui mai bun control al durerii ei fizice compromite capacitatea de a se ruga din cauza sedării pe care ea o resimte ca pe un efect secundar al dozelor mai mari de medicamente împotriva durerii; şi totuşi durerea precar controlată afectează şi calitatea vieţii ei de rugăciune. Ea este prinsă într-o dilemă aparent insolubilă, în care cea mai importantă sursă a ei de semnificaţie, rugăciunea, este diminuată de lupta sa cu tumoarea.

Tulburarea şi debilitatea fizică produse de creşterea tumorii lansează o provocare directă pentru ea în domeniul spiritual. In plus, faptul că tumoarea creşte înăuntrul pelvisului ei, lipsind-o nu numai de viitorul ei, ci şi de posibilitatea maternităţii şi a unei familii proprii, prezintă un simbolism deosebit de crud pentru ea. In măsura în care sedarea generată de medicamentele împotriva durerii sau confuzia şi anxietatea crescândă ce se pot dezvolta ulterior pe parcursul bolii ei interferează cu capacitatea ei de a se ruga, poate fi foarte dificil să se diferenţieze între suferinţa psihologică şi cea spirituală. Intervenţiile din domeniul social al Durerii Totale pot fi decisive în ajutorarea ei pe măsură ce se luptă să ţină cu dinţii de sens. Dacă ea teste dispusă, vizitele unor cunoscuţi ai ei creştini şi clerici care s-o ajute să-şi păstreze spiritul treaz şi să se roage împreună cu ea, precum şi accesul la Tainele Bisericii, pot transcende orice inadecvare resimţită în atenţia ei la rugăciune.

O doctoriţă în vârstă de 49 de ani, cu un salon de practică clinică foarte aglomerat, dezvoltă o oboseală tot mai mare, pierdere în greutate şi un vag disconfort abdominal. Ea este în cele din urmă diagnosticată cu un cancer gastric (stomacal) avansat, metastatic pe o zonă întinsă. Ea nu mai este capabilă să practice medicina. Dat fiind nivelul ei redus de activitate, devine tot mai irita-bilă şi din vreme în vreme izbucneşte în lacrimi şi afirmă: „Viaţa mea nu mai are nici un sens!"

„Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!" Identitatea şi statutul ei ca vindecător sunt în mod direct ameninţate de cancer. Nu te aştepţi ca vindecătorii să se îmbolnăvească. Pare greu de crezut că tocmai o persoană care şi-a dedicat viaţa vindecării altora să trebuiască acum să înfrunte o boală terminală, îndeosebi la o asemenea vârstă tânără, când ea are încă atât de multă vindecare de oferit! Poate că acestea sunt unele dintre cele mai amare gânduri care o frământă pe femeia despre care vorbim. Aparenta omniprezenţă a medicului în faţa bolii grave a fost luată de la ea, lăsând-o la fel de dezgolită şi de vulnerabilă ca orice alt suflet în faţa morţii. Chinul ei special este conştiinţa şi înţelegerea ei acută a sensului şi realităţii crude ataşate schimbărilor subtile din povara simptomului ei, care evoluează pe măsură ce cancerul progresează.
Un bărbat evlavios, în vârstă de 61 de ani, cu un cancer pancreatic avansat, recent diagnosticat, care s-a răspândit la ficat, se plânge de o dificultate tot mai mare în a adormi, oboseală, apetit scăzut, dispoziţie depresivă şi o incapacitate de a se bucura de activităţi care mai înainte îi făceau plăcere.

La o interogare suplimentară, el exprimă şi un simţământ profund de vină şi de deznădejde. Constelaţia de simptome şi schimbări fizice experimentate de acest om nefericit este înţeleasă nu numai odată cu evoluţia cancerului, ci poate fi şi o trăsătură de depresie clinică. Simţământul său exprimat de deznădejde, sentimentele de vină şi neputinţa de a mai simţi plăcere (anhedonie) sunt foarte sugestive pentru prezenţa depresiei clinice. Orice tulburare fizică (d.ex., durere) ar trebui să fie abordată cât de repede posibil, în timp ce ar trebui de asemenea iniţiat tratamentul medical pentru depresie. Depresia va colora lentilele prin care el vede şi interpretează lumea sa. Pentru acest om evlavios, depresia netratată poate copleşi resursele sale spirituale pe măsură ce se luptă să găsească sensul bolii sale şi al morţii apropiate. Astfel, cu toate că suferinţa sa psihologică manifestată sub forma depresiei poate fi diferenţiată de suferinţa spirituală, se poate în mod limpede adăuga acestei suferinţe din domeniul spiritual şi o poate exacerba.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, cu un cancer de plămâni avansat, a fost un sceptic religios în cea mai mare parte a vieţii sale adulte. Pe măsură ce debilitatea asociată cu cancerul evoluează, el caută cu disperare o opţiune care ar putea să-i asigure o cură. El îşi face spovedania şi este formal împăcat cu credinţa tinereţii sale, primind Tainele Sfântului Maslu şi Sfintei împărtăşanii. Atunci când devine evident că puterile îi slăbesc din ce în ce mai mult şi va muri curând, se mânie şi se deprimă, spunând:

„Mi-am făcut datoria mea. De ce nu Şi-o face şi Dumnezeu pe a Lui?" Teama de moarte apare a fi principala forţă ce guvernează acţiunile acestui om. Marea teamă şi anxietate psihologică pe care le resimte sunt în mod direct conectate cu o criză spirituală. Credinţa religioasă a tinereţii sale a abandonat-o ca pe un fals. Acum, neavând nimic mai bun cu care s-o înlocuiască, s-a întors spre ea din nou cu disperarea de a-şi aranja problema. Din nefericire, problema sa, moartea, nu va dispărea nici după ce apelează la o teologie de slabă calitate. Teologia autentică trebuie să fie probată „în tranşee", iar a lui nu a trecut testul.

Teologia creştină tradiţională n-a susţinut niciodată comerţul cu Dumnezeu: „Nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti."1 Hristos a fost totuşi răstignit şi toţi creştinii trebuie să-şi ia crucile lor şi să-L urmeze (iar acest lucru include moartea!). Bărbatul respectiv poate beneficia mult de o explorare blândă a înţelegerii sale asupra credinţei religioase a tinereţii sale cu o corectare a acestei neînţelegeri (dacă este deschis la aceasta), astfel încât el poate începe să reajusteze întreaga sa concepţie despre vindecare în lumina morţii sale apropiate.

O femeie în vârstă de 38 de ani, cu un cancer ovarian avansat, este acum ţintuită la pat şi e ex-trem de caşectică (atrofiată). Soţul ei şi-a luat un concediu extins de la locul de muncă pentru a rămâne la căpătâiul ei zi şi noapte. El o încurajează încontinuu să „te faci mai bine, deoarece copiii tăi şi cu mine nu vom fi în stare să continuăm să trăim fără tine". Durerea ei abdominală care era înainte bine controlată nu mai răspunde acum la medicaţia puternic opioidă împotriva durerii. Durerea spirituală nerezolvată şi mai ales aparent irezolvabilă poate fi adesea exprimată ca escaladând tulburarea fizică ce nu mai răspunde la medicamente analgezice în mod normal foarte eficiente. Această sărmană femeie muribundă este efectiv rugată de soţul ei să poarte toată suferinţa socială a familiei în trupul ei prin încercarea de a onora rugămintea sa de a se face mai bine în pofida realităţii cu care se confruntă familia. Prin afirmaţia sa el a închis uşa, oprind-o să-şi ia rămas bun, indiferent cât de dureros, dar cu toate acestea esenţial, este acest act pentru ea şi pentru familia ei. Pentru a remedia situaţia, soţul ei trebuie să-i dea în cele din urmă permisiunea să moară. Ea trebuie să fie în stare să recunoască în mod conştient şi să împărtăşească împreună cu copiii şi cu soţul ei mâhnirea sa cu privire la iminenta despărţire.

Un bărbat divorţat, în vârstă de 53 de ani, cu un cancer pancreatic care s-a răspândit la ficat, re-simte o durere progresivă în abdomenul superior ce iradiază spre spate vreme de mai multe săptămâni, şi a fost sensibilă la doze din ce în ce mai mari de morfină. El a devenit tot mai izolat social de la divorţul său întâmplat cu cinci ani în urmă şi de atunci nu şi-a mai văzut cei trei copii ai săi. Se prezintă acum cu dureri înfiorătoare ce nu mai răspund la morfină.

După cum s-a remarcat mai sus, nivelele scăzute de conectare socială sunt asociate cu durerea cronică. Izolarea socială are toate şansele să contribuie la experienţa acestui om de creştere a tulburării fizice asociate cu agravarea cancerului său. Este posibil ca acesta să fi exacerbat suplimentar izolarea sa socială pe măsură ce se retrage din interacţiile sociale odată cu durerea tot mai mare pe care o resimte, formându-se în ulti-mă instanţă un cerc vicios. Pe măsură ce devine tot mai conştient de moartea sa iminentă, orice oportunitate de a relua legătura cu copiii săi sau de a căuta iertare de la fosta sa soţie îi dispare treptat. Această durere socială crescândă poate spori pur şi simplu povara totală a suferinţei şi poate interfera cu orice potenţial de vindecare a relaţiilor înainte de moartea sa.

O bunică văduvă, în vârstă de 82 de ani, cu o boală de inimă avansată, experimentează nivele crescute de insuficienţă respiratorie, în ciuda managementului medical optim al crizei sale cardi-ace congestive. Această situaţie a împiedicat-o să fie prezentă la slujbele ce se săvârşesc în biserica ei, lucru care reprezenta cea mai importantă sursă de sens şi mângâiere. într-un moment de disperare, ea îşi exprimă dorinţa: „Numai de m-ar lua Domnul!"

Un singur simptom fizic, insuficienţa respiratorie, a îmbrăţişat pentru această femeie un întreg univers de suferinţă. Insuficienţa ei respiratorie nu mai este doar o senzaţie foarte neplăcută, în cel mai dificil moment al său fiind ceva vecin cu sufocarea. Incorporează acum distrugerea unei întregi lumi de sens şi relaţii pentru această femeie.

Este închisoarea ei. Este demonul care o chinuîe şi care o împiedică să găsească consolare în comunitatea ei de credinţă. Nu e de mirare că ea caută un respiro în moarte din partea chinuitorului ei, dar numai atunci când „Domnul mă va lua". Tulburarea ei fizică, psihologică şi socială s-a întrepătruns deplin într-o titanică suferinţă spirituală. Există poate multe persoane în vârstă izolate ce suferă în mod asemănător cu această femeie, frecvent singure în chinul lor. Medicaţia o poate ajuta în insuficienţa ei respiratorie, dar intervenţia la un nivel social este necesară pentru a aborda suferinţa spirituală care este adânc înrădăcinată în durerea socială.

Durerea din domeniul spiritual al Durerii Totale este adesea un aspect ascuns al suferinţei unei persoane. Poate, de fapt, să fie laitmotivul, tema care defineşte totalitatea unei experienţe personale a suferinţei. Este cheia de înţelegere nu numai a caracterului unic al suferinţei unei persoane, ci şi a persoanei. însuşirile spirituale care sunt fundamentale pentru personalitate -sensul, valoarea şi relaţia - sunt reduse la tăcere în suferinţă. Durerea spirituală se poate manifesta, de o manieră indirectă, prin mediul sau contextul cel mai obişnuit pentru o existenţă individuală. De exemplu, dacă o persoană trăieşte în primul rând la un nivel fizic, tulburarea spirituală se va manifesta ea însăşi aici. Pune la încercare un pic un simptom fizic, şi sub suprafaţă, în adâncime, poate emerge o suferinţă profundă. Acelaşi lucru este valabil pentru ceea ce par a fi schimbările minore în rolurile sau în relaţiile sociale - durerea socială poate fi colorată cu o profundă semnificaţie spirituală. Durerea psihologică, prin faptul că poate colora atât de intens percepţiile noastre asupra realităţii, este poate cel mai dificil de distins de durerea spirituală.

Cu toate acestea, durerea spirituală, asemenea durerii sociale, este împărtăşită între persoane într-un chip misterios. Nu este în mod necesar dependentă de nivelul de percepţie sau de înţelegere al celor ce suferă. Astfel, copilul inocent, care experimentează fără să înţeleagă o mare durere fizică şi o lezare emoţională teribilă prin izolarea sau deprivarea socială ca urmare a unei boli, unei traume sau unui dezastru natural, resimte totuşi într-un sens foarte real durerea spirituală; poate chiar foarte intens, întrucât asemenea Celui Răstignit, suferinţa sa este cea a unei victime inocente.

Daniel B Hinshaw

Suferinta si natura vindecarii, Editura Sophia

Cumpara cartea "Suferinta si natura vindecarii"

 

 

 

Nota:
1 D.P. Sulmay, „Spiritual Issues in the Care of Dying Patients", în Journal of the American Medical Association, 296, 2006, pp. 1385-1392.
 

10 Octombrie 2016

Vizualizari: 978

Voteaza:

Durerea spirituala 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

durerea suferinta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE